Minciuni, istorie și sictir la “Hanul Gabroveni”

10604569_709714649102802_5534028120950763723_oLume, lume! S-a redeschis un mare fals istoric al Capitalei: așa-zisul Han Gabroveni, construcție de secol 19 care ocupă o parcelă din centrul istoric, între străzile Lipscani și Gabroveni. Deși există dovezi istorice irefutabile, autoritățile, în frunte cu premierul Victor Ponta (PSD) și primarul general Sorin Oprescu (pesedist acoperit, declarat indepedent), insistă să propage minciuna că această clădire ar fi Hanul Gabroveni. Populația naivă digeră pe nemestecate informația voit eronată. Am fost la inaugurarea construcției refăcute și per total am fost plăcut impresionat. Urmează niște poze, niște impresii și niște conversații foarte interesante cu angajații ArCuB, direcția culturală a Primăriei Capitalei.

BACKGROUND

1900416_602275703180031_386323258_o
Clădirea care este acum denumită „Hanul Gabroveni”, conform Listei Monumentelor Istorice din 2004, nu a purtat de fapt niciodată acest nume, de la construire şi până la redactarea primei liste a monumentelor, din anul 1976. Pe amplasamentul de la numărul 86 (strada Lipscani) şi 51 (strada Gabroveni), existau în secolul al XVIII-lea două clădiri, la distanţă de aproximativ 10 metri una de cealaltă. Cea cu faţa la strada actuală Gabroveni era mai mare şi aparţinea familiei negustorului Tudor Hagi Tudorachi.

Înainte de anul 1871 clădirea şi-a schimbat destinaţia, fiind denumită „Pasajul Comercial”. Înainte de 1900 a suferit o importantă modificare prin adăugarea unui etaj, deasupra corpurilor de sud şi nord. După la etatizarea sa în 1950, clădirea a intrat în proprietatea CENTROCOOP care a încercat în repetate rânduri să obţină demolarea clădirii. După abandonarea clădirii, au fost realizate sprijiniri de urgenţă în anul 1998 şi a fost incendiată în anul 1999.

gabroveniO eroare din anii ’70, menținută și promovată la rang de adevăr absolut de către autoritățile bucureștene: Hanul Gabroveni oficial nu e de fapt Hanul Gabroveni!

gabroveni 1911Putem merge înapoi în 1911, când planul cadastral oficial al Capitalei arată proprietățile: Hanul Gabroveni promovat azi de Primărie este un simplu pasaj comercial, în timp ce clădirea clubului Fire era Hotel Universal, ex-Hanul Gabroveni.

1991 lipscani 2Așa-zisul Han Gabroveni în 1991, ajuns o ruină.

În literatura de specialitate de după anul 1977, clădirea a fost asociată cu fostul han Gabroveni, aflat pe aceeaşi stradă, dar pe cealaltă parte, transformat după anul 1900 în „Hotel Universal”. Prin urmare, denumirea istorică corectă a acestei clădiri ar trebui să fie „Hanul Hagi Tudorachi”, iar datarea sa corectă este mijlocul secolului al XIX-lea. Mult mai multe adevăruri găsiți în acest studiu foarte bine documentat.

gabroveni_2008-09Da, actualul Club Fire e de fapt Hanul Gabroveni (chenar foto sus), deoarece clubul Fire ocupă spațiul fostului Hotel Universal.
Da, autoritățile practică intenționat o falsificare a istoriei.
Da, fațada Hanului Gabroveni care nu e Hanul Gabroveni a fost refăcută ochiometric după un desen din 1923, necunoscându-se cum arăta de fapt inițial.
Nu, pentru noul sediu ArCuB nici nu s-a studiat ce clădire a fost acolo înainte. Noul sediu este anost și dezamăgitor ca aspect exterior pentru mulți.
Povestea idilizată a refacerii, aici.

Aceste lucrări menite să-i uimească și să-i păcălească într-o anume măsură pe contribuabilii naivi ușor impresionabili (de luminițe colorate atârnate pe Magheru sau bâlciuri cu Cârnățărie la Piața Universității, de exemplu) au fost făcute în disprețul total al istoriei locului. Se presupune din start că masele largi habar nu au de istorie și că oricum nimeni nu va zice nimic.

Desigur că era de dorit ca această clădire istorică să fie restaurată, însă de la intenție la implementare lucrurile au luat calea periculoasă a falsului istoric. Păcat. Cât a costat toată distracția? Cam 30,3 milioane lei (aproximativ 7 milioane euro) – cost anunțat de autorități în presă. Bani publici.

INAUGURAREA

20140920_144541
Am ajuns sâmbătă după prânz pe strada Lipscani. Lume relativ puțină, afară temperaturi de vară. Prima chestie: deși curtea interioară (pasajul) leagă Lipscanii de Gabroveni, intrarea dinspre Gabroveni (foto sus) era ferecată, iar jumătate din pasaj era izolată de un cordon roșu, delimitând zona VIP, care avea și măsuțe de cocktail. Prima mea impresie a fost că, prin această mișcare, s-a negat de la început funcțiunea de pasaj a clădirii.

GALERIA DE POZE

20140920_144733Fațada principală a clădirii, dinspre strada Lipscani. Doar pe aici se putea intra.

Există trei nivele: pivnițe, parter și etaj. Toate vor adăposti săli de conferințe/evenimente/expoziție. Fiind proaspăt inaugurată clădirea, majoritatea sălilor erau goale, dar am găsit totuși niște planșe interesante care prezentau transformarea clădirii în decursul procesului de refacere: de la ruină la… altceva. Detaliez mai la urmă.

PARTERUL include un portal cu arcade de cărămidă, care duce la curtea interioară/pasajul spre Gabroveni.

20140920_144907Vedere spre strada Băcani, perpendiculară pe Lipscani.

20140920_144753

20140920_144805Detaliu al ușilor masive de la intrare.

20140920_144930Curtea interioară/pasajul. Refăcută destul de frumos, inaccesibilă publicului la vizita inaugurală, din păcate. Cum am spus, ar fi fost ideal ca la asemenea ocazie, fluxul natural de circulație a oamenilor să fie permis. Ar fi adus un plus de autenticitate demersului autorităților.

Parterul cuprinde câteva săli și face legătura cu sediul nou ArCuB, dar și cu subsolul clădirii vechi, accesibil pe niște scări circulare sau pe scările principale.

20140920_144824

20140920_144850Vedere spre sediul nou ArCuB, care nu a putut fi vizitat.

20140920_145030

20140920_145214Oamenii privesc fotografii de epocă din centrul istoric, iar încăperea este decorată cu o panoramă-gigant a perimetrului, văzut de sus în zilele noastre.

20140920_145052Scările circulare spre pivnițe.

PIVNIȚELE sunt extrem de spațioase – tipic pentru o construcție de acest fel din centrul istoric al orașului – și bine refăcute.

20140920_145406

20140920_145603Sală de ședințe, în pivniță.

20140920_145253

20140920_145320

Un element care i-a intrigat pe mulți a fost geamul ranforsat care permitea vederea din portalul de la parter spre pivnițe și invers:

20140920_145452

20140920_145513

20140920_145519Scările principale…

20140920_145717…înglobează ziduri vechi…

20140920_145829…în drumul lor spre etaj. Clădirea este dotată și cu lift.

20140920_145846Pasajul, văzut de la etaj, spre strada Gabroveni. Simplitatea refacerii ferestrelor din stânga face notă discordantă cu cele din dreapta. Zona de VIP era goală.

20140920_145902Cea mai prost refăcută parte a clădirii – acest surogat de pod arată ca partea de sus a unei vile comandată de un meltean. Ce-s termopanele alea? Ce-i tavanul ăla cu forme de rigips și spoturi luminoase? Dar mai ales, ce-i cu brâul ăla ornamental așa, din senin? Eșec total.

ETAJUL nu e deloc impresionant, în principiu sunt două săli mari cu tavan precum cel al “podului”, adică foarte de prost-gust:

20140920_145915

20140926_180212_HDRE anul 2014 și mi-aș fi dorit, dacă tot s-a refăcut clădirea, să includă burlanele în profilul fațadei. Dacă tot nu au făcut așa ceva, e bine măcar că urmează formele fațadei.

20140920_150115

DIALOGURI

20140920_151220
Interioarele etajului nu-s cine știe ce, dar adevărata distracție a fost interacțiunea cu supraveghetoarele puse de ArCuB acolo. Voluntare/angajate care habar nu au să interacționeze cu publicul. De aici și absurdul unor situații care puteau fi evitate cu puțină înțelegere, respectarea cetățeanului plătitor de taxe și-o minte deschisă. Am îndrăznit să deschid una din ferestrele etajului și să avansez până la balustradă (chenar foto sus) să pozez peisajul de afară. Nu apuc să trag câteva cadre, că mă trezesc cu o tipă pe la vreo 20-și-ceva de ani (A1) lângă mine.

A1: Vă rog să vă dați de la geam.
Eu: De ce?
A1: Nu e voie.
Eu: Ok, schimbați placa. De ce?
A1: Nu sunteți în siguranță!
Eu: Ba-s foarte în siguranță și vă garantez că nu am niciun gând să mă arunc.
A1: Haideți să nu complicăm lucrurile, că pot chema paza.

Vine colega ei (A2):

A2: Ce se-ntâmplă?
A1: Domnul refuză să se dea de la geam.
A2: Dați-vă de acolo!
Eu: Vreau doar să fac o poză cu strada Lipscani, de aici, de sus. Plus că nu înțeleg de ce nu pot ieși pe balconul ăsta mare.
A2: Nu aveți voie, nu-nțelegeți?
Eu: De ce nu am voie să stau la fereastra unei clădiri care a fost reabilitată din bani publici?
A2: Vă văd alți oameni și o să vrea să facă și ei poze.
A1+A2: Ferestrele și balconul sunt ornamentale!
Eu: Poftim? Adică-s de panoplie, nu le-ați consolidat?
A2: Ba da, dar nu e voie pe ele. Pot să vă pun în legătură cu șefa mea. Sau pot să chem paza.
Eu: Nu paza a refăcut clădirea. Duceți-mă la șefă.

Cam asta am reușit să pozez de la etaj:

20140920_150057Colțul străzilor Băcani și Lipscani arată oribil pentru pretențiile primarului general Oprescu că a făcut al doilea cel mai frumos centru istoric din Europa după Praga.

20140920_150149Privind în lungul străzii Lipscani. Se vede Hanul cu Tei.

20140920_150208Vedere spre strada Blănari, peisaj decăzut.

20140920_151126Coborâm în pasaj/curte, unde A2 își cheamă șefa (S), chenar foto sus, o femeie pe la un 40-și ceva de ani foarte țâfnoasă. Angajată ArCuB, plătită din bani publici.

A2: Domnul vrea să știe de ce nu are voie la geam și în balconul de la etaj.
S: Nu aveți voie acolo.
Eu: Ok, am înțeles, dar un motiv plauzibil se poate?
S: La sutele, miile de oameni care vin azi aici nu putem permite accesul pe balcon.
Eu: Dar eram doar câteva persoane acum sus…

20140920_151155Balconul falsului Han Gabroveni, fructul interzis al vizitei inaugurale. Declarat simplu ornament (nefuncțional) de voluntari/angajați ArCuB.

S: Vă dați seama dacă ies 500 persoane de-odată pe balcon? Habar n-aveți!
Eu: Ei, hai că-mi jigniți inteligența. Cum să-ncapă fizic 500 oameni în spațiul ăla? Să fim serioși.
S (țipă): Vin unii după alții, nu știți, nu știți!
Eu: Vă rog coborâți tonul și nu țipați la mine.
S: NU ȚIP!
Eu: Uite, sunteți plătită din bani publici, adică și din banii mei, nu vă permit să vă răstiți în halul ăsta la mine.

Șefa se întoarce și pleacă dincolo de cordonul roșu, în zona VIP.

Eu: Să știți că sunteți cam nesimțită dacă vă comportați așa cu cetățenii contribuabili.
S: Iar tu ești un IMPERTINENT!

Se bagă în seamă o altă angajată/voluntară (A3), pe la un 20-și ani, însoțită de un angajat/voluntar (A4), cam de aceeași vârstă.

A3: Să știți că are dreptate.
Eu: Ce?
A3: Are dreptate. Nu pot ieși atâția oameni pe un balcon.
Eu: Și tu faci mișto de mine? Nu ajunge că a făcut șefa voastră?
A4: N-a făcut mișto, dar are dreptate. Nu am auzit toată conversația, dar sunt sigur că are dreptate.
Eu (deja enervat): Auzi, dacă tot ești plătit din banii mei, nu vrei să taci?
A4: Dacă vreau pot să nu vorbesc cu tine, ce dacă sunt plătit din banii tăi!
A3: Nu înțelegi, Hanul Gabroveni este monument istoric fondat în…
Eu: Știi că ăsta nu e de fapt Hanul Gabroveni, nu?
A3 (contrariată): mmm… Ba da, este!

Se bagă în seamă și o femeie (F) care trecea pe lângă noi.

F: Are dreptate băiatul, nu aici e Hanul Gabroveni!
A3: Dar…
Eu: Știi și tu că adevăratul Han Gabroveni e la clubul Fire.
F: Așa e! Așa e! Da’ trebuia să-i dea un nume, nu? (pleacă)
Eu (către A3): Să știi că mai cunosc și eu istoria orașului.
A3 (fâstâcită): Da. văd că o știi bine.
Eu: Să vă fie rușine că mințiți oamenii în halul ăsta, pe banii lor!

ANALIZĂ ȘI CONCLUZII

lipscani1941Strada Lipscani în 1941 (foto: Willy Pragher). Clădirea cu firma “Galeriile București” este cea despre care discutăm. Se observă că deja nu mai avea arhitectura din desenul după care s-au luat autoritățile în refacerea falsului han Gabroveni.

Trebuie să fie clar că imobilul preluat de autorități în stare de ruină NU este Hanul Gabroveni. Adevăratul han Gabroveni este actualul Club Fire. Clădirea care se află pe terenul cu deschidere la străzile Gabroveni și Lipscani are o istorie în urma căreia i-am putea spune cel mult Hanul Hagi Tudorachi. Vorbim, așadar, despre un proces de mistificare a istoriei, în urma căruia un fals este luat drept adevăr și digerat ca atare de presă și marele public.

O a doua greșeală care s-a răspândit aproape ca o boală care nu ne mai dă pace este cea conform căreia aici am avut parte de lucrări de restaurare, ori nu este așa. Restaurarea presupune apelul pe cât de mult este posibil la tehnicile originale de construcție, utilizarea materialelor de aceeași natura cu materialele originale (obținute prin aceleași tehnici, din motive evidente), evitarea ipotezei (restaurăm până în punctul în care avem certitudini) și marcarea distinctivă a intervențiilor contemporane, astfel încât mărturia istorică să nu fie falsificată. Sigur, unele din aceste lucruri nu pot fi respectate întru totul, din diverse considerente, dar este de datoria noastră să facem tot ce este posibil în direcția respectării lor.

Pe scurt, ce s-a facut la așa-zisul Han Gabroveni, printre altele: cadre de beton armat (da, era nevoie și de o reabilitare structurală), pereți de închidere din BCA și ornamente de care putem fi aproape siguri că sunt din polistiren. Toate acestea au fost realizate pe baza unui desen de epocă din 1923, nici măcar nu am văzut un releveu al clădirii sau niște fotografii relevante. Așadar, s-a mers mult în zona ipotezei. Daca tot o apucăm pe drumul ăsta, atunci măcar să o facem până la capăt și să ne asumăm asta. Să nu mai vorbim despre restaurare doar de dragul restaurării.

20140926_180326_HDRÎn ce privește noul corp de clădire (noul sediu ArCuB), construit alipit la “han”, arhitectura nu impresionează, dar nu este nici una banală. Este vorba pur și simplu de o inserție neutră nespectaculoasă, care respectă o înălțime la cornișă, niște registre orizontale și cam atât. Contemporaneitatea ei stă în materialul de finisaj al fațadei. Referitor la lucrări, singurul lucru pozitiv este ca au fost realizate în urma unui concurs girat de Ordinul Arhitecților din România. E bine dacă a ajuns să ne bucure normalitatea organizării unui astfel de concurs.

Calitatea finisajelor și materialelor folosite este un alt punct discutabil. Merită cercetat dacă piatra gri de la arcadele fațadei e chiar piatră.Fațada per total arată ciudat, este acel efect de disneyficare. La 7 milioane de euro cât a costat proiectul, sigur se găseau câteva mii de euro în plus pentru stucaturi din ipsos, fără efecte de vopsea antichizată la pereți, și alte artificii ieftine. Nu este vorba de culori, dar vorba aia, less is more. Așadar, minciuna merge dincolo de numele clădirii. Noroc cu interioarele, o parte autentice.

Nu sunt împotriva unor astfel de lucrări atâta timp cât ele presupun repunerea în funcțiune a unor clădiri aflate de multă vreme în stare de ruină. Igienizarea nu ar trebui să fie primul lucru bun care ne vine în minte, ci tocmai această acordare a unei a doua șanse la viață unor clădiri care stau mărturie istoriei orașului. Ne bucurăm atunci când in centrul istoric al Bucureștilor (măcar în partea aceasta băgată în seamă, că dincolo de bulevardul I. C. Brătianu este jale) se diversifică activitățile și când se acordă atenție și clădirilor, nu doar pavajului și mobilierului, care nu sunt cele mai fericite. Cu toate acestea, nu putem și nu trebuie să tolerăm la ipocrizia autorităților și la lipsa de reacție și documentare a mass-mediei în astfel de cazuri. Astfel de cazuri nu trebuie sa stabilească precedente, ci ar trebui să fie o lecție învățată de autorități, specialiști, cetățeni și mass-media.

Vouă cum vi se par lucrările de refacere a acestei construcții? Dar sediul nou ArCuB? Ziceți ce credeți în comentarii, mai jos ↓

FLASHBACK: serialul Centrul istoric – rețeta succesului (2012)

UPDATE – Utilizatorul “Echipa de proiectare” a trimis un drept la replică, pe care îl public mai jos:

“Nu ne vom opri asupra comentariilor privind organizarea evenimentului de catre Arcub, caci nu este problema noastra. Trebuie doar mentionat ca in momentul acestei deschideri la public cladirea nu era si nu este intru totul terminata, dar momentul aniversar care s-a dorit sa fie marcat nu astepta receptia finala. De asemeni, existenta mai multor actiuni in acelasi timp si anumite probleme de securitate in exploatare nu au putut permite, din pacate, un acces integral in ansamblul de cladiri. Cat despre drepturile cetateanului platitor de taxe, incontestabile, ele totusi nu ii dau acestuia dreptul sa faca ce vrea intr-o institutie publica, din potriva : nu este bunul sau, ci al popurului. La Opera Romana, la Ateneu sau la Muzeul Republicii facem ce avem noi chef ?

Cat despre denumirea Hanului, ni se pare ca este o falsa polemica, transformata intr-o platforma de lupta politica. Pe de o parte, asa cum bine scria un cititor mai sus, atata vreme cat era o ruina nimeni nu a fost emotionat de “falsitatea” numelui. Pe de alta parte, daca este o greseala (in orice caz nu o vointa politica) aceasta vine tocmai din partea specialistilor care au redactat lista monumentelor istorice, poate ca lupta trebuie sa o duceti cu acestia, daca e cu adevarat necesar si important. Dar credem ca institutiile si persoanele vizate vor putea sa se explice si singure, fara ajutorul nostru.

Nu vom comenta parerile “estetice” avansate in articol, caci fiecare are dreptul la propriile sale preferinte. Ne vom referi doar la anumite afirmatii punctuale, de ordin tehnic :

– “geamul ranforsat”, adica planseul de sticla securit pe care se calca la intrarea in pasaj corespunde unei perforatii care exista acolo din totdeauna (este suficient sa fie studiat releveul din 1947) si care servea la transportul vertical al marfurilor depozitate in subsol. Noi am ales sa-i conferim o transparenta, tocmai pentru a “intriga” vizitatorul, pentru a-l invita in intimitatea cladirii. Este o demarsa aceasta transparenta, care se regaseste in integralitatea propunerii noastre, pe care ne-o asumam.

– “surogatul de pod” de la etaj – de fapt un luminator care avea/are si rolul de ventilare/desfumare a existat, precum si braul ornamental. La acest brau, partile mai inchise la culoare reprezinta ce s-a pastrat din original si sunt marcate, asa cum se pare ca autorul articolului stie, de cele nou create in completare. O mai buna cunoastere documentara a dosarului ar fi evitat afirmatii hazardoase.
“Termopanele” sunt de fapt deschideri cu sticla rezistenta la foc (normele moderne de securitate trebuiesc respectate oriunde) care comunica cu volume aflate in podul cladirii, nevizitabile, daca permiteti.
Amintim aici si este valabil pentru intreaga cladire si pentru alte interogari similare ce ar putea apare, ca tema acestui proiect a fost “restaurarea si reabilitaerea functionala” a obiectivului. Reabilitare functionala care are exigentele ei si care a fost motorul intregii operatii : nimeni nu si-ar fi permis sa investeasca in acest han (sau cum vreti sa-l numiti) doar pentru a obtine un obiect frumusel la care se ne uitam de departe, el trebuia investit cu o functiune pentru a-l face se existe. La fel ca in trecutul sau, de altminteri.

– suntem fericiti ca ridicati problema restaurarii : ei bine da, este o adevarata restaurare, unde au fost folosite tehnici traditionale de lucru (folosirea exclusiva a motarelor de var/nisip, a caramizilor recuperate sau fabricate pe comanda pntru a fi cat mai aproape de cele vechi, pastrarea unor structuri metalice acolo unde au fost structuri metalice – ei, da !.. sau buiandrugilor de lemn, o tencuiala de var colorata in masa, evitarea vopselelor, lipsa betonului armat altfel decat ne-intruziv si, acolo unde a fost necesar, el este aparent, marcat cu sinceritate, pentru a delimita trecerea spre volume nou create, moderne ca structura si desen, pastrarea unor zone intregi fara cea mai mica interventie, etc., lista ar fi prea lunga).
Nu exista nici un element decorativ din polistiren si nici din ipsos (!), totul este din ceea ce se numeste “piatra artificiala” (un amestec de var hidratat, nisip, spartura de marmura, coloranti naturali – pigmenti minerali). Arcul de deasupra intrarii, ca intreg bosajul registrului inferior, este adevarat ca nu e piatra naturala -nici nu a fost vreodata- ci aceeasi piatra artificiala, folosita masiv in Bucuresti.
Regretam ca acest lucru nu este suficient de evident acum, cand cladirea este noua, dar imbatranirea si patinarea ei naturala va releva mai sincer materialele.

– cand faci o astfel de lucrare, si orice restaurare functionala, esti nevoit sa “mergi in zona ipotezei”. Aici tot ce nu e original, cu urme materiale sau cu relevee suficient de precise, este asumat si marcat evident. A se vedea si asimetria detaliilor ornamentale de pe fatadele curtii (o parte restaurata/una nou creata), marcarea prin culoare a zonelor de interventie, etc.
In final, vor exista placute explicative, pentru evitarea unor astfel de dileme intelectuale si deontologice.

– desenul fatadei Lipscani este o polemica dificil de rezumat aici, va recomandam albumul omagial editat de Arcub, acolo este tratata problema “in extensao”. Dar putem sa va linistim : daca nu ati vazut un releveu din 1923, este pentru ca el nu exista, in schimb au fost gasite probe materiale (arheologice) care ne-au indrumat spre aceasta alegere.

– va multumim pentru perfecta intelegere a arhitecturii corpului nou : exact asta am dorit si suntem fericiti ca mesajul trece la public. O arhitectura neutra, nespectaculoasa, pentru a lasa monumentului prioritate, cu o diferenta la nivel de materiale.

– daca ati fi un specialist in restaurare, si nu doar un amator avizat, ati sti ca pretul cladirii este mic pentru ceea ce era de realizat. Nu au putut fi aplicate, decat in mica masura, preturile normative de lucrare pe obiectiv de restaurare, monument clasat. Nu ar fi ajuns banii. Asa ca au fost folosite norme de constructie oarecare. Nu aparam aici pe investitori, noi ca proiectanti am fi fost fericiti sa avem un buget mai important. Buget care, contrar la ceea ce credeti, nu este format integral din bani publici (deci si ai Dv), ci o buna parte are ca sursa o finantare privat-europeana, cu dedicatie pentru acest obiectiv.
Consideram, si putem dovedi in detaliu, ca lucrarile executate sunt un maxim ce se putea realiza un cadrul bugetului.

Cu regretul ca a trebuit sa aducem anumite corectii articolului Dv, va asiguram ca, pe de alta parte, suntem majoritar solidari actiunilor asociatiei pe care o reprezentati.
Tocmai pentru ca intiativele acestea trebuie sa aiba o credibilitate si un impact cat mai important, ar fi de dorit ca afirmatiile avansate de autori sa fie cat mai bine documentate si cat mai ponderate emotional, echidistante politic si clanic.”

Mi se pare excelent că articolul a avut ecouri unde trebuie, dacă echipa de proiectare a ținut să faca precizările de mai sus într-un cadru informal. Sunt precizări de bun-simț, iar pe partea tehnică e valabil și justifică ce au făcut. Totuși:

1. Problema este, evident, la cei care au întocmit lista monumentelor istorice.
2. Posibil să fi existat existat un releveu (desen la scară al unei construcții, realizat după construirea ei, deci nu este proiectul în sine al clădirii) care să stea la baza documentării lor. Este un mare plus, înțelegem că nu s-a lucrat exclusiv în baza desenului din 1923, care din nefericire a generat o disneyficare a clădirii în prezent.
3. În ce privește piatra artificială de pe fațadă înțeleg că au mers pe analogie cu alte cazuri, deci nu au avut suficiente informații despre clădirea în cauză.

Ei au trebuit să răspundă unei teme de proiectare în cadrul concursului, dar demersul lor va fi cu atat mai sincer și lipsit de puncte slabe cu cât va fi înțeles de cât mai multa lume. Aștept cu interes plăcuțele informative promise (deși acestea ar fi trebuit instalate înaintea reinaugurării) și ce consideră ei că mai e necesar să explice demersul. În rest, cei din echipa de restaurare fac proba că nu cunosc Rezistența Urbană, neutralitatea ei politică și criticile sincere pe care le face. Ca orice echipă de specialiști, pică în păcatul să creadă că ce fac ei este tot pentru specialiști. Fals, este pentru întreg publicul, alcătuit și din contribuabili la bugetul Bucureștilor. Oricum, per total, o intervenție neașteptată, dar binevenită.

Published by

Raiden

Membru fondator, activează din 2007 în zona istoriei şi antropologiei bucureştene, explorării urbane şi fotografiei citadine. S-a opus mereu proiectelor aberante ale administrației bucureștene. Susține și conferințe despre București.

19 thoughts on “Minciuni, istorie și sictir la “Hanul Gabroveni””

  1. Probabil Oprescu este un om grav bolnav (la cap) daca a putut sa debiteze asa o ineptie (al doilea cel mai frumos centru istoric dupa Praga). Fara indoiala ca Bucurestiul poate fi un oras interesant (ca o punte intre orient si occident) dar a face comparatii stupide intra in domeniul delirului. Cu taote pierderile sale ireparabile (razboi, cutremure si mai ales “marele carmaci”) acest oras are inca o sansa, dar are nevoie de o administratie competenta. Oare pe cand un nou Dem I. Dobrescu ca primar general?

  2. Prietene, subiectul denumirii cladirii e unul de falsa revolta, vad, pentru tine. Nu lasa aversiunea ta fata de Oprescu (pe care o impartasesc partial) sa te impiedice in gandire, ca e pacat. Cladirea aia asa se numeste IN LEGE (pe care, spre surprinderea ta, n-o face primarul, oricare ar fi el). Nu ma crezi? Uite aici http://www.pmb.ro/cultura_agrement/monumente/docs/bucuresti.pdf
    Comisia asa a decis, da vina pe comisie, pe Hannah Derer, sau stii ce: da vina pe cine vrei tu. Sacrifica informatia pentru senzational, ca doar asa se vinde presa, nu? Ce conteaza ca Bucurestiul are inca un centru cultural (ca si asa sunt tare multe!), conteaza ca nu se numeste Hanul Gabroveni, ci Hanul Hagi Tudorache. Asa e, cum zici tu. Pacat de intro-ul infantil si rant-ul cu angajatii/voluntarii. Restul analizei e chiar pertinenta.

    1. Nu sunt prietenul tau. De-aia ii merge lui Oprescu sa faca ce vrea. Oile accepta orice, chiar si modificarea istoriei. Btw, PMB nu poate da legi. Am argumentat cinstit, am relatat din propria perspectiva experienta vizitarii. Nu am contestat nicaieri utilitatea centrului cultural.

  3. Postarea asta mie (sau articol, ce-o fi) mi se pare ca este generata de neputinta autorului de a patrunde pe balcon. Asta este, de fapt, germenele revoltei. Cat a fost acolo o cladire in paragina, toata lumea a fost linistita. Nimeni nu se revolta ca romanii isi ingroapa istoria sau ca isi bat joc de adevarul istoric. Dimpotriva, toata lumea statea linistita fara sa isi puna problema legat dece se intampla cu istoria noastra care este lasata in „putregai“. Toti treceau nepasatori luand lucrurile ca atare. Cand cineva a facut ceva bun, dupa eforturi sustinute, transformand o ruina intr-un centru cultural modern, este blamat si este trecut prin filtrul celei mai severe analize (in incercarea stupida de a gasi hibe). Tipic romanesc! Autorul „miroase“ ca toti indivizii aia de ies prin alte tari, vad doua, trei orase mari, apoi se intorc in tara si incep sa vorbeasca despre superioritatea altor natii, el nefacand, de altfel, nimic sa schimbe ceva in bine in propria-i tara. Ba mai mult, demonstrand cine este prin critici nefondate si total neconstructive (cum este si acest articol lipsit de orice relevanta pentru cladirea in discutie), chiar daca are pe ici pe colo si note optimiste. In alta ordine de idei, daca autorul a fost prezent la han in seara inaugurarii, sigur a primit si cartea „Povestea Hanului“, care vorbeste pe larg despre intreaga istorie a cladirii si care arata cum a ajuns acest monument istoric sa fie denumit Hanul Gabroveni. Asadar, cine este neinformatul in toata aceasta poveste?

    1. Tu ești neinformata și manipulatoarea. Scrie clar că am fost sâmbătă în vizită, deci nu am primit nicio carte produsă din bani publici. Impresiile tale pe latura emo mă interesează prea puțin, întrucât ai eșuat să înțelegi că mesajul e că sunt mulțumit că s-a reparat această clădire aflată ani buni în paragină, însă nu pot accepta promovarea unui fals istoric. E greu de tot la unii să vadă de copacii din pădure, dar asta e, aveți și voi dreptul la Internet, nu? Faptul că, având în față analiza pe plan cadastral și argumente istorice, tu alegi minciuna autorităților, te descalifică. Probabil ești angajată ArCuB.

  4. Textul de mai jos nu este un comentariu la acest articol, ci un drept la replica. El nu este anonim, ca majoritatea unor astfel de dialoguri, ci este semnat si asumat de echipa care a proiectat cladirea.

    Nu ne vom opri asupra comentariilor privind organizarea evenimentului de catre Arcub, caci nu este problema noastra. Trebuie doar mentionat ca in momentul acestei deschideri la public cladirea nu era si nu este intru totul terminata, dar momentul aniversar care s-a dorit sa fie marcat nu astepta receptia finala. De asemeni, existenta mai multor actiuni in acelasi timp si anumite probleme de securitate in exploatare nu au putut permite, din pacate, un acces integral in ansamblul de cladiri. Cat despre drepturile cetateanului platitor de taxe, incontestabile, ele totusi nu ii dau acestuia dreptul sa faca ce vrea intr-o institutie publica, din potriva : nu este bunul sau, ci al popurului. La Opera Romana, la Ateneu sau la Muzeul Republicii facem ce avem noi chef ?

    Cat despre denumirea Hanului, ni se pare ca este o falsa polemica, transformata intr-o platforma de lupta politica. Pe de o parte, asa cum bine scria un cititor mai sus, atata vreme cat era o ruina nimeni nu a fost emotionat de “falsitatea” numelui. Pe de alta parte, daca este o greseala (in orice caz nu o vointa politica) aceasta vine tocmai din partea specialistilor care au redactat lista monumentelor istorice, poate ca lupta trebuie sa o duceti cu acestia, daca e cu adevarat necesar si important. Dar credem ca institutiile si persoanele vizate vor putea sa se explice si singure, fara ajutorul nostru.

    Nu vom comenta parerile “estetice” avansate in articol, caci fiecare are dreptul la propriile sale preferinte. Ne vom referi doar la anumite afirmatii punctuale, de ordin tehnic :

    – “geamul ranforsat”, adica planseul de sticla securit pe care se calca la intrarea in pasaj corespunde unei perforatii care exista acolo din totdeauna (este suficient sa fie studiat releveul din 1947) si care servea la transportul vertical al marfurilor depozitate in subsol. Noi am ales sa-i conferim o transparenta, tocmai pentru a “intriga” vizitatorul, pentru a-l invita in intimitatea cladirii. Este o demarsa aceasta transparenta, care se regaseste in integralitatea propunerii noastre, pe care ne-o asumam.

    – “surogatul de pod” de la etaj – de fapt un luminator care avea/are si rolul de ventilare/desfumare a existat, precum si braul ornamental. La acest brau, partile mai inchise la culoare reprezinta ce s-a pastrat din original si sunt marcate, asa cum se pare ca autorul articolului stie, de cele nou create in completare. O mai buna cunoastere documentara a dosarului ar fi evitat afirmatii hazardoase.
    “Termopanele” sunt de fapt deschideri cu sticla rezistenta la foc (normele moderne de securitate trebuiesc respectate oriunde) care comunica cu volume aflate in podul cladirii, nevizitabile, daca permiteti.
    Amintim aici si este valabil pentru intreaga cladire si pentru alte interogari similare ce ar putea apare, ca tema acestui proiect a fost “restaurarea si reabilitaerea functionala” a obiectivului. Reabilitare functionala care are exigentele ei si care a fost motorul intregii operatii : nimeni nu si-ar fi permis sa investeasca in acest han (sau cum vreti sa-l numiti) doar pentru a obtine un obiect frumusel la care se ne uitam de departe, el trebuia investit cu o functiune pentru a-l face se existe. La fel ca in trecutul sau, de altminteri.

    – suntem fericiti ca ridicati problema restaurarii : ei bine da, este o adevarata restaurare, unde au fost folosite tehnici traditionale de lucru (folosirea exclusiva a motarelor de var/nisip, a caramizilor recuperate sau fabricate pe comanda pntru a fi cat mai aproape de cele vechi, pastrarea unor structuri metalice acolo unde au fost structuri metalice – ei, da !.. sau buiandrugilor de lemn, o tencuiala de var colorata in masa, evitarea vopselelor, lipsa betonului armat altfel decat ne-intruziv si, acolo unde a fost necesar, el este aparent, marcat cu sinceritate, pentru a delimita trecerea spre volume nou create, moderne ca structura si desen, pastrarea unor zone intregi fara cea mai mica interventie, etc., lista ar fi prea lunga).
    Nu exista nici un element decorativ din polistiren si nici din ipsos (!), totul este din ceea ce se numeste “piatra artificiala” (un amestec de var hidratat, nisip, spartura de marmura, coloranti naturali – pigmenti minerali). Arcul de deasupra intrarii, ca intreg bosajul registrului inferior, este adevarat ca nu e piatra naturala -nici nu a fost vreodata- ci aceeasi piatra artificiala, folosita masiv in Bucuresti.
    Regretam ca acest lucru nu este suficient de evident acum, cand cladirea este noua, dar imbatranirea si patinarea ei naturala va releva mai sincer materialele.

    – cand faci o astfel de lucrare, si orice restaurare functionala, esti nevoit sa “mergi in zona ipotezei”. Aici tot ce nu e original, cu urme materiale sau cu relevee suficient de precise, este asumat si marcat evident. A se vedea si asimetria detaliilor ornamentale de pe fatadele curtii (o parte restaurata/una nou creata), marcarea prin culoare a zonelor de interventie, etc.
    In final, vor exista placute explicative, pentru evitarea unor astfel de dileme intelectuale si deontologice.

    – desenul fatadei Lipscani este o polemica dificil de rezumat aici, va recomandam albumul omagial editat de Arcub, acolo este tratata problema “in extensao”. Dar putem sa va linistim : daca nu ati vazut un releveu din 1923, este pentru ca el nu exista, in schimb au fost gasite probe materiale (arheologice) care ne-au indrumat spre aceasta alegere.

    – va multumim pentru perfecta intelegere a arhitecturii corpului nou : exact asta am dorit si suntem fericiti ca mesajul trece la public. O arhitectura neutra, nespectaculoasa, pentru a lasa monumentului prioritate, cu o diferenta la nivel de materiale.

    – daca ati fi un specialist in restaurare, si nu doar un amator avizat, ati sti ca pretul cladirii este mic pentru ceea ce era de realizat. Nu au putut fi aplicate, decat in mica masura, preturile normative de lucrare pe obiectiv de restaurare, monument clasat. Nu ar fi ajuns banii. Asa ca au fost folosite norme de constructie oarecare. Nu aparam aici pe investitori, noi ca proiectanti am fi fost fericiti sa avem un buget mai important. Buget care, contrar la ceea ce credeti, nu este format integral din bani publici (deci si ai Dv), ci o buna parte are ca sursa o finantare privat-europeana, cu dedicatie pentru acest obiectiv.
    Consideram, si putem dovedi in detaliu, ca lucrarile executate sunt un maxim ce se putea realiza un cadrul bugetului.

    Cu regretul ca a trebuit sa aducem anumite corectii articolului Dv, va asiguram ca, pe de alta parte, suntem majoritar solidari actiunilor asociatiei pe care o reprezentati.
    Tocmai pentru ca intiativele acestea trebuie sa aiba o credibilitate si un impact cat mai important, ar fi de dorit ca afirmatiile avansate de autori sa fie cat mai bine documentate si cat mai ponderate emotional, echidistante politic si clanic.

    1. Mulțumesc pentru replică, deși mi-ar fi plăcut să știu concret cine-s oamenii cu care vorbesc aici, nu “Echipa”. În fine, răspund punctual:

      “denumirea Hanului, ni se pare ca este o falsa polemica, transformata intr-o platforma de lupta politica. Pe de o parte, asa cum bine scria un cititor mai sus, atata vreme cat era o ruina nimeni nu a fost emotionat de “falsitatea” numelui. Pe de alta parte, daca este o greseala (in orice caz nu o vointa politica) aceasta vine tocmai din partea specialistilor care au redactat lista monumentelor istorice, poate ca lupta trebuie sa o duceti cu acestia, daca e cu adevarat necesar si important. Dar credem ca institutiile si persoanele vizate vor putea sa se explice si singure, fara ajutorul nostru.” – nu înțeleg unde am zis că echipa de proiectare e vinovată de falsificarea istoriei. Este vina factorilor de decizie din PMB care acceptă asemenea mizerii pentru că habar nu au de istoria orașului și/sau nu le pasă. Articolul acesta a fost generat ÎN PRIMUL RÂND de falsul istoric care s-a comis aici.

      “Arcul de deasupra intrarii, ca intreg bosajul registrului inferior, este adevarat ca nu e piatra naturala -nici nu a fost vreodata- ci aceeasi piatra artificiala, folosita masiv in Bucuresti.” – așa era și inițial?

      “In final, vor exista placute explicative, pentru evitarea unor astfel de dileme intelectuale si deontologice.” – plăcuțele trebuiau instalate înainte de inaugurare. Reactivitatea, mai degrabă decât proactivitatea este specifică autorităților române și contractorilor lor, voi în cazul de față.

      “va recomandam albumul omagial editat de Arcub, acolo este tratata problema “in extensao”. Dar putem sa va linistim : daca nu ati vazut un releveu din 1923, este pentru ca el nu exista, in schimb au fost gasite probe materiale (arheologice) care ne-au indrumat spre aceasta alegere.” – dar poate nu vreau să cumpăr un album care propovăduiește un fals istoric. Faptul că nu există releveu din 1923 probează amatorismul: refacem clădiri după desene. Asta e disneyficare clară. I call bullshit on “probe arheologice”.

      “daca ati fi un specialist in restaurare, si nu doar un amator avizat, ati sti ca pretul cladirii este mic pentru ceea ce era de realizat” – vedeți, aici deveniți obraznici și mă atacați ad personam. Nu-i frumos. Clădirea nu s-a refăcut pentru specialiști, ci pentru publicul general, cetățenii contribuabili, inclusiv eu. Dacă și germanii își puneau problema asta, nu mai refăceau nicicând Dresda ruinată de război, de exemplu. Capitala are cel mai mare buget din orașele țării, FYI.

      “ar fi de dorit ca afirmatiile avansate de autori sa fie cat mai bine documentate si cat mai ponderate emotional, echidistante politic si clanic.” – aici dovediți că habar nu aveți ce face Rezistența Urbană. Nu suntem asociați politic niciunde și dacă noi criticăm, criticăm pentru că într-adevăr credem în ce spunem, nu executăm vreun ordin. În plus, în ce mă privește, e un articol de opinie în care îmi permit să fiu subiectiv.

      Mă aștept ca orice comentarii ulterioare din partea acestui utilizator să fie semnate cu nume și prenume, altfel nu le voi publica. Mulțumesc.

  5. Genul asta de discutii imi amintesc de ce nu imi lipseste Romania. Ii zic responsabilii ca nu e voie, el raspunde “de ce” si “sunteti platiti din bani publici”. Sper ca urmatorul cutzitar care da sa intre la Casa Alba o sa bage si el pretexte dintr-astea “democratice”.

  6. Felicitari pentru articol! Am fost si am vazut: nu se poate vorbi de restaurare! La cat beton, sticla si termopan este e acolo! Termopanul cel putin e moartea pasiunii. De neinteles interzicerea accesul prin pasaj. Costul investitiei de 7 milioane de euro pare nejustificat si exagerat. Macar daca ar fi folosit pentru manifestari culturale asa cum a fost enuntat.

    1. da’ ce doreați să pună în locul termopanului? piele de oaie? vitralii? scut laser? apoi ne văităm că vine încălzirea globală. Dar cînd vine vorba de eficență tratăm Bucureștiul ca pe o Veneție.
      Corpu’ alb e urât. Da’ respectă arhitectura zonei. La intrarea pe Lipscani mai e o buleala. Sediul lu Băse de prin 2007, sau ceva… Fix lângă. Corpu alb parcă amortizează.

      7 mil pentru treaba asta e o sumă oarecum mică…la limită. Se ajunge lejer la suma asta. Câteva milioane în plus ar fi fost utile….
      E un început.

      Restaurările pot lua diverse turnuri interesante, majoritatea strâns legate de buget atașate de un arhitect cu experiență.

      Consultati literatura de specialitate.
      Si cea online este utila. http://www.archdaily.com

  7. interesanta faza cu piatra artificiala … acum sincer la cum suna descrierea materialului, singura curiozitate ramasa ar fi doua oferte de pret comparative, cu materialul pe bune, si materialul actual folosit. ,in fine, hai sa nu trecem in penibil, dar prin comentaiul de mai sus se arata o nesiguranta a echipei. ma astept la asa ceva la un novice, nu la o echipa cu cativa ani experienta. asta trecem cu vederea., dar analizam ca public ce vedem si ce citim. fara alte trucuri si scuze. cu cromatica, vesnica gusturile nu se discuta. ba da. exista un gust general care merge, pe care il digeram cu totii, si cateva nuante. insa asta nu merge. simplu. crem cu bej cu gri antracit , nu merge. ca sa nu sune totul dramatic, inchei si prin felicitari echipei de proiectare pentru rezultatul de fata( sunt multe lucruri bune facute ce nu sunt de trecut cu vederea). e totusi cu mult peste alte lucrari din centrul vechi. dar intotdeauna e loc de mai bine, iar acest demers ii va determina pe viitor sa fie mai buni si mai directi cu clientul

  8. Nu stiu ce sa spun despre o pozibila noua intelegere de acest gen intre Ponta si Oprescu.
    Oricum daca Ponta castiga in noiembrie cred ca ar fi bine sa ne mutam din tara.

  9. Am o singura intrebare si nu neaparat despre Hanul G sau Hanul THT (am citit tot, am retinut aspectul cu “adevarat/ fals”, sunt convinsa ca daca facem o ancheta pe strada, nu stie multa lume cine a fost jupanul cu pricina (dupa cum nici despre Manuc-bei nu stiu prea multe decat max. 1-2% din bucuresteni).
    Pe de alta parte, stau sa ma intreb daca stiu multi romani ce-i cu “gabrovenii” (daca erau de la “Nisipurile de aur”, stiau precis…), dar asta e alta problema. Sa revin…

    Intrebarea mea este urmatoarea: daca unei biserici gotice, in urma invaziilor/ cutremurelor/ altor necazuri… cei care o repara ii adauga elemente baroc, asta inseamna ca au “stricat-o”, la “restaurare” ?
    Hai sa luam istoria cap-coada. Uneori, tehnicile acelea folosite la ridicarea constructiei, materialele, vopselele etc. nu mai existau in momentul restaurarii (“albastrul de Voronet” sa vedem cine il poate recupera…).
    Mesterii aplica ce pot, ce stiu ei sa faca… Poate ca asta e mersul firii…
    Renovarea cu termopan nu este de dorit, nu imi place nici mie. Dar vehementa cu care protestati rezolva ceva? Am impresia ca nu. “Vorba dulce mult aduce”. Poate ca, pusa altfel, problema ar fi avut mai multe sanse de rezolvare. Poate, nu garantez!
    In plus, ati pus la punct niste bieti paznici – pe care i-ati luat de sus, ca si cum trebuie sa se tarasca in fata “contribuabilului”. Sunt niste oameni si ei! Nu erau factorii de decizie, nu au ales ei nici numele, nici metoda de lucru, nici regulile pentru prima zi cu public. Au sefi si isi pastreaza postul.
    Nu zic ca nu aveati motive sa va suparati, dar v-ati varsat focul pe cine nu trebuia.
    ***
    Strict din punct de vedere “business”, “Hanul Gabroveni” e un nume mai scurt, mai simplu de retinut.
    E “comercial”, chiar daca nu este si cel autentic. Iar principalul motiv sa refacem Centrul Istoric, in anul 2015, este ca turistii sa se poata plimba in siguranta si sa se simta bine in orasul nostru. Ideea de “centru istoric” nu se adreseaza atat localnicilor, cat vizitatorilor de departe. Sigur ca are importanta si pentru istorici, arheologi, arhitecti, pasionati de istorie si arta… (adica, sub 1% din populatie – trist, dar adevarat!)
    Bucurestenii prefera mall-uri, parcuri sau pleaca din oras. Iar in centru, ies la o bere.
    Cei care vor dori sa afle mai multe despre cladire o sa caute pe Internet (cum am facut si eu acuma) si o sa afle adevarul. Ceilalti, oricum, nu sunt interesati.
    Asta e parerea mea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *