Cum arăta vara lui ’56 la București, în 40 de poze de la comuniștii germani

➲ CONTEXT

În vara lui 1956, la București soseau fotoreporteri ai presei din Germania Democrată (RDG), stat socialist bun prieten cu – pe atunci – tânăra Republică Populară Romînă (RPR). Nu trecuseră încă 9 ani de când Regele abdicase, iar Patria socialistă era condusă spre noi culmi de civilizație și progres de Partidul Muncitoresc Romîn (PMR), în frunte cu prim-secretarul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Mai erau 2 ani până când trupele sovietice urmau să plece din RPR, așa că prietenia româno-sovietică nu mai era atât de cușer. În vara lui ’56 la București era cald. Foarte cald. Oamenii își stingeau setea la țâșnitoarele care le ieșeau în cale pe bulevarde. Deși era cel mai negru deceniu al secolului 20 în România, fotografiile germanilor arată o Capitală surprinzător de liniștită, parcă toropită sub caniculă. Liniștea de la București era compensată de reeducarea, torturarea și/sau uciderea deținuților politici în lagăre, pușcării și colonii de muncă, pe aceeași vreme toridă. Inamicii regimului comunist mai beneficiau și de excursii la muncă pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, început în acei ani. Revoluția burghezo-democratică izbândise în România, clasele exploatatoare din vremea monarhiei fuseseră răsturnate, iar poporul era liber și stăpân pe soarta lui. Cel puțin așa zicea propaganda regimului. Urma o toamnă agitată, deoarece în România s-au auzit ecourile mișcărilor studențești de protest din Ungaria, din acel an.Bucureștii lui 1956 nu apucaseră încă să fie modificați de reconstrucția postbelică, așa că vedem cum arăta orașul după război. Fuseseră două mari evenimente care-l decimaseră: cutremurul din noiembrie 1940 și bombardamentele din al Doilea Război Mondial (aliate, din aprilie 1944 și germane, din august, același an). După, doar se curățase molozul de pe parcelele bombardate și fuseseră demolate clădirile mult prea avariate. În principiu, erau Bucureștii interbelici, acel oraș titrat cu clișeul obosit “Micul Paris” după care suspinăm, minus un număr de clădiri. Hai să o luăm la picior cu est-germanii să vedem pe unde s-au oprit ↓↓↓

➲ PIAȚA CASEI ARMATEI

Intersecția Căii Victoriei cu b-dul Republicii (fost bd. Carol I, azi Elisabeta) și b-dul 6 Martie (azi Elisabeta) fusese bombardată în aprilie 1944. Fuseseră distruse niște clădiri, al căror loc fusese luat de spații verzi sau părculețe, după curățarea parcelelor. 1956 amplasament bloc romarta 01 Oamenii se odihnesc pe bănci, sub pergole, pe locul unor case bombardate și distruse de englezi și americani în aprilie 1944. Aceeași soartă a avut-o și imobilul art deco unde-și avea sediul administrativ Editura “Cartea Românească” (una dintre cele mai prestigioase în interbelic), aflat tot aici. Pe calcanul blocului care ocupă perimetrul dintre străzile Academiei, Edgar Quinet și b-dul Republicii (actual Elisabeta pe tronsonul rond Universitate – Calea Victoriei)  se văd reclame la CEC, la ADAS, la publicațiile Romînia liberă (Organul Sfaturilor Populare din RPR) și Flacăra, dar și un afiș care promovează filmul Othello, produs de sovietici. Pe acest loc s-a ridicat în 1960 blocul Romarta. Pe partea opusă a b-dului Republicii, clădirea cu cupolă de pe colțul cu str. Academiei (azi restaurantele La Mama, Springtime și un cazinou) este fostul Hotel Bristol. 1956 amplasament bloc romarta 03 Același loc, privit în direcția opusă. Se vede Calea Victoriei, și în stânga pe colț, magazinul cu ustensile pentru pescuit “Delta Dunării”, o reinterpretare a mai vechii case Greceanu, lovită de bombe în 1944 și grav avariată. Improvizația a fost demolată după cutremurul din martie 1977 și pe colț s-a ridicat blocul Delta Dunării, cu un restaurant cu specific pescăresc la parter, în prezent Pizza Hut. Vezi ►AICI◄ ce s-a întâmplat atunci. Hotelul Bulevard a rămas intact, precum și tunul imobiliar interbelic din spate, cu reclamă la CEC în vârf. Da, și în interbelic se făceau combinații Stat-privați. Antrepriza care a ridicat blocul ]n anii ’30 a depășit cu mult regimul de înălțime admis. Hotelul Bulevard este și în prezent dominat de acel bloc, azi mult mai degradat. 1956 terasa cca 02 Germanii au mers și pe terasa Casei Centrale a Armatei (denumirea comunistă a Cercului Militar), închisă în miezul zilei, din cauza caniculei. Locul se anima seara, când se mai răcorea. Se vede mai bine și magazinul “Delta Dunării”. 1956 bd 6 martie cinema corso Două femei cară ce pare a fi un bloc de gheață în jos pe b-dul 6 Martie (Elisabeta), prin dreptul cinematografului Victoria (azi Corso). Caniculă, nu glumă! Multă lume la cinema, deoarece era un pic mai răcoare înăuntru, probabil.

➲ PIAȚA REPUBLICII

Centrul politico-administrativ al RPR se afla la Piața Republicii. Aici își aveau sediul Comitetul Central al PMR (CC al PMR) și Consiliul de Stat. 1956 restaurant athenee palace 02 Refăcut după război într-un stil mult mai auster decât în interbelic, restaurantul Hotelului Athénée Palace se menținea în top. Clienții luau masa și puteau admira Piața Republicii (fostă Piața Palatului Regal, actuală Revoluției), care bucureștenilor prezentului li s-ar părea șocant de liberă. Statuia Regelui Carol I fusese îndepărtată din fața Bibliotecii Centrale Universitare (fosta Fundație Regală). În dreapta, Consiliul de Stat (organul de conducere al RPR cu funcție echivalentă cu a unui președinte), localizat în fostul Palat Regal. Și fosta fundație, și fostul Palat Regal fuseseră restaurate după bombardamentele din aprilie 1944, care le afectaseră serios. Vezi ►AICI◄ foto-document cu Piața Revoluției bombardată. Hotelul Athénée Palace a fost cumpărat în anii ’90 de lanțul Hilton. 1956 ateneu Ateneul RPR își păstra poziția de emblemă a Capitalei, deși fusese bombardat masiv în 1944. Pe fațada principală, medalioanele reprezentând voevozi medievali și pe Regele Carol I (ctitorul clădirii) fuseseră acoperite în timpul lucrărilor de restaurare de după război, în 1948. Au fost repuse în drepturi după 1960, când regimul comunist considera că sentimentele anti-regim nu mai puteau determina vreo schimbare. În dreapta, gardul grădinii Ateneului nu fusese reconstruit încă. Se păstra sistematizarea din anii ’30, când copacii fuseseră eliminați și înlocuiți cu gazon pentru a crea o esplanadă care să ofere o perspectivă clară spre Ateneu. Se începuse repopularea cu copaci.

➲ LIPSCANI

Germanii au intrat pe Lipscani doar un pic, se pare că nu prea i-a atras zona. 1956 lipscani Faimoasa și tradiționala stradă comercială Lipscani, dar și împrejurimile (numite azi “centrul vechi” sau “centrul istoric”) era un loc foarte aglomerat, lumea ieșise la cumpărături. În stânga, în fața clădirii pe locul căreia se află azi noul sediu ArCuB și fix lângă falsul Han Gabroveni, se vindeau covrigi. Vezi ►AICI◄ minciuna gogonată a lui Oprescu, care a inaugurat o clădire care nu e ce zice el că e. Vederea este înspre intersecția cu str. Băcani, vedem clădirea cu restaurantul La Mama la parter azi, dar și Hanul cu Tei, pe dreapta, mai încolo. 1956 beraria potcoava 01Tot în zonă, la intersecția Căii Rahovei cu str. 30 Decembrie (actuală intersecție Șelari-Franceză) se afla berăria Potcoava de Aur, un loc extrem de frecventat pe vremea caniculară. Unele geamuri ale berăriei fuseseră scoase, din cauza căldurii, nu existau aparate de aer condiționat pe atunci. De remarcat cum sunt îmbrăcați cei doi tineri din prim-plan, în stilul epocii.. 1956 cofetaria lipscani 05 Strada Lipscani colț cu bulevardul 1848 (azi Brătianu) și prăvălii administrate de Trustul de Alimentație Publică Locală (TAPL) al Raionului “Tudor Vladimirescu”: Cofetăria Lipscani (unitatea nr. 59) și Mezeluri-Brînzeturi (unitatea nr. 4, care comercializa și specialități, vinuri sau lichioruri). TAPL-urile centralizau unitățile agro-alimentare de deservire a populației (baruri, cârciumi, magazine de tot felul, etc.). Raioanele fuseseră implementate în București începând cu 1950. Erau 8 raioane care înlocuiau cele 4 sectoare interbelice. Vezi ►AICI◄ totul despre raioane. Pe colț, la bulevard, Drogueria (Drogheria) de Stat nr. 4. Se menținea încă denumirea de dinainte de război a farmaciilor. Vizavi, pe str. Băniei (fostă str. Sf. Gheorghe Nou), la Piața 1848 (actuală Sf. Gheorghe), trei clădiri care există și astăzi.

➲ BĂLCESCU ȘI MAGHERU

Cel mai mult s-au plimbat germanii pe bulevardele Bălcescu și Magheru, între Universitate și până după Cinema Scala. De aici avem cele mai multe poze. E normal, deoarece această axă era pe atunci cea mai modernă din București. Lucrările la Magistrala Nord-Sud (bd. Cantemir actual, între Unirii și Tineretului) de-abia începuseră. 01 1956 bl dunarea si bis enei 02 Bd. Bălcescu (fost I. C. Brătianu) și trei clădiri. Două nu mai există: blocul Dunărea (stânga, cu restaurantul cu specific pescăresc omonim la parter) s-a prăbușit în 1977 la cutremur, iar biserica Enei a fost demolată după aceea, la ordinul lui Ceaușescu. Pe locul ambelor este azi blocul Dunărea II, construit în 1979. Vezi ►AICI◄ cum s-a prăbușit primul bloc Dunărea. 02 1956 balcescu 05 Tot pe bd. Bălcescu, spre intersecția cu str. Batiștei, imagine care ar putea fi mai veche și cu 20 de ani, să zicem din anii ’30. Neguțători sărmani vând usturoi, îmbrăcați în straie ponosite. Reclamele de pe fundal, sub egida “Pavoazarea Capitalei”, trădează epoca. 03 1956 balcescu 04 Este cald și soare, mulți poartă ochelari. Pe Bălcescu găseau multe tarabe cu cărți, dar și agenții Loto sau Reparațiuni Pistoane – Pompe – Arcuri – Stilouri. Era o vreme în care consumerismul nu exista nici măcar conceptual la noi. Mai totul se repara, mai degrabă decât să fie înlocuit imediat ce se strica. 04 1956 balcescu 07 Salubritate în ’56: un vagon de tramvai Thomson al ISB (Întreprinderea de Salubritate București) uda carosabilul încins de soarele arzător și afișa îndemnul “Păstrați curățenia orașului”. Până prin anii ’60, pe această axă au circulat tramvaiele. Se vede tot frontul stâng al b-dului Bălcescu. Clădirea cu cupolă marchează colțul cu str. Ion Câmpineanu (fostă Regală). Era cămin studențesc. A ars după 1990 și au rămas din ea doar zidurile exterioare. Demolată integral în 2013, va fi refăcută exact la fel, dar cu un corp nou anexat. Urmează o clădire de joasă înălțime, care în epocă adăpostea Muzeul Militar. Pe colțul cu str. Serghei Kirov (fostă Vienei, Wilson, ulterior Onești și actuală Dem. I. Dobrescu), blocul Wilson, datând din anii ’30. Aceasta era forma lui inițială art deco. Fațada de colț s-a prăbușit în martie 1977 la cutremur, iar apoi a fost refăcută într-un stil diferit. Vezi ►AICI◄ transformarea blocului Wilson. 05 1956 balcescu 01 Un alt stand cu cărți și cititori curioși. Pe fundal, blocul Wilson și vizavi, peste stradă, o vilă care a fost demolată peste câțiva ani și înlocuită cu masivul bloc cu Galeriile Orizont la parter. 06 1956 balcescu x kirov (dobrescu) 03 Modă și civilizație stradală bucureșteană în 1956. Țâșnitoare funcțională, coș de gunoi la îndemână și stâlpi de iluminat impunători pe bulevard. Acești stâlpi de fontă datau din aprox. 1910 și se zice că fuseseră aduși din Imperiul German. Erau foarte trainici. După război se menținuse baza stâlpilor, iar corpul principal și corpurile de iluminat fuseseră schimbate cu ceva mai în ton cu epoca. Bazele stâlpilor vechi s-au menținut până în 2013, când s-a început tăierea și aruncarea lor. De ce și-ar arunca un oraș istoria la gunoi? Pentru că administrația primarului general Sorin Oprescu avea nevoie să vină cu niște chinezării de stâlpi-bețigașe, luate pe combinații din bani publici. Noii stâlpi se încovoaie sub greutatea luminilor de sărbători, sunt de slabă calitate. În dreapta, biserica Boteanu cu turlele căzute în 1940 la cutremur. Era vizibilă din bulevard deoarece plomba (blocul) din 1960 nu fusese încă ridicată în continuarea blocului Wilson. Turlele bisericii Boteanu au fost refăcute în 2014. 07 1956 magheru 04 Spre intersecția cu str. C. A. Rosetti, stația de tramvai cu același nume și vedere spre b-dul Magheru (fost Take Ionescu). În stânga, blocul Malaxa-Burileanu din anii ’30 și reclame la Loto-Pronosport și ADAS – Administrația Asigurărilor de Stat, singura companie de asigurări din timpul regimului comunist. Blocul Malaxa-Burileanu arată jalnic azi, are multe balcoane închise cu termopane. Pe colțul cu str. C. A. Rosetti, blocul Jawol-AEG (anii ’30), cu reclamă la CEC. Această clădire a fost recent demolată și refăcută întocmai. Se numește Magheru One acum. În continuarea ei, celebrul Hotel Lido. Auto utilitara se ducea spre Piața Romană. 08 1956 magheru 02 Germanii au pozat și de vizavi. Singura casă rămasă la bulevard pe bd. Bălcescu (celelalte fuseseră demolate în anii ’30 și înlocuite cu blocuri) urma să dispară în curând și să fie înlocuită de o plombă, laolaltă cu construcția improvizată din dreapta ei. Casa adăpostise sindicatul “Sanitas” înainte de război. În continuarea ei, blocul Scala, pe colțul cu str. Rosetti. Acest bloc, avariat la cutremurul din 1940, s-a prăbușit de tot în 1977. Vezi ►AICI◄ povestea tragediei de la Scala. A fost înlocuit de blocul Scala II în 1979, construit într-un stil diferit. Vizavi, Cinematograful Republica (fost Scala). Literele care compuneau denumirea “Scala” fuseseră îndepărtate de pe clădire, numele cică era prea decadent pentru dictatura proletariatului. La parter, pe colț, era restaurantul Republica, care în deceniul următor avea să devină Lacto-barul Dorna. Capătul perspectivei, în lungul b-dului Magheru, este cupola Institutului de Științe Economice “V. I. Lenin” (actual ASE) din Piața Romană. 09 1956 cinema scala 03 La Cinema Republica rula “Contele de Monte Cristo”, un film din 1954. Din nou se confirmă apetența bucureștenilor epocii pentru cinema, chiar dacă decalajul față de ceea ce se lansa în Vest era atât de mare. 10 1956 garaj ciclop 04 Pe bd. Magheru, la Garajul Ciclop (ridicat de familia Bragadiru la finalul anilor ’20), singura parcare supraetajată din oraș la acea dată, dotată și cu service auto. În stânga, o parte din Hotelul Ambasador, imobil art deco excepțional inaugurat chiar de Regele Carol al II-lea în anii ’30. Din lipsă de spațiu, hotelul (bombardat și el în 1944, dar nu grav) își deschisese restaurant la parterul Garajului Ciclop, pentru că la parterul său era Café-Bufet Ambasador. Tot la parterul clădirii mai era și-o librărie. În dreapta, crăpăturile de structură din 1940 la blocul Scala, care au dus la prăbușirea sa în 1977. 11 1956 garaj ciclop 06 Interiorul Garajului Ciclop, neobișnuit de curat pentru generația prezentă. Dacă te uiți cu atenție, la etajul 3 se văd niște portrete. Sunt ale tovarășilor din conducerea de Partid și de Stat, membri CC al PMR. Este vizibil și un Nicolae Ceaușescu tânăr. Acum, clădirea este prăfuită, în paragină și doar spoiala albastră și arta urbană n-o vor salva. Se menține pardoseala veche, degradată. Atelierele Pegas își au în prezent sediul aici. 12 1956 garaj ciclop 01 Cealaltă parte a rampei centrale. Sub emblema Uniunii Sovietice, ropaganda regimului era omniprezentă: “Trăiască prietenia româno-sovietică!” era un slogan pe ducă, dar “Trăiască Partidul Muncitoresc Român, forța conducătoare în RPR!” era încă pe val. La Garajul Ciclop era și o exploatare de taximetre ITB (Întreprinderea de Transport București, actuală RATB). Evident că nu existau companii de taxi private. 13 1956 str simu 01 Str. Anastase Simu spre bd. Magheru și Hotelul Ambasador – asta e limita până la care au mers germanii spre Romană. În dreapta, blocul Simu (anii ’30), care s-a prăbușit pe jumătate în 1977 la cutremur. Aceasta este jumătatea rămasă intactă. Vezi ►AICI◄ cazul incredibil al blocului Simu. Uite ce amenajare frumoasă avea spațiul din fața blocului: pergole și scuaruri din anii ’30, chiar și o toaletă publică. Acesta era modelul-stas. Amenajarea aceasta nu mai există în prezent.

➲ PIAȚA NICOLAE BĂLCESCU

Spațiul în care azi se protestează masiv, această intersecție aglomerată și esențială a orașului, era percepută cu totul diferit în 1956, când trafic auto nu era. Piața Nicolae Bălcescu, azi Piața Universității, era pur și simplu un spațiu imens. Nu exista Teatrul Național, nu exista Hotelul Intercontinental, nu exista pasajul pietonal. Existau doar Circul de Stat și câteva cârciumi, pe actualul loc al Teatrului Național. Vezi ►AICI◄ transformările radicale prin care a trecut Piața Universității în timpul comunismului! 1956 univ 01 Pe colțul Bălcescu-Republicii, același model de țâșnitoare răcorea oamenii – o femeie își ajută copilul să bea apă. Interesantă este însă zona din fundal – fosta Piață a Academiei, care păstra sistematizarea interbelică – scuaruri cu verdeață în jurul statuilor și un hemicilcu (semicerc) pe lângă Palatul Creditului Industrial (actual sediu PSD sector 5) și Palatul Generala (actual sediu BCR). Amenajarea veche a fost distrusă după 2010 de administrația Oprescu. După finalizarea parcării subterane de sub statui, Primăria a refuzat să reamenajeze spațiul, de această dată pietonal, în forma inițială și a ignorat orice nevoie de spațiu verde. Zona este acum un pustiu anost, betonat. O imagine din prezent ar arăta și că statuia lui Ion Heliade Rădulescu nu a mai fost repusă pe vechiul amplasament după inaugurarea parcării. Este cazul tuturor statuilor.1956 univ 04 Vedere spre ceea ce azi este rondul de la Universitate. A existat și înainte de comuniști, dar a fost desființat după demolarea statuii lui I. C. Brătianu, care din 1903 până în 1947 ornase intersecția. Pentru a șterge amintirea celui mai bun prim-ministru al României (responsabil pentru aducerea pe Tron a primului Rege, Carol I), comuniștii au ras și rondul. Bătrânul din prim-plan se ferește așa cum poate de soarele arzător. În stânga se vede Consiliul Superior al Agriculturii (actual Minister al Agriculturii), iar în dreapta – Spitalul Colțea. Se poate observa cupola centrală (mare) a acestuia. Cupolele laterale de la Colțea au dispărut după război și au fost refăcute după 2010 într-un stil un pic diferit.1956 univ 07 Florăreasă la Universitate. Segmentul b-dului Bălcescu dintre bd. Republicii (azi Carol I) și str. Batiștei avea scuar verde pe mijloc. Neexistând încă Intercontinentalul, dominanta de înălțime era blocul de pe care recent fusese însepărtată denumirea “SovRomPetrol”. SovRomurile erau societăți cu capital mixt româno-sovietic înființate după război, prin care s-au drenat masiv bani spre URSS. În 1956, erau deja în desființare. SovRomPetrol preluase de la Creditul Minier activele (societatea care ridicase blocul în anii ’30 și care administra sondele de pe Valea Prahovei, de exemplu. Creditul Minier a alimentat Wehrmacht-ul în perioada alianței României cu puterile Axei în majoritatea războiului, 1941-1944). La parterul clădirii era un magazin proaspăt deschis, Delicatese – Carne. Aici fusese reprezentanța TARS (Transporturi Aeriene Româno-Sovietice), companie aeriană cu administrație duală româno-sovietică, pe sistem SovRom. În 1954, România a preluat toată administrația companiei și aceasta a devenit TAROM. 1956 casa oppler - academiei Spre str. Academiei se vindeau ochelari de soare și fel de fel de alte articole. Ochelarii de soare erau și atunci un accesoriu foarte la modă. Pe fundal, casa Oppler, care aparținuse celebrului berar Carol Oppler. El a avut o fabrică de bere pe locul actualului Hotel Marriott, demolată în anii ’80 de Ceaușescu. Cam în perioada acestei poze, casa Oppler trecea prin transformări – parterul ei dinspre str. Academiei era retras și se crea un portic (arcade cu coloane) care să o lege de o plombă construită atunci în continuarea ei – blocul cu Anticariatul Unu la parter).

➲ STADIONUL 23 AUGUST

Mândria regimului Dej nu putea lipsi din fotoreportajul est-german. Inaugurat în 1953, stadionul 23 August (numit după ziua națională din perioada comunistă) era localizat la periferia orașului, dincolo de Bariera Vergului (Piața Muncii azi). Redenumit Stadionul Național “Lia Manoliu” după 1989, a fost demolat în 2007. Pe locul său a apărut Arena Națională, un stadion la standarde actuale. 1956 stad 23 aug 01 Germanii au surprins tineri la antrenamente. Capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri. A găzduit meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte de muzică (după 1989). Este celebru pentru defilările masive de 23 August, în vremea regimului Nicolae Ceaușescu (1965-1989). 1956 stad 23 aug 04 Vedere din gradene. Este incredibil cum arăta stadionul în vârstă de doar 3 ani, atunci. Pe fundal, un pic din împrejurimi – zonă cvasi-rurală care urma să se dezvolte în deceniul următor. Edit: cel din poza de mai sus este de fapt stadionul Farul, din Constanța. A fost inaugurat în 1957, așadar fotografia este făcută când la stadion se mai făceau amenajări exterioare.

➲ ALTE LOCURI

Pentru a ne forma o imagine cât mai completă despre Bucureștii lui 1956, e bine să vedem și alte zone, pe care germanii nu au insistat atât de mult. Au ajuns, totuși, în multe alte locuri din oraș: 1956 str c a rosetti 02 Intersecția străzii C. A. Rosetti cu str. Snagov (actuală Nicolae Filipescu) și-un transport de butelii cu un vehicul pe care scrie “Atențiune! Respectați viteza legală.” Da, așa arătau plăcuțele de înmatriculare în anii ’50. Pe fundal, blocul masiv treizecist ridicat pe colțul străzii Rosetti cu str. Tudor Arghezi (fostă și actuală Dionisie Lupu, pe acel segment). E prima oară în acest set când vedem străduțe secundare, majoritatea pavate încă cu piatră cubică atunci. 1956 pta libertatii 01 Din nou bucureșteni la cinema. De data asta, un cinematograf de cartier – Cinema Libertății, la poalele dealului Filaret și în rondul cu Fântâna Zodiac din fața Parcului Libertății (fost și actual Parc Carol I). Desigur, și aici rula “Contele de Monte Cristo”. În stânga, colțul cu str. 11 Iunie, iar în dreapta, observăm că jocul la loterie era un sport foarte la modă în anii “50. Fostul cinematograf este azi în paragină avansată și toată zona a decăzut dramatic după 1990. Casa din dreapta este și ea abandonată. 1956 parc izvorul rece 11 Relaxare, răcoare și noua fântână (pe atunci) din Parcul Izvorul Rece – un rond în axul b-dului Republicii (actual Carol I). Comuniștii schimbaseră denumirea Pieței Pache Protopopescu după ce demolaseră statuia celebrului primar bucureștean. În locul ei au apărut un bazin și o fântână. Din motive inexplicabile, în 2007, primarul sectorului 2, General Neculai Onțanu, a demolat fântâna și a înlocuit-o cu o statuie absolut hidoasă a lui Nicolae Bălcescu. Statuia fusese refuzată de regimul comunist și zăcuse prin depozite. 1956 man casin 02 Mănăstirea Cașin, aproape nouă, deoarece deși construcția ei se încheiase în 1938, războiul întârziase realizarea finisajelor. Lucrările au fost reluate între 1946-1956. La data fotografiei se finaliza catapeteasma de marmură şi alabastru, începută patru ani mai devreme. Între 1956-1960 biserica a fost închisă, arhiva confiscată și preotul paroh trimis la închisoare. A fost redeschisă în 1960, iar ultimele finisaje au fost făcute între 1962-1977. 1956 man antim 02 Tineri artiști desenează în curtea Mănăstirii Antim (ridicată 1713-1716), printre cele mai celebre din Capitală. A fost afectată de demolările masive dintre 1980-1984, care au făcut loc Casei Poporului și b-dului Victoria Socialismului (actual Unirii). Vezi ►AICI◄ cum se vedea de sus șantierul Casei Poporului! Palatul Sinodal (1912) a fost translat (mutat) din calea unui bloc de pe Unirii. Clădirea, cu o lungime de 52,51 metri şi o lăţime de 22,80 metri, în greutate de 9.000 tone, la care s-a adăugat şi greutatea celor 100.000 de cărţi din Biblioteca Sfântului Sinod, de cca. 1.000 tone, a fost rotită cu 13°10″ şi deplasată pe o distanţă de 10 metri, pe 21 ianuarie 1985, la o temperatură de –18° C. Durata operaţiunii a fost de 6 ore şi 20 minute. Inginerul Eugeniu Iordăchescu a supervizat întreaga operațiune. El a salvat mai multe biserici de la demolare în acea perioadă, dar și alte clădiri, în mai multe orașe. 1956 ferentari 01 De necrezut: în poză avem locuințe din Ferentari. Aici e cvartalul blocurilor roșii, numite așa datorită cărămizii roșiatice aparente de pe fațadă. Au fost construite după al Doilea Război Mondial, între 1945-47, pe parcele libere. Inițial: l, erau locuințe ieftine pentru salariații adiministrației PTT (Poșta Telegraf Telefon) în baza unui proiect de dinainte de război. Cvartalul ăsta e un proiect modernist experimental remarcabil: cartier format din blocuri-bară cu cca. 600 apartamente, așezate după axa heliotermă, cu facilități pentru locuitorii și restul cartierului. A fost prima investiție majoră a regimului pro-comunist instaurat după război (1945 – Guvernul Petru Groza). În 1956, zona era titrată “cartierul muncitoresc Ferentari”. Din păcate, în prezent anvelopările termice recente, acoperirea cărămizii aparente și spoirea fațadelor în fel de fel de culori au stricat unitatea și unicitatea acestei zone. 1956 arc triumf 03 Arcul de Triumf, în mijlocul pieței pavată cu piatră cubică. Zona Kiseleff își menținea farmecul chiar și sub regimul comunist. Arcul în sine, inaugurat în 1930 de Regele Carol al II-lea, simboliza lupta românilor pentru a construi România Mare, ideal realizat în 1918. După 1947, comuniștii înlocuiseră efigiile din marmură ale Regelui Ferdinand I și ale Reginei Maria cu motive florale și scoseseră de pe laterale cele două proclamații ale Regelui Ferdinand: cea din 1916, la intrarea României în Războiul de Reîntregire (1916-1918) și cea din 1918, cu ocazia Marii Uniri. Proclamațiile se găsesc azi în muzeul din interiorul Arcului și, la peste 25 de ani de la căderea regimului comunist, ele nu au fost repuse pe exterior, la locurile lor. 1956 unirii 03 Scenă pitorească la Piața 28 Martie (actuală Unirii). Florari pe str. 30 Decembrie (fostă Carol și actuală Franceză), care în acea perioadă ieșea din centrul vechi, intra în piață, cotea dreapta pe locul Magazinului Unirea și mergea în Dâmbovița. Pe colțul b-dului 1848 cu b-dul George Coșbuc (actual colț Brătianu-Coposu) se găsea biserica Sf. Ioan-Nou (sau Sf. Ionică-Piață), mutată în 1987 cu 23 de metri în spate și privată de vedere directă dinspre piață prin ridicarea pe colț a blocului cu Raiffeisen Bank la parter azi. Piața Unirii este locul din București care s-a schimbat cel mai mult în ultimul secol. Vezi ►AICI◄ cum!

➲ OAMENI

Dincolo de cum arăta orașul în acea vară, hai să privim mai atent câteva cadre cu oameni. Ce făceau unii bucureșteni? Cum își petreceau timpul? 1956 ziare 01 Îmbulzeală (posibil aranjată) la o tarabă unde se vindeau ziare din RDG. Vedeta: celebrul cotidian “Der Morgen” (“Dimineața”), publicat între 1945-1991. Nu se putea să nu vadă șefii de la Berlin interesul poporului român muncitor pentru publicațiile est-germane. 1956 cartofi Vânzare de cartofi în plină stradă, posibil în zona Pieței 28 Martie (Unirii). Cântare ca cel din imagine am văzut cu toții, ba chiar în unele piețe încă se mai folosesc. 1956 diversitate Diversitate absolut neașteptată în 1956, pe străzile Capitalei RPR. Este amuzant cum privesc bărbații din spate la personajele din prim-plan. Mai ales în acei ani, persoanele de culoare erau o raritate în România. 1956 femei 02 Vânzare în stradă. Diferența vestimentară dintre vânzătoarea din prim-plan și femeile din plan secund este mai mult decât evidentă. Egalitatea promovată de regimul comunist era doar în manualele de propagandă și în ideologia cu care era îndoctrinată populația.

➲ CONCLUZII

40 de poze. 40 de instantanee care ne conectează la o epocă pe care mulți dintre noi n-au prins-o, poate nici părinții noștri. O epocă restrictivă, vremuri exrem de tensionate, mascate însă frumos sub cadrele surprinse într-un București leșinat de căldură. Deutsche Fototek a publicat fotografiile făcute de est-germani în ’56 la noi ca parte a demersului de digitalizare a arhivelor lor foto. Am putut vedea și noi cum arătau centrul Capitalei RPR, dar și alte zone din oraș atunci. Setul acesta de poze compensează oarecum un deficit de imagini asociat cu prima parte a anilor ’50 în Capitală. Regimul Dej a început serios construcția de clădiri noi abia după 1955, așa că e normal să existe mai multe poze din 1959 încolo, cu realizările. Excelente din punct de vedere documentaristic, cadrele de mai sus acoperă un areal destul de larg: din Ferentari până la Unirii, de la Universitate până la Arcul de Triumf. Dar tu? Ție cum ți s-a părut călătoria în ’56?

Later Edit: Acest articol a fost atât de accesat încât pe 14.01.2015, timp de jumătate de zi, acest site a fost inaccesibil.

Later Edit 2: Articol preluat frumos de publicația Catchy aici.

Later Edit 3: Alex Constantin a realizat 8 comparații 1956-2015, aici.

Later Edit 4: Dragoș Andreescu (zis Jumară), de la Istorie în culori, a colorat 5 dintre cele 40 de poze. Redescoperă-le aici.

Published by

Raiden

Membru fondator, activează din 2007 în zona istoriei şi antropologiei bucureştene, explorării urbane şi fotografiei citadine. S-a opus mereu proiectelor aberante ale administrației bucureștene. Susține și conferințe despre București.

163 thoughts on “Cum arăta vara lui ’56 la București, în 40 de poze de la comuniștii germani”

  1. Calitatea pozelor este deosebita tinand cont de perioada de timp trecuta de la efectuarea lor.
    In rest, saracie similara cu ce este in prezent.

    1. Nu trebuie să ne mirăm că în 1956 se făceau poze bune, aparate de fotografiat performante erau și atunci. Pozele din articol sunt făcute cel mai probabil cu un Leica M3, deoarece au o claritate și o focalizare foarte bune.

      1. Leica M3 este lansat pe piata in 1954. RDG-istii nu aveau motiv sa isi echipeze reporterii cu un import scump in valuta forte cand aveau la ei acasa top-ul productiei fotografice. Atit in ce priveste productia de film (Agfa, redenumita cativa ani mai tarziu in ORWO) cat si privind aparatele (Ihagee, Zeiss-Ikon) si optica (Carl Zeiss Jena, Meyer Optik Görlitz).

        Tind sa cred ca pozele au fost facute cu un aparat de format mare, care permite deplasarea obiectivului. Se poate observa asta din vignetarile la pozele cu cladiri unde fotograful a fortat nota ridicand obiectivul prea mult, depasind cercul lui de acoperire.
        Ar fi interesant de stiut daca arhiva originala da detalii despre materialul fotografic utilizat.

    2. Eu cred ca e mult mai mare saracia de acum raportata la nivelul general al Europei de astazi. Pe atunci, discrepanta dintre Romania si Occident nu era atat de mare. Occidentul a evoluat, Romania a ramas pe loc. Bucurestiul de atunci arata mult mai bine decat cel de azi.

      1. da, lumea reaia mai bine, era mai civilizata si..muuult mai calma, relaxata, daca te uiti la ei ii invidiezi ce bine “traiau”!
        Iar agitatia, stresul, soc. de “consum” vin de la capitalismul materialist dar fara spirit…

  2. Excelente fotografii și un foarte pasionant articol. Mi-aș permite un comentariu: a doua poză cu stadion pare a fi, de fapt, făcută pe un stadion sensibil mai mic decât 23 August. Poate e vorba de Republicii sau Dinamo?

          1. Am modificat în articol. Este stadionul Farul. Suficiente comentarii pe această temă.

    1. Am prins acele timpuri. Pozele sunt excelente însă comentariu care le însoțește mi se pare cam idiot.
      Acum e mai multă poleială dar și mai multă disperare….

  3. Absolut superb articolul, nu-i de mirare ca a picat siteul si probabil o sa aiba o raspandire uriasa in online. Inca o analiza de buna calitate cu care Rezistenta ne-a obisnuit deja. Felicitari! Efortul vostru analitic deschide multi ochi, in beneficiul viitor al orasului sa speram!

  4. b-dul Republicii (fost bd. Carol I, azi Elisabeta) .. cred ca e o confuzie cu menționarea bd. Elisabeta, nu ?

    1. E corect ce am scris, se poate verifica cu hărți. B-dul Republicii (fost și actual Carol I) venea, până în anii ’90, până în Victoriei. Apoi au decis să înceapă Elisabeta din rondul de la Universitate, să fie 4 bulevarde care pornesc de acolo în total.

      1. Mulțumesc pentru completare, apropo de confuzii cu numele strazilor, in București exista str. Aurel Vlaicu care face legătura intre sos. Stefan cel Mare si str. Mihai Eminescu, fără legătură cu stația de metrou iar strada Petrache Poenaru se intersectează cu str. Calea Rahovei…

      2. Aşa e !
        De fapt, bucăţica de bulevard dintre rondul de lângă Colţea (unde a fost statuia Brătianu) şi calea Victoriei s-a numit multă vreme, cred că până după al doilea război, “bulevardul Academiei”; ulterior, s-a renunţat la “bulevardul Academiei”W şi segmentul respectiv a fost inclus în bulevardul Republicii, care începea la calea Victoriei, iaar mai târziu, după 1990, s-a întâmplat ceea ce scrie dl. Raiden…

        1. “Bulevardul Academiei” intrase în folclor deoarece așa se numise artera la trasare, prin anii 1860-1870 (primul bulevard din oraș), însă denumirea oficială începând cu anii 1890 a fost bulevardul Carol I.

  5. si noi spunem ca in poza a doua cu stadionul nu e nicidecum 23 august. putem lesne sa numaram randurile de banci. posibil dinamo. nu e republicii/ anef, ala avea nocturna si era complet inchis. sau poate e in provincie.

  6. nu e confuzie cu elisabeta. pe vremea lui ceausescu bulevardul republicii isi schimba numele in 6 martie la intersectia cu calea victoriei si nu la cea cu nicolae balcescu/1848 (cum ar fi fost mai firesc, data fiind dimensiunea intersectiei). drept pentru care segmentul ala de vreo suta de metri dintre rond si pizza hut, care cuprinde statuile, fostul magazin de discuri zis ‘al armeanului’ si altele se numea republicii iar astazi este regina elisabeta.

    1. Nicidecum. În descrierea din arhivele germane scrie “Stadionul Național, inaugurat în 1953.” 23 August e singurul care se califică. Plus că până la demolarea din 2007 a suferit modificări.

      1. al 2lea stadion NU e stadionul 23, are o deschidere in peluza si nici nu are asa multe randuri ca si 23-u. Poti numara sectoarele si randurile de banci si vei vedea ca este un alt stadion. Poate sa fie scris acolo ca e stadionul 23 dar nu e. compara cele 2 poze si vei vedea.

          1. Da, am verificat niște poze de epocă. A fost inaugurat în 1957, iar în 1956 încă se lucra la el.

  7. Minunat articol! Sincere felicitări! Vin doar cu o mică observație: denumirea completă a berăriei era „Potcoava de aur”.

  8. parca Biserica Enei e inca in picioare, ascunsa intre blocuri parca a fost translatata si nu demolata. ma insel cumva?

    1. Aceea este biserica “Sf. Nicolae Dintr-o zi”, iar biserica demolată se numea Biserica “IENEI” şi nu Enei. Numele vine de la IANA precupeaţa, cea care a fondat prima biserică pe acel loc.

    2. Biserica Enei se afla si asazi pe amplasamentul initial, intre Institutul (astazi Universitatea) de Arhitectura si Hotelul Union, pe Academiei. Biserica avand altarul catre Bulevard, demolata dupa cutremurul din 1977, se numea, cred, Biserica Dintr’o Zi. In spate au existat chilii monahale, apoi baile Mirea, intr-una dintre chilii locuind, pe la 1850, scriitorul Nicolae Filimon, arhivar, autor al primelor cronici de muzica de opera in Bucuresti si al unei carti de insemnari de calatorie in Germania meridionala si Italia.

      1. Le-ai incurcat. Aia care e la intersectia Academiei – Biserica Enei e biserica Sf. Nicolae “Dintr-o Zi”.

    3. Cu siguranța te înșeli, biserica de lingă fostul bloc Dunarea a fos demolata odată cu blocul Dunarea la cutremurul din ’77 deși biserica nu a avut de suferit după cutremur. Poate confunzi cu biserica de pe strada Biserica Eneida chiar vis a vis de pasajul Victoriei dacă m-a exista.

  9. Bucureștiul (așa bombardat și chinuit de război) era mai frumos ca cel din ziua de azi…De asemenea, oamenii, atitudinea lor și îmbrăcămintea, erau mult mai frumoși, decenți, curați.

    Cadrele sunt largi dau senzația de sațiu și chiar libertate (în ciuda epocii) deoarece nu există reclame peste tot, chioșculețe tâmpite, blocurile masive din comunicm încă nu apăruseră și nu existau cabluri pe stâlpii cu origine de început de secol XX !!!

    …Cel mai bun articol de până acum, nu numai pozele, ci și comentariile extrem de pertinente !!!

    1. Da, mai ales cum apar (des) incaltati la conversatie pe bulevard. Imaginile denota o mare saracie,sigur,explicabila, era dupa razboi,dar sa fim obiectivi si sa vedem ce se vede in poze nu ce vrem sa credem. Nu existau blocuri masive ? Cred ca ai privit alte poze.

  10. Bag seama ca ce spun din blogspot nu mai are trecere 🙂 Macar sa stiu daca e la spam. Ziceam de “Manastirea Casin”, in primul rand, ca asta este numele strazii si nu al bisericii. Mai ziceam de pergola de la Ambasador care este probabil detaliul tip al intrarii la un closet public. Nu prea s-au mai pastrat astea.

    1. Da, știu de biserică, dar așa e cunoscută, am făcut un compromis. Da, probabil era o toaletaă publică acolo.

    2. Imi pare rau Manastirea Casin este cea care este in poza.Exista un complex manastiresc format de actuala Manastirea Casin si bisericuta din interiorul manastirii la care se intra de pe actualul bulevard Marasti chiar vis a vis de Spitalul Elias.leaganul de copii s-a intemeiat in chiliile preotilor,iar cativa monahi circa 10-15,au mai fost pastrati cam pana in 1965.Eu sunt botezata in 1953 la Biserica Casin, iar pana in 1974 slujbele de Pasti se tineau la ambele biserici cu exceptia perioadei 1956-1960 cand biserica mare a fost inchisa.Parohul Manastirii Casin era preotul Manta cel care m-a si botezat ,iar in 1956 a fost arestat ca urmare a denunturilor unor femei ca are ascunsi cocosei in zidurile manastirii Casin.nu s-au gasit niciodata cocosei dar acesta a facut vreo 4-5 ani de temnita grea.Dupa aceea noi credinciosii care-l cunosteam i-am acordat toata atentia,desi fusese scos din randul preotilor si statea in chiliile de la leaganul de copii doar ca simplu monah.A fost un om de o blandete deosebita,cu har asa cum trebuie sa fie un duhovnic.La Manastirea Casin a venit o echipa de preoti atunci in anii ’60 cu mare trecere la organele de partid si de stat, dovada ca prin 71-72 parohul si-a si facut pe strada redenumita Campina(actualmente Constantinescu) un bloc de locuinte,ceea ce era de neacceptat si nu putea trece neobservat de organele de securitate. Saracul preotul Manta inafara de chilia de calugar nici nu avea dupa ce sa bea apa. Noroc cu vechii lui credinciosi care ii mai dadeau o farfurie de mancare.Nu a existat niciodata strada Manastirea Casin. Bd Marasti si manastirea Casin sunt denumiri date dupa luptele de la Marasti,Casin din primul razboi mondial.

  11. Excelente pozele! Si articolul…iubesc Bucurestiul, traiesc in el de cand m-am nascut, de 46 de ani, traiesc in centru in zona manastirii Antim, iar pozele imi plac la nebunie…minunat! Imi amintesc de copilarie…inainte de demolari!

      1. S-ar putea Dinamo privit dinspre intrarea principala ,Stefan cel Mare ,spre terenul de zgura ,Velodrom si peste gard Autobaza Floreasca.Nu prea se impaca cu chioscul ala si nici cu lipsa Tribunei oficiale, o constructie masiva dreptunghilara gri beton, la care statea la meciuri ministrul de interne Alexandru Draghici cu sotia acompaniati uneori de sotii Ceausescu ,inainte de a deveni Nicolae Secretar General. Asa ca, mister !

  12. Foarte bun articolul, felicitări!
    Este primul cu atat de multe detalii oferite pt fiecare poza in parte.
    Ref la poza a 2 a cu stadionul, nu este necesară nicio dovada suplimentară. In afara de numărul gradenelor si al peluzei lipsa, Uita-te la ieșirea de la tribuna din stanga, este un model total diferit.
    Structura Stadionului national a rămas identică pana la demolare, adăugându-se ulterior doar tribuna oficială, tabelele de marcaj si nocturna.
    Felicitări inca o data pt articol!

  13. Stadionul din a doua fotografie e in mod sigur Dinamo. Asa arata tribuna oficiala ( cosmelia aia mica de pe stanga ) care apare si intr-un film cu BD. Iar peluza era pe vremuri intrerupta – portiunea aia prin care se vede in departare orasul.

    1. Nu e Dinamo, nu a avut niciodată acea intrare care se vede în depărtare. Am verificat pe poze din 1970, este stadionul farul din Constanța.

  14. Cu siguranta stadionul din poza a doua nu este fostul “23 August”. Tribunele acestuia aveau mult mai multe randuri si o pista mai lata, olimpica. In rest, articol excelent, te urmaresc cu placere.

  15. Deutsche Fototek face un lucru minunat prin punerea la dispozitia publicului a fotografiilor facute in perioada anilor ’50 prin Romania, dupa colectia fotografiilor celebrului Willy Pragher. Trebuie mentionat si numele principalului fotograf, Peter Richard jr.
    Fotografiile au mai fost semnalate pe diverse bloguri, forumuri, Facebook, o prezentare unitara este binevenita.

  16. Excelent articolul, excelente imagini! In vara acelui an eu aveam doar 8 luni……. Cate ceva imi mai aduc aminte totusi dar de abia din anul 1966 cand schimbarile nu erau majore fata de fotografiile publicate aici. Ar trebui arhivate aceste imagini la Muzeul orasului Bucuresti. Poate mai gasiti si altele. Felicitari autorului acestei initiative.

  17. Mie mi se pare ca hainele și atitudinea oamenilor nu diferă foarte mult de ce vedeam în anii 90, când eram copil.
    Chiar în prima poză, bătrâna are haine cu care s-ar fi îmbrăcat bunică-mea, iar femeia de lângă ea are bluză cu care s-ar îmbrăca mătușe-mea.

    Ăsta cred că e necazul Comunismului: timp de 40 de ani, societatea s-a blocat

    1. In cei 40 de ani nu a fost ușor, dar România ajunsese a 7-a țară industrială a Europei, toată lumea trebuia să aibă servici, la începutul fiecărui an se planifica ocuparea stațiunilor de odihnă(care azi, aproape toate sunt în paragină) și cîteva milioane de români locuiau în cele peste 4 milioane de apartamente(mai bune sau mai modeste). Poate reușește cineva să publice și niște poze de pe plaja mării, de la Lacul Roșu, de la Heculane, etc. Sau poze cu muncitorii de la șantierele celor aprox. 40 de baraje și lacuri de acumulare ca să avem azi curent electric la discreție. Sau de la marile combinate ce produceau pentru export. Sau de la platformele petroliere marine realizate aici. Sau de la nunțile și botezurile copiilor noștri(poze de familie). Să știți că atunci se râdea, se petrecea(mai modest) și se spuneau bancuri politice. Ia găsiți poze din acele vremuri. Cred că trebuie să fim corecți și să nu mai miorlăim atâta(unii).

      1. Măi nene Liviule! După cum scrii pari cam nostalgic. Bag samă că în perioada aia ai fost un secretar de partid pe undeva. Prea vrei să scoți în evidență realizărili. Las-o jos! De fapt băiatul care administrează treaba a lăsat să se-nțeleagă că ești pe lângă temă. Hai să trăiești!

        1. Domnule gil, dumneata il acuzi degeaba pe Liviu. In perioada comunista au fost perioade rele si bune, s-au facut lucruri rele si bune, am dus-o rau si bine. A fost asa cum ne-au lasat sau ne-au lasat marile puteri ale “umanitatii”. (cuvantul lasat are doua sensuri, de aceea l-am repetat)
          Dar cand vad azi ca toti incultii, nemernicii, bisnitarii, toate leprele, toti cei fara capati – cum ii numesc oamenii din popor – ne conduc sau au acaparat bogatiile tarii, ma apuca si pe mine nostalgia acelor vremuri, cu toate ca atunci eram atent urmarit de securitate deoarece aveam rude in RFG si nu puteam sa ocup o functie de conducere din aceasta cauza. Nu am fost secretar de partid, nu am fost activist, dimpotriva eram impotriva acelui regim. Dar miseliile care se petrec azi le intrec de sute de ori pe cele care se petreceau atunci, in anii 70-80.

          1. In primul rand felicitari pt poze.Florin ai dreptate.Lumea e manipulata cu interes de catre multi ipocriti de prin presa scrisa si televiziuni.Asa cum spui au existat lucruri bune si rele.Nimeni nu spune insasi in 47 ce tara au preluat Comunistii,Vai mama ei.Saracia crunta,foamete ,iobagie curata,analfabetism.Fara infrastructura industriala plina de hoti incepand de la politica pana la nivele inferioare.Sa nu mai spunem institutiile statului mafiotizate .Ajunge sa citim despre Alimanescu sa vedem starea justitie care era.Nu tu sistem sanitar,energetic,scoli,drumuri,canalizare,alimentarea cu apa potabila ,apa calda,scoli profesionale….astea erau straine pt o mare parte din populatie.Sa faci curat in tara sa platesti si 20 de ani de despagubiri catre URSS si sa si construiesi e mare lucru imposibil pt miseii de dupa 89.Te uiti la poze si vezi curatenie pe strazi fara caini abandonati oamenii nu-s crispati.Cum s-a dovedit dupa 89 pluripartidismul nu e bun pt tara asta asa s-a dovedit si inainte de 47.Certuri, interese de gasca,anarhie institutionala,mafiotizare a institutiilor….Nu degeaba au apelat la un rege inainte de 47 ai nostrii nefiind capabili de ordine ,disciplina si lupta pt interesul tarii.Nici regele nu a putut ca gastiile astea dovada desfintarea partidelor de catre Carol 1 daca nu ma insel.Era o tiganeala ca la usa cortului.Asa si acum.Si eu am prins parte din epoca dinainte de 89 sia aia buna dar si aia rea.Ultima de prin 80 incoace.Dar asa cum zici tu asa ca acuma nu era atunci.

  18. Foarte interesant, fotografii-unicat ”de epocă”. Regret ca nu a apărut in foto și Fundația Dalles, ascunsa acum în spatele blocului din Bd. Bălcescu Nr. 18, construit în 1958 și dăruit, recent, cu o bulină roșie.

    Am două observații:

    1. Imobilul ”Delta Dunării” – Calea Victoriei colț cu Bd. Elisabeta era numit și ”Compescaria” – mi-au spus părinții. Acolo nu se vindeau undițe ci pescărie, inclusiv sandvișuri cu icre negre și shot-uri de vodcă Stolichnaia. Le-am mai prins în studenție, în anii 1970.

    2. Medalioanele din mozaic cu efigiile Regelui Carol I și ale unor Domnitori, aflate pe frontispiciul Ateneului Român, au fost re-dezvelite mult mai târziu de 1960, cred că prin 1978 – 1980. Când am venit ca student la București în 1971 erau încă acoperite.

    Aștept noi fotografii din aceeași epocă, din vremuri de mult apuse.

    1. 2. Există vederi din anii ’60 cu efigiile la locul lor.

      O să revin cu alte seturi de poze, tot din vremuri apuse.

  19. Exceptionala trecere in revista a Bucurestilor de centru ! M-am simtit putin in copilaria mea – in ’56 aveam 7 ani si mirajul centrului era prezent . Stiu tramvaiul-cisterna-stropitoare , stiu reclamele din prima fotografie , multe dintre ele erau prezente in tramvaiele Thomson – la clasa I-a – inramate in suporti de lemn si realizate in policromie pe sticla astfel incat erau lizibile si prin iluminare din strada …Floraresele – exceptional redate ! Ieri vorbeam de o patiserie care era dispusa pe coltul dinspre actualul teatru national si care servea placinta cu carne cu reteta glumeata “carne de cal si de prepelita in proportii egale – un cal si o prepelita “. Aveti povestea pe de-antregul a fotografiilor si a modalitatii cum ati ajuns in posesia lor ?

  20. Bucureștiul anului meu de naștere. În ziua când m-am născut au fost 40 grade la umbra. Felicitări pentru articol

  21. “in calitate de arhitect consultant la Companiei Române de Telefoane proiectează între 1944 şi 1947, un ansamblu de locuinţe pentru angajaţii companiei în Calea Rahovei”

    Corneliu Ghenciulescu, “Haralamb Georgescu, un arhitect român în SUA”, Ed UAUIM, Buc. 2008

  22. O mica remarca, probabil nesemnificativa luand in considerare calitatea per ansamblu foarte ridicata a articolului (felicitari!):
    Formularea “Germania Democrată (RDG), stat socialist bun prieten cu – pe atunci – tânăra Republică Populară Romînă (RPR)” ar putea fi citita in sensul ca RPR-ul era statul mai nou. Diferenta este intr-adevar mica, ambele state fiind “tinere”, insa RDG-ul era cel fondat ulterior.

  23. Bravo pentru articol, unele poze le stiam de pe un site olandez si erau atribuite lui Peter Richard.
    As recomanda ca pozele sa fie numerotate in articol, asa se pot face referiri mai ușor in comentarii

  24. Foarte frumos documentarul! Doar o completare (corecţie): Clădirea de pe colţ C.A.Rosetti, spre Piaţa Romană, care acum se numeşte Magheru One, nu a fost demolată, ci consolidată. Ce s-a demolat în ea au fost scările, care au trebuit a fi refăcute complet şi alte câteva elemente de rezistenţă ce nu prezentau potenţial de “reparaţie”. E o lucrare “exemplu” după părerea mea.

    1. A fost demolată pe șest, în spatele mash-urilor, apoi înlocuită cu un imobil-surogat care arată la fel. Am urmărit ce s-a întâmplat.

  25. Am primit link-ul spre blogul acesta chiar din Germania. Intr-adevar nu l-am putut accesa in 14 ian.! Ma bucur ca am revenit! Este minunat!
    Daca imi este permis v-aș împărtăși amintirea mea despre Piata Unirii. Dâmbovița curgind , gălbuie; malurile ei pline de verde; tramvaiul din lemn (clasa I cu “taxatoare “la ultima ușă a vagonului si bilet de 25 de bani; clasa a II a cu bilet de 15 bani) avind scaunele din lemn, lustruite si ușile care scoteau un sunet de care îmi este dor. Apoi vad Piața : aglomeratie , după o ploaie de vara. Piatra cubica abia se mai zărește prin apa gălbuie . Un catel ud se strecoara.E forfota si miroase a vara…
    Acest blog îmi răscolește amintirile si asta este frumos: nu ma lasa sa uit!
    Sper ca nu sint ” pe linga tema articolului…”
    Mulțumesc si felicitări, este o “treaba” serioasa!

  26. mi-a facut mare placere sa re vad Bucurestiul din copilaria mea , la cladirile lui PTT locuia fratele meu , pe str Lipscani tata avea pravalie de stofe , la stadionul 23 August am facut zeci de ore de munca voluntara

  27. Multumesc . Anul 1956 este anul in care am absolvit Inst.Politehnic Buc. , inceput – admis fiind in anul 1951. Ajuns la varsta de 80 ani, retraiesc prin materialul fotografic tot ce a reprezentat pentru noi ca studenti anul 1956 si in ansamblu peioada respectiva. Cu respect P.Popescu

    1. Cred că eşti printre puținii care mai țin minte oraşul din aceste fotografii, deoarece erai suficient de matur să îl înțelegi.

  28. M-am nascut in centrul Bucurestiului la Cantacuzino si in zona am si locuit . De la mijlocul anilor 70 ‘ am inceput sa deschid ochii mari si sa admir centrul Capitalei . Eram mindru ca bucurestiiul contribuia mai ales prin arhitectura la valorile occidentale . O arhitectura cu amprenta unica . As avea multe spus dar ma opresc aici caci ma rascolesc prea multe emintiri .

  29. Comentariul de la ultima fotografie este inadecvat (tendențios). Să nu credă cineva că femeile din fundal sunt neveste de ministru. În acea vreme era o diferență dintre orășeni și țărani. Și azi există, dacă lăsăm la o parte pe cei care-și fac vile în provincie, pentru a avea unde-și petrece sfârțitul de săptămână. O mare parte dintre orășeni erau copii plecați de la țară, unde rămăsese părinții lor care aveau grijă să le fie mai bine.
    Mă mir că nu a spus nimeni nimic de vânzătoarea de ziare dintr-o fotografie anterioară. Arată mult mai bine. Cu perle (false) la gât, cu cercei asortați! Curat discriminare, Coane Mitică!

  30. Calatoria in ’56, desi nu cunosc foarte bine Bucurestiul, mi-a dat o senzatie de LINISTE.. cumva m-am reconectat cu ‘radacinile’… Multumim.

  31. Am retrait, mai bine de doua ore, prin imagini si comentarii, intr-o lume ce-mi amintea de copilarie. Mi-au placut mult oamenii imortalizati, ceea ce transmiteau, dezinvoltura lor, frumusetea lor. Mi-ar placea sa intalnesc mai multi oameni cu sufletul curat ca aceea! Multumesc pentru calatorie, sa aveti un an bun si rodnic!

  32. O mica completare:In fata teatrului National se afla restaurantul” Zori de Zi”iar circul de la vremea respectiva se numea Krateli,care a ars.
    Frumoase amintiri!

    1. Zahana Zori de zi sora cu Zahana Zorile rosii de langa Piata Traian. Se deschidea,daca se inchidea vrodata, devreme de tot,cheflii,negustori,avocati,artisti,etc. dati afara din carciumile care trageau oblonul pe la 3-4 dimineata, veneau sa se dreaga cu ciorba de burta,tuslama,organe, mititei,patricieni la gratar. Ce frumoasa era viata,sigur, doar pentru unii, nu pentru cei care incepeau lucrul la STB,uzine,salubritate,etc., intr-un cuvant ,clasa muncitoare.

  33. Ma uit la poza cu standul de ziare si imi pare ca TOATE sunt germane …. Ma indoiesc ca la 11 ani de la razboi in Romania s-ar fi tiparit si vandut atatea publicatii in lb. germana.

  34. Pozele astea m-au rascolit. Sunt marturii ale tineretii mele, ca student si tanar pianist in orasul superb de pe vremuri.

  35. fotografii memorabile si totodata amintirile copilariei si tineretii mele. Foarte inspirate si documentate comentariile fiecarei imagini din poze…mai ales ca unele cu greu mi le-as fi amintit! Felicitari, chiar daca sunt unele confuzii cu identitatea stadionului ( 23 August, Republicii sau Farul). Eu am fost pe toate 3…sigur nu e 23 August, insa am inteles ca a fost identificat ca fiind Farul din Tomis II- Constanta.
    Deasemenea, importanta precizarea facuta cladirii Ciclop, precum ca era la vremea aceea singura parcare supraetajata din Romania. Tin minte ca, mult timp nu a fost acces liber pentru muritorii de rand.
    De remarcat din aceste fotografii ca oamenii acelor vremuri nu erau atat de grasi, ci dimpotriva chiar slabuti si asta deoarece piata romaneasca nu fusese invadata de KFC, MCDonald,s ori Dristor Kebab.

  36. In acele vremuri, de la mine din statia Stoica Ludescu luam pe 6 doua statii pana la Gara. Acolo ma urcam in 15 si ajungeam in centru.
    Umblat cu tramvaiul de mic, de la 6 ani, am cerut taxatoarei un bilet pana la Bratianu. Am primit o
    mustruluiala de mahala cum ca Bratianu nu mai exista, etc, etc. Rosu ca sfecla m-am retras langa un geam incercand sa lamuresc ce avea acea persoana
    cu I,C.Bratianu. Cred ca aveam 10 ani…….

  37. Salut foarte interesant tot articolul, cu o singura mentiune. In cea de-a doua poza unde apare sigla “CEC” pe bloc este chiar la intersectia Calea Victoriei cu Regina Elisabeta, nu cu Academiei unde e Spingtime-ul. Ca sa zic asa blocul din imagine e chiar vis-a-vis de Pizza Hut. Sper ca nu am deranjat cu aceasta mentiune si nu stiu daca cineva a mai sesizat asta. Puteti verifica in google street view. Bafta

  38. Beraria “Potcoava de aur” se afla in locul unde dupa aceea a fost magazinul “Mobila”, pana s-a infiintat asa-zisul “Centru Vechi”. Este pe str. Franceza, fosta “30 decembrie”. Acum acolo se afla o “Trattoria”.

  39. Am ramas impresionat de munca depusa pentru a publica seria de fotografii din anii ’50, fiind ele relatate la perioada antebelica din Bucurestiul copilariei mele. Foarte bine documentat textul scris. Bravo! Multumesc si succes in continuare.

  40. Felicitandu-va pentru montajul D-vs. trebuie sa adaug ca privesc pozele cu nostalgie caci in vremea cand au fost facute pozele aveam 10 ani si, curios cred pentru un copil, imi placea sa ma plimb prin centrul Bucurestiului, asa ca-mi amintesc destul de bine zona. Imi permit sa fac precizarea ca “Delta Dunarii”, asa cum observa si un alt corespondent, nu avea nimic cu sculele de pescuit si era, sa-i zicem un magazin mixt”, in sensul ca era amenajat pe 2 nivele. Parterul era magazin cu produse exclusiv de pescarie (peste proaspat, conserve, etc.), iar etajul deschis si la care aveai acces pe o scara interioara, aproape ca i-as spune somptuoasa, ajungeai la restaurant unde te puteai bucura de sandwiciuri cu peste, cu icre si multe altele si, probabil, si cu shoturi dar astea erau neinteresante pentru un mine pe vremea aia.
    Imi inchipui, vazand interesul D-vs., ca mai aveti si alte fotografii ale Bucurestiului de alta data, dar, daca doriti, va pot trimite si altele pe care le am in memoria computerului.

  41. Am uitat sa-mi scot caciula pentru realizatorului acestui material.
    La varsta mea le-am “tropait” cu drag atunci….
    Mai am si acum fotografia de pe abonamentul de tranvai, pe 6 ! Mergeam cu el
    pana mai jos de Lutherana si pe Campineanu schimba troleul, dadea cu spatele
    si o lua inapoi. Am facut prima clasa la Lutherana.
    Ce-mi aduc aminte din timpul razboiului, pe blocul Wilson, sus pe terasa era
    instalata o baterie antiaeriana germana care la fiecare raid al aviatie intra in
    actiune. Trepidatiile s-au resimtit si la cutremurul din ’77 au distrus fatada blocului.
    Dintr-un bloc de colt de strada convex a devenit concov cum este si acum.
    Pacat ca nemtii nu au pozat si peste drum, blocul Ferikide, biserica italiana…..
    Ce-mi mai aduc aminte esta ANF-ul, asociatia nationala a functionarilor care a avut
    un patinoar cam pe unde este azi benzinaria din spatele Continentalului. Acolo
    ” m-am dat” cu patine Plard Kamerad.
    Si stadionul din deal s-a numit tot ANF, pana sa-l reboteze de cateva ori. In clasa 2-a
    la sprt, ne scotea sa facem “saltul broastei” pentru spectacolul de pe stadion.
    Si ar fi multe de spus……Bravo !

  42. Interesante imagini ale Bucurestiului de alta data.

    Nu stiu dece autorului articolului nu-i place maunca de edil a primarului Oprescu; cred ca i-a placut mai mult realizarile primarilor Halaicu si Basescu.

    Regretul meu este ca nu si-a pus candidatura pentru primarie sa fi vazut si noi marile sale realizari ca sa-l putem lauda. Si aici ca peste tot: cand nu esti bun de nimic ,te apuci sa critici ce se straduiesc sa faca altii.

    1. Nu-mi place Oprescu deoarece înglobează toate atributele infecte ale politicienilor: meltenism, grobianism, ignoranță, corupție, nesimțire, obtuzitate. Dacă-nțelegi.
      Presupunerea tâmpită că aș prefera vreun alt primar postdecembrist este arbitrară și arată că citești prima oară un articol de-al meu.
      “cand nu esti bun de nimic ,te apuci sa critici ce se straduiesc sa faca altii.” – perfect de acord, exact asta faci tu cu munca mea de ridicare a gradului de conștientizare a publicului vizavi de istoria Capitalei.

      Georgescule, ai eșuat.

  43. Ca unul care am “apucat” perioada in discutie, mi-a facut placere sa revad orasul asa cum mi-l amintesc!
    Comentariile sunt, multe, ridicole prin “anticomunismul” ce staruie in mintile celor ce se dau interesanti!
    Epoca respectiva e deja istorie si referirile peiorative seamana confuzie celor mai tineri.
    Intelegerea timpului, asa cum a fost este mai de ajutor.
    Ca un exemplu, “blocurile comuniste” au servit unei politici de industrializare, asa cum a fost, si care a creiat oportunitatea smecherilor actuali de a fura tot ce s-a construit atunci! Blocuri asemanatoare am vazut si le poate vedea oricine si in vestul stralucitor. Nu difera mult ca spatii de cele “comuniste”!
    Si daca s-a trecut de la constructiile frumoase dintre razboaie la cele “comuniste”, in ultimii 25 de ani de “democratie” te cuprinde spaima sau scarba!
    O fi daramat ceasca biserici, dar sa avem azi mai multe biserici decat scoli si spitale……………………!!!
    Si tuberculoza din nou, si analfabeti, si someri, si emigranti bine pregatiti, si ………… hahal democratie!

  44. De vis!!!!! Iubesc fiecare imagine veche….. nu stiu cum sunt alti dar pe mine asa ma linistesc…. parca totul este pe slowmotion….. decat actualitatea cotidiana.
    As fi interesat de orice imagine sau text despre Calea Rahovei locul unde m am nascut…. nu am nici o fotografie cu casa noastra…. 🙁 Calea Rahovei 20…… FELICITARI DIN SUFLET PENTRU INITIATIVA SI TOATA MUNCA DIN SPATE !!!!!!!!

  45. Va multumesc pentru fotografii si comentarii! Se vede ca iubiti Bucurestiul. Am locuit pe strada Antim,la nr. 18,pana in 1982,cand toate casele din zona au fost demolate. Nu imi dau seama cum a ajuns Manastirea Antim vecina cu Liceul Eminescu,pe Calea Rahovei…Amintiri frumoase si nostalgia tineretii…Va multumesc!

  46. Am vazut cu interes si placere tot materialul. Felicitari pentru rigoare si pasiune! Si eu sunt in varsta si am petrecut 5 ani din tineretea mea in Bucurestiul acelor ani. Mi-a fost bine si impreuna cu unii colegi colindam, dupa cursuri, la pas, multe zone ale capitalei. Era siguranta si curatenie si decenta si mult verde. Dar mi se pare prea mult ca dupa 25 de ani, trebuie sa aducem in discutie, orice demers, comunismul. De bine de rau, am trait, am iubit, am creat in perioada asta, iar a arata tot ce a fost mai rau, insamna a nega propria devenire, a ne transforma in taratoare neputincioase. Si-apoi s-a creat atata zavistie in tara. Poate in viitoarele postari… Cu respect, Georgeta Calinoiu, Targoviste

  47. Rolleiflex ,biobiectiv ,cu PLANARUL de 80/2.8.
    Chiar daca reporterii erau RDGisti ,umblau cu aparate profesionale.
    Se vede calitatea imaginii ,in cazul filmului lat .
    Se poate si cu TEHNIKA ,cu aceleasi obiective CAREL ZEISS,care pina in 2002[spunea ultimul McKEON ,pe care l-am primit eu ],nu erau depasite ca tehnica de prelucrare si calitate .
    Cred totusi in ROLLEIFLEX,care era mult mai usor de transportat.

  48. Excelente fotografii. Felicitari realizatorului. Unele comentarii sunt deplasate; nu tin cont de momentele imortalizate si reflecta pozitii extreme actuale. E necesara distantarea proprie unui istoric adevarat.

  49. Fotografii minunate dintr-o lume aproape dispărută.Deși am 44 de ani, perioada de dupa 1930 mă fascinează.Gândiți-vă,oare câți din cei prinși în aceste cadre mai trăiesc azi?Cei 2 tineri îmbrăcați modern,or fi nonagenari acum…Felicitările mele Raiden,blogul tău e o minune,îl urmăresc de ceva timp dar nu am comentat până acum .

  50. Foarte frumoase fotografii şi foarte exacte informaţiile referitoare strict la arhitectură şi evoluţiile ulterioare. Mai puţin spre deloc apreciez comentariile şi opiniile politice superficiale ale autorului referitoare la acea epocă. Nu era totul de criticat. Cînd văd populaţia, mi se pare că lumea a rămas în aspectul vestimentar cam la fel pînă în 1990, dar, pe de altă parte, fuga obositoare după nou şi efemer doar pentru a înlocui ceva vechi şi trainic mi se pare pierdere de vreme. Ziare în limba germană şi maghiară, cumpărători chiar, arată că populaţia era mai educată, căuta să afle, se interesa, citea în limbi străine. Cel mai mult apreciez spaţiul liber, fără chiciurile de table zise maşini de azi, fără zgomotele ultrastresante şi isterizante de acum, spaţiu care te făcea să te simţi mult mai liber decît în prezent. Ideea cu lipsa libertăţii de expresie mi se pare un pic deplasată: atunci nu criticai ordinea internă, nici cea estică, dar erai liber să critici ordinea vestică şi neajunsurile capitalismului. Acum e invers. Cine ar putea spune ceva serios antiamerican, anti-UE, anticapitalist, prorus, proislamic azi fără a fi luat la ochi? Cine ar putea critica neajunsurile politicii de azi fără a fi ignorat? Măcar pe atunci puteai să trimiţi la ziar liber despre abuzuri ale unor administratori locali şi funcţionari faţă de public şi faţă de viaţa publică: reclamaţiile erau luate în considerare, de multe ori se luau măsuri de corectare, dacă arătai că eşti în spiritul epocii în motivare, nu erau pur şi simplu ignorate, ca azi. Libertate era şi atunci, interdicţii sînt şi acum, doar felurile lor şi direcţia de privit s-a modificat. Din păcate, ca mai tot timpul în istoria noastră, direcţiile astea au fost mereu impuse de afară, căci poporul romîn pare prea incapabil şi neinteresat să menţină o componentă identitară spirituală şi morală definitorie… Mulţumesc sincer pentru fotografii şi informaţiile arhitecturale. Eu nu am apucat anii aceia, dar suspinele celor ce le-au apucat spun totul despre adevărata percepţie a oamenilor despre acele vremuri. Chiar şi unchiul meu, urmărit şi închis, apreciază încă, în bătrîneţile lui, simplitatea acelor vremuri. Cît despre situaţia actuală de colonie, nimeni, nici cei tineri, nu sînt fericiţi. Întrebaţi-i despre corupţia de azi, inerentă situaţiei, şi vă veţi convinge. Mulţumesc din nou pentru partea utilă a articolului.

  51. Un articol extraordinar.Va felicit pentru el. Am fost,pentru prima data,in Bucuresti i vara anului 1953.Aveam 11 ani.Pozele,de o exceptionala calitate,imi rascolesc amintirile.Cineva spunea ca in anii comunismului au fost si perioade mai bune.Este adevarat,in vara lui `56 se parea ca este o asemenea perioada.Dar a venit noembrie cu revolutia din Ungaria si cu teribilii ani `57-`62 !! Si inca o remarca :urbanitatea comentariilor.Pentru mine acestea complecteaza,in mod fericit,acest minunat articol.Va felicit pe toti,autori si comentatori !!

  52. Poze interesante .Pacat ca prin comentarii apar obtiunile politice ale d-lui Raiden…Nu s-a putut abtine sa nu-l critice pe edilul orasului d-l Sorin Oprescu. Mare lucru sa reusesti sa fi echidistant,gandindu-te ca marea majoritate a bucurestenilor l-au votat pe acest om ….A dat nastere unor pareri dezaprobatoare si este un minus pentru domnia sa,chiar daca a depus o munca serioasa pentru postarea unor poze interesante si pentru comentarea lor…

    1. 1. Eşti agramată.
      2. Confunzi administrația cu culoarea politică.
      3. Tot ce am zis e adevărat.
      4. Eşti agramată.

  53. Referitor la restaurantul Dunarea nu era cu specific pescăresc, cu acest specific era restaurantul Pescarul, puțin mai jos înainte de fosta strada Regala înainte de fostul bloc Carlton.

  54. Minunate fotografiile. Pacat ca sunt insotite de comentarii de prost gust. Era de ajuns daca prezentau doar locatia, nu si parerile subiective ale celui care le-a postat. Multumesc oricum pt fotografii.

    1. Auzi, tu știi ce e ăla articol pe un site? Că nu pari să ai idee. “Pacat ca sunt insotite de comentarii de prost gust. Era de ajuns daca prezentau doar locatia, nu si parerile subiective ale celui care le-a postat.” este printre cele mai inepte comentarii pe care le-am primit vreodată.

  55. Felicitari pentru minunatele fotografii (se vede ca au fost facute de nemti – chit ca de nemti
    comunisti).Si mai ales pentru comentarii.
    Cei care au trait acea epoca si au uitat necazurile si teroarea comunista sunt de pe alta planeta !
    Eu in i956 aveam 10 ani si locuiam in capitala,pe Calea Grivitei si bineinteles ca nu intelegeam
    politica,strigam lozincile pe care ne obligau tovarasii,simteam lipsurile,dar copilaria si tineretea
    le uita.Dar sa citesc comentarii de tipul “era mai bine atunci” arata in toata maretia ei prostia
    umana.
    Cei care au trait bine atunci au fost membrii de partid,securistii si turnatorii lor,iar cine tanjeste
    dupa acea perioada este sau idiot,sau a fost unul din categoriile citate.
    Nu le place perioada actuala,cu coruptia,bisnitarii si politicienii verosi,dar cei mai multi dintre
    acestia sunt exact fostii comunisti care s-au descurcat foarte bine si dupa asa-zisa revulutie din
    1989 ! Ei distrug tara in continuare,fara sovrom-urile de trista existenta,tot ei fura si jefuie acest
    popor credul care a crezut ca daca scapa oficial de comunismul cu teroarea lui,va scapa si de comunisti.
    Un comentariu zice ca nu este bine sa fii anti-rus sau anti-islam ! Pai daca e bine sa fii pro-rus sau pro-islam asta este chiar culmea prostiei ! Nu vedeti ca cel mai mare criminal de razboi de azi-
    tovarasul Putin (ultimul sef al KGB-ului de trista amintire),vrea sa refaca imperiul sovietic ?
    Nu vedeti ce crime savarseste islamul ? Nu stiu care e mai mare teroarea,cea comunista sau cea
    islamica.Singura rezistenta in fata celor doua mari calamitati este USA si UE (cu toate greselile lor).
    Inca o data felicitari d-lui Raiden.
    N.Humis

  56. Extraordinare fotografii! Te transpun parca in epoca respectiva.
    O singura precizare legata de aceasta afirmatie: “Inamicii regimului comunist mai beneficiau și de excursii la muncă pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, început în acei ani.”
    Santierul Canalul Dunare-Marea Neagra inceput la sfarsitul anilor 1940 la dispozitiile lui Stalin de regimul comunist a fost sistat imediat dupa moartea tatucului (1953) si realuat abia in anii 1970 in vremea lui Ceausescu. In 1956 lucrarile la canal erau sistate.

  57. Aceste imagini m-au emoționat!!! Ca unul dintre cei ce au apucat și trăit acele timpuri (aveam 8 ani și circulam singur prin centrul orașului de la tata din sos N Titulescu la mama, in cal Dudești), pot confirma opiniile de mai sus privind viața și comportamentul oamenilor. O observație mi-aș permite: demolările efectuate in marea lor majoritate AU FOST BINEVENITE CU MICI EXCEPȚII.
    Domnule Raiden, cu respect vă mulțumesc din inimă, vă adresez Dumneavoastră și colegilor Dvs sincere și afectuoase felicitări și vă doresc să aveți puterea să continuați opera, caci, fără nici o îndoială, este o operă.
    Cu considerație, M Drosu

  58. D-le Raiden,m-ati purtat inapoi in timp!..multe din cladirile care nu mai exista le-am apucat si eu!..nu stiu de ce,dar sunt o nostalgica impatimita a vechiului Bucuresti..era mult mai curat,mai largi strazile,mai putin aglomerate.As fi curioasa daca aveti ceva poze si din vechiul cartier evreiesc Cauzasi-Dudesti!..Va multumesc pentru aceasta calatorie..

  59. Incredibil de bine m-am simtit cum m-ati plimbat prin Bucuresti!Va multumesc din inima.Poate aveti poze si cu aeroportul Baneasa din anii 45-…-80.Daca aveti poze si cu reclamele vestite “nicio masa fara peste”-de la gara ,de la universitate.Si reclama TeROM.
    Si o amintire:

    https://www.youtube.com/watch?v=ldwp5DwuYL0
    Cu respect, fost comandant de grupa.
    https://www.youtube.com/watch?v=BUaeM4O8NBY

    si melodia originala,am gasit-o cu greu.
    https://www.youtube.com/watch?v=GpbnnOIaSv0

    Of , 24 years and counting? Still counting?Some of us need a closure.
    Sad memorial day .

  60. Bravo ! Uniti pozele intr-un clip si adaugati o melodie…..nu stiu…de ce nu Cristian Vasile -Zaraza. Oricum,exceptionale fotografii.

  61. Apreciez mult această prezentare prin 40 de fotografii bine făcute şi cu un text care dă ceva informaţii despre o parte din Centrul Oraşului Bucureşti 1954. Nu sunt de acord cu comentariile răutăcioase, sau unele care alterează prezentarea generală. Eu care am lucrat în calitate de Ing. la Intreprinderea 30 Construcţii, special infiinţată să realizeze ” Complexul Sportiv 23 August ” îmi permit să prezint câteva detalii. Stadionul 23 August a fost proiectat de Institutul ” Proiect Bucureşti ” pentru a găzdui Congresul Tineretului Comunist în August 1954. Amplasamentul a fost un teren plat de plantat orez. S-a săpat 7,50 m. şi s-a realizat în exterior un rambleu cu pământul rezulta din săpături înalt tot de 7,50 m. Execuţia a durat 6 luni, din care în luna mai a plouat 19 zile. Lucrările erau coordonate de miniştrii care aveau şedinţele de lucru, pe şantier. La exterior în rambleu s-au realixat 8 grupuri de Bufete şi WC-uri, şi spre Arenă o Tribună Oficială, 2 tunele de acces a sportivilor şi Un Pavilion al Sportivilor.

  62. Erată: Congresul….August 1953, în loc de 1954. O precizare privind lipa de alimente : Pentru a se asigura pe perioada ” Congresului ” o aprovizionatre normală, cu multe luni înainte şi după, s-a instalat ” Un post al festivalului “, când a fost raţionalizate unele alimente de bază: Pâinea, Uleiul şi Zahărul.

  63. Sincere felicitari realizatorului, munca dublata de pasiune !!!
    Vin si eu cu o mica ” ereata ” ( e mai simplu sa stai pe margine si sa comentezi munca altuia) si anume: in vara lui ’56 nu se mai murea la Canalul Dunare – Marea Neagra (exceptand poate acei copii nazdravani care mergeau la scaldat prin locuri periculoase…). Lucrarile santierului se inchisesera inca din 1953, dupa moartea lui Stalin si inlaturarea de catre Dej a grupului dur kominternist, format din Ana Pauker, Vasile Luca si Teohari Georgescu, pe adevaratul lor nume : Hannah Rabinsohn, Laszlo Luka, respectiv Burah Tescovici….
    Sigur, asta nu schimba cu nimic temeinicia afirmatiilor realizatorului. Romanii potrivnici regimului mureau din plin in Delta la taiat stuf (Periprava), la Aiud, Sighet, Pitesti si alte locuri de trista amintire….

  64. Ce utile ar fi si azi tramvaiele care stropesc pentru curatenia liniilor, unde societatile de curatenie nu se ating si de multe ori nici nu pot.

  65. Minunate, minunate! Bravo, frumoasa realizare, m-a impresionat mi-am revazut copilaria si locurile dragi de plimbare seara, vara cu familia, se iesea pe bulevard si se mergea la o bere ….Ce timpuri… ce lume buna, nu auzeai o injuratura pe strada sau in restaurante. Mai tarziu au inceput sa vina, odata cu industrializarea toate neamurile proaste de peste tot dar mai ales din zone rurale, adolescenti ce se calificau in scoli profesionale sau la locul de munca, locuiau in camine muncitoresti, aveau leafa si scapasera de sub ochii parintilor si ai consatenilor iar aici, in oras nu le era frica de nimeni si de nimic. Si de atunci, s-a cam stricat atmosfera…pe marile bulevarde, in salile de cinema si restaurante. Nu s-a mai refacut niciodata acea veche atmosfera de lume buna si educata….si cu rusine de oameni si bun simt. Mici rectificari: La magazinul Delta Dunarii nu se vindeau unelte de pescuit ci produse din peste sau peste viu, avea si un restaurant si un bar foarte vizitat. Mai inainte putin s-a chemay Compescaria (dupa moda sovietica de atunci)
    Cinema Republica de pe Magheru era mai bine cunoscut de cinema Scala, nume de dinainte de razboi, pe care toti locuitorii Bucurestiului de atunci il spuneau, nimeni nu-i spunea Republica. Ca si la Aro nimeni nu-i spunea Patria in anii 50. Dar mi-a placut mult acest trip nostalgic. Multumesc pentru el.

  66. Doua observatii: in 1956 in Palatul regal se afla Muzeul de arta in tot palatul (in afara de aripa Stirbey). Consiliul de Stat e ulterior.
    Institutul de stiinte economice si planificare “V.I. Lenin” aka ISEP

  67. “Romînia”?? Până și în ’56 scriau cu “â”, iar autorul articolului scrie cu “î”? Deci tu esti mama comuniștilor..

    1. Tu chiar nu ai habar cum se scria “România” după 1953, când s-a schimbat grafia. De-aia dai comentarii ignorante.

  68. Sînt nascut in iulie 1956,in zona Cismigiu ;am apreciat f mult atît materialul foto ,cît si comentariile.Am recunoscut absolut toate obiectivele fotografiate , chiar si blocurile din Ferentari, unde locuiau atunci niste rude ; tramvaie,camioane, Pobede,cosuri de gunoi,vestimentatii,afise,reclame,Compescaria – DeltaDunarii,CCA,țîșnitori,cinematografe,magazine,terase,restaurante etc. toate astea, m-au emotionat. Era un oras mai linistit ,mai relaxat,curat, decît aiureala care este acum capitala.Totusi ,asa cum ziceai, Raiden, exact in momentul ăla ,se petreceau drame cu detinutii politici , in inchisori comuniste.In linistea copilarieie mele de atunci, habar n-aveam de asta … Mersi ptr. efort !

  69. Tare mi-e teama ca pustiul care bea apa din tzasnitoare tinut de mama sa sunt eu . Am locuit aproape pe fosta str. Sarindar colt cu Brezoianu . In vara lui 56 aveam 6 ani mergeam pe 7. Sunt nascut in octombrie 1949.Asa arata mama mea in perioada aceea . Sa prapadit 6 ani mai tarziu . Asa ma stiam si eu ca aratam .
    .

  70. Pingback: Cum arata Bucurestiul in vara lui ’56. Fotografii document facute de nemti | Fundatia F3N
  71. Magazinul Delta Dunării nu punea în vânzare “ustensile de pescuit”, cum se spune în text, ci varietăți de pește și preparate din pește. Era un magazin de “pescărie”.
    Diversitatea produselor ar fi impresionantă chiar și acum.
    Rețin că de-acolo cumpăra mama icre de Manciuria, care erau păstrate în butoaie și livrată clienților în hârtie grosolană de împachetat. Pe atunci caserole nu existau. Cantitățile cumpărate erau apreciabile, prețul nefiind chiar restrictiv, sau, cum se mai spune cu morgă acum, prohibitiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *