Miscarea cu Raed Arafat pute rau

In primul rand vreau sa urez bun-venit noului coleg Mihai, care a scris un articol despre scandalul Arafat-Basescu mai jos. Sper sa inteleaga ca noi avem traditia pe Rezistenta de a permite unii altora a posta articole in contradictoriu.

Amici, prieteni, camarazi, frati, povestea Raed Arafat – Basescu nu-mi place.->>

Ma uitam acum cateva zile la stiri si se dezbatea aceasta noua lege a sanatatii, buna sau rea, cum este ea.

Cum este ea? Sincer asta vroiam sa stiu. Intial intre comentatori era o discutie interesanta pro privatizarea unor sectoare de sanatate, apoi altii criticau planul fiindca privatizarile o sa duca la sifonare de fonduri, etc.

La scurt timp dl. Arafat a inceput sa puna presiune publica criticand legea, moment in care stateam de partea lui, pana cand a insistat foarte tare ca isi da demisia (asta cu mult timp inainte de orice dialog cu Basescu). O lege care inca era in stare de proiect, nici nu fusese vazuta de Parlament, cauza demisia din senin a secretarului de stat pe sanatate!

Cateva zile mai tarziu a avut loc o convorbire cu Basescu, s-au certat, Arfat a zis foarte ferm “Plec!”, Basescu a insistat ca legea e foarte buna si sa plece daca vrea, Arafat a zis din nou ca pleaca, Basescu a zis in stilul sau de meltean “Ghici, ghicitoarea mea, cine pleaca?”.

Nu la mult timp, vad peste tot titluri cu “Tiranul de Basescu il goneste pe Salvatorul de Vieti din minister”. “Singurul roman bun, care nu e roman, umilit si scuipat de dictatorul Basescu”. Probabil credeti ca exagerez cu astfel de exprimari dar iata ca si oameni considerati inteligenti pot scrie fraze de genul asta.

Apoi vad pe Facebook tot felul de statusuri si poze absolut stupide cu Basescu si cu Arafat, aratand pentru balosi care dintre cei doi e bun si care nu e.

E vag imbecil sa creezi un asemenea poster, un soi de four-legs-good-two-legs-bad interneticesc care raspandeste un mesaj moronic intre niste utilizatori de retele sociale anesteziati. Ia uite domne’, spun unii incercand sa senzationalizeze intru cat mai multe like-uri povestea, ia uite domne’ Basescu vrea sa desfiinteze SMURD-ul, singurul lucru bun din Romania! (nu, legea nu atingea cu nimic SMURD-ul).

Mentionez toate astea pentru ca esenta problemei este aceasta: cine a citit legea aia? Cine a citit-o, sau cine e interesat de ea suficent de mult sa fi citit opinii pertinente despre ea? Nimeni.

Fiindca pentru mine, simplul fapt ca legea sanatatii e dispretuita de Raed Arafat nu ma convinge. Da, Raed Arafat a facut mult bine la viata lui. Da, este secretar de stat in Ministerul Sanatatii, ceea ce, pentru mine, il face cel mult apt sa vorbeasca coerent si sa faca anumite sumarizari ale legii, fiindca opinia mi-o fac singur.

Mai pe scurt, nu am sa cred ce zice Raed Arafat doar pentru ca e o autoritate. E stupid. Da, e un om cu o cariera demna de lauri. Dar asta NU inseamna ca nu e capabil sa faca anumite fapte pentru ca are inclinatii politice. Sau chiar daca ar fi curat politic, nu poate sa greseasca, nu poate sa aiba o opinie proasta, oricata pregatire ar avea?

Sa crezi ce zice Arafat doar pentru ca e Arfat se numeste argumentul autoritatii si e o greseala de gandire. Argumentul autoritatii inseamna sa crezi ceva doar pentru ca cineva a facut niste fapte bune sau e intr-o pozitie decorata.

Atunci, de ce sa fac atata tragedie din faptul ca si-a dat demisia? Si-o fi dat demisia, tot nu m-a convins ca legea e proasta! Nici Basescu nu m-a convis ca legea e buna! Fiindca n-au facut decat sa se certe intr-o mocirla populista in loc sa puna pe masa argumente coerente.

Unii or sa spuna “stii, dar Raed e un profesionist, numai un om foarte serios si-ar fi riscat asa profesia”.

Lasati-ma in pace. Asta e un om foarte destept. Oricat de profesionist ar fi, stie ca astfel de miscari ii vor aduce puncte in plus orice guvernare ar urma, si care sigur nu o sa fie PD-L, asa ca omul nu are niciun motiv sa NU plece de pe post.

Adica singurul roman (care nu e roman) care a facut un lucru bun, pleaca de pe post din cauza lui Basescu. Cate puncte politice iti aduce o miscare dinasta? 100? 500? 2985?

Nu stiu, dar cert e ca sunt 2000 de oameni in strada, 1000 adusi cu autobuzul si 1000 in care s-a trezit spiritul civic in seara asta, si nici unul inca nu s-a apucat sa discute legea!

more at http://rezistenta.net

Published by

Buciuman

Buciuman este un membru fondator al Rezistentei Urbane, unde contribuie ocazional.

18 thoughts on “Miscarea cu Raed Arafat pute rau”

  1. De fapt ăștia doi nici nu s-au certat pe toată legea ci pe un anumit punct, care nu cred că reprezenta un procent mare din lege. Chestia asta mi se pare extrem de exagerată și mi se pare stupid că legea a fost retrasă în întregime, în loc să se negocieze, cum mi se pre că ar fi normal.

    Eu l-am văzut pe Arafat discutând într-o seară la TV despre felia de lege care-l interesa, și spunea chestii destul de la obiect, deși moderatoare încerca să-l ațâțe să zică ceva anti-Băse.

    Și eu sunt de acord, lumea s-a polarizat foarte repede în discuție, dar trebuie să recunoști că este un conflict care foarte ușor poate fi transformat într-o poveste „Binele vs Răul” în mintea lumii.

    PS. Un articol interesant: http://proddit.com/vcc/

  2. se pare ca nici tu nu ai citit legea, ca si multi altii…noua reforma nu afecta Smurdul in mod direct, dar il afecta pe termen lung odata cu introducerea competitorilor privati in acest sistem de urgenta…si nu e un secret pentru nimeni ca obiectivul oricarui agent privat e profitul si nu statul social…da-i dracu’ de bolnavi!
    pe de alta parte (poti sa ma crezi sau nu), mitingul de astazi nu are nicio culoare politica…intr-adevar exista oameni politici care au criticat legea sanatatii si reactia presedintelui,care au indemnat populatia sa nu mai taca, dar sub nicio forma nu se pune problema de oameni adusi cu autocarul…poate vei spune ca nu stiu ce vorbesc, dar crede-ma ca stiu…in rest…asa de buna ce era legea incat au retras-o!

  3. Eu tocmai asta zic, ca nu am apucat sa o citesc, si nici mcar sa asist la dezbateri intre oameni care au dezbatut-o.

    As ca cum pot sa aleg o parte?

    Sincer am rasfoit multe articole sa vad unde s-ar detalia 2-3 probleme ale legii si nu am gasit. Am gasit peste tot mentionata chestia asta cu operatori privati, dar nu inteleg in ce fel si cum se va face asta – operatori privati sunt si pe aeroport, si in gari, si toti duc vietile oamenilor in maini, si nu sunt vampiri care sug sangele lor, caci schema de recompense e facuta astfel incat sa se joace frumos.

  4. Stii de ce ma sperie legea asta? Nu pentru ca nu ii place lui Arafat Ci pentru ca legea asta ii place lui Basescu. Punct.

  5. Sa pleci de la premisa ca privat = prost, hot nu e altceva decat analogia din articol cu 4 si 2 picioare.

    Ma tem ca nu prea este nimic de discutat cu o persoana care pune asa problema, pentru ca, cel mai probabil, este beneficiar net al sistemului. Deci neplatitor de taxe. Deci oarecum cantitate neglijabila.

  6. @Anonim: iar tu pornesti de la premiza ca “privat e bun”. Bravo!
    Hai sa privatizam tot, sa starpim comunismul asta.

    Nici premiza pe care o deduci tu din articol nu este buna, dar nici premiza ta nu este buna.

    Ia mai baga un ad hominem.

  7. De acord cu articolul, dar pentru impartialitate, trebuiau amintite si articolele din presa defaimatoare, la adresa dr Arafat. Asta, ca sa fie balanta concreta. Consider ca omul acesta, atacat pe de o parte de putere si pe de alta parte folositmca mascota de opozitie, a avut mai mult de pierdut din toata ”afacerea” asta.

  8. @Storm

    Depinde cine castiga alegerile.

    Eu cred ca era pur si simplu prea valoros ca figura publica respectata ca sa nu il mute cineva sa dea un sah.

  9. Subiectul te depaseste.
    Mai bine mai trage niste poze din alea elegante cu care sa arati ca Bukresi nu-i o satra tiganeasca plina de gunoaie si maidanezi si cocalari, ci o metropola europeana.
    Haoles baoles si succesuri!

  10. Reforma asta poate fi buna pentru sistem, rea pentru populatie, sau invers. Depinde cum privesti lucrurile si cum va merge mai departe treaba. Parerea mea, insa, e ca ori e nefinisata toata situatia, atat legea in sine cat si planul financiar si existenta unui personal calificat (in ceea ce priveste sistemul de urgenta), ori au fost unele interese mai importante la mijloc, in ambele tabere.
    In orice caz, tare am impresia ca protestele au alt scop, si ca majoritatea au protestat ca niste oi manate de caini. Sunt pro protest, sa iasa lumea in strada daca se intampla cacaturi in tara, dar nici asa, doar de dragul de a-l da jos pe Basescu.
    Si era logic din start ca o sa se ajunga aici; prea multi il dispretuiesc pe presedinte (poate chiar au de ce); adauga o reforma, zvonuri despre smurd bine plasate, demisia lui Arafat, cateva dezinformari, si ajungi la iesit in strada.
    Manipularea turmei e usoara in Romania, daca ai cap.

  11. Voi nu ati fost la miscarea din decembrie 89.Asa incepe:cu un pretext.Atunci a fost Tokes, de care mi se rupea ,noi vroiam de fapt sa-l gabjim pe ceasca .Acum, pretextul, picatura care umple paharul- cum vorbesc acum niste poeti- este legea-furaciune a sanatatii.Iar oamenii, printre care si eu, vor fiecare altceva, dar toate duc catre :Jos Base!Jos Udrea!Jos Blaga!Jos Roberta!Jos Boc etc.Unul vine cu o pancarta pe care scrie: Jos taxa auto!Altul pe care scrie N-avem bani de intretinere! Ne este foame etc…
    Asa ca uitati putin de legea sanatatii; nici nu mai conteaza de acum incolo.Oamenii au fost stirniti si si-au adus aminte de toate relele acumulate in anii astia.

  12. De acord cu Buciuman! Exista o lacuna informationala grava cand vorbim de legea asta noua. Si, da!, sunt de acord cu el: nu prea exista oameni cu functii in tara asta care sa nu aiba culoare politica (macar o nuanta, daca nu culoare) si care sa nu serveasca unor grupuri de interese. Credeti-ma pe cuvant ca nimic nu este lasat la voia intamplarii. In acelasi timp, chiar daca ii dau dreptate colegului Buciuman, imi pastrez pozitia din articolul publicat. Legat NUMAI de sistemul de interventie rapida, cred ca daca in momentul de fata functioneaza foarte bine nu ar trebui schimbat. Nu este vorba de privatizarea Salvarii… Nu este vorba de privatizarea SMURD-ului. Si nici de desfiintarea lui. E vorba de tulburarea apelor intr-un sistem functional prin introducerea factorului concurential financiar. Si, in plus, nu imi place sa vina legi de la Cotroceni. Si nici sa stiu ca imi miroase iar a afacere cu multe zerouri care trebuie sa se piarda prin buzunarele unora sau altora.

  13. SMURD este un brand si asta datorita lui Arafat. Serviciul SMURD este intr-adevar , ceva mai bun decat al Ambulantei. Oricum, tot datorita faptului ca Arafat este si un bun manager, SMURDul acceseaza banii si din privat de la Stat asa cum Ambulanta nu o face. Dupa mine Traian Basescu are dreptate, in sensul ca Arafat a reusit sa creeze o adevarata isterie legata de legea sanatatii. Cum a reactionat insa a fost prost.
    In acest moment, pot sa spun ca Arafat a facut si bine, dar mai nou a facut si rau. Nu stiu daca interesat politic sau nu. Oricum , mediul managementului spitalicesc este psdist.
    Toata tarasenia asta cu Piata Universitatii ma face sa inclin balantele spre Basescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *