Marian Godină și noul val de etică kantiană. Obediența oarbă față de autoritate

Pe Internet a apărut o dezbatere legată de filmulețul în care o doamnă mai în vârstă este reținută cu forța de către 12 polițiști și dusă la secție pentru că a refuzat să se legitimeze în scopul aplicării unei amenzi pentru traversare ilegală.

S-au format două tabere de opinie: una în jurul eroului popular-justițiar Marian Godină, care susține că fără obediență absolută în fața legii nu vom ajunge nicăieri ca societate și cea a persoanelor care consideră aplicarea legii în acest caz abuzivă.

Marian Godină este parte a unei noi mișcări de inspirație calvinistă promovată în spațiul public românesc. Nu întâmplător această mișcare apare în Transilvania, având alți câțiva reprezentanți care s-au inspirat din etica nemțească – Erwin Albu de exemplu, proaspătul membru al USR care apare mereu lângă Nicușor Dan, gruparea de policieni promovați în jurul lui Iohannis, etc.

Istoricește, vechile tradiții germane legate de datorie, respectarea literei legii și obediență față de autoritate s-au cristalizat în etica lui Immanuel Kant.

O perspectivă Kantiană asupra legii înseamnă că dacă în lege scrie că trebuie să legitimezi o persoană pentru orice faptă contravențională și dacă acea persoană nu prezintă actele trebuie să folosești forța pentru a o aresta, nefiind în puterea agentului care aplică legea să creeze excepții.

Dacă un om ar fi abilitat să creeze excepții înseamnă că legea nu ar mai avea caracter absolut și dacă nu ar mai avea caracter absolut înseamnă că ar fi aplicată discreționar în cazul unor persoane, pe când altele ar fi tratate preferențial.

E ușor de văzut de ce perspectiva kantiană apare drept superioară pentru unele persoane. Ea a apărut într-un moment în care instituțiile-reminiscențe feudale încă mai aplicau legea “după ureche” și serveau intereselor celor de sus. Godină s-a pus în mijlocul unui scandal în care superiorii săi refuzau aplicarea amenzilor unor persoane cu “ștaif” și a impus imperativa categorică în aplicarea amenzilor față de TOȚI membrii societății, astfel încât nimeni nu poate să fie deasupra legii. Godină este esențialmente eroul kantian al aplicării legii, “pereat mundus, fiat ius”.

Limitele acestor principii germane sunt evidente pentru oricine a citit istorie. Obediența față de lege înseamnă până la urmă supunerea necondiționată față de o autoritate. Când autoritatea, chiar și democratic aleasă, se comportă abuziv și demonic, cei care ascultă orebește de lege se poartă prin definiție abuziv și demonic.

Așa a ajuns ca o populație de oameni educați, buni prin natura lor, să permită ridicarea la putere a partidului Național-Socialist German și să stea pasivă în fața ororilor pe care liderii naziști le puneau în practică, în ceea ce Hannah Arendt numea “banalitatea răului”.

Autoarea, de origine evreu-german, scria în cartea “Eichamn în Ierusalim” despre organizatorul Holocaustului că nu simțea nicio vină pentru ceea ce făcuse și nici ură din partea semenilor săi. “Își făcuse datoria… nu numai că a respectat ordinele superiorilor, dar a respectat și legea.” (programul de exterminare a everilor devenind, la un moment dat, imperativ prin legile oficiale ale Germaniei Naziste).

Evident, legea nu are nicio valoare dacă nu este respectată. Evident, se adună multă frustrare socială dacă legea este respectată numai de “fraieri” în timp ce “șmecherii” găsesc moduri de a o ocoli.

Pe de altă parte, în ultimii ani după război, mai ales în contextul proceselor de la Nuremberg si de la Haga, etica modernă europeană s-a depărtat mult de ideea de obediență oarbă. Ordinele și legile trebuie ascultate dacă prin aplicarea lor nu se produce un rău mai mare. Sunt admise excepții de la lege în cazuri de necesitate, în cazuri sociale, atunci când atingerea valorilor sociale este atât de mică încât sancționarea unei persoane ar produce mai mult rău în familia sa (cazurile de notorietate când o familie a luat o găină rătătcită, etc.).

Godină este fără doar și poate eroul de care era nevoie într-o societate în care arbitrarul și feudalismul instituțional își făceau de cap. Însă persoane ca Godină nu își pot duce etica foarte departe. Inevitabil ajung la limite, iar arestarea unei bătrâne pentru traversarea ilegală este începutul acelor limite.

Câteodată am teama că
oamenii cred că fascismul va veni în costume de scenă
purtate de arătări și monștri
ca în filmele fără sfârșit despre Naziști.

Fascismul vine ca prietenul tău.
îți va reda onoarea,
te va face mândru.
îți va proteja casa,
îți va da de muncă,
va face curat în cartier,
îți va reaminti cât de mare ai fost cândva
va elimina pe cei infecți și corupți,
îi va elimina pe toți cei care nu sunt ca tine.

Nu va veni strigând
“Programul nostru înseamnă miliții, închisori, deportări, război și persecuții!”
– Michael Rosen

Infografic lege antifumat

✔ Este permis fumatul în aer liber și în locuințe private, mașină personală, etc.

✔ Este permis fumatul în spații publice cu un perete și un acoperiș.

✖ Nu este permis fumatul în spații publice cu mai mult un perete și un acoperiș. Nu este permis fumatul ? în mijloace de transport în comun (? inclusiv taxiuri) și ⚽ în spații de joacă pentru copii (chiar dacă sunt în aer liber).

✈✖ Este interzis fumatul în aeroporturi cu ✔ excepția spațiilor special amenajate.

? Amenzile nerespectării legii sunt între 100 – 500 lei pentru persoana fizică și 5.000 – 15.000 de lei pentru persoane juridice caz în care există și sancțiuni complementare.

? Pentru abateri cetatenii pot sesiza politia comunitara sau a MAI.

Se pot fuma in spații publice cu acoperiș și mai mult de un perete: ? amestecuri de narghilea fara tutun sau ? tigarete electronice cu amestec cu nicotină dar fără tutun (acestea din urmă nu se pot fuma în mijloace de transport în comun).

Urâtele întruchipări ale McCarthyistului românesc

Este oare doamna Mungiu-Pippidi noul Mîndruță? Într-un editorial scris pe romaniacurata.ro a luat toate lucrurile care nu îi plac dânsei, la grămadă, și le-a pus pe seama propagandei ruse, așa cum face orice McCarthyist convins. Și ca orice McCarthyist convins cheamă serviciile să vâneze vrăjitoarele din toate mișcările sociale cu care nu este de acord.

Printre lucrurile presupus-generate de propaganda rusească era și cazul Bodnariu. Unul din cele mai complexe fenomene sociale din europa contemporană este simplificat și aruncat pe seama rușilor.

Pancarte? Ruși. Proteste? Ruși. Asta cu toate că știm că în spatele mișcării organizate de protest se află numeroase organizații portestante / baptiste de sorginte occidentală, familia Bodnariu însăși fiind penticostală. Organizații cu o fenomenală coeziune de grup.

Mai mult, în alt editorial despre cazul Bodnariu a lansat o tiradă deșănțată despre cât de avansat moral este Norvegia și cât de înapoiată și fundamentalistă este România. Și din asta reiese clar, cu lipsă izbitoare de logică – autoritățile norvegiene sunt nevinovate.

Fără a nega că România stă prost la capitolul progresism și modernitate, și fără a nega că Norvegia conduce, statistic, în domeniul ăsta, o gândire progresită impune să nu ne bazăm pe generalități și statistici, ci să examinăm fiecare caz în parte.

Examinând cazul Bodnariu, din perspectivă progresistă și modernistă, nu avem cum să nu observăm niște inadvertențe față de alte țări europene. În majoritatea țărilor clădite pe un fundament umanist orice măsură drastică în viața unui om se ia cu o judecată prealabilă iar oamenii au la îndemână o serie de garanții judiciare până să ajungă să sufere una din cele mai grele sancțiuni pe care statul le poate impune – luarea copiilor. Ori, obiectiv, există anumite dubii că aceste garanții există sau sunt respectate în Norvegia.

Avem date despre un număr mare de plângeri și campanii anti Barnevernet. Multe dintre ele par realmente sincere. Avem și explicații istorice care ne ajută să descifrăm cum au devenit Norvegienii obsedați de protecția copilului – relele tratamente aplicate copiilor născuți din tați nemți din forțele de ocupare de exemplu.

Sigur, sunt și alte detalii sociale mai subtile care necesită mult mai mult spațiu pentru examinare, spațiu pe care nu îl am aici. De exemplu, clash-ul cultural între Norvegia care își educă copiii numai cu vorba și imigranții învățați să își educe copiii cu scatoalce trebuie rezolvat drastic numai în favoarea legilor norvegiene, sau ar trebui ca autoritățile să țină cont de faptul că pentru orice imigrant adaptarea culutrală necesită timp, și, deci, măsurile educative și supravegherea ar fi mai bune ca măsurile drastice punitive?

Așa că de ce este doamna Mungiu-Pippidi oarbă la detaliile astea și crede fără niciun dubiu în nevinovăția și superioritatea norvegiană? Să fie Soros?

Așa cum tocmai explica Nicușor Dan în articolul în care încearcă să-și justifice sursele de finanțare, Fundația Soros nu mai injectează de mult volume mari de fonduri în România. Actualmente, cel mai mare volum de finanțare vine de la aşa-numitele “fonduri norvegiene”, adică fonduri structurale din partea guvernelor Islandei, Lichtenstein şi Norvegiei alocate ţărilor care au aderat la UE după 2004.

Iată o posibilă explicație. O altă explicație ar fi că atunci când lansezi și tu un anumit tip de propagandă dai în tot și în toate fără judeci mai adânc.

Informații despre venirea Netflix și Hulu în România. Cum se poate accesa versiunea US

Ieri Netflix a venit în România. Până acum era blocat și putea fi accesat doar prin soluții de VPN. De azi atât aplicațiile Google Play și iPhone cât și website-ul netflix.com sunt active pentru România.

Pentru 10 euro/lună românii au acum acces la o vastă colecție de seriale și filme. Comparativ cu costul unui abonament de cablu, care are multe canale de toată jena, Netflix / Hulu sunt foarte competitive și merită chiar înlocuit abonamentul de cablu (canalele de știri și posturile tradiționale românești se pot prinde gratis digital cu antenă specială).

Totuși, din grila Netflix pentru România lipsesc seriale importante precum House of Cards (flagship-ul Netfilx) și Sherlock (serial foarte bun cu drepturi de distribuție BBC).

Avem următoarele variante de configurare posibile:

  1. Abonare Netflix România și vizionare pe IP Românesc – varianta cea mai simplă, mergi pe netflix.com și faci un cont. Lipsesc seriale importante și sunt câteva în plus (e.g. Ray Donovan). Soluția permite conectarea la serviciul Netflix de oriunde, inclusiv în vacanță în România și în țări în care e activ Netflix (foarte multe, începând de azi).
  2. Abonare Netflix SUA și vizionare prin VPN sau SmartDNS – se vede o selecție mai largă de seriale. Cum ne instalăm VPN, descris mai jos. Soluția este adecvată mai mult pentru un singur apartament (VPN-ul este instalat pe un singur router și e o bătaie de cap să îl muți pe alt router).
  3. Abonare Netflix SUA și vizionare pe IP Românesc – în fine, dacă te-ai abonat prin Netflix SUA când ieși din raza routerului tău cu VPN ,Netflix revine la versiunea românească și îți scade selecția de seriale. Dar măcar ai mobilitate. Soluția ar fi ideală și în cazul în care Netflix bagă în grilă unele seriale românești.

Cel mai important, un abonament Netflix poate fi împărțit în mai multe apartamente și pe mai multe device-uri. La abonamentul de 10 euro nu merg decât 2 download-uri (streamuri) în același timp. La abonamentul de 12 euro merg 4 downloaduri (stream-uri) în același timp. Deci abonamentul de 12 euro poate fi lejer împărțit cu părinții/socrii/frații, atâta timp cât nu rulează mai mult de 4 filme pe 4 deviceuri diferite în același timp. Pentru clarificare, merge împărțit un cont pe un număr mare de device-uri (cifra oficială e secretă dar se spune că până la 50, inclusiv în apartamente diferite) dar nu merg decât 1, 2, respectiv 4 vizionări simultane.

Capture

Notă: Netflix nu are ÎNCĂ subtitrări în limba română, doar engleză. Probabil vor fi implementate în curând.

Cum ne abonăm la VPN sau SmartDNS?

Cel mai bun ar fi un serviciu plătit. Există și servicii gratis, pentru browser, dar dacă vreți Netflix pe tablete și televizoare va trebui un VPN sau SmartDNS instalat pe router-ul la care se conectează aceste device-uri. De exemplu, aici puteți achiziționa Getflix, un serviciu VPN și SmartDNS cu doar 36$ pe viață. Nu lunar, ci one-time payment pe viață. Notă: inițial prețul afișat este de 39$ dar dacă aștepți apare un pop-up care îți oferă o reducere de 10% prin trimiterea unui cod pe e-mail.[oferta sold out momentan]

De exemplu, aici puteti achizitiona ibDNS SmartDNS un serviciu SmartDNS cu doar 56$ pe viață. Nu lunar, ci one-time payment pe viață. Notă: inițial prețul afișat este de 59$ dar dacă aștepți apare un pop-up care îți oferă o reducere de 10% prin trimiterea unui cod pe e-mail.

Odată achiziționat serviciul de VPN este destul de ușor să își configurezi routerul conform instucțiunilor destul de ușor de urmărit. Getflix este activat doar pentru anumite servicii de streaming pe anumite țări, astfel încât puteți debloca chiar și streamuri englezești. Fiindcă este activat doar pentru anumite site-uri/servicii, NU va afecta accesul la site-uri românești.

Hulu

Tot ieri a fost deblocat în România și site-ul Hulu. Nu au fost deblocate aplicațiile de Android și iPhone. Nu te poți abona la Hulu cu card bancar românesc încă. Cel mai simplu mod de a plăti pentru Hulu este prin achiziționarea unui gift-card Hulu de pe Walmart. Vei primi un cod pe e-mail cu care vei putea alimenta contul de Hulu. Din păcate, va trebui să faci asta odată la câteva luni.

Care este diferența dintre Netflix și Hulu?

Netflix are seriale block-buster de calitate foarte bună precum House of Cards, Narcos, Jessica Jones, Marco Polo, Breaking Bad, Black Mirror, etc.

Hulu are seriale mai de zi cu zi, gen How To Get Away With Murder, Grey’s Anatomy, toate desenele (Family Guy, Simpsons, South Park) și toate sunt aproape la zi. Există mici excepții, de exemplu nu a apărut sezonul 2 din Fargo.

Spre deosebire de Hulu care ține pasul cu TV-ul, serialele Netflix apar de obicei pe serii și sunt deseori cu o serie în urmă, mai puțin serialele originale Netflix, de bună calitate, care apar câte o serie odată.

Concluzia 

De ce scriu toate astea când percepția este că mulți români încă descarcă seriale de pe torente și n-au bani de asemenea luxuri?

În primul rând pentru că este corect să dai bani producătorilor unor seriale bune, dacă ai de unde. Și comparativ cu abonamentul de cablu la care mulți dintre noi pot ușor renunța, serviciile descrise mai sus nu sunt așa de scumpe.

Mai mult, ele vor rula instant pe tablete și televizoare, direct din telecomandă, la calitate vizuală foarte bună (Netflix merge până la 4K la unele seriale, de exemplu Narcos, ori nu prea găsești torente în format 4K).

Bineînțeles ca să îțelegi diferența trebuie să încerci, și cum prima lună e gratis, n-ai de ce sâ nu o faci.

 

Cum au tras oierii lâna peste ochii stângii visătoare

Pe 15 decembrie 2015 oierii au descins la București, 4.000 în număr, pentru a cere Parlamentului să modifice Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic care conține două puncte care deranjează pe ciobani:

1. Se limitează numărul de câini la stână la 3; și
2. Se interzice pășunatul între lunile decembrie și aprilie;

Ce au văzut tinerii idealiști și mass media

Narativa percepută de oamenii care nu cunosc domeniul ar fi cam așa: Lobbyiști cu bani care acționează în numele vânătorilor de tip Năstase-Țiriac au vrut să reducă oieritul pentru ca să fie mai multe animale sălbatice, să împuște vânătorii liber tot ce văd prin păduri fără frică de câini. Așa că au convins parlamentarii să dea o lege care protejează “vânatul”.

Ciobanii, spirite libere, tradiționale românești, care muncesc din greu pentru hrană curată au venit să-și apere meseria și, nefiind “cu mânuși de mătase” au făcut ce nu a făcut niciun protestatar “burghez”, anume au sărit gardul Palatului Parlamentului și au intrat până la birourile deputaților.


Cum stă treaba de fapt

Prevederea legală privind limitarea câinilor există în lege din 2006. Noua lege doar a confirmat limitarea, nu a introdus-o. În mod eronat Hotnews a zis că noua lege a introdus sancțiuni noi pentru depășirea numărului de câini. Sancțiunile au existat mereu, pur și simplu nu s-au aplicat.

Deci ciobanii au protestat pentru că au aflat acum de o lege neaplicată din 2006. Și pentru că s-a interzis oieritul în decembrie-aprilie. Mai ales pentru asta. Dar o să atingem acest subiect mai încolo.

Digi24 a înrămat problema așa: legea e dată în interesul vânătorilor care vor mai mult vânat, de aia vor să reducă numărul de câini. Legea este într-adevăr întocmită la sugestia unor asociații de vânători, însă nu de tipul Năstase-Țiriac ci de tipul conservaționiștilor old-school din asociațiile de vânători care cred că e misiunea lor pe pământ să țină ecosistemul în balans.

Dar oricum, logica felului în care Digi24 a înrămat problema câinilor de la turmă m-a dezgustat. Adică, vezi domne, numai vânătorii ar fi interesați de reducerea numărului câinilor fiindcă câinii mănâncă vânatul.

Păi dacă câinii omoară vânatul logica nu te duce și la faptul că CEILALȚI oameni care iubesc animalele sălbatice, și nu sunt vânători, vor același lucru!?

E ca și cum ai acuza inițiatorii legii pentru reducerea mortalității infantile că fac jocul pedofililor. “Păi cine e interesat domle de mai mulți copii?!

În fapt, studiile chiar arată că prezența câinilor domestici sau de rasă (fie rasa și nerecunoscută, ca cea de Ciobănesc Mioritic) inhibă și afectează grav ecosistemele. Sunt studii, precum cel de aici, și aici, și aici. Societatea Ornitologică Română consideră câinii de la stână un pericol pentru biodiversitate.

Sigur că nu cred că numărul maxim de 3 câini este unul realist. Da, sună a cifră scoasă din burta parlamentarilor. Da, poate fi o exagerare. Dar nu cred că limitarea în sine este denaturată. Din contră, la milioane de oi care se plimbă pe versanți este normal să limitezi haitele de câini, care sunt și ei în număr de zeci de mii.Capture

De ce? Ursul primăvara e slab și vulnerabil și câinii sunt fresh și bine hrăniți. Ghici cine omoară pe cine. Ghici cine rade toți iepurii în cale.

Cum s-ar zice, eu chiar țin cu ursul!

Și cu montaniarzii, care au și ei dreptul să se plimbe pe munte. Sute de mii de oameni se plimbă pe munte anual și unii chiar ajung sfășiați de câini de stână. Sigur, o să spuneți că montaniarzii merg acolo de plăcere pe când oierii muncesc. Dar, dar este o plăcere accesibilă oricui, de la loganistul care bea o cafea la cabana de la șosea la pasionații de drumeții care petrec săptămâni întregi pe versanți.

Toate cuvintele astea sunt goale dacă nu vă indic și scara problemei.

INS arată că sunt 10 milioane de capete de ovine în România. Poate cifra este un pic umflată fiindcă numără și oițele care se sacrifică în același an. Dar cert este că România are oi. Multe.

De fapt este o industrie care produce milioane de euro.

Exporturile de oi către Turcia au fost reluate. Înainte ca exportul ovinelor să fie oprit, aproape 1,8 milioane de animale mergeau spre Turcia. Era o piaţă de aproape 300 de milioane de euro.” – DIGI24.

Cu consumul autothton, cu industria lactatelor și a lânii, oieritul ajunge ușor la un miliard de euro ca cifră de afaceri.

Și cu costuri mici. Oamenii care se implică în asta o duc bine de tot. De ce? Fiindcă spre deosebire de crescut porci sau găini (activitate oricum profitabilă) nu trebuie să plătești NIMIC. Efectiv furajele pentru oi sunt GRATIS PE MUNTE. Nu pe terenuri private (deși oile intră și pe acelea) ci pe pășuni montane proprietate a statului pe care oierii își plimbă oile care mănâncă și se înmulțesc GRATIS. Teoretic există o procedură de licitare asupra pășunilor comunale dar practic combinațiile cu primarii și logistica faptului că nu verifică nimeni câte oi sunt unde conduce la o devorare generală a versanților.

Apoi, după ce se îngrașă bine pe furaje gratis, din natură, oile alea se duc la export, sute de mii de capete, pe vapoare, către țări arabe, unde se mănâncă aproape numai oaie și care nu se mai satură de exporturile noastre. Și banii intră în buzunarul oierilor. Ei chiar scot bani din piatră verde.

Acum poate înțelegeți CINE a venit și a sărit gardul Palatului Parlamentului. Oameni care se scaldă în bani. Și vor să își protejeze industria.

Iar amenințarea momentului este interdiciția de a pășuna în decembrie – aprilie. Adică fix când pământul este moale și ierburile răsar. Mii te copite transformă astfel de teren rapid în bătătură, în teren sterp. Nu degeaba este pășunatul excesiv unul din cei mai mari factori de poluare și distrugere a mediului. Distrugerea ierburilor și a plantelor duce la alunecări de teren și la deșertificarea unor zone care devin sterpe.

UntitledPășunat excesiv în Carpați. Aflați mai multe despre efectele pășunatului excesiv. Foto: fundatiacarpati.ro

Nu e nimic TRADIȚIONAL în a pășuna iarna. Tradițional este ca iarna ciobanii să coboare la șes și să hrănească oile cu rezerve de furaj uscat până primăvara. Dar sigur, asta scade sporul și lactația turmelor. Deci nu e profitabil.

Acum gândiți-vă cum ar fi ca niște patroni de firme de țigări și directorii lor să fi sărit gardul Palatului Parlamentului pentru a forța parlamentarii să întoarcă în discuție legea interzicerii fumatului în spații publice.

Poate un om abuza de un stereotip “pozitiv”? Da, de exemplu cei care văd în oierii cu șubă “sălbatici nobili” pentru că așa se potrivește în preconcepțiile lor despre cine muncește, cine este exploatat, etc.

În fapt marii oieri nu sunt nici sălbatici, nici nobili, sunt afaceriști dar asta nu contează, pentru că vrem să promovăm transhumanța și valorile idilce românești la care visăm din birourile și blocurile gri în care ne ducem veacul.

SuperMedicii: Serviciu de medicină de urgență PRIVAT

Rafalele trase înspre Raed Arafat zilele astea mi-au dus aminte de o mică manipulare dată imediat după incendiul din Colectiv de către Sorin Ioniță (Expert Forum, fost apropiat al regimului Băsescu). Când toți sugerau că Arafat ascunde morți în morgă pentru ceva motiv inventat, dl. Ioniță găsise un detaliu important – echipajele SMURD nu cărau în salvări fiole de CyanoKit, un medicament care costă 700$ fiola și pe care echipajele din State o au în salvări ca să o administreze ca antidot celor otrăviți cu gaze cu cianură.

Sorin Ioniță chema presa, opinia publică, strada, Vice News, Vice Traduceri, Fox News, forumurile de păreriști, toți, să investigheze de ce serviciile de urgență din România nu au administrat CyanoKit celor răniți în Colectiv, așa cum zice el că s-ar fi făcut în Vest. Evident povestea nu a prins, poate fiindcă toată lumea sugera că efectul a fost atins prin administrarea de vitamina D, mult mai ieftină. Sau pentru că nu erau neapărat gaze cu cianuri emanate în incendiu. Cine știe. Oricum nu Sorin Ioniță care doar împingea antidotul de 700$ din Vest împotriva lui Arafat.

Acest episod m-a inspirat în a scrie următoarea scenetă jucată într-un viitor apropiat unde ultima redută a stângii este eliminată și se purcede la privatizarea serviciilor de urgență, așa cum își dorea de mult stimatul lider Traian Băsescu. Sceneta se numește “SuperMedicii SRL” fiindcă oamenii care iubesc liberalismul adoră supereroii.

Era o seară ploiasă și bunicul lui Gigel făcuse un infarct. În timpul spasmelor Gigel sună disperat la 112.

– 112 ce urgență aveți? întreabă centralista.

– Bunicul meu, are un infarct. La Strada Viitorului nr. X aș vrea o salvare.

– Avem 20 de firme de servicii de urgență competitive, toate autorizate conform Standardelor Minime Naționale, care vă pot oferi acest serviciu. Dar pentru că probabil nu aveți timp să consultați toată lista vă dau acum 3 opțiuni alese aleator de calculator. Prima este SuperMedicii – nivel de preț premium. A doua este Îngerii Reflectorizanți – nivel de preț mediu. A trei Ori la Bal Ori la Spital SRL – nivel de preț economic.

– Oh, extra, extra, superdoctorii, nu contează.. Să vină repede că moare!

– OK domnule trimitem SuperMedicii.

După 18 minute doi tineri cu zâmbetul pe buze și salopete impecabile apar la ușă cu două lăzi mari de echipament.

– A chemat cineva SuperMedicii? Am ajuns în 17 minute de la preluarea apelului. Ne încadrăm în Standardul Minim Național și am fost cu 4 minute mai rapizi ca standardul mediu vechi al medicinei de stat. Cum putem fi eroi azi?

– Uh, bunicul meu, a făcut infarct, nu mai respiră.

– OK! Vom aplica resuscitare și defibrilator – serviciu gratuit conform Grilei Naționale de Servicii Gratuite. Dar până scoate echipametul colegul meu, vă avertizez că defribrilatorul poate reporni inima domnului….

– Marin.

– Domnului Marin o poate reporni în fibrilații! Asta e rău! Da, ironic, defribilatorul pornește fibrilații, haha! Putem să îi facem intravenos FibriloStop, un medicament bun care previne fibrilațiile în caz că inima repornește. Dar nu este compensat și costă 200 de euro! Avem permisiunea de a pregăti pacientul cu FibriloStop?

– Da, dacă ajută adică … n-am 200 de euro dar.. mă împrumut.. stai adică inima e oprită.. Uau! da, orice, vă rog!

– Execut resuscitarea de 5 minute și inima nu repornește. Permisiune de a injecta CardioStart, un medicament unic care POATE porni inima dlui…

– Marin.

– Dlui Marin. Medicamentul nu este compensat și costă 500 de euro. Avem permisiunea de a administra de urgență CardioStart?

– Nu. Adică da, Doamne. Da! Dar of, nu am și cu celălalt medicament…

– Domnule nu vă speriați în total cele două medicamente fac 700 de euro. Dar fiindcă este nevoie și de un transductor care să compatibilieze FibiriloStop cu CardioStart (care în mod normal costă 300 de euro) vă putem oferi CardioRestart Kit care le are pe toate trei medicamentele la 800 de euro. Ce spuneți. Este prețul final! Majoritatea companiilor nu au aceast kit dar SuperMedicii pasează mereu reduceri decente clienților lor!

– OK, OK, 800 de euro, final orice vă rog, dă vreun semn?

– Domnule, colegul meu lucrează de 15 minute și bunicul dumneavoastră este mort.

– Confirm, a decedat, opresc resuscitarea. Am respectat Standarul Național de Resuscitare.

– Ne pare rău domnule…

– Gigel.

– Gigel. În acest moment tragic nu putem decât să ne oferim condoleanțele. Dumnezeu îi alege pe cei mai buni!

– Vai, Doamne, mi se rupe inima, ce să fac… Doamne!!

– Ne pare rău. Dacă mai putem ajuta cu ceva…

– Nu, nu, mersi băieți, uite o atenție..

– Domnule Gigel, nu! Jos plicul! Medicii noi nu mai primesc ciubuc. Ciubucul a distrus acest sistem iar noi am învins ciubucul!

– Jos plicul. Corupția ucide! SuperMedicii nu vor fi niciodată corupți, domnule Gigel!

– Domnule Gigel nu luăm un ban peste tarifele comunicate. Au murit oameni ca să schimbăm acest sistem!! Cash sau card?

– Poftim?

– Cash sau card domnule Gigel, pentru CardioRestart… 800 de euro plus intervenția 100 de euro Preț Premium…

– A… card… nu știu. E atât de scump. Ce mama mă-sii ați pus 800 de euro preț la un rahat și bunicul a murit, acum avem înmormântare, vai Doamne, crapă sufletul în mine.

– Domnule Gigel vă asigurăm ca ați plătit prețul corect pentru medicament astfel încât să acoperiți toate costurile de cercetare, de producție, de logistică. Prețul nu este setat de noi, domnule Gigel, ci de piață!

– De mâna invizibilă!

– De Adam Smith!

– De David Ricardo!

– Vă mulțumim domnule Gigel că ați ales SuperMedicii. Poftiți gratuit o Păturică de Bun Simț ca să îl acoperiți pe regretatul domn…

– Marin.

– Marin. Da. Foștii medici vă lăsau mortul așa, întins în casă. Insă noi credem în decență. Și iată un pont – pe Păturica de Bun Simț este numărul unei firme funerare – aveți 15% reducere arătând Păturică de Bun Simț!

– 15%!

– Am plecat, mulțumim, a fost o onoare, la revedere, domnule Marin!