1977 – Vetrele durerii


In continuarea celor patru episoade de anul trecut (Magheru 1, Magheru 2, Orasul 1, Orasul 2), am vrut sa vad cum a fost reflectat cutremurul in literatura Republicii Socialiste Romania. Astfel, am dat peste o carte intitulata „Durere si eroism: dupa zguduitoarea noapte din 4 martie 1977”, scoasa la editura Eminescu in 1980, la doar trei ani de la tragedie.

Ce urmeaza sunt aproape integral extrase din carte, cu comentariile mele la unele poze. Am extins discutia din 2009 doar asupra catorva cladiri. –>

De la inceput trebuie mentionat ca intreaga carte este un elogiu adus conducatorilor comunisti si fortelor de interventie pentru rapiditatea cu care au sters urmele fizice ale seismului. Paginile sunt presarate cu citate din Ceausescu, decrete prezidentiale, hotarari ale Comitetului Politic Executiv, relatari lacrimogene, planuri de viitor, s. a.

“Genialul” carmaci si Leana lui la ruinele blocului Casata, de pe bd. Magheru, imobil inlocuit ulterior cu unul mult mai banal, cunoscut indeosebi pentru ca la parter este KFC.

Din nou pe „santierele salvarii”, Secretarul general al partidului verifica gradul in care s-au indeplinit sarcinile trasate in cursul diminetii, inclusiv masura in care echipele de interventii au indeplinit ordinul primordial: „Oamenii, salvati oamenii!”

Intaiul cuplu al tarii, la spitalul Grigore Alexandrescu.

Pus sub inaltul patronaj al tovarasei Elena Ceausescu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, Comitetul National de Ajutorare si-a adus o contributie de seama in sprijinirea sinistratilor.Omenia. N-a fost om sa nu-i apartina in acele zile si saptamini cind toate resorturile vii ale patriei erau puse catre un tel unic: R e c o n s t r u c t i a.

Indicatii incredibil de pretioase, langa molozul care era odata blocul Scala, pe bd. Magheru, la intersectia cu strada C. A. Rosetti.

La numai doua saptamini de la cutremur, arhitectul patriei noastre socialiste, tovarasul Nicolae Ceausescu, consfatuindu-se cu specialistii, cu arhitectii, cu proiectantii si urbanistii, dadea contururi noi greu lovitei noastre Capitale.

S-a indicat atunci, in dialogul tovarasului Nicolae Ceausescu cu edilii, sa se treaca la edificarea unui nou centru politic-administrativ al tarii, la reconstructia unor principale artere ale Bucurestiului, precum si la realizarea unui important numar de edificii social-culturale si monumente de arta. Toate acestea urmind sa fie contruite pe baza unei conceptii noi care sa impleteasca principiile de estetica si constructiile moderne cu elementele arhitecturii traditionale romanesti, astfel incit sa se realizeze un stil specific, original, capabil sa poarte atit amprenta geniului artistic al poporului nostru, cit si pe aceea a epocii de edificare a socialismului in patria noastra.

Vetrele durerii abia inabusite trebuiau sa devina locurile vietii triumfatoare. Aveam sa privim in curind un Bucuresti mai mindru si mai trainic decit cel de dinainte de cutremur. Si de aceea sapam temelii noi, adinci in care sa implantam semetia edificiilor noastre ca nici o stihie sa nu le mai poata vreodata dobori.

In inima Bucurestiului, acolo unde cindva se deschideau inca proaspete ranile ruinelor, pe marile artere Magheru si Balcescu sau pe celebra Cale a Victoriei, verticalele se inalta sprijinite de umerii albi ai Capitalei. Nu facem orase in sine, expresii ale megalomaniei urbanistice, ci orase pentru oameni.

Peste drum de hotelul „Bulevard”, o bijuterie de arhitectura. Este vorba de constructia ce a luat locul improvizatiei care ani la rindul s-a numit, dupa magazinul pe care l-a adapostit, „Delta Dunarii”. S-a inaltat in unghiul dintre doua artere de miez si farmec ale orasului – Calea Victoriei si Bulevardul Republicii. Ceea ce a fost – si a fost un veritabil kitsch de arhitectura – s-a demolat, iar ceea ce s-a asezat in loc da echilibru si frumusete arhitectonica pietei ce se deseneaza intre cladirile cu monumentalitate si biografii istorice – Casa centrala a armatei, hotel „Bulevard”, „Romarta copiilor”…

O casa ingenuncheata, o alta in triumf. Una care s-o inlocuiasca pe cea smulsa fiintei orasului de seism. Una ce se integreaza unei opere vaste, si deja vizibile, de „chirurgie” urbanistica, de sistematizare si intinerire a stravechei si stit de dragi spiritului nostru Cai a Victoriei. In inima arterei-istorie nu se putea aseza o cladire oarecare si conceputa oricum. Ea n-are voie sa nu exprime ceva. Nu se poate sa faca abstractie de vecinatatea salii „Majestic”.

Privita din strada, o tandra mansarda ne aminteste de cele mai frumoase si mai dragi case din spatiul taranesc.

Calea Victoriei nu putea sa nu intre in calcul in vasta opera initiata de secretarul general al partidului nostru, tovarasul Nicolae Ceausescu, de sistematizare complexa a Capitalei, de edificare a unui oras modern, deschis viitorului. Aici, aproape la jumatatea ei, pe locul fostului bloc „Nestor”, se inalta un mare complex turistic si de locuinte.

Sa mai poposim si in alte locuri de pe Calea Victoriei, de unde s-au sters amintirile seismului. Sa poposim pe Calea Victoriei la nr. 102-110 (foto centru), unde, alaturi de blocul-potcoava ce adaposteste cofetaria „Athenee Palace” si alaturi de Biserica Alba, si-a ridicat silueta o noua cladire. Pe felia ingusta de pamint s-a asezat o cladire-monument, o cladire-document. Un edificiu al carui dominanta plastica este verticalitatea, zvicnirea catre inalt.

In sfirsit, dupa ani si ani de anonimat si de strada oarecare, str. Nuferilor – artera aceasta batrina care a stralucit in cultura si istoria Bucurestiului prin Teatrul Domnitei Ralu, revine in atentie, redevine o artera animata, o artera intinerita. S-au inaltat aici, de o parte di de alta a strazii Nuferilor, la confluenta cu Calea Victoriei, pe locul unor foste pravalii mai mult maghernite decit cladiri, doua noi edificii (foto dreapta). Blocuri de locuit. Prin conceptie, doua unicate arhitectonice. Parti ale unei opere de perspectiva in sistematizarea zonei.

Bocul implantat la intersectia strazilor Academiei si Edgar Quinet – si caruia seismul i-a amputat o parte ca un brat, lasindu-i o trauma ca o mutilare omeneasca – este o problema mai ales inginereasca. Dificultatea de a proiecta o jumatate de bloc, una care sa se lege si sa se integreze unei constructii mai vechi, unde stilul celeilalte iti ingradeste personalitatea, consta in „suturarea” celor doua parti. Deci, blocul nu s-a sacrificat in intregime. Constructia ramasa in picioare dupa seism este capabila sa traiasca, salvind, in felul acesta, silueta si personalitatea bulevardului Republicii si o traditie a urbanismului bucurestean.

I-am vazut pe constructori turnind fundatii si inaltind betoane, stilpi de casa noua, si acolo unde ne obisnuisem sa stim blocul „Casata”. Doar doua veri a lipsit, insa santierul face suportabila nerabdarea. Va fi o constructie cu valoare de unicat, cu fatada pe trei laturi, viziunea noii sistematizari incepute in Piata Cosmonautilor.

Buldozerele au muscat pamintul ca sa aseze inca o fundatie pe cea mai afectata artera a orasului, Bulevardul Magheru, in spatiul noului bloc „Gradinita”. Inca un edificiu unicat, care in mai putin de un an a si innobilat centrul orasului, dar si arhitectura romaneasca. Menirea lui a fost si este sa inlature improvizatia arhitectonica implantata in acest punct din inima Bucurestiului.

O replica moderna data unei arte stravechi – e vorba despre blocul, mai exact despre blocurile care s-au asezat la intersectia bulevardului Nicolae Balcescu cu strada Biserica Enei, vizavi de cladirea veche, de cladirea-monument de arta, de cladirea-matrice a Institutului de arhitectura. E vorba, asadar, de noul ansamblu „Dunarea”.

O idee de baza a fost aceea de a utiliza la maximum terenul si, totodata, de a lasa libere vederii trecatorului perspectiva Institutului de arhitectura si a doua fatada a edificului Universitatii.

In zilele premergatoare lui 23 August 1979, se dezmembrau schelele pentru a se da la iveala un nou edificiu, de la confluenta strazilor Colonadelor-Ion Ghica-Bibliotecii. Personal, tovarasul Nicolae Ceausescu a indicat, a cerut sa se conceapa pentru acest loc o astfel de cladire care sa exprime cu sinceritate epoca noastra, dar in acelasi timp, sa se integreze firesc, armonios, atmosferei dominante.

Pe fostele vetre ale durerii din Piata Rosetti – noul ansamblu ce se va inalta la intersectia bulevardelor Republicii-Piata Rosetti-strada Al. Sahia are si marturisitul rol de a completa frontul arhitectonic, de a intregi compozitia acestui nod urbanistic central, pecete a unor timpuri in care grija pentru arhitectura si sistematizarea Bucurestiului isi faceau loc doar din cind in cind.

Blocul Palladio sau Palladium dadea o nota de modernism Pietei Romane, in vechea lui forma. In timpul comunismului, la parter s-a deschis beraria “Turist”, care a dat si noua denumire – nepotrivita – cladirii.

Pe structuri in buna masura noi, consolidate, blocul „Turist” in noua sa infatisare deschide cu eleganta Bulevardul Magheru.

Blocul Wilson – Creditul Agricol. Una din cele mai frumoase constructii moderniste, cu tente art-deco, din Capitala Regatului Romaniei. A continuat sa impresioneze la fel de mult si dupa anii ’50, cand a fost bordat de blocuri staliniste hidoase.

Solutia gasita dupa caderea fatadei in 1977 a fost aceeasi ca la blocul Palladio: consolidarea si modificarea aspectului. Actualul bloc Wilson este cu totul altceva, iar efectul sau vizual nu mai este nici pe departe cel interbelic.

Palatul Societatii Actiunea Economica a Romaniei, situat langa Biserica Italiana pe bd. Balcescu (fost Bratianu), a suferit o simplificare nemeritata dupa cutremur, asa cum reiese si din comparatia realizata de Lucian Vasile.

Si la Piata Sf. Vineri si in zona adiacenta (Piata Decebal, Rondul Udricani, etc.) au cazut mai multe imobile, sau au fost avariate in mare proportie. Este si cazul casei galbui, cu o arhitectura deosebita, de pe str. Sf. Vineri. Demolarea ei dupa 1977 a fost un prim pas in largirea strazii, in vederea pregatirilor pentru sistematizarea masiva din anii ’80.

Anii ’80. Pe strada Antim, un bloc modernist se pregateste sa dispara pentru totdeaua pentru a face loc noii Cai a Victoriei, bd. Victoria Socialismului, astazi Unirii. Toate casele si vilele frumoase din jurul blocului au fost deja demolate. Si Palatul Sinodal al Manastirii Antim (dreapta pozei) urma sa fie rotit si mutat, pentru a nu sta in calea frontului de blocuri noi. Vedere luata de pe amplasamentul Pietei Constitutiei actuale. Foto: Dan Vartanian.

Pina in 1990, in linii mari, o grandioasa opera de sistematizare va fi incheiata. Atunci ne vom afla in fata portilor unui oras-metropola fara periferii si mahalale, inconjurat de gradini, de o salba de parcuri si lacuri, iar – pe un al doilea inel – de comune-urbane, de zone cu o arhitectura specifica. Din zi in zi, Bucurestiul – de nerecunoscut azi de catre cel ce l-ar fi vizitat cu doua decenii in urma – devine un alt oras. Un oras in care rigorile urbanisticii moderne sint tot mai la ele acasa.

Drumul tarii spre viitor continua. Pe acest drum – drum al progresului si civilizatiei socialiste, drum al bunastarii – condus de Partidul Comunist, in fruntea caruia se afla un barbat ales si daruit cu calitati de conducator demn de memoria marilor fii ai istoriei, poporul roman paseste increzator inainte.

more at http://rezistenta.net

Published by

Raiden

Membru fondator, activează din 2007 în zona istoriei şi antropologiei bucureştene, explorării urbane şi fotografiei citadine. S-a opus mereu proiectelor aberante ale administrației bucureștene. Susține și conferințe despre București.

15 thoughts on “1977 – Vetrele durerii”

  1. Raiden, ca de obicei, articol excelent 🙂

    Apropo, ai vazut la blocul Wilson, la parter, reclama la crema ”Nivea”? Foarte interesanta mi se pare reclama.
    Iar blocul Dunarea 2 era bine-mersi fara cazinoul ala care este acuma la parter. Mi se pare respingator, pur si simplu.

    PS: Multumesc mult de link 🙂

  2. Raiden, cartea din care ai “spicuit” e cea cu coperti albastre? 🙂
    Oricum, de curand am descoperit blog-ul si sunt pur si simplu fascinat… De cateva zile stau si citesc si ce ai publicat in urma, si nu imi vine sa cred ce oras frumos am avut, si cum l-am facut praf…. PRAF!! Si degradarea continua, din pacate…
    Multumesc inca o data pentru articole!

  3. Prin anii 1980 am citit şi eu cartea cu pricina, fără a şti prea multe despre Bucureştii de dinainte de cutremur. A fost puţin înspăimântător, pentru că am rememorat minutul de legănat continuu însoţit de huruit şi ţipete.

    Viaţa merge înainte! Păcat că programele de reconstrucţie au cuprins în zona centrală, pentru început, doar blocuri, blocuri şi iar blocuri în renumitele secţiuni tip, având la parter magazine din ce în ce mai sărace. Măcar de nu ar fi fost toate blocurile astea atât de înalte și atât de uniforme…

    Mulțumim, Raiden!

  4. apropos de consolidari, in bucur, am castigat de vro 2 luni niste contracte si nici acum nu sunt semnate de d. Oprescu, care insa zbiara in ziare ca nu putem continua in ritmu asta…….
    dezinteres total, sunt chiar in problema……PMB ar trebui destituit tot, pana la femeia de serv…..in alta ordine de idei, ce poti spune de casa din statie bus pe stirbey voda, chiar in buza cismigiului??? e super tare si nu stiu sa fi citit ceva de ea….
    tks

  5. @ LV – nu stiu de reclama aia. Blocul Dunarea 2 e urat si fara cazinou, si cu cazinou. E pur si simplu hidos.

    @ ciomy – e o carte gri, cu un singur triunghi albastru pe coperta. Ma bucur ca iti plac articolele mele 🙂

    @ armyuser – da, viata merge inainte, dar merge anormal. Vorba ta, sa faci doar blocuri utilitare in centru e de neconceput.

    @ Anonim – nu imi amintesc sa fie aici ghiseul de Informatii si oricum, mi s-ar parea de bin-simt sa te si semnezi inainte sa ma iei la intrebari.

  6. cu scuzele de rigoare, nu am crezut ca esti biro de info, doar ca stii atatea si m am gandit ca ti place sa povestesti si altora….my mistake….
    imi cer scuze.

  7. Salut Raiden, am dat peste un site cu imagini impresionante despre Bucurestii vechi, pe care nu le-am mai vazut preluate pa alte site-uri, deci s-ar putea sa nu fi aflat de el. http://www.bucuresti.cn, sper sa te ajute la viitoare articole.

  8. @ alex – banuiesc ca te referi la Palatul Kretzulescu, in stil renaissance. Cateva informatii despre el:

    PALATUL ELENEI KRETZULESCU Situat pe strada Ştirbei Vodă la numărul 39, are o faţadă îndreptată spre Grădina Cişmigiu. Descendentă a două mari familii boiereşti, Filipescu şi Kretzulescu, Elena Kretzulescu (1857-1930) va moşteni casele din Bucureşti ale tatălui său, construite în 1718, şi le va transforma în 1902 într-un somptuos palat, realizat după planurile arhitectului Petre Antonescu. Perfect adaptat naturii în care se integrează, palatul Kretzulescu este construit în stil romantic, cu elemente decorative ce aparţin Renaşterii franceze şi care, prin varietatea şi bogăţia lor, fac din acest castel în miniatură o adevărată bijuterie arhitectonică a Capitalei. Remarcabilă este faţada dinspre Grădina Cişmigiu, care se particularizează prin turnul său şi prin monumentala scară exterioară. În jurul palatului, Elena Kretzulescu a amenajat un parc cu fântâni arteziene, bazine, izvoare şi poduri, care azi este inclus în grădina Cişmigiu. Mare iubitoare a naturii şi florilor, Elena Kretzulescu a construit în aripa dreaptă a palatului o seră. Vândut înainte de 1930 Primăriei Bucureştiului, Palatul Kretzulescu va găzdui până în 1948 un Muzeu de Artă Religioasă, iar azi aici îşi are sediul Centrul european UNESCO pentru învăţământul superior, inaugurat in 1972.

    @ Calin – mersi frumos de link. Vad ca in sfarsit s-a invrednicit cineva sa grupeze pozele vechi “standard” cu Bucurestii. Este vorba de setul pe care il gasesti pe orice retea de file-sharing. Multe din fotografii sunt opera lui Nae Ionescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *