Rondul Udricani si strada Mircea-Voda


Demolarile masive din anii ’80 au afectat si cartierele adiacente noului Centru Civic. Zona Rondului Udricani este unul din acestea. Inainte de toate, recomand citirea articolului initial despre rond, pentru o mai buna intelegere.

Pana in prezent, foarte putine poze cu demolarile din zonele Udricani si Mircea-Voda au iesit la iveala. Prin amabilitatea cititorului Val R., am intrat in posesia unui set de poze-eveniment, cu demolarile din anii 1987-1988 din zona vecina Pietei Sfanta Vineri. De remarcat este ca sunt singurele fotografii-document pe aceasta tema disponibile publicului larg la aceasta ora. –>

O reconstituire a zonei Rondului Udricani (republicare).


Primul cadru este luat de pe strada Iuliu Barasch catre Rondul Udricani. Inainte vreme, in mijlocul parculetului din rond era un copac. Aici se jucau copiii din cartier. Pe fundal, inspre Calea Calarasilor, erau case vechi, disparute intre timp.

In dreapta fotografiei, vechiul aspect al bisericii Udricani, mentinut pana de curand, cand a avut loc o consolidare si o restaurare a stilului initial. Pana recent, gardul din poza veche s-a mentinut. A fost inlocuit.

Tot in poza veche, imediat dupa biserica se vede imobilul modernist de la numarul 24 pe strada Clucerul Udricani, demolat si el la sistematizare. O privire actuala inspre cladire intalneste gardurile unui santier.

Udricani 24 vazut de la intesectia strazilor Matei Basarab si Mircea-Voda, in plina “modernizare” a zonei.

Pe locul fostei cladiri este astazi un maidan cu balarii, pe care – asa cum anunta panoul – va aparea un nou cosmar LEGO, vrednic frate al atator constructii noi si falnice.

Mergand spre gradina de vara a Teatrului Evreiesc, cadrul se largeste si dimensiunea reala a distrugerilor este mult mai perceptibila. Locuri virane, moloz, camioane si basculante – imagini comune in Bucurestii anilor ’80.

Dinspre Udricani 24 inspre biserica omonima, astazi. Priveliste dezolanta si un rond abandonat.

O imagine usor de reconstituit in zilele noastre este cea a blocului de vis-a-vis de biserica Udricani. Cladirile care il incadreaza inca exista, dar mutand privirea mai departe pe strada Clucerul Udricani, se observa ca frumoasa casa din departare a disparut. Pe locul ei, inspre strada Mamulari, a aparut un imobil inalt de birouri. In poza de arhiva este foarte vizibil si copacul din centrul rondului, disparut si el.

Blocul interbelic a scapat ca prin minune, evenimentele din 1989 punand capat furiei distructive ceausiste. Nu-i nimic, distrugerile se reiau mai abitir in prezent.

Cum am mai precizat, astazi strada Clucerul Udricani vine doar pana in fostul rond si nu mai merge pana in strada Matei Basarab. Totusi, vechiul aliniament dintre rond si Matei Basarab supravietuieste gratie unei poteci intre garduri.

O alta fotografie-document arata strada Clucerul Udricani mergand spre copacul din rond. Cladirea mai inalta din departare era odinioara cresa Ministerului de Interne. Aceasta figureaza apoi sub numele de “Casa de copii nr. 7”. Pe fundal, se vede si intrarea in imobilul din Clucerul Udricani nr. 24. In zilele noastre, nimic din ce am descris mai sus nu mai exista. Intersectia Matei Basarab – Udricani este una banala, iar pe locul caselor mai mici si a cresei este o parcare spatioasa, aferenta imobilului nou din dreapta.

Indreptandu-se spre strada Mircea-Voda, dl. Val R. a mai facut niste poze extrem de documentative. Prima din aceasta a doua parte a setului vizeaza fosta scoala generala nr. 74. In imaginea veche, corpurile de la strada ale scolii fusesera deja demolate, ramanand in picioare doar cel mai inalt, din spate. Cadrul este luat din strada Anton Pann spre strada Mircea-Voda.

Scoala generala nr. 74 din Bucuresti se gasea pe str. Mircea-Voda nr. 26-28, in raionul Tudor Vladimirescu (fost sector II Negru), devenit sectorul 4 si mai tarziu, sectorul 3. Era initial un ansamblu de cladiri ale Liceului Evreiesc de baieti nr. 2 “Iacob si Carolina Loebel” inaugurat la data de 26 octombrie 1873. Cartierul insusi era unul evreiesc, cu multe sinagogi si temple.

Noul regim comunist a nationalizat cladirea in cauza si a transformat-o in scoala generala nr. 74. Din nefericire, corpurile de la strada “ocupau” locul noului bulevard Mircea-Voda, ce urma a fi trasat. Corpul supravietuitor a fost si el modificat intre timp (partea dreapta) si i s-a inaltat acoperisul. Aici isi are sediul in zilele noastre Liceul Lauder-Reut, cu clasele I-XII, tot al comunitatii evreiesti.

Un indiciu important pentru stabilirea unghiului fotografiei actuale este un balcon al blocului modernist de pe Mircea-Voda, la intersectia cu strada Anton Pann.

Casele din dreapta fostei scoli 74 au fost rase, iar astazi pe locul lor este o parcare mare.

Ultima comparatie, poate si cea mai dramatica, arata strada Mircea-Voda in plina pregatire de sistematizare, mergand spre Calea Calarasilor si strada Mantuleasa. Fotografia a fost facuta de pe locul viran aparut in urma demolarii partiale a scolii 74. Cum am precizat mai sus, imobilele din stanga pozei sunt astazi o parcare. Actuala curte a fostei scoli 74 isi are gardul in dreptul malului de pamant din stanga pozei vechi.

Casele de la mijlocul fotografiei, inca existente, arata latimea initiala a strazii Mircea-Voda. Practic, strada a fost aproape triplata in latime, prin disparitia fronturilor de case. Se distinge, pe fundal, si un imobil modernist aflat pe Calea Calarasilor (punct de reper si pentru poza noua).

Un alt element de remarcat este Casa Eliad (ulterior Casa de Cultura a Raionului Tudor Vladimirescu), ale carei balcon si curte de la strada fusesera deja distruse in vederea crearii noului bulevard.

Se mai observa si o cladire patratica. Actualmente, aici este o unitate relativ “secreta”, a SRI-ului sau a Ministerului de Interne. Pana nu demult, imobilul era inca “tapetat” cu acea “caramida aparenta” specifica unor constructii socialiste.

Un element nou este blocul dintre Casa Eliad si unitatea “secreta”. Ridicat in stilul celor din Centrul Civic, acesta a reusit sa blocheze efectiv intrarea pe strada Columbelor, strada in forma de potcoava, intre Mircea-Voda si Calea Calarasilor. Pe Columbelor se poate intra astazi doar dinspre Calarasi, strada devenind fundatura.

Bulevardul Mircea-Voda actual , preluand o parte din tronsonul fostei Cai Vacaresti, merge spre Podul Timpuri Noi. Dupa intersectia cu bulevardul Unirii, Mircea-Voda inseamna numai si numai blocuri anonime. Este necesar ca povestea locului sa fie cunoscuta de cat mai multi, deoarece Bucurestii contemporani seamana din ce in ce mai putin cu orasul in care au crecut parintii si bunicii multora.

O lume apusa, capturata in ultimele ei clipe de viata de domnul Val R., fara de care acest articol nu ar fi avut substanta. Nu in ultimul rand, multumiri si domnului Marian Roman, fost elev la scoala 74, care a postat pe blogul dansului informatii utile.

UPDATE!Posibile evolutii ale zonei Rondului Udricani, imaginate de Popescu.

more at http://rezistenta.net

Published by

Raiden

Membru fondator, activează din 2007 în zona istoriei şi antropologiei bucureştene, explorării urbane şi fotografiei citadine. S-a opus mereu proiectelor aberante ale administrației bucureștene. Susține și conferințe despre București.

14 thoughts on “Rondul Udricani si strada Mircea-Voda”

  1. blocul de langa casa eliad cred ca e al serviciilor secrete, iar in prezent nu mai pare a fi locuit, poate folosit drept cladire de birouri.

  2. posteaza si tu planurile din 1911,1984 si apoi cel mai recent ca sa vedem evolutia si in plan a lucrurilor .Zona era in mare parte locuita de evrei,prin anii 60-70 cand s-a dat liber la emigratia acestora spre Israel era de asteptat ca Ceausescu sa stearga din memoria bucurestenilor prezenta lor.

  3. @ Anonim – gasesti planurile la care faci referire in articolul initial, spre care ai link la inceputul acestuia.

    Eu nu cred ca “era de asteptat” sa demoleze cartierul, cel putin pana prin anii ’70 asa ceva nu se stia. Depinde cum privesti istoria.

    Pana una-alta, semneaza-te atunci cand comentezi. Nu e greu.

  4. Doresc sa-mi mentin inca anonimatul.Apropo,cunosti cumva noul amplasament unde e reconstruita Biserica Sfanta Vineri?Din presa am aflat ca undeva la 200 de m fata de vechiul amplasament.Are cineva imagini ale santierului?

  5. @ Anonim – asta cu mentinutul anonimatului cam incalca “Regulile Casei”, sper ca le-ai citit. Daca mai dai comentarii anonime de acum incolo, vor fi sterse.

    Noua biserica Sf. Vineri se construieste pe str. Olteni, vis-a-vis de Teatrul Evreiesc. Imagini cu santierul gasesti intr-unul din episoadele seriei “Perspective”, aici pe blog.

  6. E foarte interesant cand mergi cu masina pe unele strazi si apar din loc in loc inconsistente de genul caselor care ingusta o strada sau latirea unei strazi care apoi se ingusteaza la loc. Si mai ciudate sunt strazile mari care se termina subit in spatele unor blocuri. Acum imi dau seama de ce: demolari si lucrari neterminate sau gandite prost.

  7. Excelent articolul D-le Raiden. Nu sunt chiar singurele fotografii din zona. Pe situl personal, http://www.3ds.ro, in sectiunea lucrari/fotografie/Amintiri-Epoca de Aur, sunt cateva imagini din aceeasi zona, inclusiv Tribunalul, partial demolat, si Biserica Sf. Vineri, cu cateva zile inainte sa fie demolata. Daca doriti, va pot expedia negativele scanate la rezolutie maxima.

  8. @ cornelyu – ma refeream la faptul ca ca pozele postate de mine, cu Rondul Udricani si strada Mircea-Voda, sunt unicele aparute pana acum din timpul demolarilor.

    Cu Piata Sf. Vineri exista numeroase marturii fotografice, inclusiv ale Dvs, nu am contestat acest lucru.

    Ar fi extraordinar daca ati reusi sa-mi trimiteti pozele la o rezolutie mai mare (cele legate de Epoca de Aur, desigur), m-ar ajuta la niste articole in 2010. Multumesc!

    rezistenta[punct]urbana[at]gmail[punct]com

  9. in anii ’50 invatam la scoala ,fosta MORIA EVREEASCA,DIN RADA EPUREANU(haiducu bujor),chiar unde am locuit la numarul 23,colt cu str.olteni.cu ogazia unei excursii in2006 am incercat sa caut vechile case fara a avea habar de ceaushima.m-am ingrozit de parasirea si delasarea acestui fost cartier.v-as ruga daca cineva poseda fotografii ale fostului(daramat desigur)liceu no.26 al. i.cuza,unde am terminat liceul in1962.

    1. stimate anonimous! in aceeasi ani am locuit in strada epureanu no.23 si am invatat la aceeasdi scoala no.93 fosta moria.numele meu este stefan blaustein actualmente din israel.cu mare placere as dori sa schimbam amintiri din acesta prioada disparuta.

  10. Ca fost locuitor pe strada” Udricani 24 “pana in anul 1961 va multumesc pentru aducerea de informatii si fotografii di aceasta zona. Miam recunoscut casa prin fotografia cetateanului sprijinit de casa inainte de demolare (1987).
    Locuinta mea era prin intrarea in imobil prin parta de fier vazuta in fotografie, alipita de “Casa de copii nr.7” ,deschizanduse inauntru o mare curte cu doi copaci batrani (un castan si un nuc) inprejmuita de case pana la doua etaje asemenea unui han.
    Deasemeni recunosc blocul care a mai rezistat pe Mircea-Voda, la intersectia cu strada Anton Pann care era inspatele cladirii Udricani 24.
    La parterul acestui bloc, pe timpul meu ,in locul agentiei “ASIGURARI” era o pravalie unde se vindea numai paine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *