Pe Calea Rahovei, la Fabrica Bragadiru


România a fost cândva o ţară prosperă, datorită, şi în parte, marilor industriaşi precum Dumitru Bragadiru, Dumitru Mociorniţă, Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, ş.a. În Capitală se mai păstrează rămăşiţe ale gloriei industriale de odinioară, monumente de început de secol XX: Fabrica „Bragadiru” (Rahova), Fabrica „Luther” (Griviţa), Fabrica „Malaxa” (Faur), Moara lui Assan, Fabrica „Oppler” (GIB), etc. Cam toate (în afară de Oppler – dispărută) sunt astăzi în paragină, avariate, pe lânga bombardamente şi cutremure, de nepăsarea autorităţilor şi de indiferenţa specifică a bucureştenilor actuali faţă de monumentele istorice.

Urcând panta Căii Rahovei, înainte de a se ajunge la Vama Bucureşti-Antrepozite, pe partea stângă se observă un mare complex industrial aparent abandonat. Unele clădiri lipsesc, altele sunt în paragină şi toate se încadrează în peisajul dezolant al zonei, odată prosperă. Vorbim de Fabrica de Bere „Rahova”, fostă „Dumitru Bragadiru şi Fiii”.–>

Dumitru Marinescu, ulterior Marinescu Bragadiru, de origine modestă, şi-a construit averea pas cu pas, fără şiretlicuri. A început în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878). Iniţial, a construit o fabrică de alcool în comuna Bragadiru din judeţul Ilfov, lângă Bucureşti. Tot acolo a mai înălţat o şcoală şi o biserică.

Următorul pas a fost achiziţionarea terenului delimitat de Calea Rahovei şi bd. Maria (George Coşbuc), unde a ridicat celebra sa fabrică din Capitală, la concurenţă directă cu deja existentele Luther (Griviţa) şi Oppler (GIB), ambele de origine germană, foarte apreciate de consumatori.

Etichete de bere produsă de Fabrica “Bragadiru”, de sus în jos: 1900, 1910, 1940. Aflăm că fabrica era şi Furnizor al Curţii Regale.

Începutul secolului XX a prins Fabrica “Bragadiru” cu dotări tehnologice de ultimă generaţie la acea dată şi cu o producţie care o depăşea pe cea a competitorilor, cumulată. Complexul fabricii includea, printre altele, o sală de proiecţii („cinema”), magazine şi o sală de bal, în interiorul Palatului Cultural. Patronul avea o grijă deosebită faţă de angajaţii săi. Originea săracă îl făcea pe Dumitru Bragadiru să înţeleagă exact situaţia muncitorilor.

Palatul Bragadiru în 1911.
Detaliu de interior – Palatul Bragadiru, de Alex Gâlmeanu.

Palatul Cultural, un club al muncitorilor, se dorea a fi un loc în care aceştia să se relaxeze şi să se distreze. Cunoscut ulterior drept „Palatul Bragadiru”, construcţia care urcă panta Căii Rahovei este una remarcabilă, ridicată între 1905 şi 1911. Cupolele sale dominau casele negustoreşti cu prăvălii de pe partea opusă a drumului şi creau o perspectivă deosebită spre zona puternic comercială din imediata vecinătate.

Dumitru Marinescu Bragadiru s-a stins în 1915, fabuloasa sa afacere şi averea aferentă fiind administrate în continuare de Dumitru, fiul său cel mare. Conservele şi berea produse de marea fabrică erau promovate în multe din publicaţiile vremii. Reclame cu Bragadiru apăreau şi în Catalogul Abonaţilor S.A.R. de Telefoane: Bucureşti şi jud. Ilfov, cum sunt cazurile de mai sus, din anii 1937 şi 1938.

Foto via Radu Oltean.

Punctele de desfacere a mărfurilor livrate din Calea Rahovei nr. 157 variau de la pieţele centrale, magazinele şi cârciumile cunoscute, până la bodegi periferice, precum cea din şoseaua Vitanului, fotografiată în anii ’30.

După o perioadă de prosperitate în interbelic, în România a început al Doilea Război Mondial (1941-1945), cu tot ce înseamnă o conflagraţie: bombardamente, nesiguranţă, falimente. După război, membrii familiei Bragadiru rămaşi în ţară au fost închişi de noile autorităţi comuniste, cei din străinătate rămânând în exil.

Hala dinspre Calea Rahovei în zilele noastre, cu frontonul încă gol – numele fondatorului a rămas şters. În culori fistichii, hala adăposteşte un magazin de decoraţiuni interioare, care sfidează legile economiei: nu are vad comercial, este situat într-o zonă săracă, vinde articole scumpe, şi totuşi se menţine pe linia de plutire!

După o instaurare cu forţa a Republicii Populare la 30 decembrie 1947, s-a dezlănţuit furia comunistă. Astfel, la 11 iunie 1948 a fost naţionalizată întreaga industrie din România. Fabrica de Bere şi Conserve „Dumitru Bragadiru şi Fiii” a fost redenumită Fabrica de Bere „Rahova”, iar numele întemeietorului a fost şters cu furie proletară de pe frontispiciu.

Calea Rahovei la Casa de Cultură în 1978 – o zonă comercială normală. Foto: Dan Vartanian.
Aproximativ aceeaşi imagine în 2008 – peisaj dezolant, maidane şi drum pustiu.

Clubul fabricii – Palatul Bragadiru – a devenit Casa de Cultură „V. I. Lenin”, după reîmpărţirea Capitalei în opt raioane, după modelul sovietic. Fabrica de Bere „Rahova” a continuat să producă şi în perioada comunistă – cu mult mai mult decât în perioada regimului burghezo-moşieresc, spun statisticile vremii.

Calea Rahovei cobora pe lângă Palatul Bragadiru şi mergea până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, la fostul Pod Rahova, lângă Palatul Justiţiei.

Un punct de debit destul de cunoscut era cel de la intersecţia Căii Rahovei cu strada Sabinelor, unde se formează un mic scuar, chiar lângă fabrică. Firma ruginită se mai vede şi astăzi, atârnând de casa abandonată.

Privind înapoi spre fostul Palat Bragadiru dinspre scuarul Sabinelor în 1978, se văd Calea Rahovei încă pavată cu piatră cubică, precum şi casele de vis-a-vis de Casa de Cultură Lenin.

Aproximativ aceeaşi perspectivă luată în anul 2008 arată transformări şocante: zona este abandonată şi izolată. Locul caselor de pe stânga a fost luat de un maidan cu bălării si giganticul Palat al Ştiinţei, noua Casă a Academiei, încă neterminată.

Privind dinspre Palatul Bragadiru spre strada Sabinelor (sus), aliniamentul trotuarului din faţa fostelor case se vede încă. Jos, Casa Academiei văzută dinspre str. Sabinelor.

Corpuri de clădiri văzute dinspre Calea Rahovei.

Declinul dramatic al întregii zone a Fabricii Bragadiru, dar şi al Căii Rahovei până la Piaţa Chirigiu a început în anii ’80 ai secolului trecut, odată cu demolările masive şi construcţia noului Centru Civic, proiect megalomanic al dictatorului Ceauşescu. Noua Casă a Academiei (ridicată din ordinul Elenei Ceauşescu), acest „pui” al Casei Republicii a distrus micile străduţe care mergeau înspre Calea 13 Septembrie dinspre Calea Rahovei. Calea Rahovei a fost secţionată în 3 de noile bulevarde.

După 1990, fabrica Bragadiru a intrat în paragină. Privatizată în 1998, a continuat să se degradeze, în ciuda dorinţei exprimate de moştenitorii industriaşului de a o prelua şi restaura. Cererea de restituire din 1994 a fost respinsă, pe motivul inexistenţei vreunui temei legal pentru un astfel de transfer.

Hala dinspre Calea Rahovei văzută dinspre Vama Bucureşti-Antrepozite – intersecţia cu str. Uranus.

Descendenţii lui Dumitru Bragadiru au reuşit să obţină doar Palatul din Calea Rahovei, după anul 2000. L-au reparat, iar în prezent aici se găseşte sala de baluri „Colosseum”, unde se organizează diverse evenimente. Din cauza maidanului lăsat în urmă de demolări şi a construcţiei noii Academii şi a blocurilor, această secţiune din Calea Rahovei este astăzi moartă din punct de vedere comercial. Cafeneaua deschisă la parterul Palatului Bragadiru a dat rapid faliment, neexistând vad comercial, doar haite sălbatice de câini maidanezi.

Halele de la bd. George Coşbuc, văzute dinspre Piaţa Regina Maria.
Nu tot zidul a fost renovat – aici este un zid de panoplie, care maschează întreruperea frontului continuu de la bulevard.
Vedere din bd. George Coşbuc, înspre şoseaua Viilor (sus) şi înspre Piaţa Regina Maria (jos).
Intrarea Fabricii “Bragadiru” dinspre bd. Coşbuc şi Piaţa de Flori.

Cât despre fabrică, bucăţi din aceasta sunt demolate pe furiş, noaptea, pentru că se urmăreşte ridicarea unui complex comercial acolo – Halls American Mall. Câteva corpuri de clădire au dispărut deja, şi în prezent, se toarnă fundaţii pentru construcţii noi în perimetrul fostei fabrici. Unele din corpurile rămase în picioare au fost renovate în culori dubioase.

În prezent, Fabrica Bragadiru este în plină transformare şi nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem ce va face modernitatea dintr-un simbol decăzut al prosperităţii interbelice a României.

Mai multe detalii găsiţi şi în articolul despre aceeaşi fabrică din ziarul “Ring”.

Published by

Raiden

Membru fondator, activează din 2007 în zona istoriei şi antropologiei bucureştene, explorării urbane şi fotografiei citadine. S-a opus mereu proiectelor aberante ale administrației bucureștene. Susține și conferințe despre București.

31 thoughts on “Pe Calea Rahovei, la Fabrica Bragadiru”

  1. E pacat ca nu stim sa ne pastram istoria. Altii conserva si ultimul bolovan care ar avea vreo legatura cu cine stie ce pagina de istorie… noi, insa calcam totul in picioare. As vrea sa stiu daca se gasesc pe undeva afise cu produse de genul berii Bragadiru…

  2. Au existat oameni mari in trecut in tara asta. Va dati seama ce lipsiti de viziune erau ? :)) in loc sa bage bani in ceva gen Steaua sau Dinamo astia faceau palate culturale …
    In urma cu circa trei ani era in evaluare un PUZ cu un mega complex de locuinte si hotel pe terenul ce mai e liber in jurul palatului. nu stiu ce s-a ales de intentiile astea in contextul crizei. Altfel e scandalos ca detinatorii de drept sau mostenitorii unor industrii precum cea a lui Bragadiru n-au putut sa-si recupereze ce au avut odata.
    (Poate o sa scriu si eu ceva legat de o proprietate ce a fost a lui Oppler)

  3. @ MF – nu cred ca se gasesc afise, doar reclame in ziare si reviste din anii ’30.

    @ ADRIAN – daca ai putea sa scrii de Fabrica Oppler (ulterior GIB), cea distrusa la demolarile din anii ’80, ar fi foarte bine. Nu am gasit nicio informatie despre ea!

  4. Foarte interesant. Trec foarte des in acea zona (coborand de la Academia Tehnica Militara spre rondul de la George Cosbuc) si de multe ori m-am intrebat ce a fost in acele cladiri de pe partea stanga….
    Raiden, as vrea sa te intreb daca la un moment dat ai in plan sa ne povestesti ceva si despre zona de sud a Bucurestiului: Calea Vacaresti, Abatorul de carne, uzina Timpuri Noi (zonei parca ii zicea Lemetru’ inainte de comunisti), str. Linariei, Parcul Tineretului, Parcul Carol, Crematoriul uman (desi cred ca ai un articol pe aceasta tema), casele care au fost in zona actualului Lac Vacaresti, Big Berceni… orice despre acea zona. Multumesc!

  5. As vrea sa intregesc tabloul cu cateva amintiri sau informatii.
    In copilarie treceam frecvent pe langa fabrica de bere iar mirosul berii si zgomotul sticlelor ce erau transportate pe benzile de imbuteliere sunt si acum prezente in amintirea mea. Dupa revolutie mi-am depus cuponul la fabrica de bere rahova convins fiind ca va fi o afacere de viitor atat pt mine cat si pt cartierul in care locuiam. Se pare ca m-am inselat 🙂 . Sunt actionar la o fabrica fantoma.
    Din cate am auzit familia Bragadiru si-a avut resedinta/locuinta in casa aflata in curtea Liceului Bolintineanu ( cal. Rahovei ). Un alt conac, casa, resedinta de vara sau cum vreti sa-i spuneti ce le-a apartinut se afla in padurea de langa comuna Bragadiru, in apropiere de Arges. Acolo in anii 80 era o tabara pentru muncitorii de la baraj, ulterior tabara de pionieri. Acum nu mai stiu daca o mai fi ceva. Frumos articol, felicitari!

  6. Datorita statului in primul rand si a unor spagi imense data de industriasii respectivi. Pana sa se ridice industria & co, industriasii astia vindeau aproape exclusiv statului tot ce nu se cauta. Dupa ce s-au ridicat si-au adus contributia. Uite o consecinta fireasca a spagii 😀

    Altfel, Rahova merita investigata mai profund din punctul asta de vedere. Imi amintesc ca pe undeva, pe o straduta care da in Tudor Vladimirescu gasisem o casa de vreo 150 de ani vechime cu o arhitectura intr-adevar ciudata (acum vreo 2-3 ani, daca nu i-au dat un strat de var de-atunci, s-ar mai putea sa existe)

  7. @raiden
    Ai pozat leii de pe casa notata cu 10 pe poza aeriana (centrul de desfacere de pe Sabinelor)? Sunt din teracota si sunt de o calitate remarcabila! Pe rondul verde din aceeasi zona se pastreaza 3 stalpi de fonta cu stema Bucurestilor (Sf Dumitru). Exemplare rarisime azi in Buc…
    Zona e in continuare fascinanta…

  8. @ ciomy – in masura in care fac rost de informatii, voi scrie. Daca nu, nu 🙂

    @ Bogdan Beldianu – interesante informatii aditionale, mersi!

    @ krossfire – cu spaga sau fara ea, in anii ’30 s-a atins varful economic din toate timpurile pt. Romania. Personal nu cred ca era vorba de “spaga”, ci de “relatii”, iar in cazul anilor ’30, cum te aveai cu Regele Carol al II-lea (“camarila”).

    Daca imi zici strada exact, ma duc sa vad de casa aia 🙂

    @ Radu Oltean – da, am pozat leii de acea casa, i-am si inclus intr-un episod din serialul respectiv. Si stalpii de la scuarul Sabinelor i-am pozat si i-am ilustrat intr-un episod din “Vestigiile vremurilor apuse”.

  9. @Raiden_
    Marinescu “Bragadiru” o fi inceput fara siretlicuri, dar mai ales a inceput cu cap toata afacerea. A fost la inceput ucenic la o distilerie si la un negustor de vinuri ; a fost printre putinii care au inteles ca urma sa inceapa un razboi ruso-turc care nu va putea ocoli Romania si a fost sfatuit de afaceristii mai batrani sa cumpere si sa stocheze alcool, ceea ce a si facut. Odata razboiul inceput, cererea de alcool pentru bauturi a crescut, iar pretul i s-a dublat si chiar triplat. Nici dr Davilla nu gasea usor spirt pentru oblojit ranitii de pe front. Asa a facut “Bragadiru” primii bani “gramada”.

    Cat despre Palatul Bragadiru, acesta a purtat chiar de la inceput denumirea de Colosseumul Bragadiru, si a fost conceput cu spatii de inchiriat la parter (pentru magazine). Si la Iasi, pe Bd Lapusneanu, a fost un Colosseu Bragadiru, insa mult mai mic, de fapt o berarie.
    Iar pe Dealul Spirii, in vecinatatea Fabricii Oppler, a existat Colosseul Oppler – un mare restaurant cu terasa deschisa la etaj, de unde aveai o frumoasa panorama a orasului band bere proaspata.
    Similar, langa Fabrica Luther a functionat Eliseul Luther (azi, o strada din spatele fabricii se numeste Str Elizeu).
    Bineinteles, Coloseul Bragadiru a fost altceva, nu un simplu restaurant, ci un loc de recreere si culturalizare a propriilor angajati.

    Inaintea lui Bragadiru, furnizorul de bere al Curtii Regale a fost Luther.

    ***Felicitari pt documentare!

  10. Cateva informatii in plus despre Palatul Bragadiru dar si despre vama se gasesc in articolele lui Radu, pe Bucurestii noi si vechi (Bragadiru: http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/2009/06/palatul-bragadiru-arhitect-anton.html iar Vama: http://bucurestiinoisivechi.blogspot.com/2009/06/bursa-de-marfuri.html)
    Raiden, devii doctor in zona Rahova (daca nu cumva esti deja). Eu cred ca tu vrei sa scoti o carte.
    Felecitari, celebiule (cum ar zice unii cetateni din zona).

  11. Interesant articolul, ca de obicei. Bird’s eye view e din nou foarte util. Am o observatie, la punctul 9 din legenda de pe imagine – dependinta si cos – > cosul e cel mai probabil un castel de apa dupa forma.

  12. @ dan – ca de obicei, multumesc pentru completarile foarte utile. Nu am vrut sa intru foarte mult in detaliile vietii lui Bragadiru. Despre Fabrica Oppler nu am gasit nicio informatie.

    @ Stefan – Pus linkuri, mersi de notificare. Erau in plan, dar am uitat de ele. Care doctor? Care carte? Care celebiu? 🙂

    @ Anonim – desi nu te-ai semnat si ar trebui sa-ti sterg comentariul, esti on-topic, deci ramane. Ai dreptate cu observatia ta, dar schema va ramane asa.

  13. chiar azi am trecut pe bulevardul G. Cosbuc si mi-am intrebat prietena “ce-o fi fost zidul asta?…” multumesc pentru lamurire.

  14. Calea Rahovei a fost secţionată în patru părţi, nu în trei. Ultima, destul de scurtă, este cea de la nord de Splai, până la Str. Franceză (30 Decembrie), fiind înglobată în Str. Şelari după desfiinţarea planşeului de peste Dâmboviţa.

    Foarte frumoasă prezentare a acestei zone urbane masacrate. Îmi aduc aminte cu plăcere de modul cum aratau locurile înainte de 1984. Nu era ceva de lux, dar inspira linişte şi normalitate. În plus, Calea Rahovei ajuta mult Bulevardul Coşbuc, din punct de vedere al preluării traficului auto.

  15. @ ADRIAN – nu stiu daca voi raspunde la leapsa, dat fiind ca sunt f putine informatii despre Fabrica Oppler.

    @ valentina – cu placere!

    @ Gruia – tehnic, da, asa este, dar perceptia generala este ca Rahovei incepea de la Palatul Justitiei.

    Referitor la capatul dinspre Centrul Istoric al arterei, am spus “adevarul” si in articolul despre Podul Rahova, am marcat si pe o vedere aeriana de epoca.

    Observatia facuta este insa binevenita!

  16. Ce să mai zici? Că una dintre cele mai frumoase zone industriale istorice se va duce-naibii-n cîţiva ani?
    Că Rahova, una dintre şoselele organice ale Capitalei s-a atrofiat ruşinos prin îndărătul unor blocuri ceauşiste ca o alee netrebnică?
    Ce să mai zici? Un articol pe care-l citesc şi recitesc cu o tristeţe tot mai mare.

    Clădirile dinspre bulevardul Regina Maria nu au fost decît cosmetizate sumar, la repezeală, prin 2004: vopsite şi geamurile înlocuite.

  17. @Anonim
    Ei, uite acum nu mai avem industriasi evrei, ii avem pe-ai nostrii , neaosi, si o ducem bine. Scuze dar prefer un bancher evreu si eficient si competent decat un mioritic crestin ortodox, fiu de dac, precum multi din ziua de azi. Desi nu prea erau asa multi evrei pe cat spui. Oppler si Luther am impresia ca erau chiar nemti. Bragadiru era roman. Asa ca care-i treaba??

  18. In mica piata vis-a-vis de Palatul Bragadiru veti gasi ultimii stalpi care sustineau catenata vechiului tramvai electric….

  19. Nu stiu daca are mare importanta, am copilarit in zona în anii de dupa razboi si nu-mi aduc aminte de Casa de Cultura V.I.Lenin. In schimb stiu sigur ca in sala Colosseum Bragadiru functiona un cinematogaf cu gradina de vara. Cinematograful Aida. Dupa ce treceai de impozanta use de la intrare alungeai in imensa si frumoasa sala de la intrare cu scara de marmora spre etaj unde în sala cea mare (fotografia 2) se proiectau filmele. Inainte de proiectii sau in pauze se produceau artistii vremii. Acolo i-am vazut prima oara pe Vasile Tomazian sau Puiu Calinescu.

    1. Cred că şi raionul era tot V.I.Lenin. Casa de Cultură exista spre continua noastră nedumerire (eram elevi de liceu) şi ne întrebam de ce o casă de cultură a muncitorilor avea o astfel de arhitectură.Erau vremuri când adevărul se spunea ciuntit şi şoptit, cu frică .Rar când un profesor de istorie şi imi aduc aminte de profesorul Seni Valeriu de la o scoală generală din zonă avea curajul să vorbească despre istoria noastră înainte de comunişti.La casa de cultură se organizau şi expozitii unde pensionarii veneau şi vindeau obiecte hand made -decoraţiuni,tricotaje,traforaje.
      Portiunea asta din Calea Rahovei era in pantă. Imi aduc aminte că traficul era mereu blocat de filmări-maşini de epocă, artisti in costume de epocă, militieni. Zona era plină de prăvălioare. Probabil că cei care au obtinut aprobări de filmare au vrut să imortalizeze zona. Demolarea caselor,a strazilor din zonă au dus la tragedii ,oameni distruşi-lucruri despre care ar trebui să se scrie.

  20. foarte frumos si civilizat acest blog ! Felicitari tuturor ! Amintirile despre bucurestiul de altadata sunt minunate pt. cei care am fost pe aici, in ultimii 40-50-60 de ani ! e un restaurant cam prin zona, care detine multe catrti vechi despre buc…sau albumele de fotografii sau colectionarii de carti postale ilustrate pot constitui si alte surse de info care ar trebui sa nu se piadra, macar in memoria noastra !

  21. Multumesc Raiden, asi dori sa-ti multumesc de mii de ori daca s-ar putea..
    Eu mi-aduc vag aminte de calea Rahovei dar tin minte ca erau simigerii unde se vindea dovleac copt.. Cel mai bun pe care l-am mancat vreodata!
    Nicole

  22. JAF NATIONAL,CA DE ALFEL IN TOATA TARA .CAND TREC PE LANGA ACESTE RUINE IMI VINE SA PLANG,SIMT UN GOL IN SUFLET.AM FOST ELEV SI MUNCITOR IN ACEASTA FABRICA.DISTRUGEREA INDUSTRIEI NATIONALE A INCEPUT DUPA 89′.POATE CA ACEASTA FABRICA AR FI AVUT O ALTA SOARTA DACA NOI MUNCITORII NU AM FI STAT CU MAINILE IN SAN ATUNCI CAND UN INCOMPETENT DE DIRECTOR PE NUME Baltateanu A INCEPUT APROX.PRIN 96’`97’TAIEREA TANCURILOR DE BERE DIN ALUMINIU DE LA FERMENTATIA SECUNDARA[pivnita]SI VANZAREA ACESTORA LA ;FIER VECHI;.ACEST JAF A FOST INCEPUTUL SFARSITULUI ACESTEI FABRICI.DUPA CE S-A JEFUIT TOATA FABRICA NISTE ‘NEMERNICI’AU SAPAT CU EXCAVATOARELE DE JURUL IMPREJURUL CLADIRILOR APROX.10-20M ADANCIME .DE CE//////PENTRU CA ACESTE CLADIRI SA SE DARAME..ACESTA ESTE TABLOUL INTREGI ROMANII;JAF NATIONAL’

  23. Nu mai scrie nimeni pe aceasta pagina? Tot eu am scris si pe 6 Martie 2012, i-mi cer scuze nu prea stiam sa folosesc tastatura.Eu am lucrat la Uzina. Poate cine a lucrat in fabrica si acceseaza aceasta pagina sa scrie si ei ceva .Cum arata aceasta fabrica si tara in Comunism si cum arata acum in Sclavagism (capitalism).

  24. Salut Raiden. Parintii mei au lucrat pana prin 1998 in acea fabrica. primisera locuinta de serviciu in cladirea 8, unde erau cateva birouri ale contabilitatii daca imi aduc bine aminte (in aripa dinspre interiorul fabricii ) iar in partea dinspre str Cosbuc erau locuinte de servici. Am locuit acolo din 1992 pana in 2006. ( cu toate ca fabrica si-a inchis portile in 1998, am mai putut locui acolo pana in 2006 cand cei care administrau cladirea ne-au spus ca trebuie sa plecam). Practic am copilarit acolo. Cand ma intorceam de la scoala mergeam la parinti la servici in vizita (ma cunosteau toti de la paznici pana la sefii de tura – nimeni nu imi spunea ca nu am voie, doar ma avertizau sa am grija la utilaje). De cate ori trec prin zona imi aduc aminte de copilarie. Multumesc pentru articol.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *