Bucăţica supravieţuitoare din cartierul Izvor

(sursa foto:aici)


“Pentru o ţară atât de impotentă dpdv militar cum este România, avem cel mai mare minister al apărării din UE”

Cuvintele prietenului meu Raiden reprezentau adevărul spus verde în faţă. În momentul ăla eram în faţa unui mastodont inutil, întrecut în inutilitate doar de Casa Poporului : Ministerul Apărării Naţionale.



Trecusem deja de şirul de hoteluri nou construite (dintre care doar primul dintre ele arată cât de cât decent) :

Doar o vilă răzleaţă mai amintea de ce fusese acolo înainte :

Drumul ne-a purtat şi pe lângă faimosul stadion art deco, numit Stadionul Republicii, care a fost acoperit cu pământ şi acum nu e decât o simplă parcare :

(sursa:ziarul Ring)

(sursa:tramclub.ro)

Şi uite aşa am început un articol in media res. Cu vreo oră şi ceva înainte ne întâlniserăm la staţia de metrou Izvor, chitiţi pe o explorare urbană. Eu nu eram sigur exact unde o să mergem. Din întâmplare, mi-am amintit de cele două străzi scăpate de demolări, Str. General Ion Dragalina şi Str. Pretorienilor. Aşa că am luat-o pe Splai înspre Unirii, trecând pe lângă Facultatea de Medicină Veterinară:

Fotografie făcută chiar de Raiden.
Trecem după aia pe lângă Institutul Victor Babeş:

Facultatea de biologie este ultima clădire înainte să o luăm la dreapta pe strada Bogdan Petriceicu Haşdeu :

(sursa:wikipedia.org, user Pixi)

Acuma suntem pe Bogdan Petriceicu Haşdeu. Trecem pe lângă Institutul Cantacuzino :


Institutul de Biologie şi Patologie Celulară “Nicolae Simionescu”, o clădire construită în anii 70, dar cu o arhitectură foarte agreabilă:


O vilă foarte drăguţă :


Ajungem şi pe cele două străzi.Strada General Dragalina aduce puţin cu o stradă dispărută, tot din acelaşi cartier, Puţul cu apă rece.


Un turn de cărămidă de la Institutul Cantacuzino:


Ne-am abătut puţin de la drum şi am intrat undeva unde nu aveam habar, descoperind două blocuri de locuinţe, construite probabil în anii 30. Atmosfera era atât de paşnică, încât nici nu ai fi zis că eşti la 2 paşi de măgăoaie.


Revenim pe strada General Dragalina:


În final, şi strada Pretorienilor:


Cartierul a dispărut în mare parte dar gândurile şi regretele au rămas. Oricine trece pe acolo nu are cum să nu se gândească la soarta nedreaptă pe care a avut-o.

more at http://rezistenta.net

Inca avem bizoni in Bucuresti!


Cati dintre voi va mai amintiti de campania “Hoo cu tata!” pe care revista Top Gear a pornit-o acum 4 ani impotriva bizonilor din trafic? Ei bine, articolul pe care l-am scris atunci este la fel de actual. Ce mi-a venit sa dezgop mortii? Poate un incident minor cu unul din acei bizoni care se pare ca au scapat de vanatoare…

30.10.2008

Cred ca fiecare om cu minimum de bun-simt este deranjat de smecherii din trafic, acesti “Iustini Capra” ai injuraturilor. Cred ca oricine conduce zi de zi prin Bucuresti a vazut macar un slinos cefos si chelios care, de la volanul unui X5, dadea o flegma in directia unui pricajit. Singura vina a pricajitului a fost ca se afla in calea bizonului grabit sa ajunga la turma sa. Cu muzica la maximum, Regele Soselelor nu se supune regulilor. El este trimisul pe Pamant al Zeului Soferilor. Pentru el semafoarele si semnele de circulatie sunt niste accesorii care estetizeaza drumul. Ceilalti participanti la trafic reprezinta materie neglijabila. Singurul lucru care poate opri animalul, sau macar sa ii incetineasca goana, este o gagica buna pe care o invita tacticos in limuzina lui: “Printeso, ce buna esti! Te fac o tura? I-auzi cum toarce!”.

O ruda a bizonului de oras este taximetristul, in limbaj zoologic, boul. El nu are cohones ca un bizon (masina lui este un Logan amarat), dar manifesta aceleasi trasaturi comportamentale specifice speciei incornorate. Trateaza soselele ca pe propria tarla in care isi poate odihni suta de kg in orice loc pofteste: pe trecerea de pietoni, in fata garajului sau chiar in mijlocul drumului. Spre deosebire de bizoni, care in jungla oraselor sunt relativ solitari si care compenseaza prin “pozitia sociala”, boii sunt multi si actioneaza in turma. Chiar daca sunt vinovati, ceilalti membri le sar in ajutor facand uz de forta fizica.

Solutia pentru inmultirea necontrolata a acestor animale ne-o ofera istoria: pe vremuri, America era supra-populata de bizoni. Astazi ei mai traiesc doar in rezervatii pentru ca au fost vanati excesiv. De cealalta parte, metoda de imblanzire a boului este arhaica si, secole la rand, romanii au facut uz de ea: biciul! Luati aminte!

Hmm… Parca se potriveste perfect si in zilele noastre, nu?

more at http://rezistenta.net

Inca avem bizoni in Bucuresti!


Cati dintre voi va mai amintiti de campania “Hoo cu tata!” pe care revista Top Gear a pornit-o acum 4 ani impotriva bizonilor din trafic? Ei bine, articolul pe care l-am scris atunci este la fel de actual. Ce mi-a venit sa dezgop mortii? Poate un incident minor cu unul din acei bizoni care se pare ca au scapat de vanatoare…

30.10.2008

Cred ca fiecare om cu minimum de bun-simt este deranjat de smecherii din trafic, acesti “Iustini Capra” ai injuraturilor. Cred ca oricine conduce zi de zi prin Bucuresti a vazut macar un slinos cefos si chelios care, de la volanul unui X5, dadea o flegma in directia unui pricajit. Singura vina a pricajitului a fost ca se afla in calea bizonului grabit sa ajunga la turma sa. Cu muzica la maximum, Regele Soselelor nu se supune regulilor. El este trimisul pe Pamant al Zeului Soferilor. Pentru el semafoarele si semnele de circulatie sunt niste accesorii care estetizeaza drumul. Ceilalti participanti la trafic reprezinta materie neglijabila. Singurul lucru care poate opri animalul, sau macar sa ii incetineasca goana, este o gagica buna pe care o invita tacticos in limuzina lui: “Printeso, ce buna esti! Te fac o tura? I-auzi cum toarce!”.

O ruda a bizonului de oras este taximetristul, in limbaj zoologic, boul. El nu are cohones ca un bizon (masina lui este un Logan amarat), dar manifesta aceleasi trasaturi comportamentale specifice speciei incornorate. Trateaza soselele ca pe propria tarla in care isi poate odihni suta de kg in orice loc pofteste: pe trecerea de pietoni, in fata garajului sau chiar in mijlocul drumului. Spre deosebire de bizoni, care in jungla oraselor sunt relativ solitari si care compenseaza prin “pozitia sociala”, boii sunt multi si actioneaza in turma. Chiar daca sunt vinovati, ceilalti membri le sar in ajutor facand uz de forta fizica.

Solutia pentru inmultirea necontrolata a acestor animale ne-o ofera istoria: pe vremuri, America era supra-populata de bizoni. Astazi ei mai traiesc doar in rezervatii pentru ca au fost vanati excesiv. De cealalta parte, metoda de imblanzire a boului este arhaica si, secole la rand, romanii au facut uz de ea: biciul! Luati aminte!

Hmm… Parca se potriveste perfect si in zilele noastre, nu?

more at http://rezistenta.net

Dacă tot vorbim de Metrorex…

Săptămîna trecută a nins. A nins destul de tare. Ghici cine n-a curăţat scările de la metrou? Aţi ghicit, Metrorex.

Astfel, dintr-una în alta, am ajuns să dau mailul ăsta. Am zis să-l împărtăşesc. Oricum, în naivitatea mea fără margini încă mai aştept un răspuns.

To: contact@metrorex.ro

Bună ziua,

Merg cu metroul destul de des. Unii ar spune chiar zilnic, avînd în vedere că mă încăpăţînez să-mi cumpăr abonament în fiecare lună. Aşa am aflat că deviza dumneavoastră este “În orice timp, ajungi la timp”. V-aş propune să o schimbaţi în “În orice timp, ajungi la timp. Dacă supravieţuieşti”.

Astăzi, 6 februarie 2012, orele 10, graţie hărniciei ieşite din comun a personalului Metrorex de la Staţia Piaţa Unirii 2, care s-a gîndit să nu cureţe zăpada ca să le facă o surpriză copiilor, am fost foarte aproape să-mi rup gîtul.

Vă asigur că sînt destul de familiarizat cu coborîtul scărilor şi folosirea balustradelor. Am învăţat de mic să-mi ţin echilibrul, sunt suficient de atent şi posed încălţăminte adecvată, capabilă să facă faţă escaladelor pe munte, dar nu şi scărilor de la metrou se pare.

Printr-un miracol, am reuşit să nu-mi rup gîtul şi niciun alt membru important ci doar să-mi învineţesc spatele suficient cît să vă scriu acest e-mail nemulţumit.

Sînt sigur că singurul lucru care m-a împiedicat să mă rănesc serios a fost faptul că eram îmbrăcat gros, în niciun caz condiţiile oferite de Metrorex.

Pe lîngă intenţia mea de a face conversaţie, în loc să fac alte lucruri, de exemplu să muncesc pentru a primi un salariu din care să-mi cumpăr abonament la metrou, v-aş ruga respectuos să luaţi măsuri pentru ca astfel de incidente să nu mai aibe loc. Atît eu cît şi ceilalţi călători am rămîne profund îndatoraţi.

Cu deosebit respect,

RC,
Client Metrorex

more at http://rezistenta.net

Dacă tot vorbim de Metrorex…

Săptămîna trecută a nins. A nins destul de tare. Ghici cine n-a curăţat scările de la metrou? Aţi ghicit, Metrorex.

Astfel, dintr-una în alta, am ajuns să dau mailul ăsta. Am zis să-l împărtăşesc. Oricum, în naivitatea mea fără margini încă mai aştept un răspuns.

To: contact@metrorex.ro

Bună ziua,

Merg cu metroul destul de des. Unii ar spune chiar zilnic, avînd în vedere că mă încăpăţînez să-mi cumpăr abonament în fiecare lună. Aşa am aflat că deviza dumneavoastră este “În orice timp, ajungi la timp”. V-aş propune să o schimbaţi în “În orice timp, ajungi la timp. Dacă supravieţuieşti”.

Astăzi, 6 februarie 2012, orele 10, graţie hărniciei ieşite din comun a personalului Metrorex de la Staţia Piaţa Unirii 2, care s-a gîndit să nu cureţe zăpada ca să le facă o surpriză copiilor, am fost foarte aproape să-mi rup gîtul.

Vă asigur că sînt destul de familiarizat cu coborîtul scărilor şi folosirea balustradelor. Am învăţat de mic să-mi ţin echilibrul, sunt suficient de atent şi posed încălţăminte adecvată, capabilă să facă faţă escaladelor pe munte, dar nu şi scărilor de la metrou se pare.

Printr-un miracol, am reuşit să nu-mi rup gîtul şi niciun alt membru important ci doar să-mi învineţesc spatele suficient cît să vă scriu acest e-mail nemulţumit.

Sînt sigur că singurul lucru care m-a împiedicat să mă rănesc serios a fost faptul că eram îmbrăcat gros, în niciun caz condiţiile oferite de Metrorex.

Pe lîngă intenţia mea de a face conversaţie, în loc să fac alte lucruri, de exemplu să muncesc pentru a primi un salariu din care să-mi cumpăr abonament la metrou, v-aş ruga respectuos să luaţi măsuri pentru ca astfel de incidente să nu mai aibe loc. Atît eu cît şi ceilalţi călători am rămîne profund îndatoraţi.

Cu deosebit respect,

RC,
Client Metrorex

more at http://rezistenta.net

Intrebarea e mai generala: mai este cineva impresionat de persoane care isi fac rau pentru a protesta?

Acum ceva timp un gest disperat precum cel facut de Ryszard Siwiec care si-a dat foc pentru a protesta invazia Cehoslovaciei avea un efect puternic fiindca a) era inedit si b) era preluat de mass media.

Gestul din 1989 al lui Liviu Babes in Brasov a fost foarte inedit si socant pentru cei care au auzit de el, dar nu a fost preluat de media.

Astazi astfel de gesturi abunda in stiri, mai ales in cele de cea mai joasa speta (ProTV). Ce beneficiu mai aduc ele cauzelor in numele carora se savarsesc?

Cand Adrian Sobaru s-a aruncat de la balconul Parlamentului primul meu gand a fost: “De ce nu s-a aruncat pe un parlamentar?!”->>

Cinismul modern nu mi se pare deplasat. Pana la urma sacrificiul lor nu realizeaza nimic practic. Pur si simplu nu fac nimic altceva decat sa “raise awareness”, ceea ce e un produs supra-ofertat ai activistilor de canapea (slacktivists).

Daca vrei sa fii martir, de ce sa nu fii martir luand cu tine si persoana pe care o urasti? Ce soi de denaturare mintala este asta, sa incerci sa iti dobori adversarul prin auto-flagerare?

A nu se intelege ca incit la violenta, pentru cine da cu nasul pe aici. Din contra, persoanele despre care vorbesc le consider deja suficient de deranjate incat sa nu raspunda la indemnuri de a face sau a nu face ceva.

Cred ca este singura arma a celui total lipsi de putere. Sa sochezi opinia publica. Poate de asta s-a aprins o serie de torte umane prin capitalele arabe in urma incidentului din Tunisia. Acolo cetatenii chiar sunt tiunti cu fata in nisip.

more at http://rezistenta.net