Sunt trei zicale ale anti-imigranților care mă scot din sărite zilele astea

Zilele astea mulți conservatori anti-imigranți nu numai că s-au activat cu discursul despre puritatea Europei, dar unii au mers departe de tot numind valul de imigranți o “invazie musulmană a Occidentului” (chiar dacă numărul refugiaților veniți vara asta reprezintă 0,024% din populația UE, o cifră destul de ușor de absorbit).

Dincolo de răbufiniri ocazionale care nu merită contrate, trei fraze circulă zilele astea cu mare viralitate:

1. “Trebuie să facem distincția între refugiat și imigrant – primii fug de război, cei din a doua categorie vor un salariu mai mare!”

Distinctia sugerează ca numai cei care fug de război merită ajutorul nostru, și deci ceilalți nu trebuie primiți. Cum nu toți imigranții sunt din inima conflictului din Siria (mulți fiind din alte țări musulmane unde nu există conflict armat) rezultă că s-au hapsânit și vin aici la bani mai mulți!

Pe lângă faptul că este extrem de greu a determina cine vine din război și cine nu, și cât de aproape trebuie să fii de luptă ca să suferi (un om dintr-un oraș a cărui aprovizionare a fost tăiată de conflict este refugiat de război?), da, este adevărat unii vin la bani mai mulți.

Dar puțini pleacă de la bine ca să meargă la un pic și mai bine.

Mulți fug de o sărăcie cruntă. În Maroc, Libia, Algeria etc. nu pică bombe zilnic. Înseamnă asta că ei nu sunt cazuri umanitare? Evident că nu. Vin din zone foarte sărăcite de conflicte din trecut, de schimbări brutale de regim, de corupție, de dictatori sau de colonialism.

Trebuie neapărat să pice bombe sau să mișune bande de fundamentaliști ca să îți iei familia să o duci într-un loc unde poți trăi un trai decent? Evident că nu. Orice om vrea pentru familia lui apă curată, electricitate, gaz, apă caldă, un pat comod, hrană și educație pentru copii.

Untitled

Dacă te-ai născut într-un deșert cu capre ce poți să faci, ca om, ca să trăiești viața asta bine, viață care e una singură și apoi mori (definitiv)? Să muncești mai mult în Rajakistan? Ca să ai o casă de paiantă și mai mare, să circule mai greu printre camere țânțarii cu malarie? Să îți lași capul în pământ și să zici “asta este, îmi accept viața scurtă si brutală fiindcă am avut ghinion”?

Nu frate, te lupți, îți iei copilul și nevasta și îi pui într-o barcă șubredă și te rogi să nu se scufunde și să ajungi în Țara Promisă unde toată experința ta de reparat mobre îți poate aduce suficienți bani cât să închiriezi un apartament cu apă și canalizare.

2. “De ce oamenii ăștia, dacă sunt așa de disperați, nu au ca destinație finală Arabia Saudită, sau Polonia sau de ce nu vin în România?”

Arabia Saudită este o dictatură condusă de o casă regală înapoiată. Nimeni nu o duce bine acolo dacă nu este: a) membru al casei lui Saud; sau b) contractor occidental.

În țara aia există o întreagă clasa de muncitori exploatați ca sclavii pe șantiere, atent dosiți de ochii turiștilor care se plimbă prin mall-uri. Legea islamică este aplicată sever și Arabia Saudită are o rată enormă de execuții anual. De ce ai vrea să emigrezi acolo?

De ce ai vrea să emigrezi într-o țară ciudată Europeană despre care nu știi nimic? Ție ca român ți-ar fi ușor să te muți în Polonia, cu limba aia infernal de grea? Ei, imaginează-ți că ai crescut fără să știi alfabetul latin și obiceiurile est-europenilor.

Despre România nu mai zic. Dintr-o dată a devenit țara asta un rai! Când în fapt este un dezastru.

Nu mai fac față autoritățile la câți oameni vor să plece de aici. Nu sunt joburi. Noi ăștia care am rămas suntem norocoși că avem un loc de muncă. Cât de greu este pentru un român din mediu rural să ajungă la un salariu din care poate trăi decent într-un apartament la oraș? Cât de greu este să crești copii?

Dacă ai fi în locul oricăruia dintre oamenii ăștia ȘI TU te-ai duce unde ai auzit că ai șanse mai mari – în Anglia, Franța, Spania, Germania. Țări despre care au auzit la televizor, bașca mai conțin și o comunitate care vorbește araba sau farsi.

3. “Refugiații sunt violatori teroriști violenți! Aduc aici ce e mai rău!”

Atunci când aperi puritatea neamului o strategie bună este să indici cele mai urâte generalizări ale unui grup țintă. Românii sunt săraci, cerșesc și fură. Indienii sunt mizerabili și nu au bun-simț. Arabii sunt teroriști și violatori.

Evident oameni ăștia nu sunt așa în general. Toți au vreascurile lor putrede care fac câte o pocinoagă care apare în presă alături de etnia autorului și din câteva incidente se trage o generalizare falsă și ilogică, dar care prinde foarte bine la oameni cu IQ scăzut.

Așa funcționează discriminarea – discriminarea este atunci cand se blameaza TOTI evreii pentru mișmașurile câtorva, se blamează TOȚI țiganii pentru infracțiunile săvârșite de câțiva, se blamează TOȚI arabii pentru atentatele câtorva sau se blamează TOȚI vasluienii pentru violurile câtorva.

Evident nu este adevărat. Marea majoritate a diasporei este alcătuită din români OK. Un sfert din populația globului este islamică și dintre ei o mică, mică, facțiune este violentă. Iar oamenii aceștia fug tocmai de violență și sărăcie.

Ori să spui că trebuie închise granițele pentru că AR PUTEA să vină teroriști între refugiați este o enormitate. Hai să închidem și aeroporturile și porturile pline de containere și să oprim lumea în loc că undeva, cândva, ar putea să apară un terorist.

Și atunci teroriștii au câștigat.

Published by

Buciuman

Buciuman este un membru fondator al Rezistentei Urbane, unde contribuie ocazional.

3 thoughts on “Sunt trei zicale ale anti-imigranților care mă scot din sărite zilele astea”

  1. Evident în SUA sunt câteva milioane de musulmani, nu toți sunt teroriști, dar în 9/11 au fost vreo 20

  2. Bun atunci sa dam foc precum nazistii la cartile de istorie care de bine de rau ne mai amintesc de natiunea romana si modul in care a incercat sa se tina la suprafata de-a lungul vremurilor. Si poate ne intoarcem si la internationalismul proletar (usor adaptat adica fara proletari ci numai cu solicitanti). In plus odata procopsiti cu musafirii pe cap sa aplicam :De la fiecare dupa puteri , fiecaruia dupa nevoi.

  3. Facatura de post-pubertar pafarist patent. Netrait, necitit, superficial, exhibitionist, conformist pana la greata, repeta papagaliceste fraze lozincarde invatate pe de rost de la politrucii occidentali. Asa arata spalarea pe creieri. La “Arici pogonici”, baietas ! Pune mana pe carte !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *