Cartea Românească vs. 13 XII vs. Metropolis

Cand eram mic, aveam o ruda care locuia in zona Perla. In drum spre adresa, treceam mereu pe langa o cladire masiva din caramida rosie, prafuita si abandonata. Peste ani, aveam sa aflu ca acolo isi avusese atelierele de productie poate cea mai celebra editura de la noi – Cartea Romaneasca. Cladirea nu mai exista astazi decat ca o simpla fatada pentru un proiect imobiliar nou. Rascolind prin pozele mai vechi, am descoperit cateva din 2008, cand edificiul era in plina transformare. –>

O schita interbelica a tipografiei (luata de la Vlahul) ne prezinta complexul “Cartea Romaneasca” din soseaua Bonaparte, la intersectia cu Calea Dorobantilor. Se observa corpul central in forma de “U”, cu ceas, in fata-stanga, la strada casa paznicului, iar in dreapta, in curte, pavilionul administrativ, cu o mica anexa la dreapta lui. In extrema dreapta a schitei se mai observa un imobil, probabil vreo dependinta. Pentru intregul istoric al complexului, cititi articolul de pe jurnalul.ro.

Atelierele “Cartea Romaneasca” au fost tinta raidurilor aeriene aliate din primavara anului 1944. Complexul a fost grav avariat. Mai sus, o comparatie 1944-2009, din mini-serialul meu despre bombardamentele din Bucuresti. Se observa clar disparitia intre timp a gardului. Totusi, pe unul din stalpii disparuti, in fotografia veche, se poate citi anuntul “Apa buna de baut”, o informatie pretioasa in vremuri dificile.

Dupa instaurarea Republicii (30 decembrie 1947), fostele Ateliere “Cartea Romaneasca”, nationalizate, au preluat denumirea unui eveniment mult promovat de istoriografia comunista – manifestatia muncitoreasca din decembrie 1918 de la Bucuresti, devenind Intreprinderea Poligrafica “13 Decembrie 1918”. Dealtfel, si Bonaparte a fost izgonit de pe placutele stradale, fosta sosea transformandu-se in bulevardul Ilie Pintilie. Detalii, intr-un articol special.

Post-decembrismul nu s-a aratat prea ingaduitor cu vechea tipografie, acum situata pe bulevardul Iancu de Hunedoara. Dupa o perioada de tranzitie in anii ’90, a cazut in paragina, devenind inca o victima a nepasarii si a ignorantei unei comunitati prea putin interesate sa-si valorifice patrimoniul industrial. Fotografia de mai sus, din 2007, arata starea deplorabila in care ajunsese tipografia. Mai multe poze din 2007 (un set foarte interesant), pe Bukresh.

2007 este un an de turnura in istoria vechii tipografii. Soarta i-a fost pecetluita cand a fost aprobat un proiect imobiliar care prevedea mentinerea doar a fatadei cladirii principale si pastrarea pavilionului administrativ ca “masca” pentru o cladire moderna, cu destinatie de birouri si locuinte particulare (pe partea din spate, spre str. Grigore Alexandrescu). Mai multe despre proiect, aici.

In continuare, setul din 2008, din timpul lucrarilor:

Demolarea partiala, efectuata de omniprezenta firma Apolodor, se petrecuse deja. Vechea fatada era sustinuta sa nu se prabuseasca, iar in spate se construia de zor.

Vedere frontala asupra corpului central.

Interesant este faptul ca, pentru o vreme, primele doua denumiri au coexistat pe frontisepiciu – scrisul art-deco masiv dinainte de razboi, foarte bine executat, razbatea din spatele spoielii din vremea Republicii Populare, spoiala peste care fusese trecuta, cu litere anoste, denumirea proletara. Vestigii disparute.

Vedere laterala.

Pavilionul administrativ, cu acoperisul deja inlocuit. Ma bucur ca aceasta componenta a ansamblului a supravietuit.

Interesant este ca perspectiva cea mai frumoasa spre acest edificiu nu este cea din soseaua principala, ci din fosta curte (accentul ascutit al acoperisului de aici se vede cel mai bine).

Fatada laturii estice a cladirii principale, tronson unde in zilele noastre functioneaza un supermarket din reteaua belgiana Delhaize.

Vedere laterala. Se vede clar ca anexa corpului administrativ a fost demolata la transformare.

Vedere din 2009, cand complexul era proaspat terminat. Cu tristete am constatat ca nu a fost mentinut frontispiciul interbelic. Contrar variantei prezervarii denumirii vechii functiuni si marcarii noii destinatii a cladirii pe o placuta la intrare, s-a preferat acoperirea vechilor litere si aplicarea unora volumetrice, cu denumirea noua, intr-o engleza americana: Metropolis Center.

Vedere frontala, 2009. Am mentionat Metropolis Center intr-un articol special, dedicat patrimoniului industrial vechi din Capitala.

Pentru final am pastrat cateva fotografii din 2012. Actualmente, fosta tipografie gazduieste birourile mai multor firme (in cladirea noua, din spatele fatadei vechi principale), sediul unei banci (in fostul pavilion administrativ), privati (apartamente in spate), un supermarket (corpul central, aripa estica), o cafenea pentru corporatisti (un local ok per total, cu muzica buna live la pian si degustari ocazionale de vin), dar si un restaurant (corpul central, aripa vestica).

Vedere frontala in prezent, cu ceasul adaugat sus pe fatada veche – in 2009 acesta nu aparuse inca.

Fosta cladire administrativa a tipografiei, asa cum arata ea astazi. In dreapta, zidul a fost curatat si refacut, pentru a sterge urmele demolarii anexei.

O panorama stangace, fara pretentii, dar cu scop documentaristic, a intregului ansamblu de cladiri.

Per total, Metropolis Center este o prezenta placuta si de bun-simt in peisajul urban autohton. O interventie – unii ar zice destul de brutala, eu spun salvatoare – a reusit sa readuca la viata – chiar daca vechiul este doar o simpla interfata – un monument bucurestean uitat. Odata cu noile functiuni, vechea tipografie a devenit un loc de socializare absolut onorabil, mai ales in contextul aparitiei recente a accentelor de inaltime extreme pe bulevardul Iancu de Hunedoara. Nota pozitiva generala pe care am acordat-o este scazuta, in cazul Metropolis, de decizia stergerii frontispiciului initial.

Recomand o vizita la cafeneaua de la parter, s-ar putea sa va placa. Va astept inapoi cu impresii.

more at http://rezistenta.net

Published by

Raiden

Membru fondator, activează din 2007 în zona istoriei şi antropologiei bucureştene, explorării urbane şi fotografiei citadine. S-a opus mereu proiectelor aberante ale administrației bucureștene. Susține și conferințe despre București.

9 thoughts on “Cartea Românească vs. 13 XII vs. Metropolis”

  1. Deci, se poate…si cand ma gandesc ca, la numai cateva statii de tramvai, Moara lui Assan se prabuseste, in indiferenta edililor
    Capitalei…

  2. Da, se poate. Bine, la Metropolis au ras destul din cladirea veche. La Moara lui Assan ar trebui pastrat si reabilitat neaparat silozul central.

  3. Da ,in siloz ar putea fi organizat un mall,deoarece la malluri nu sunt necesare ferestre,iar in cazul spatiilor de birouri sau apartamente ar necesita ferestre,adica ar fi trebuit sa strice din imaginea originala.

  4. Hmmm…E acceptabila in cazul asta “modernizarea” – e un imobil industrial, e catd e cat ok; in alte cazuri insa, “modernizarile” si “hibridizarile” astea au creat niste chestii absolut ridicole, nepotrivite si dezgustatoare – de exemplu Casa paucescu din Piata Revolutiei (care oricum, cu statuile ei desfigurate si sistematizarea anarhica, ca nu a mai apucat Carol al II-lea sa o termine, e un spatiu deconcertant ca si centru emblematic al Bucurestiului).

    Ar trebui subliniat, demonstrat si convins lumea ca – in unele cazuri, mai ales cand e vorba de imobile non-instriale – restaurarea sau chiar reconstructia in stilul original nu e uo dovada de anacronism si lipsa de imaginatie estetica, ci de respect si de imaginatie estetica! multe alte tari europene – de la Franta la Polonia, de la Olanda la Austria – au reconstruit nu doar castele ci cartiere intrgi in stilul original de acum sute de ani, dupa razboi, si o mai fac si astazi (de pilda, in tarile astea nu o sa vezi construita intr-o zona de epoca omogena o cladire de sticla sau in stil modern intre clasiri de sec. XVIII sau XIX. – se impune acelasi stil, daca exista un spatiu liber si se elibereaza un permis de constructie in zona respectiva).Numai in Romania e vazut ca “paseism” si “reactionar” un program de restaurare si reconstructie in stilul original a unor imobile faimouase pierdute prosteste sau de refacere a unor arii urbane de epoca, cand alte tari au facut asta politica de stat (din motive ce tin de mandria culturala proprie, identitatea nationala sau locala, atragerea de turisti etc. Dupa cum se stie, daca romanul nu e fudul nu e fudul… A vazut dupa 1990 cladiri de sticla, si gata! asta e noul Dumnezeu, desi nu poti gasi una sau doua cu adevarat valoare in Bucuresti si Romania in general, sunt in genere proiecte “moderniste” sau “post-moderniste” de duzina, de mana a doua.

  5. @ Anonim – avem destule mall-uri deja.

    @ armyuser – multumesc MULT pt corectura, am facut o confuzie de novice, pentru ca eram grabit sa postez articolul. Am corectat 🙂

    @ Anonim (cel de deasupra comentariului acestuia) – de acord cu parerea despre Casa Paucescu, am si scris un articol in care am criticat initiativa.

    Da, trebuie lucrat la mentalitate, si anume ca uneori, reconstructiile in intregime sunt o solutie viabila. Multumesc pentru comentariu.

  6. In fata Teatrului de pe Lipscani, in zona veche a Bucurestiului, se construieste tot un fel de mini-mall pe un spatiu devenit gol si pe care era o terasa groteasca unde se faceau mici. Din nefericire, desi cladirea umple potrivit un gol respectand macar regimul de inaltime, ea construita intr-un stil plat, contemporan, cu o bucata din fatada de sticla – adica un stil total nepotrivit cu cladirile din jur si intreaga zona, pe care autoritatile zic ca vor sa o reinvie si transforme intr-o zona turistica si culturala. Nu era un mare efort daca in loc de mortar plat bagau vreo doua arcade la ferestre, un fronton cu ghebnar sau ceva, si vreo cativa pilastri undeva pe fatada, ca sa se armonizeze cu claidrile vechi din jur….Dar e prea grele in Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *