Am mers la Târgul de Crăciun de la Universitate și n-am fost dezamăgit

12399771_10206624954757429_1454301232_o
2015. Statuia lui Mihai Viteazu sprijină ghirlande de beculețe puse cu ignorarea ei totală (foto: Costin Gheorghe)

La începutul lunii decembrie a fost inaugurat Târgul de Crăciun din Piața Universității, iar eu, ca în fiecare an, am făcut o promisiune solemnă: că nu voi călca pe acolo decât o singură dată, să mă conving ca e aceeași Mărie, cu altă pălărie. Am stat mult în cumpănă, pentru că sunt de părere că prin prezența mea acolo aș valida această manifestare. Cine crede că sunt snob sau arogant este invitat să citească în continuare. Continue reading Am mers la Târgul de Crăciun de la Universitate și n-am fost dezamăgit

In vizita pe santierul TNB

Am avut ocazia ca saptamana trecuta sa ajung pe santierul Teatrului National Bucuresti, una dintre lucrarile de anvergura desfasurate in Bucurestii acestor vremuri. Va propun in aceasta postare sa exploram un pic maruntaiele intregului ansamblu (vorbim aici de un ansamblu, nu doar de o cladire singulara – 3 corpuri: corpul A aferent salii mari, corpul de legatura unde se gasesc sali de recuzita, spatii de birouri, ateliere, repetitii, in subsol – depozitare si corpul aferent salii mici, unde a functinat pana acum Teatrul de Opereta “Ion Dacian”).

Ansamblul a fost proiectat in anii 60 de catre arhitectul Horia Maicu si este alcatuit din Teatrul National Bucuresti (arh. Romeo Belea), hotelul Intercontinetal (arh. Dinu Hariton) si vastul parcaj de la subsol care le uneste. Cred ca pana acum a ajuns toata lumea sa stie istoria devenirii TNB-ului.

Finalizat in anul 1968, teatrul a fost afectat de un puternic incendiu (o legenda urbana spune ca atunci cand a avut loc incendiul din Sala Mare a teatrului, Ceausescu a spus ca responsabilul nu ar trebui anchetat si bagat la inchisoare, ci premiat intr-un fel sau altul pentru ceea ce a facut) la finele anilor ‘70, ocazie cu care N. Ceausescu a dictat remodelarea fatadei acestuia, la pachet cu o serie de modificari interioare cu scopul maririi spatiilor de adunare. Astfel, prin intermediul machetelor scara 1:1, din aproape in aproape, arhitectul Cezar Lazarescu a condus procesul de proiectare si executie (arh. Belea a refuzat la acea data sa participle la lucrarile de proiectare si remodelare) a fatadei cu arcade (agatate de cladirea initiala si care sprijineau pe parcajul subteran) si a maririi Salii Mari la aproximativ 1400 de locuri, prin spargerea unor diafragme (pereti) de beton, toate acestea in conditiile in care o sala de teatru functioneaza optim din punct de vedere vizual si acustic la maxim 900-920 de locuri.

Schita perspectiva a ansamblului
Ansamblul in constructie, foto via Muzeul de fotografie
Teatrul National Bucuresti in 1974, fotografiat de Arne Lind
foto via Bukresh Blog
Carte postala ilustrata din epoca, o imagine cosmetizata
Incercari scara 1:1, foto Andrei Pandele, via Locuri in Bucuresti
Studiile recente au ajuns la concluzia ca la un cutremur de magnitudine apropiata (nici macar egala, ci mai mica) de cea a celui din 4 martie 1977 fatada-butaforie ar cadea, prabusindu-se in subteran, iar interiorul teatrului impreuna cu salile si holurile nou create ar avea de suferit pagube majore. Din aceste considerente s-a luat decizia de remodelare a cladirii, de revenire la volumetria initiala si de aducere in contemporaneitate a programului de arhitectura, devenit mult mai complex decat un simplu spatiu de desfasurare a activitatilor de teatru.

Doua simulari ale viitorului aspect al Teatrului National Bucuresti
In prezent se desfasoara ample lucrari de consolidare si remodelare in corpul teatrului de opereta, Sala Mare din corpul A nefiind inca “atacata”, acest lucru urmand sa se petreaca in decursul acestui an, lucrarile fiind preconizate a se termina in septembrie 2014. Conditiile de desfasurare a santierului au impus ca in permanenta, in paralel cu santierul, teatrul sa aiba 3 sali complet functionale pentru desfasurarea spectacolelor.
In final vor exista 6 sali de spectacol la interior (Sala Mare in corpul A, o sala in spatele acesteia – Sala Scena, in corpul de legatura o sala multimedia, in zona unde se gasea atelierul de picture  – Sala Pictura, Sala Studio si Sala Atelier sub aceasta) si un spatiu de spectacol in exterior, deasupra Salii Mari.

Imagini dintr-un fost spatiu de depozitare care va primi functiunea de sala de spectacol
Si o imagine din sala Multimedia, cu care se va afla in legatura directa
Una dintre schimbarile majore care se vor petrece la nivel de functionalitate a complexului va fi aceea ca se va extinde perioada de functionare a acestuia, in cadrul lui fiind aduse activitati culturale conexe, cum ar fi proiectii foto-video, diverse expozitii sau intruniri/conferinte, vor fi amenajate librarii (va deveni ca suprafata cel mai mare teatru din Europa). Se urmareste o deschidere mai mare a institutiei catre publicul bucurestean si nu numai. Astfel, parterul va fi unul deschis circulatiei pietonale dinspre Universitate spre strada Tudor Arghezi. Vor aparea sali noi, printre care o noua sala intr-unul dintre spatiile de depozitare ale teatrului. Sala teatrului de opereta (viitoarea Sala Studio) se afla in lucru, fiind chiar si in prezent un unicat in Europa prin prisma faptului ca este o sala complet transformabila, in ea putandu-se desfasura spectacole de teatru in dispunere a gradenelor de tip elisabetana, italiana sau de tip arena.

Vedere intr-unul din holurile corpului C, spatiu de expozitie. Observati rezolvarea interesanta a instalatiei de ventilatie, “la vedere”
Imagini din sala de spectacol transformabila
Si doua detalii de scena si turn al scenei

Scena

Holuri, spatii tehnice, depozitari, ateliere

Stadiul lucrarilor in zona foyer-ului

Doua detalii de scara si plafon
O alta schimbare care va fi adusa complexului vor fi spatiile exterioare ale teatrului. Vorbim aici de regretata terasa “La Motoare”si de viitoarele spatii de joc in aer liber. Planurile vizeaza obtinerea unui spatiu de joc in aer liber deasupra Salii Mari, a unor terenuri de sport pe cladirea teatrului de opereta si nu in ultimul prevad un spatiu de cafenea-bar, aflat chiar pe palaria teatrului, orientat catre Piata Universitatii, deschis pe 3 laturi. Nu stim inca daca vor reveni si motoarele acolo unde se aflau inainte de intrarea in santier a teatrului sau daca se vor muta in aceasta cafenea nou creata (ceea ce nu ar fi rau, avand in vedere orientarea favorabila).

 Colturile cladirii, care in mod normal sunt vitrate, sunt protejate in prezent cu placi de gips-carton, dar sticla va reveni la timpul potrivit la locul ei

Cativa porumbei si-au facut deja loc in ochiurile “palariei”
Inchei cu o imagine de  imbinare a corpurilor, unde se afla fostul acces la terasa “La Motoare”. La intrebarea de ce s-a ales aceasta culoare pentru a vopsi palaria teatrului, arhitectul a argumentat ca atunci cand s-au inceput releveele si lucrarile propriu-zise s-a descoperit ca palaria fusese vopsita intr-o culoare apropiata de aceasta, aspectul betonului aparent al primilor ani de viata ai teatrului fiind disparut. Astfel, s-a luat decizia vopsirii in acest grena, in ton cu fatada corpurilor B si C, aceasta culoare fiind considerata in regula si potrivita compozitiei de ansamblu. Partea tencuita si vopsita in alb cu registrele orizontale gri vine peste stratul initial de caramida, care la vremea respectiva ar fi trebuit sa primeasca o ampla fresca, pe 3 laturi (lucru care nu s-a intamplat deoarece in niciuna din propunerile din acea perioada nu aparea si cuplul Ceausescu).

more at http://rezistenta.net

Despre harta Metrorex

Stiati ca sunteti mintiti de catre Metrorex? Ei bine, daca folositi metroul zilnic, catre scoala, locul de munca, intalniri cu prietenii sau familia, sa stiti ca treceti zilnic pe langa o minciuna prin omisiune. Fac referire aici la modalitatea de promovare Metrorex a unui sistem de transport cu o acoperire mai mare ca a Cosmote-ului(!). Harta Metrorex e mincinoasa si va spun si de ce: compania a realizat o harta “indulcita” a retelei, o harta conform careia metroul bucurestean ajunge aproape oriunde vrei , cu mici exceptii. E o harta stretch-uita, distorsionata, un Bucuresti numai al Metrorexului, ce sa mai! Cu toate acestea, o oarecare acuratete spatiala exista, in sensul ca metroul bucurestean fusese construit sa lege zonele industriale periferice de oras, iar lucrul acesta se citeste destul de bine, daca stam sa analizam capetele magistralelor si dezvoltarea oarecum radiala.


Actuala harta Metrorex, din statiile si trenurile de metrou
(sursa: www.metrorex.ro)


Harta a metroului realizata de Andy Loghin

Harta a metroului, unde mai apare o magistrala inelara, fotografiata la Muzeul CFR

O alta nepotrivire cu realitatea a hartii metroului, corectata de curand (in urma cu un an, poate doi), era ca la Gara de Nord era figurat un pasaj pietonal subteran care face legatura intre cele doua statii, GdN1 si GdN2, cu legatura directa, un fals. Cati dintre voi ati folosit statia GdN2? Ei bine, daca pentru bucuresteni poate ca nu este o problema chiar atat de grava (pentru cei care stiu), pentru turisti lucrurile nu mai stau la fel, pentru ca ar trebui sa fie taxati cu o calatorie in plus la schimbarea magistralei, lucru care nu este in regula, pentru ca nu este figurat pe harta.

Un ultim comentariu legat de harta actuala a Metrorex este optiunea companiei de a reprezenta pe harta magistralele in constructie si pe cele in pregatire, lucru pe care il consider complet inutil. Este o miscare doar de imagine, sa creada poporul ca lucrurile se misca bine la Metrorex. Daca Magistrala 5 are circumstante atenuante, ca acolo se lucreaza, liniile in pregatire n-au ce cauta pe harta.Chiar si la Magistrala 5 nu se lucreaza decat intre Eroilor 2 si capat (atunci cand sunt bani), nicidecum pana la Universitate sau Pantelimon.

more at http://rezistenta.net

Despre caracterul Bucurestilor

Va propun in aceasta postare sa cercetam intr-o anumita masura care este caracterul orasului nostru, ce il defineste, ce inseamna de fapt Bucuresti pentru fiecare dintre noi.

Bucurestiul a trecut printr-o multitudine de perioade istorice, marcate de evenimente, fiecare dintre acestea punandu-si amprenta asupra orasului atat la nivel de tesut, cat si la nivelul fondului construit, din punct de vedere tipo-morfologic. Pe de alta parte, Bucurestii nu inseamna doar cadrul fizic imediat, pe care il vedem, pe care-l putem chiar atinge, ci in opinia mea, inseamna si un set de maniere, practici, mentalitati, lucruri intangibile care au modelat si continua sa modeleze orasul in zilele noastre, fie ele bune sau rele.

A fost pe rand “un mare sat, intr-o mare gradina”, a fost scos din ruralitate in secolul al XIX-lea (intr-o mica masura), si-a petrecut adolescenta ca Mic Paris, apoi a trait cosmetizarile moderniste, ajungand ca dupa Al Doilea Razboi Mondial sa traisca una dintre transformarile cele mai brutale pe care i-a fost dat sa le vada: sistematizari, demolari masive, transmutari ale populatiei, ruperi majore de tesut, toate cumulate intr-o trauma psihologica.
Orasul nostru  este un oras al straturilor, depuse si sedimentate de-a lungul timpului, straturi printre ale caror ramasite (atentie, nu toate aceste perioade isi mai pastreaza vestigiile in zilele noastre) ne strecuram astazi, intr-un mod uneori autist. Toate aceste acumulari dau caracterul orasului, lucru nu usor de definit, cel putin nu dintr-o perspectiva simplista sau mono-disciplinara.
Orasul acesta al sumelor, al adunarilor de materie, de energii, este in fapt Bucurestiul. Fiecare il poate simti intr-un alt mod. Unii ii aclama eclectismul  (in special turistii straini si pe buna dreptate), altii se bucura de Centrul Vechi (in acceptiunea larga a publicului, nu cea spatial-temporala), dar exista si voci care se ridica impotriva muzeificarii, care contesta calitatea de monument istoric  a unor portiuni de tesut sau cladiri, altii care blameaza anonimitatea cartierelor-dormitor. Avem printre noi si voci care sustin orice schimbare de dragul schimbarii. Cu totii traim(mai mult sau mai putin, in functie de ce intelege fiecare din acest verb) in acelasi oras si impreuna cu fondul construit, actiunile noastre, relatiile noastre cu orasul si relatiile pe care le constuim intre noi, evenimentele care au loc in acest cadru, participam la conturarea identitatii orasului.
Bucuresti poate insemna, printre altele:

  Alaturari de acoperisuri intre strazile Vitejescu si Verzisori

 Insiruire de calcane pe strada Maximilian Popper (fosta Trinitatii)
Flatiron de Bucuresti, in apropierea parcului Cismigiu
Oglindiri ale blocurilor de locuinte in ferestrele Camerei de Comert si Industrie
 Apus in centrul istoric al orasului, in spatele magazinului Cocor
Constructii cu caracter diferit pe strada Gheorghe Lazar
 Constraste la Piata Concordia
 Situatii absurde de mascari (in cazul acesta, la ansamblul de la Sala Palatului)
 Simbioze intre vechi si nou pe strada Maria Rosetti
 Constructii in zone colinare; strada Xenofon
 Pietonalizarea Lipscaniei
 Perspectiva descendenta pe strada Selari
Insertii controversate in vecinatatea palatului BNR
 Degradarea patrimoniului construit; hanul Solacoglu pe Calea Mosilor
 Blocuri cat cuprinde, vazute dincolo de Lacul Vacaresti
 Panorame in zone centrale

Ce concluzie tragem de aici? Este acesta Bucurestiul vostru? Ce inseamna pentru voi Bucuresti? Va urma…

more at http://rezistenta.net

Moara lui Assan la inceput de an

 Despre Moara lui Assan probabil ca a auzit majoritatea dintre voi. Complexul industrial Moara lui Assan, codificat B-II-m-A-19692 in lista monumetelor istorice de pe raza sectorului 2 al Capitalei, a aparut in atentia publicului in special prin intermediul incidentelor de distrugere repetate din ultimii ani, de cand cladirea morii este declarata monument istoric al patrimoniului industrial. Astfel, legea nu permite schimbarea destinatiei unui teren atata timp cat pe acel teren se afla un monument istoric. Tot asa am aflat si eu in 2008 de existenta acestui complex, atunci cand in vara acelui an a avut loc un incendiu. Prima vizita pe care am facut-o morii a fost in urma cu cateva zile, atunci cand am fost manat de aparitia in presa locala a unei stiri conform careia “un zid de cativa metri patrati al morii lui Assan s-a prabusit din cauza unor hoti de fier vechi”.


Moara propriu-zisa, prima cu aburi din Romania, a fost construita in anul 1853, intr-o perioada in care in Bucuresti nu existau fabrici de caramida, ca investitie a lui Gheorghe Assan si a lui Ioan Martinovici. Moara era echipata cu masini special aduse din Viena, transportate pe Dunare.


La sarbatorirea a 50 de ani de la deschiderea acesteia, in anul 1903, sunt adaugate si alte cladiri complexului, iar turnul de pe latura scurta de vest a cladirii primeste in varf un ceas. Dupa 1990, complexul morii a fost subiectul distrugerilor si a furturilor repetate. Este indubitabila valoarea pe care o are aceasta cladire pentru mostenirea industriala de secol XIX din Bucuresti. Atat cladirea in sine, cat si masinile pe care le adapostea odinioara, au stat marturie unei epoci care in zilele noastre cu greu isi mai gaseste locul in preferintele bucurestenilor, investitorilor si chiar a administratiei locale.

 


Vizita pe care am facut-o ne releva un vast teren ascuns de placarea cu blocuri a bulevardului Stefan cel Mare, pe care se gasesc marturii ale Bucurestiului industrial. Complexul cuprinde moara veche, cateva cladiri care au fost ridicate tot de catre proprietarii de drept, Assanii, de-a lungul timpului pentru modernizarea compelxului si cateva anexe aparut post-nationalizare, toate aflate intr-o stare avansata de ruina. Surprinzator, tot cladirea morii pare a fi cel mai bine pastrata, zidaria de caramida suferind mici defecte. Asta, de la nivelul solului, pentru ca daca ne schimbam punctul de privire, observam din imaginile Google Maps ca acoperisul acesteia lipseste cu desavarsire, acesta prabusindu-se in prima zi a anului 2012, facand astfel loc actiunii intemperiilor. Din cladirile anexe de varsta mai veche nu a ramas decat invelisul de zidarie exterior, planseele din lemn sprijinite pe grinzi masive tot din lemn, disparand cu ocazia unor incendii anterioare.

 

Moara cu acoperis, aprilie 2008. foto: Stefan Tuchila 

Imagine din interiorul uneia dintre anexe; structura metalica atat de cautata. foto: Stefan Tuchila

 
Moara fara acoperisvia Google Maps

 

 

La cladirea vecina spre sud a morii, starea de ruina este si mai accentuata, aici fiind evident ce au cautat hotii de fier vechi: la toate ferestrele cu exceptia uneia lipsesc buiandrugii de otel, fapt ce releva inconstienta de care dau dovada acestia: practic, in momentul de fata zidaria sta doar sub greutatea proprie, putandu-se prabusi in orice moment.

 

Intrebarea pe care mi-o pun de fiecare data cand mai aud de distrugeri care au avut loc la moara este ce trebuie sa se mai intample cu locul asta ca sa intre in atentia autoritatilor? Mai este oare nevoie de inca un incendiu sau de o prabusire? De ce nu sunt sanctionati proprietarii? Va deveni oare Moara lui Assan o noua Hala Matache? Ramane de vazut. Deocamdata a apucat sa prinda si anul 2013; nu pot decat sa ii urez un sincer “la multi ani!”

more at http://rezistenta.net

"Ieri si azi: Piata Universitatii"

Faptul ca Bucurestiul este un oras in schimbare nu mai este un secret pentru niciunul dintre noi, de asta sunt convins. Clisee de genul celui care spune ca Bucurestiul este un oras eclectic si cosmopolit au fost deja consumate si au intrat in mentalul cetatenilor, dar asta nu schimba cu nimic valoarea de adevar pe care o detin. Orasul nostru este unul care a fost vitregit de istorie din diverse puncte de vedere. Orasul nostru se schimba, este un organism care traieste, evolueaza (sau involueaza, dupa parerea unora), iar lucrul care mi se pare cel mai interesant este ca se intampla chiar sub ochii nostri; este un proces usor de urmarit de-a lungul unei generatii, sa zicem. In prezentarea ce urmeaza, incerc sa nu fiu partinitor, urmarind sa realizez niste comparatii simple de tipul atunci-acum, pe baza unor fotografii dintr-un album fotografic al carui autor este George Serban, si care prezinta diverse aspecte din Bucurestiul anilor 60-70.

 Prima parte a acestei serii este dedicata zonei centrale a orasului, dincolo de o delimitare exacta sau consacrata a acesteia. Primele doua cadre de care ma ocup sunt cu biserica Enei, respectiv Scoala de Arhitectura (actuala UAUIM Bucuresti) si le au pe acestea ca protagoniste, pe rand. Sunt doua cadre ce nu mai pot fi reproduse in zilele noastre din simplul motiv ca biserica Enei nu mai exista (subiectul acesta a fost tratat pe rand de catre Raiden si Alin aici si aici.

Primul cadru ne releva cupola bisericii si fatada Arhitecturii fotografiate cel mai probabil din hotelul Intercontinental. Astazi, fotografia ar fi imposibila si din cauza faptului ca vederea spre Arhitectura este blocata de blocul Dunarea II.

Urmatorul cadru este realizat de pe strada Enei si este intr-o oarecare masura, opusul primului. Vedem o biserca Enei proiectata pe fundalul difuz al Inter-ului. O astfel de fotografie ar putea fi realizata in zilele noastre de undeva din spatele accesului in blocul Dunarea II, care se gaseste pe fostul amplasament al bisericii.

Ne mutam un pic mai departe, in Piata Universitatii, de a carei evolutie in timp s-a ocupat temeinic colegul Raiden aici. Aici urmarim doua fotografii din a doua jumatate a anilor 60.

Prima dintre ele este realizata din Universitatea Bucuresti si ne releva o Piata a Universitatii cu aspect ingrijit, o amenajare simpla, in conformitate cu timpurile. Remarc cu placere textura pe care o are asfaltul dupa ploaie si umbrele prelungi lasate de cladiri. Ar fi intersant de vazut cum arata un cadru din acelasi punct de statie din zilele noastre, cu noua amenajare a pietii (facand abstractie de “Bucharest Christmas Market”).

A doua fotografie ne aduce in atentie acelasi spatiu, insa de data asta cu cativa ani mai aproape de zilele noastre. Intre timp si-au facut aparitia cateva plante ornamentale, insa privind general, piata a ramas la fel de libera de vegetatie.

Panorama realizata cu cateva saptamani inainte de inaugurarea pietii ne arata un spatiu sterp (inca in lucru la momentul respectiv, ce-i drept). Singurele elemente constante ale celor 3 fotografii sunt statuile (si acestea asezate in alte pozitii fata de amplasamentele originale, chestiune dictata de configuratia acceselor in subteran – explicatia oficialilor) Mutandu-ne in Piata 21 decembrie 1989, ne indreptam atentia asupra unui cadru devenit intre timp aproape clasic si anume vederea de la etajele superioare ale hotelului Intercontinental catre Piata Unirii.

Statuia lui Bratianu disparuse intre timp, piata capatand bine-cunoscutul sens giratoriu. Un fapt interesant este acela ca pe asfaltul actualului bulevard I.C. Bratianu se gaseste marcata amprenta turnului Coltei (subiect tratat si in acest articol al domnului Popescu).

(foto: arh. Vlad Eftenie) 

Cealalta poza este realizata din acelasi punct, doar ca de aceasta data atentia ne este acaparata de zona unde se afla acum “fantana de la Arhtiectura”. Obsevam in fotografie un fapt (aparent) neobisnuit (totusi firesc) si anume lipsa fantanii. Ei bine, in locul ei se afla un acces in subteran al parcarii vechi. Acesta a disparut odata cu santierul statiei de metrou, iar cota de acces corespunde cu nivelul intermediar al statiei, cel atat de putin utilizat in zilele noastre.

(foto: George Lica)

 Mergem mai departe si tratam urmatorul subiect: “Centrul Vechi”. Aici avem la dispozitie doua fotografii, realizate pe strada Lipscani. Cele doua cadre sunt destul de greu de plasat in spatiu, din cazua reperelor concrete, insa asa le-am gasit identificate in album.

Acestea sunt elocvente pentru caracterul comercial pe care l-a avut zona, caracter disparut/pierdut recent, sub ochii nostri. Este evidenta forfota oamenilor “cu treaba” in zona, iar pozele sunt graitoare pentru vechiul aspect al strazii. Este interesant efectul de comprimare a planurilor obtinut din croparea fotografiilor. In zilele noastre putem obtine imagini aproximativ asemanatoare, insa oamenii care anima zona sunt cu totul si cu totul altii. Un alt loc care si-a schimbat radical functiunea in ultimii ani este vestitul Han cu Tei, al carui etaj a fost adaugat in timpul lucrarilor din anii 70.. Dupa ce ani la randul a adapostit diverse magazine de articole, in prezent acolo se gasesc atat magazine cu materiale pentru artele plastice, consignatii si galerii, cat si “carciumi” contemporane cu staif.

  sursa foto

Locul este frecventat de un public destul de eterogen: studenti, mondeni, dar si nostalgici sau amatori de arta trecuti de varsta a doua. Ramanem in zona si ne indreptam privirea catre actualul palat al BNR, vazut din strada Doamnei. Acesta a adapostit in timpul RPR Ministerul de Finante.

Prima diferenta care ne sare in ochi este de departe absenta gardului care imprejmuieste parcarea acestuia, gard aparut, nu lipsit de scandal, in urma cu cativa ani. O alta absenta din zilele noastre este semaforul din intersectie, impreuna cu “borcanul” rutierului aferent. Locul acestuia a fost luat in schimb de o ghereta a unui portar (?).

Cred ca este suficient pentru un prim articol din aceasta serie ca sa ajungem la o concluzie comuna. Orasul nostru se schimba, acesta nu este un proces undeva in trecutul indepartat, ci poate fi observat de catre oricine are ochi pentru asa ceva. Ca fiecare dintre noi are o anumite afinitate pentru o anumita perioada din istoria orasului, este o alta discutie. “Change is good” spune o vorba din straini. Sa fie oare valabil pentru Bucurestiul nostru? Ramaneti pe receptie!

more at http://rezistenta.net