Cum a arătat iarna în București în ultimul secol și mai bine

Iarna în capitală e, în prezent, motiv de Breaking News. Cum dă o ninsoare mai serioasă, începe o isterie în mass media, pe net, peste tot. IADUL ALB A LOVIT. TEROAREA ALBĂ A CUPRINS ȚARA. Drumuri blocate, nămeți cât casa, autorități locale incompetente și incapabile să gestioneze o deszăpezire ok. Cam asta auzi an de an. Totuși, să nu uităm că Bucureștiul a trecut prin multe ierni de-a lungul istoriei sale și nu toate au ajuns pe prima pagină a ziarelor. De-asta avem arhivele foto.

M-am gândit să mă uit cum au arătat iernile ultimului secol și un pic în București. Am ales câte o imagine din fiecare deceniu începând cu anii 1900 și venind până-n zilele noastre. Pozele sunt alese la întâmplare și nu-s neapărat reprezentative pentru tot deceniul respectiv, dar asta e și ideea, să surprindă un moment dintr-o iarnă demult trecută. Uite ce-am găsit ↓↓↓ Continue reading Cum a arătat iarna în București în ultimul secol și mai bine

Ce-am făcut în 2016

REZISTENȚA URBANĂ
Biroul de presă
Data: 31 decembrie 2016
Subiect: Raport de activitate pe anul 2016

Pe scurt, ce-am scris, ce-am organizat, la ce-am participat, în general ce am făcut în anul care s-a scurs. Fără prea multe comentarii, dar cu poze și link-uri. Continue reading Ce-am făcut în 2016

11 pagini de Facebook pe care trebuie să le urmărești neapărat dacă te pasionează Bucureștiul

Facebook a atins deja o anumită maturitate și găsești cam tot ce vrei acolo. Dacă noi la Rezistența Urbană am fost pionieri în documentarea online a Bucureștiului – am început în 2007, când mai nimeni din România nu avea cont pe Facebook – acum găsești resurse despre București cu toptanul.

SITUAȚIA ↓

Chiar dacă te pasionează Bucureștiul de ieri și/sau de azi, depinde întotdeauna ce cauți, pentru că materialul de calitate nu e chiar peste tot. Există pagini cu conținut original foarte valoros care adaugă semnificativ la documentarea capitalei, însă există și pagini pe care o să găsești doar conținut reciclat din altă parte. Conținut original zero, operațiune Copy & Paste. Mi s-a întâmplat, de exemplu, să-mi găsesc pozele de prin articole sau anumite texte pe pagini care glorificau “Micul Paris” și Bucureștiul interbelic. Am mai găsit pagini cu conținut greșit, care propagă idei false despre București.

11 RECOMANDĂRI / DĂ-LE LIKE ↓

Am selectat 11 pagini de Facebook pe care trebuie neapărat să le urmărești, dacă te interesează Bucureștiul. Sunt pagini strict de fotografie, veche sau actuală, dar care aduc valoare adăugată prin ceea ce postează, din punctul meu de vedere. Uite ce-ți recomand (ordinea e aleatoare): Continue reading 11 pagini de Facebook pe care trebuie să le urmărești neapărat dacă te pasionează Bucureștiul

50 de conturi de Instagram de urmărit dacă-ți place Bucureștiul

La începutul lui 2016 explicam cum mi-am făcut cont pe Instagram să promovez Bucureștiul. Undeva în mai 2015 am început să postez diverse poze din București. Am crescut încet-încet și în ianuarie 2016 am depășit 3000 de Followeri. Între timp, se pare că pozele pe care le postez acolo plac din ce în ce mai multor oameni, așa că în curând voi atinge pragul de 10.000 de Followeri. Totuși, articolul ăsta nu e despre contul meu de Instagram, ci de alți oameni care am observat că postează poze interesante cu Bucureștiul. Uite 50 de conturi de Instagram de la noi pe care nu trebuie să le ratezi dacă-ți plac fotografia, arhitectura sau pur și simplu viața urbană.

CUM AM SELECTAT ↓

M-am uitat pe câteva hashtag-uri populare care adună poze din București și am intersectat ce am găsit cu lista mea personală de conturi pe care le urmăresc. Îmi place ce a ieșit! Ordinea e aleatoare și evident că lista de mai jos nu e exhaustivă, sunt doar câteva dintre persoanele care cred eu că documentează ok Bucureștiul. Am ales în special oameni care au postări preponderent cu temă urbană. Nu m-am uitat la numărul de Followeri, nu am căutat neapărat KOL (Key Opinion Leaders cu mii, zeci de mii sau sute de mii de Followeri), ci doar să fie niște poze decente și suficiente din București. Nu m-a interesat dacă am de-a face cu fotografi profesioniști sau amatori. Mă bucur că am găsit material suficient să fac articolul ăsta.

50 DE RECOMANDĂRI / FOLLOW THEM ↓

Dacă vrei să dai Follow unor oameni care chiar bagă conținut de calitate pe Instagram, astea-s sugestiile mele. M-am oprit la 50. Sunt sigur că e însă mult mai mult de explorat. Știi și alți Instagrammeri cu poze bune din București pe care nu i-am menționat? Zi-mi despre ei în comentarii, hai să completăm lista! Continue reading 50 de conturi de Instagram de urmărit dacă-ți place Bucureștiul

17 videoclipuri românești din anii 2000 care-ți arată un București prea liniștit

Videoclipurile românești din prima jumătate a anilor 2000 nu prea semănau cu cele pe care le vezi la TV sau pe net în prezent. Nu exista întotdeauna producție profi, așa că trupele se descurcau așa cum puteau. În București, filmările se făceau de obicei în centru – era cea mai ușoară alegere, pentru arhitectura veche și locurile ceva mai interesante ca în cartierele de blocuri, dar nu era neapărat obligatoriu să filmezi în centru. Povestea clipului putea să existe sau nu, dar de multe ori prestațiile erau atât de false că azi ar fi catalogate drept cringe. De plasare de produse nu se auzise pe meleagurile astea, așa că puteai să urmărești acțiunea liniștit. Era epoca în care se consumau la greu videoclipuri, fiind la putere posturi de muzică precum Atomic TV (ulterior TV K-lumea), MCM și apoi MTV România. Youtube nu exista, așa că n-aveai unde să vezi clipurile altundeva decât pe niște site-uri web prost făcute, unde oricum se încărcau greu. Sau pe rețelele de file sharing, spre jumătatea deceniului (2005).

Am selectat 17 videoclipuri reprezentative făcute între 2000 și 2006, ca să vezi cum arăta Bucureștiul atunci. Hai să facem o călătorie în timp și să mergem prin locurile pe unde au filmat trupele la modă acum 13 ani și mai bine. Link spre clipurile originale direct în titlurile de mai jos ↓↓↓ Continue reading 17 videoclipuri românești din anii 2000 care-ți arată un București prea liniștit

Am nimerit în mijlocul Fight Club la București și n-am regretat deloc

12185429_1074777135887448_3731182949697251207_o
“Suntem o întreagă generaţie care pompează benzină, serveşte la mese, o generaţie de sclavi la birou. Publicitatea ne îndeamnă să alergăm după maşini şi haine, să avem meserii pe care le urâm, doar ca să ne cumpărăm rahaturi de care n-avem nevoie. Suntem copiii mijlocii ai istoriei. Nu ne găsim rostul, nu ne găsim locul. (…) Am crescut cu toţii în faţa televizorului, crezând că într-o zi vom fi miliardari, vedete de cinema sau idoli rock. Dar nu va fi aşa. Abia acum începem să ne dăm seama de asta. Şi asta ne scoate rău de tot din sărite.”  Tyler Durden

1996. Chuck Palahniuk dă lovitura cu Fight Club, o carte care a marcat o generație.
1999. David Fincher ecranizează Fight Club într-un film de referință cu Brad Pitt, Edward Norton și Helena Bonham Carter în rolurile principale. Devine rapid un film “de cult”.
2015. Fight Club ajunge și la noi, prin efortul unei echipe extraordinare.

Am asistat la o punere în scenă cum nu s-a mai văzut în București și-ți zic cum a fost. Un proiect-pilot, un experiment care intră în zona teatrului alternativ și a performance-ului incluziv. Dacă nu ai citit cartea sau n-ai văzut filmul până acum, Fight Club-ul autohton o să ți se pară cu atât mai intrigant, însă și pentru cei care știu ce se întâmplă și cumosc personajele, sunt destule momente-surpriză.

905684_1074776999220795_3558734468511256035_o
Fenomenul Fight Club a adus mai aproape de foarte mulți oameni imaginea nepopulară, dar atât de reală a societății de consum și impactul pe care-l poate avea asupra unor oameni. Așa cum deja știm, Fight Club e, pentru multe din personajele poveștii, un mod de a evada din niște vieți jalnice, fără scop. Totul presărat cu citate din atotștiutorul Tyler Durden, cu care Naratorul (X) leagă o prietenie ciudată și fondează un club de bătăi.

fcb

București 2015. Halele Sinatex de pe strada Popa Nan sunt un spațiu industrial semiabandonat și, mai mult ca sigur, necunoscut majorității bucureștenilor. De-aia m-a surprins că timp de trei zile – 12, 13 și 14 noiembrie – au fost organizate aici câte două spectacole pe zi – numite ediții demonstrative – la care au asistat în total câteva sute de persoane. Ceea ce nu e deloc puțin.

Am așteptat vreo douăzeci de minute în curtea fabricii. Oamenii cu care am vorbit erau extrem de curioși să participe la experiment. Afară – destul de răcoare, iar din spatele unui gard lătrau câinii-paznici ai fabricii, alarmați de prezența atâtor persoane acolo. Erau și unii care veneau a doua sau chiar a treia oară să vadă Fight Club-ul bucureștean, însă se fereau să dea detalii, deoarece aveam să aflu că modul în care se asistă la spectacolul ăsta e unul din punctele-cheie.

Când s-a făcut ora 21:00, am intrat în hală, o construcție industrială nefolosită de ani buni. Vopseaua coșcovită de pe pereți și grinzi dezvăluia mai multe zugrăveli, iar neoanele vechi prinse în suporturi ruginite nu mai funcționau de multă vreme. Pe jos, o mușama neagră și piedestaluri pe care stătuseră odinioară niște linii de producție. Corpuri de iluminat, boxe și proiectoare de jur-împrejur. Ne-am strâns cu toții în mijlocul halei, curioși și intrigați de ambientul ăsta. La un moment dat, s-au stins toate luminile și pe un perete a apărut proiecția unor zgârie-nori. Spectacolul a debutat cu scena în care Naratorul (X) și Tyler Durden, personajele principale, au o discuție ceva mai specială. Nu o să intru în detaliile scenelor, nu o să reiau firul narativ al Fight Club aici. Mă concentrez pe cum a arătat producția asta făcută la noi.

Locul ales – o hală veche pe care echipa de proiect s-a chinuit să o curețe astfel încât să fie măcar la stadiul de a putea primi oameni acolo – a fost perfect pentru acțiunea din Fight Club. Vorbim de o poveste cu accente violente, anti-consumeriste, atmosferă adeseori întunecată și confuză, personaje cu personalități extrem de puternice și interacțiuni surprinzătoare.

12244465_1074777279220767_8767675549338618741_o
Actorii, tineri la început de carieră care promit, și-au jucat excepțional rolurile și au reușit să evite ceea ce la început mi-era teamă că s-ar putea întâmpla: să îi joace de fapt pe Brad Pitt, Edward Norton și restul actorilor din filmul lui David Fincher din 1999, nu personajele din carte. Dar actorii români au făcut exact opusul: au dat viață personajelor create de Chuck Palahniuk trecându-le prin filtrul personal. De aceea, de exemplu, am fost plăcut surprins să văd un Narator, un Tyler și o Marla diferiți de cei din film. Fiind obișnuit cu textele în engleză, a fost și mai interesant să descopăr cum au tradus și au adaptat în română. A fost foarte bine.

11224501_1074777055887456_6748049223067080218_o
Dincolo de interpretare, e evident că experimentul ăsta a presupus pregătire intensă pentru scenele de luptă. Actorii s-au antrenat săptămâni la rând pentru a învăța să simuleze lovituri, să învețe să cadă și în general să poată pune în scenă o bătaie ad hoc organizată într-un spațiu dubios. Când am asistat eu la spectacol, actorii erau deja la a șasea reprezentație în trei zile și, deși mușamaua de pe jos atenua căzăturile, unii dintre ei aveau julituri vizibile. Luminile și proiecțiile au contribuit decisiv la crearea atmosferei, la fel și muzica de fundal. Toate au fost gândite astfel încât să sporească efectul dat de prestația actorilor. O producție bine organizată.

12240324_1074777172554111_6620198311452336963_o
Publicul s-a așteptat probabil să stea într-o parte a halei și să urmărească în stil clasic acțiunea, adică să existe bariera convențională între actori și spectatori, două entități care nu interacționează. Desigur că nu a fost așa. Spațiul halei a fost folosit la maximum. Practic, fiecare colțisor a fost dedicat unei scene anume, iar deseori publicul a fost nevoit să se multe în altă parte pentru a face loc actorilor și a vedea scena. Când te așteptai mai puțin, te trezeai că actorii se plimbă printre spectatori în drumul lor spre altă parte a halei, pentru scena următoare. Cu tot cu scaune și alte elemente de decor după ei. La o scenă de luptă, un personaj a strigat: “Cine nu luptă, stă pe margine!”

12240822_1074777005887461_1532133642196505876_o
Fight Club e una din cărțile mele preferate, așa că m-am dus la piesa asta cu așteptări mari. Au fost întrunite și chiar depășite. Munca intensă în pregătirea fiecărui element și-a spus cuvântul. O să încerc niște concluzii punctuale:

→ Prestația actorilor, foarte sinceră și directă, nu a lăsat urme de dubiu că rolurile li s-au potrivit mănușă și că le-a plăcut ce au făcut. Fidelitatea față de cartea din 1996 și utilizarea filmului din 1999 doar ca referință pentru temporizarea scenelor este de aplaudat.
→ S-a produs reactivarea unui spațiu urban cvasi-necunoscut și abandonat, prin transformarea lui în scenă de teatru neconvențional. Aici a contribuit mult scenografia, cu tot cu lumini, proiecții și segmentarea halei pentru diversele scene. Spațiul a fost, așadar, maximizat la un potențial dificil de ghicit.
→ Imersiunea publicului în mijlocul acțiunii a fost poate cea mai mare surpriză. Uită-te atent unde se duc actorii, prinde un loc în față să vezi ce se întâmplă în continuare, fă loc actorilor să treacă pe lângă tine, cam asta au avut de făcut spectatorii, transformați chiar în figuranți.
→ Organizarea în premieră a unui astfel de experiment de artă alternativă deschide o nișă în cultura bucureșteană neaccesată până acum. Sper să fie exploatată cât mai mult în viitor.

IMPORTANT: experimentul va continua, deoarece nu s-a spus toată povestea Fight Club acum. Nici nu s-ar fi putut, deoarece ar fi fost păcat să se treacă superficial peste niște scene atât de intense. Șase reprezentații-preview care promit un proiect mai de anvergură în viitorul apropiat. Dacă vrei să-l urmărești, asta e pagina oficială.

De obicei nu laud ARCUB, dar de data asta, direcția culturală din Primăria Capitalei a făcut o investiție excelentă în cultura alternativă prin susținerea acestui experiment în cadrul programului cultural “Eşti Bucureşti”. Nu știu dacă cei din ARCUB au avut habar despre ce e vorba și cum o să arate produsul finit, dar nu pot decât să sper că vor mai susține și pe viitor astfel de inițiative. Pentru că e nevoie de așa ceva.

Dacă afli de vreo reprezentație Fight Club, nu rata.

Foto: Ionuț Gagu

Distribuţia:

Paul Ipate | X
Alec Secăreanu | Tyler Durden
Cristina Găvruş | Marla Singer
Alexandru Mavrodineanu | Bob
Bogdan Iacob | Fight Club
Dani Achim | Fight Club
Paul Cimpoieru | Fight Club
Serghei Chiviriga | Fight Club

Echipa de creaţie:

Asociaţia Teatrul.ro | Organizator
Alec Secăreanu | Project manager
Andreea Elisei | Producător
Cristina Găvruş | Traducere şi adaptare
Ilinca Radulian | Regie
Asociaţia Gladiator- Szobi Cseh | Cascadorie şi lupte
Les Ateliers Nomad | Video
Petre Ancuţa | Muzică
Ştefan Vasilescu | Lumini
Flaviu Pastor | Promovare