Cum era pe vremuri la Fabrica de bere Luther și cum au distrus-o acum


În 1869, Principatele Române Unite aveau deja un nou domnitor, în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care îl înlocuise cu trei ani înainte pe Alexandru Ioan I (Cuza).

Vedere spre Cişmigiu în 1856, de Ludwig Angerer – via Radu Oltean.

Bucureştii aveau încă aerul patriarhal al unui târg oriental. Lipsită de clădiri publice şi instituţii puternice, Capitala Principatelor Unite a început sub Carol I o epocă de nemaivăzut progres. În capătul Podului de Pământ (actuală Calea Plevnei), Erhard Luther, prieten protestant al Domnitorului şi afacerist din Imperiul German, a ridicat fabrica română de bere cu abur care îi purta numele. –>

Fabrica Luther se constituia într-un complex de clădiri care, pe lângă halele industriale, includea şi o grădină de vară pentru angajaţi – „Eliseul Luther”, dispărut. Strada Elizeului, adiacentă fabricii, de aici îşi trage denumirea. Tot lângă fabrică se găsea şi casa în care locuia proprietarul, dispărută şi ea.

După 1881 şi ridicarea României la Rang de Regat, Erhard Luther a primit de la M. S. Regele Carol I, pentru fabrica pe care o administra, titlul de „Furnizor al Curţii Regale a României”.

Fabrica aflată în perimetrul delimitat de actuala Şosea a Orhideelor, Calea Plevnei, strada Fluviului şi bd. Dinicu Golescu producea una dintre cele mai celebre mărci de bere autohtone, Gambrinus. Era lider de piaţă la nivelul anilor 1870-1890. Pe locul doi se situa Fabrica de Bere „Oppler” (ulterior GIB), tot de origine germană.

 

Fabrica de Bere “Bragadiru”, în perioada de apogeu.

Fabrica Luther a început să piardă cotă de piaţă odată cu ascensiunea afacerii lui Dumitru Bragadiru, care îşi deschisese o fabrică în Rahova. Astfel, la schimbarea secolului din XIX în XX, cei doi competitori germani fuseseră întrecuţi de Bragadiru, din punct de vedere al volumelor de producţie şi al nivelului tehnologic. Luther îşi pierde şi titlul de „Furnizor al Curţii Regale” în favoarea competitorului său.

Mărci de bere produse la “Luther”.

Cu toate acestea, Luther a rămas pe piaţă, în postura de jucător mai mic, şi a reuşit să-şi menţină clientela fidelă chiar şi după moartea, în 1890, a fondatorului. Afacerea trece în administrarea Sofiei, soţia lui. În 1915, ea vinde fabrica unui afacerist transilvănean pe nume Carl Czell. Îmbunătăţirile tehnologice aduse de acesta cresc capacitatea de producţie a berii şi permit Fabricii Luther ca în perioada Primului Război Mondial (1916-1918) să producă siropuri şi sos de tomate.

Perioada interbelică a fost una de stabilitate pentru fabrica fondată în 1869. O fotografie din anii ’30 din intersecţia bulevardului Carol I cu strada R. Poincaré (actuală Academiei) conţine şi o firmă care anunţă un punct de desfacere al berii Luther – în incinta restaurantului „Trocadero”, situat în casa Oppler, aparţinând celuilalt industriaş.

Zona adiacentă fabricii a fost bombardată intens în 1944, întregul cartier Griviţa fiind grav afectat.

Însăşi fabrica Luther a fost afectată de bombardamentele aliate din primăvară. Radu Oltean furnizează în premieră fotografiile de mai sus, adevărate documente de război. Complexul fabricii a pierdut mai multe corpuri în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

În 1948, Fabrica de Bere „Erhard Luther” a fost naţionalizată, iar numele i-a fost schimbat în Întreprinderea de Bere Bucureşti – Fabrica „Griviţa”.

Aceasta a furnizat în continuare băutură în timpul dictaturii proletariatului, având numeroase punct de debit, cel mai probabil unul chiar lângă intrarea în fabrică, pe Şoseaua Orhideelor, într-una din casele de lângă complex.

Hala cu acoperiş verde, renovată de Heineken.

Fosta fabrică “Luther” s-a zbătut mult în perioada de tranziţie de după 1989. După câteva parteneriate şi asocieri nereuşite, a fost preluată în 2000 de Brau Union Romania, filială a grupului olandez Heineken.

Hala verde, văzută dinspre Şoseaua Orhideelor.

Hală veche dinspre str. Fluviului (st.) şi mascată de clădirea comunistă mai tânără (dr.).

Afacerea nu a mers bine: zona cvasi-centrală, proximitatea Gării Basarab, blocurile şi traficul intens îngreunau aprovizionarea. Astfel, în 2005, grupul a decis închiderea Fabricii Griviţa şi relocarea operaţiunilor la Constanţa şi Haţeg.

Clădire din complexul “Griviţa”.

 

Complexul Griviţa, înghiţit de Pasajul Basarab în construcţie. Vedere aeriană din vara anului 2009, de pe contul meu de Flickr.

Ruinându-se tot mai mult de la an la an, s-a pus problema demolării ei, în special în contextul ridicării Pasajului suprateran Basarab. Fabrica este însă clasată ca monument istoric, deşi fostul Primar General Adriean Videanu declarase că fosta fabrică nu ar trebui să fie o piedică în calea Pasajului Basarab.

Şoseaua Orhideelor la porţile Fabricii “Luther”. Pe aici va trece Pasajul suprateran Basarab.

În continuare, complexul Luther-Griviţa este abandonat, iar halele cu acoperişuri spectaculoase sunt ultimele „suveniruri” dintr-o epocă în care România era cu adevărat un punct important pe harta Europei.

Nu există nicio scuză pentru abandonarea unui obiectiv industrial atât de important. Chiar şi cu producţia oprită, un Muzeu al Industriei tot ar fi putut fi organizat. Mă gândesc la cazul Fabricii de Bere „Heineken” din Amsterdam, Olanda. Este şi muzeu, şi producător activ, în acelaşi timp.

Diferenţa de viziune constă în faptul că la noi, arhitectura veche industrială este considerată o povară ce opreşte progresul imobiliar, în timp ce afară, este valorificată şi exploatată pentru imensul potenţial turistic.

Nota Bene: Am folosit poze luate acum ceva vreme de pe net, asa ca nu mai stiu de unde provin. Daca va recunoasteti pozele, anuntati. Multumesc!

Update 2014Producătorul de bere Heineken România, companie cu afaceri de 265 mil. euro şi un profit net de aproape 42 mil. euro în 2012, a vândut la sfârşitul lui 2013 fosta fabrică Luther/Griviţa către un grup de investitori imobiliari din rândul cărora face parte şi Ionuţ Dumitrescu, fondator al firmei de consultanţă imobiliară Eurisko. Terenul cu o suprafaţă de 2,7 hectare din dreptul pasajului Basarab a fost scos la vânzare de la sfârşitul anului 2011, dar tranzacţia a fost finalizată abia în 2013, după ce Heineken a obţinut de la Primăria Municipiului Bucureşti aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal care permite realizarea unor construcţii pe 70% din suprafaţa terenului, un CUT de 3 (coeficient de utilizare a terenului care permite realizarea de clădiri cu o suprafaţă de până la 81.000 mp) şi un regim de înălţime de până la 14 etaje (45 de metri). Info de aici.

Așadar, soarta încă unui complex industrial de epocă a fost decisă: ștergerea din istorie. Felicitări!

Published by

Raiden

Membru fondator, activează din 2007 în zona istoriei şi antropologiei bucureştene, explorării urbane şi fotografiei citadine. S-a opus mereu proiectelor aberante ale administrației bucureștene. Susține și conferințe despre București.

15 thoughts on “Cum era pe vremuri la Fabrica de bere Luther și cum au distrus-o acum”

  1. Da… Frumos articol. Pacat de aceste cladiri. Asta e chiar o intamplare fericita, desi, daca nu ma insel, nu a scapat in totalitate de pasajul Basescu-Videanu. Parca au fost ceva demolat acolo. Nu am mai trecut de ceva vreme.
    Daca pozele cu intrarea din Plevnei la Fabrica Grivita sunt facute de tine… ma inclin. Bravo.

  2. Multumesc pentru citarea mea cu Oppler. De unde e poza aceea cu Trocadero? Sa aiba aia reclama chiar pe cladirea proprietate a concurentei … e haios 🙂
    Acum, la fabrica Luther nu se pune problema unei demolari legale. Ansamblul e monument (vreo 5 corpuridin ce e pe terene). E adevarat ca nici nu stiu sa existe vreo idee desteapta despre resuscitarea ansamblului. Ceea ce s-a acceptat ca “sacrificiu” a fost demolarea corpurilor de poarta care stateau in calea unei bretele de acces/legatura cu bulevadrul. Ar fi fost o solutie si translatarea acelor corpuri cu cativa metri insa cred ca asemenea fineturi nu se mai practica din anii marilor demolari.
    Bun articolul!

  3. @ Stefan – nu te grabi sa te inclini, deoarece asa cum am zis in final, multe poze nu-s ale mele.

    Pur si simplu nu am mai ajuns prin zona sa fac propriile poze. In general, ce imi apartine are si watermark 🙂

    @ ADRIAN – Poza cu Trocadero o gasesti cam in orice set cu poze de epoca, nu este ceva rar.

  4. Frumos articol Raiden, felicitari!
    In legatura cu subiectul arhitecturii industriale, exista pe rezistenta vreun articol despre moara Assan?

  5. Mai bine de 10 ani am trecut pe lângă fabrica de bere Griviţa, în drumul dintre localul vechi şi localul nou al Politehnicii.
    În anii 1980 era singura fabrică pe care o ştiu să fi îmbuteliat bere la sticla verde de un litru, maxim iubită de studenţii din Regie. Puteai cumpăra bere direct de la şoferii care aşteptau încărcarea camionului cu navetele pline, iar o legendă urbană studenţească pomeneşte despre berea cumpărată la pungă de un leu sau chiar la sac (de plastic), pentru renumitele petreceri din cămine, de sâmbătă noaptea. Aceste manifestări interzise erau urmate de chemările la Biroul CUB din spatele cantinei R1 pentru recuperarea carnetelor de student ridicate în timpul raziilor nocturne şi la schimb cu diverse activităţi “voluntar-gospodăreşti”.

    Felicitări şi mulţumesc, Raiden! 🙂

  6. @ Cristi – Mersi. Momentan nu vei gasi decat o precizare despre Moara lui Asan, in articolul despre Vama Anttrepozite din Rahova. Articol specific despre Asan nu am (inca).

    @ armyuser – Interesanta povestirea. Studentii actuali vor face drumul intre cele 2 sedii UPB pe Pasajul Basarab.

  7. @ rogirl – si cine sa faca asta? In zilele astea, daca un imobil nu aduce bani, nu merita reabilitat/salvat. De-aia pica vechile case si apar turnurile de sticla.

    Exemplul dat de tine nu renteaza in Bucuresti. Galeriile de arta nu aduc bani multi.

  8. Raiden, ar trebui sa-ti faci un motor de cautare dupa cuvinte cheie…Caci cautand ceva ce-am citit mai demult pe siteul tau am stat o juma de ora sa cotrobai dupa articol..:)

    Oare, se poate intra in curte ori in hale?

  9. @ toni – este un search bar in stanga sus. In functie de browser, e posibil sa nu-l vezi, dar el este acolo.

    La Luther nu am idee daca ai acces liber, dar poti sa incerci 🙂
    Personal sunt multumit cu articolul asta, mai mult n-am de gand sa explorez.

  10. In PUZ se propun atat spatii comerciale si spatii industriale si de depozitare, cat si cladiri de birouri sau locuinte. Nu se intelege prea bine din PUZ (datorita rezolutiei) situatia cladirilor in care a functionat fabrica de bere (posibil patrimoniu, monument etc). Randarile in schimb ne arata mai multe propuneri, in care se vede mai clar ca se vor pastra aceste cladiri (sa speram ca asa va ramane). In momentul de fata centrul comercial e aproape terminat (un Kaufland, pentru ca de ce nu), am facut chiar azi poze pe acolo, dar imediat un inginer/tehnician/om de pe santier mi-a spus ca n-am ce cauta pe acolo, desi nu este un santier imprejmuit si e chiar foarte accesibil. http://www.observatorulurban.ro/un-nou-mare-centru-comercial-pe-amplasamentul-fostei-fabrici-de-bere-luther.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *