Moise Guran și cele două milioane de săraci pe care vrea să îi urâm alături de el

În țara asta sunt 2 milioane de oameni care trăiesc sub nivelul de sărăcie. Pe acești 2 milioane de oameni marea vedetă care îmi provoacă greață, Moise Guran, îi numește alcoolici. Deci ați auzit bine, conform lui Guran, toți oamenii săraci sunt alcoolici!

…și îi condamnă: beau alocația copiilor! Lăsând la o parte că nu toți săracii sunt alcoolici, lăsând la o parte că nu toți alcoolici beau alocația copiilor, și trebuie să fii cu adevărat evil să generalizezi în felul ăsta,

chiar dacă ‘irosești’ toate cele 900 de mii de alocații care ajung la copiii aflați în sărăcie cruntă (ce ironie, nu le irosești, ei au cel mai mult nevoie de ele!) TOT rămân căteva milioane de copii cărora le-ai dat o mână de ajutor să crească, chiar și cu 40 de lei în plus la alocație.

Capture

De fapt ce vrea să zică Guran în articolul pe care vă las să îl căutați singuri – nu dau link la așa ceva – este că nu trebuie să ajutăm creșterea copiilor nevoiași, fiindcă cei săraci nu au dreptul la copil, și cu alocația asta îi ajutăm pe săraci să se reproducă și apoi votează cu cine nu trebuie.

Capture

Da, este adevărat, ar trebui să te gândești puțin înainte de a face copil, dar dacă trece viața pe lângă tine și te ofilești fără să te rupi din sărăcie, trebuie să mori fără urmași? Da, există categoria aia de oameni care cred ferm că cei săraci nu ar trebui să facă copii! Mă întreb câți dintre părinții celor care susțin că săracii nu ar trebui să aibă dreptul sau posibilitatea de a face copii s-ar fi calificat, pe aceleași criterii, să îi facă pe cei care țipă azi împotriva procreării. Și câți dintre oamenii cu adevărat de valoare pe care i-a dat România s-au născut în sărăcie lucie și, în general, cât ar fi scăzut populația României dacă o treime din oameni nu ar fi avut dreptul să se reproducă.

“Conform strategiei naţionale pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului (2014), un copil român din trei este sărac, deşi provine dintr-o familie în care părinţii muncesc, sărăcia afectând şi unul din cinci copii din gospodăriile în care adulţii lucrează mai mult de 80% din timpul activ. “Doar” unul din zece copii trăieşte în gospodării fără locuri de muncă. În total, 52,2% dintre copiii români se află în risc de sărăcie sau excluziune socială, fiind al doilea cel mai ridicat nivel din UE27, după Bulgaria.”

Evident că nu toți cei 2.000.000 aflați în sărăcie beau și fură alocația. Și dacă părinții a 20.000 sau 200.000 de elevi beau alocația copiilor este foarte urât și trebuie admonestați. Dar asta este gen 0.06% din numărul de alocații și nu reprezintă un motiv să oprești alocația decât dacă ești Guran și minți și exagerezi și îți faci platformă politică din sărac-bashing ca să se simtă bine ăia care au câțiva lei în buzunar că le gâdilă omul-business de la TV superioritatea.

Acum sigur, unii argumentează că importantă este concluzia lui Guran, nu faptul că a aberat. Adică unii ar fi de acord cu “da, ar trebui să controlăm puțin alocația, măcar prin acordarea ei sub formă de bonuri de masă.” OK, putem discuta pe tema asta, dar concluzia nu scuză premizele. Adică dacă eu zic “aș introduce controale mai mari la arme automate în SUA” aș rezona cu multă lume, dar aș fi ferm condamnat dacă aș motiva cu “pentru că au eliberat sclavii și acum populația neagră umblă pe străzi înarmată prădându-se cu femei albe“.

Mi-e jenă să exist pe aceeași planetă cu Moise Guran, un politruc care pe zi ce trece face atacuri politice din ce în ce mai ieftine pe spatele săracilor.

P.S:  Tot aud o chestie: că sunt o groază de oameni (unii chiar precizează – de culoare) care fac copii doar ca să trăiască din alocația lor.

Serios, frate? Ai calculat tu investiția asta și ți-au dat numerele bine?

Poți să ne faci o fișă a investiției să ne explici cum găsești tu o femeie, o lași gravidă 9 luni (deci scoasă din producție, minim de costuri de îngrijire), apoi face un copil, primești 84 de lei pe lună și te costă 160 de lei pe lună să îl ții în viață cu cea mai de bază hrană, să primească alocația. Deci cât e Return on Investment, -50%? Dar tu vorbești măcar afacereza?

 

upload

Ce-am făcut în 2014

ACTIVITATE_2014
REZISTENȚA URBANĂ
Biroul de presă
Data: 31 decembrie 2014
Subiect: Raport de activitate pe anul 2014

Continue reading Ce-am făcut în 2014

București Ghetou, file de jurnal

Bucureștenii care locuiesc mai ales în sectorul 3 au remarcat cu siguranță gardurile masive care se ridică pe lângă blocuri, împrejurul parcurilor și locurilor de joacă pentru copii, etc. Este o acțiune heirupistă începută de primarul de sector Robert Negoiță (PSD), un român mândru, dar incompetent, după toate semnele, în funcția publică pe care o ocupă. Domnul primar a efectuat în anul 2014 numeroase lucrări edilitare, nu toate necesare, multe chiar cu iz electoral, poate cele mai notorii fiind cele de pe bulevardul Unirii, unde nu avea ce căuta, întrucât acolo e jurisdicția Primăriei Generale. Primăria Sectorului 3 a fost amendată de Primăria Capitalei pentru intruziune. Atât, că în rest lucrările au continuat bine-mersi.

Revenind la gardurile de ghetou, este o acțiune care vizează atragerea simpatiei oamenilor cu gândire simplistă, adică a majorității. Gardurile înalte, ridicate foarte rapid (s-a lucrat zi și noapte cu o eficiență necaracteristică autorităților), îi liniștesc pe mulți bucureșteni, făcându-i să se simtă mai siguri în casele lor. Nimeni nu își pune problema esteticii, cum arată în anul 2014 o Capitală cu zone izolate cu garduri de închisoare. Nimeni nu își pune problema cheltuirii aberante a banului public pe proiecte neesențiale.

Nu există o listă reală a priorităților, primarul și cercul de firme interesate din jurul lui fac lista priorităților în funcție de materialele de livrat și profiturile de făcut, Consiliul Local aprobă, că doar are majoritate Puterea. Totul cu aprobarea populației în mare parte ignorantă. Totuși, mai există și o minoritate preocupată de administrarea defectuoasă a sectorului. Vedeți la finalul articolului ce răspuns incredibil a primit un cetățean care a îndrăznit să ridice capul și să întrebe.

Pentru mulți, gardurile lui Negoiță sunt apogeul civilizației urbane a epocii actuale. O soluți genială de a elimina criminalitatea, o soluție salvatoare venită de la un primar providențial. Să parcurgem o mică cronologie a gardurilor de ghetou care fac Bucureștii mai siguri. Comentariile sunt cele postate pe pagina noastră de Facebook la vremea respectivă. Continue reading București Ghetou, file de jurnal

Un cântec de lebădă cât 10 ani cu executare


Priviți acest clip. Datează din toamna lui 2013, când zeci de mii de oameni protestau în stradă împotriva proiectului minier de la Roșia Montană. Deoarece nu serveau scopurilor politice și strategice ale lui Dan Voiculescu, Antena 3 a ignorat în primă instanță protestele, apoi a început să defăimeze protestatarii, negându-le dreptul la exprimare liberă și jignindu-i la modul cel mai abject. Directorul General Antena 3 și realizator TV Sinteza Zilei, Mihai Gâdea, i-a făcut pe protestatari slugi ale lui Băsescu, drogate cu ketamină și care beau urină. Apoi, i-a amenințat voalat că zecile de mii de curioși adunați la Craiova la un concert gratis organizat de Antena 3 la aniversare vor sări să-i bată. Mai grav este că acest caz a rămas nesancționat, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) refuzând să aplice sancțiuni postului pentru instigare la violență împotriva unor categorii largi de cetățeni, în prime time.

Așadar, Mihai Gâdea susținea că Antena 3 are zeci de mii de susținători gata oricând să iasă în stradă, la prima chemare.

Dan-Voiculescu8 august 2014 a fost o zi agitată, o zi cu multe vești importante. Unul dintre cele mai mari cazuri de privatizare frauduloasă din România postdecembristă – cazul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) – a fost tranșat de Curtea de Apel București, cu condamnarea vinovaților la ani buni de închisoare. Vedeta incontestabilă a fost Dan Vociulescu, condamnat la 10 ani cu executare, făcut martir și “deținut politic” de angajații trustului său media, Intact, în special cei de la postul TV Antena 3, al cărui sediu a fost pus sub sechestru, în urma deciziei instanței. Continue reading Un cântec de lebădă cât 10 ani cu executare

RIP Școala Comunală Dudești

Vechiul cartier Dudești a dat naștere multor legende urbane în București. Fostele moșii ale boierilor din familia Dudescu au devenit o mahala a Capitalei României. Pe-aici se găseau pe vremuri cartierul rău-famat Crucea de Piatră, cu bordeluri, dar și neguțători evrei cu prăvălii pitorești. Zona avea și o latură industrială: mai multe fabrici, majoritatea dispărute în prezent. Astăzi, depoul RATB Dudești se păstrează ca martor al localizării inițiale – la periferia Capitalei interbelice. Mai încolo de depou începea comuna suburbană Dudești-Cioplea (înglobată ulterior în cartierul Balta-Albă – Titan, în anii ’60). Ca orice așezare, comuna Dudești avea și o școală unde învățau copiii. Școala se găsea în bariera Dristorului, în capătul Căii Dudești și era găzduită de o clădire foarte impunătoare la acea dată. Face parte din prima generație se școli primare bucureștene. În aceeași categorie includem Școala Mântuleasa și Școala “Cuibu’ cu Barză”.

mantuleasaȘcoala Mântuleasa, de pe strada omonimă, era cea mai veche din București. Clădirea de la nr. 7-9 fusese fondată în anul 1826. Aici a învățat scriitorul Mircea Eliade și de aceste locuri este legată acțiunea nuvelei „Strada Mântuleasa”. Școala și clădirile adiacente au fost demolate în 2002, fără aviz de la Ministerul Culturii si Cultelor. Proprietarii au vrut să construiasca aici un turn de 17 etaje și au obținut aprobare de la Primaria Sectorului 3 în 2009, semnată de arhitectul-șef de sector, Ștefan Dumitrașcu, însa planul urbanistic de detaliu care dădea undă verde construcției a fost anulat de Consiliul Local de sector în urma mobilizării vecinilor afectați și presei. Vorbim de o zonă protejată. Proprietarii au revenit în 2010, cerând atunci permisiunea să construiască un bloc de 8 etaje. Nici acesta nu a fost aprobat. În prezent, s-a venit cu o nouă propunere, de bloc de 6 etaje, însă acesta nu respectă regimul de înălțime (max. 13 metri), gradul de ocupare a parcelei și distanța de bun-simț față de clădirile vecine.

scoala ciubu cu barzaȘcoala “Cuibu’ cu Barză” se găsește pe strada Știrbei-Vodă. Fondată în 1881, a trecut prin cutremure, războaie și fel de fel de regimuri politice. Cunoscută ca Școala de Muzică și Arte Plastice nr. 3, își ia numele de la biserica vecină, Sf. Ștefan – “Cuibu’ cu Barză”. În anii ’80, parte a sistematizării ceaușiste a Capitalei, segmentul din str. Știrbei-Vodă cuprins între Podul Eroilor și strada Berzei a fost supralărgit. S-au demolat multe clădiri valoroase (Institutul de Metrologie, de exemplu), a fost translatată biserica și s-au ridicat blocuri masive și anoste. Școala a supraviețuit, alături de Judecătoria Sectorului 4. A fost lăsată în paragină după 1990 până la punctul în care se credea că va fi demolată. În ultimii ani și cu multe eforturi, a fost consolidată, modernizată și renovată.

scoala_dudLa 3 ani după reforma lui Alexandru Ioan Cuza și în al doilea an pe Tronul Principatelor Unite al Principelui Carol (viitor Rege Carol I), în mahalaua Dudești se ridica o școală. Școala cunoscută azi sub nr. 80 a fost fondată pe 1 mai 1867, prin Ordinul Ministrului Școalelor nr. 10946/04/1867. În prezent, acest edificiu-martor al transformărilor profunde prin care a trecut Capitala este în agonie: după demolarea parțială, urmează să fie transformat într-un kitsch pseudo-modern, culmea, sediu administrativ al sectorului 3! Povestea Școlii Comunale Dudești, un edificiu public nepromovat de care mulți habar nu au, face obiectul acestui articol. Vedem cum a trecut școala prin trei secole de existență și cum o tratează contemporanii noștri, mai ales cei aflați în funcții de decizie. Continue reading RIP Școala Comunală Dudești

Muzeul Literaturii Române, în moarte clinică

Când ați fost ultima oară la Muzeul Literaturii Române?

E o clădire măricică lângă Piața Romană. Eu știu oameni care au fost mai degrabă la cafeneaua din spatele Muzeului decât în incinta Muzeului, fără să știe că era un muzeu acolo. Zilele acestea, este mare agitație în jurul posibilei evacuări a instituției din sediul retrocedat. Mă interesează să fac o retrospectivă a istoriei clădirii și a evoluțiilor care au dus la situația din prezent.

ATENȚIE! Articol oarecum lung, citiți REZUMATUL de mai jos dacă sunteți pe fugă:

Clădirea Muzeului de Literatura fost construită de marele vornic Alexandru Villara în anul 1839, în mahalaua Popa Cosma (zona Pieței Romane actuale). În 1948, primul an de Republică Populară în România, clădirea este repartizată Muzeului Romîno-Rus, în avântul autorităților comuniste de la București de a face sluj în fața Tătucului Popoarelor, I. V. Stalin. În 1967, casa Kretzulescu devine sediul Muzeului Literaturii Române. Clădirea a fost retrocedată în 2002 proprietarului care a revendicat-o.

Muzeul Literaturii Române a intrat zilele acestea în atenția publicului (mulți nici nu știau că există) pentru că ar urma să fie evacuat. Proprietarul actual, cel care a dobandit clădirea după retrocedare, susţine că nu i s-a mai plătit chirie de 12 ani așa că cere evacuarea colecțiilor la data de 15.06.2014. Conform Digi 24, acesta ar accepta o amânare a evacuării doar dacă primeşte un milion de euro, cerere cu care Primăria nu este de acord. În opinia mea, este o situație la care s-a ajuns din vina tuturor primarilor generali care s-au perindat pe la Primăria Capitalei, din 2002 încoace: Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu. Cunoscându-se situația, niciunul nu a întreprins demersuri pentru a salva Muzeul Literaturii Române.

Pentru conformitate, nu pot să nu mă gândesc la chiria exorbitantă (7.400 euro pe zi) pe care o plătește Primăria Capitalei sub Oprescu pentru sediul temporar de la Grozăvești. Proprietarul sediului din Grozăvești a vândut clădirea pe 11 milioane de euro, la scurt timp după tranzacţia cu Primăria Capitalei. Până în septembrie 2013, Primăria Capitalei a plătit 11,7 milioane de euro numai chiria. Asta pentru că, în urma unor discuţii aprinse, consilierii generali au votat prelungirea contractului de închiriere, cu o chirie de 2,7 milioane de euro pe an. București, așa cum îți doreșt!

Concluzia mea este că Muzeul Literaturii Române trebuie să supraviețuiască sub o formă sau alta, sub o denumire sau alta. Colecțiile sale valoroase trebuie să fie în continuare accesibile publicului și păstrate în condiții propice. Totuși, propun desființarea Muzeului Literaturii Române în forma actuală, înființarea Expoziției Permanente a Literaturii Române sub egida Academiei Române și mutarea colecțiilor în Casa Academiei de pe Calea 13 Septembrie. În prezent, construcția Academiei Române zace neterminată, deși s-ar putea crea fără probleme spații expoziționale acolo, ar fi loc destul.

Articol full:

Începem cu descrierea oficială, preluată de pe website-ul muzeului:

“Situat în Bulevardul Dacia Nr. 12, Muzeul Naţional al Literaturii Române adăposteşte un autentic tezaur literar format din manuscrise, cărţi, obiecte personale, obiecte de artă, fotografii, înregistrări audio-video. Acestea redau într-o imagine concentrat metaforică profunzimea, complexitatea şi frumuseţea inefabilă a literaturii române.”

Ce frumos! Hai să fim un pic mai pragmatici și să vedem ce este cu această clădire. Continue reading Muzeul Literaturii Române, în moarte clinică