404 Error - page not found
We're sorry, but the page you are looking for doesn't exist.
You can go to the homepage

OUR LATEST POSTS

➲ CONTEXT

În vara lui 1988, cineva s-a plimbat prin centrul Capitalei și a făcut niște poze. N-ar fi nimic special legat de asta, numai că vorbim de anii ’80, deceniul când primul Președinte al României, Nicolae Ceaușescu, a decis că vrea un oraș nou. În viziunea regimului comunist naționalist Ceaușescu, Capitala Republicii Socialiste România trebuia să se alinieze dezvoltării Patriei socialiste și să reflecte stilul de viață al omului nou, într-o societate socialistă multilateral dezvoltată. Vezi ►AICI◄ ce zicea propaganda regimului despre transformarea Bucureștilor. Reconstrucția era motivată oficial de urmările cutremurului din 1977. ►AICI◄ este un bilanț al reconstrucției de până în 1979, peste “vetrele durerii”.

În București și în toată țara se luau alimente pe cartelă, nu prea era curent electric, iar teroarea psihologică domnea peste tot, instituită de Securitate, organul de represiune principal în România comunistă. Austeritatea dusă la extrem era compensată cu parade grandioase închinate iubitului conducător și genialei sale soții – tovarășa Academician Doctor Inginer Elena Ceaușescu, savant de renume mondial, Zilei Naționale (23 August), etc. Cetățenii erau obligați să se bucure și să sărbătorească, că aveau chef sau nu.

Revenind la București, multe zone și-au schimbat atunci aspectul. Din Obor până în Victoriei (vezi ►AICI◄ cum s-a tranformat Piața Victoriei), din Tineretului până în Vitan, din dealul Arsenalului până la Piața Unirii, orașul vechi a dispărut și a făcut loc orașului nou. În zona centrală, orașul nou se numea Centrul Civic, oficial, Ansamblul Politico-Administrativ cu bijuteria coroanei, Casa Republicii (azi Parlamentul/Casa Poporului). Avem ►AICI◄ un set de poze incredibile de pe șantierul colosului. Era cald. Pe străzi, oamenii își vedeau de grijile cotidiene, mult prea preocupați de viața de zi cu zi pentru a conștientiza cu adevărat dimensiunea transformărilor prin care trecea orașul lor. Să vedem pe unde s-a plimbat omul cu camera și ce i-a atras atenția.

3

Astăzi nu ne îndreptăm atenția către un documentar anume ci luăm de coarne un dezastru ce s-a petrecut și încă se petrece pe teritoriul țării noastre.

Tăierile masive și aberante de păduri, cu și fără acordul Romsilva, reprezintă una dintre cele mai mari probleme ecologice cu care se confruntă România. Problemele cu inundațiile sau alunecările de teren de asemenea sunt tragedii ce rezultă tot din cauza acestor defrișări făcute fără cap, pentru îmbogățirea unor șmecheri.

Mai jos avem 2 dintre anchetele ce prezintă modul în care legile sunt ocolite cu scopul de a tăia lemn în mod cvasilegal. Ignorați faptul că unul dintre documentare este marca Antena 3, cine se uită la Carmen Avram știe că de multe ori nu are nicio treabă cu aberațiile postului Gâdist.

Trebuie să ne protejăm resursele naturale și să nu lăsăm anumite persoane să-și bată joc de una dintre cele mai mari bogății ale acestei țări!

 

Poză: ziaruldeinvestigatii.ro

6

Moise Guran a scris o postare de blog și a ținut ieri o emisiune despre aprecierea serioasă a Francului Elvețian, eveniment valutar care va împovăra cei 190.000 de români care au credite la locuințe în moneda Elvețiană.

Guran, în mod total bizar, i-a numit “lacomi” și “proști” pe cei care au contractat în CHF. El susține că românii trebuiau să știe că moneda elvețiană putea fluctua. Eu cunosc multe persoane care nu au cunoscut potențialul de fluctuație, știu multe persoane care nu au înțeles paginile întregi de clauze privind suportarea riscului valutar din contractul de creditare, multe persoane care nu și-au permis decât un credit în CHF – dobânzile pentru Euro erau foarte mari.

Mai mult, băncile promovau activ creditele în CHF, în special prin dialog de genul “vă putem credita cu 50.000 de euro dar, fiindcă dobânda este mai mică, vă încadrați la un credit de 60.000 de euro în echivalent CHF.” Ce să facă omul care își căuta un amărât de apartament pe o piață hiper-umflată? Și până la urmă, fără cunoștințe despre piața valutară (care este uneori o loterie, cum a zis și Guran), nu este normal să alegi dobânda cea mai mică?

Discuția pe tema suportării unor riscuri de business de către simpli consumatori este lungă. Părerea mea este că nu se poate cere unor oameni de rând să calculeze cât de real este un astfel de risc, și în consecință, să îl suporte.

Inițial, în articolul de pe blog, Guran a respins posibilitatea ca băncile să suporte și ele riscul valutar, să încaseze pierderi ca urmare a aprecierii CHF, însă în urma comentariilor furioase de pe Facebook a admis această posibilitate în emisiune.

Eu nu cred că trebuie să acoperim toate pierderile din imposibilități de plată din banii contribuabililor. M-am săturat de bail-out-uri din averea publică. Nu îl cred însă nici pe Guran când zice că nu poți cere băncilor să absoarbă pierderile că se duc direct la clienți. Că nimic nu se creează, totul se transformă. Fals. Băncile au fonduri babane din comisioane hiper-umflate și tot felul de servicii și operațiuni extra-bancare. Consumatorii au un amărât de salariu.

M-a șocat agresivitatea prezentatorului TV care acționează într-un mod cel puțin bizar. Este Căpitanul Retrospecitvă care ceartă oamenii după un șoc. Însă șocul putea la fel de bine să vină pe Euro și atunci ce făcea, certa oamenii că au fost prea prudenți și conservatori cănd au făcut credite în Euro? Că nu au ales moneda CHF care în 2008-2009 era mult mai stabilă și mai avantajoasă?

➲ CONTEXT

În vara lui 1956, la București soseau fotoreporteri ai presei din Germania Democrată (RDG), stat socialist bun prieten cu – pe atunci – tânăra Republică Populară Romînă (RPR). Nu trecuseră încă 9 ani de când Regele abdicase, iar Patria socialistă era condusă spre noi culmi de civilizație și progres de Partidul Muncitoresc Romîn (PMR), în frunte cu prim-secretarul Gheorghe Gheorghiu-Dej. Mai erau 2 ani până când trupele sovietice urmau să plece din RPR, așa că prietenia româno-sovietică nu mai era atât de cușer. În vara lui ’56 la București era cald. Foarte cald. Oamenii își stingeau setea la țâșnitoarele care le ieșeau în cale pe bulevarde. Deși era cel mai negru deceniu al secolului 20 în România, fotografiile germanilor arată o Capitală surprinzător de liniștită, parcă toropită sub caniculă. Liniștea de la București era compensată de reeducarea, torturarea și/sau uciderea deținuților politici în lagăre, pușcării și colonii de muncă, pe aceeași vreme toridă. Inamicii regimului comunist mai beneficiau și de excursii la muncă pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, început în acei ani. Revoluția burghezo-democratică izbândise în România, clasele exploatatoare din vremea monarhiei fuseseră răsturnate, iar poporul era liber și stăpân pe soarta lui. Cel puțin așa zicea propaganda regimului. Urma o toamnă agitată, deoarece în România s-au auzit ecourile mișcărilor studențești de protest din Ungaria, din acel an.Bucureștii lui 1956 nu apucaseră încă să fie modificați de reconstrucția postbelică, așa că vedem cum arăta orașul după război. Fuseseră două mari evenimente care-l decimaseră: cutremurul din noiembrie 1940 și bombardamentele din al Doilea Război Mondial (aliate, din aprilie 1944 și germane, din august, același an). După, doar se curățase molozul de pe parcelele bombardate și fuseseră demolate clădirile mult prea avariate. În principiu, erau Bucureștii interbelici, acel oraș titrat cu clișeul obosit “Micul Paris” după care suspinăm, minus un număr de clădiri. Hai să o luăm la picior cu est-germanii să vedem pe unde s-au oprit ↓↓↓

➲ PIAȚA CASEI ARMATEI

Intersecția Căii Victoriei cu b-dul Republicii (fost bd. Carol I, azi Elisabeta) și b-dul 6 Martie (azi Elisabeta) fusese bombardată în aprilie 1944. Fuseseră distruse niște clădiri, al căror loc fusese luat de spații verzi sau părculețe, după curățarea parcelelor. 1956 amplasament bloc romarta 01 Oamenii se odihnesc pe bănci, sub pergole, pe locul unor case bombardate și distruse de englezi și americani în aprilie 1944. Aceeași soartă a avut-o și imobilul art deco unde-și avea sediul administrativ Editura “Cartea Românească” (una dintre cele mai prestigioase în interbelic), aflat tot aici. Pe calcanul blocului care ocupă perimetrul dintre străzile Academiei, Edgar Quinet și b-dul Republicii (actual Elisabeta pe tronsonul rond Universitate – Calea Victoriei)  se văd reclame la CEC, la ADAS, la publicațiile Romînia liberă (Organul Sfaturilor Populare din RPR) și Flacăra, dar și un afiș care promovează filmul Othello, produs de sovietici. Pe acest loc s-a ridicat în 1960 blocul Romarta. Pe partea opusă a b-dului Republicii, clădirea cu cupolă de pe colțul cu str. Academiei (azi restaurantele La Mama, Springtime și un cazinou) este fostul Hotel Bristol. 1956 amplasament bloc romarta 03 Același loc, privit în direcția opusă. Se vede Calea Victoriei, și în stânga pe colț, magazinul cu ustensile pentru pescuit “Delta Dunării”, o reinterpretare a mai vechii case Greceanu, lovită de bombe în 1944 și grav avariată. Improvizația a fost demolată după cutremurul din martie 1977 și pe colț s-a ridicat blocul Delta Dunării, cu un restaurant cu specific pescăresc la parter, în prezent Pizza Hut. Vezi ►AICI◄ ce s-a întâmplat atunci. Hotelul Bulevard a rămas intact, precum și tunul imobiliar interbelic din spate, cu reclamă la CEC în vârf. Da, și în interbelic se făceau combinații Stat-privați. Antrepriza care a ridicat blocul ]n anii ’30 a depășit cu mult regimul de înălțime admis. Hotelul Bulevard este și în prezent dominat de acel bloc, azi mult mai degradat. 1956 terasa cca 02 Germanii au mers și pe terasa Casei Centrale a Armatei (denumirea comunistă a Cercului Militar), închisă în miezul zilei, din cauza caniculei. Locul se anima seara, când se mai răcorea. Se vede mai bine și magazinul “Delta Dunării”. 1956 bd 6 martie cinema corso Două femei cară ce pare a fi un bloc de gheață în jos pe b-dul 6 Martie (Elisabeta), prin dreptul cinematografului Victoria (azi Corso). Caniculă, nu glumă! Multă lume la cinema, deoarece era un pic mai răcoare înăuntru, probabil.

➲ PIAȚA REPUBLICII

Centrul politico-administrativ al RPR se afla la Piața Republicii. Aici își aveau sediul Comitetul Central al PMR (CC al PMR) și Consiliul de Stat. 1956 restaurant athenee palace 02 Refăcut după război într-un stil mult mai auster decât în interbelic, restaurantul Hotelului Athénée Palace se menținea în top. Clienții luau masa și puteau admira Piața Republicii (fostă Piața Palatului Regal, actuală Revoluției), care bucureștenilor prezentului li s-ar părea șocant de liberă. Statuia Regelui Carol I fusese îndepărtată din fața Bibliotecii Centrale Universitare (fosta Fundație Regală). În dreapta, Consiliul de Stat (organul de conducere al RPR cu funcție echivalentă cu a unui președinte), localizat în fostul Palat Regal. Și fosta fundație, și fostul Palat Regal fuseseră restaurate după bombardamentele din aprilie 1944, care le afectaseră serios. Vezi ►AICI◄ foto-document cu Piața Revoluției bombardată. Hotelul Athénée Palace a fost cumpărat în anii ’90 de lanțul Hilton. 1956 ateneu Ateneul RPR își păstra poziția de emblemă a Capitalei, deși fusese bombardat masiv în 1944. Pe fațada principală, medalioanele reprezentând voevozi medievali și pe Regele Carol I (ctitorul clădirii) fuseseră acoperite în timpul lucrărilor de restaurare de după război, în 1948. Au fost repuse în drepturi după 1960, când regimul comunist considera că sentimentele anti-regim nu mai puteau determina vreo schimbare. În dreapta, gardul grădinii Ateneului nu fusese reconstruit încă. Se păstra sistematizarea din anii ’30, când copacii fuseseră eliminați și înlocuiți cu gazon pentru a crea o esplanadă care să ofere o perspectivă clară spre Ateneu. Se începuse repopularea cu copaci.

➲ LIPSCANI

Germanii au intrat pe Lipscani doar un pic, se pare că nu prea i-a atras zona. 1956 lipscani Faimoasa și tradiționala stradă comercială Lipscani, dar și împrejurimile (numite azi “centrul vechi” sau “centrul istoric”) era un loc foarte aglomerat, lumea ieșise la cumpărături. În stânga, în fața clădirii pe locul căreia se află azi noul sediu ArCuB și fix lângă falsul Han Gabroveni, se vindeau covrigi. Vezi ►AICI◄ minciuna gogonată a lui Oprescu, care a inaugurat o clădire care nu e ce zice el că e. Vederea este înspre intersecția cu str. Băcani, vedem clădirea cu restaurantul La Mama la parter azi, dar și Hanul cu Tei, pe dreapta, mai încolo. 1956 beraria potcoava 01Tot în zonă, la intersecția Căii Rahovei cu str. 30 Decembrie (actuală intersecție Șelari-Franceză) se afla berăria Potcoava de Aur, un loc extrem de frecventat pe vremea caniculară. Unele geamuri ale berăriei fuseseră scoase, din cauza căldurii, nu existau aparate de aer condiționat pe atunci. De remarcat cum sunt îmbrăcați cei doi tineri din prim-plan, în stilul epocii.. 1956 cofetaria lipscani 05 Strada Lipscani colț cu bulevardul 1848 (azi Brătianu) și prăvălii administrate de Trustul de Alimentație Publică Locală (TAPL) al Raionului “Tudor Vladimirescu”: Cofetăria Lipscani (unitatea nr. 59) și Mezeluri-Brînzeturi (unitatea nr. 4, care comercializa și specialități, vinuri sau lichioruri). TAPL-urile centralizau unitățile agro-alimentare de deservire a populației (baruri, cârciumi, magazine de tot felul, etc.). Raioanele fuseseră implementate în București începând cu 1950. Erau 8 raioane care înlocuiau cele 4 sectoare interbelice. Vezi ►AICI◄ totul despre raioane. Pe colț, la bulevard, Drogueria (Drogheria) de Stat nr. 4. Se menținea încă denumirea de dinainte de război a farmaciilor. Vizavi, pe str. Băniei (fostă str. Sf. Gheorghe Nou), la Piața 1848 (actuală Sf. Gheorghe), trei clădiri care există și astăzi.

➲ BĂLCESCU ȘI MAGHERU

Cel mai mult s-au plimbat germanii pe bulevardele Bălcescu și Magheru, între Universitate și până după Cinema Scala. De aici avem cele mai multe poze. E normal, deoarece această axă era pe atunci cea mai modernă din București. Lucrările la Magistrala Nord-Sud (bd. Cantemir actual, între Unirii și Tineretului) de-abia începuseră. 01 1956 bl dunarea si bis enei 02 Bd. Bălcescu (fost I. C. Brătianu) și trei clădiri. Două nu mai există: blocul Dunărea (stânga, cu restaurantul cu specific pescăresc omonim la parter) s-a prăbușit în 1977 la cutremur, iar biserica Enei a fost demolată după aceea, la ordinul lui Ceaușescu. Pe locul ambelor este azi blocul Dunărea II, construit în 1979. Vezi ►AICI◄ cum s-a prăbușit primul bloc Dunărea. 02 1956 balcescu 05 Tot pe bd. Bălcescu, spre intersecția cu str. Batiștei, imagine care ar putea fi mai veche și cu 20 de ani, să zicem din anii ’30. Neguțători sărmani vând usturoi, îmbrăcați în straie ponosite. Reclamele de pe fundal, sub egida “Pavoazarea Capitalei”, trădează epoca. 03 1956 balcescu 04 Este cald și soare, mulți poartă ochelari. Pe Bălcescu găseau multe tarabe cu cărți, dar și agenții Loto sau Reparațiuni Pistoane – Pompe – Arcuri – Stilouri. Era o vreme în care consumerismul nu exista nici măcar conceptual la noi. Mai totul se repara, mai degrabă decât să fie înlocuit imediat ce se strica. 04 1956 balcescu 07 Salubritate în ’56: un vagon de tramvai Thomson al ISB (Întreprinderea de Salubritate București) uda carosabilul încins de soarele arzător și afișa îndemnul “Păstrați curățenia orașului”. Până prin anii ’60, pe această axă au circulat tramvaiele. Se vede tot frontul stâng al b-dului Bălcescu. Clădirea cu cupolă marchează colțul cu str. Ion Câmpineanu (fostă Regală). Era cămin studențesc. A ars după 1990 și au rămas din ea doar zidurile exterioare. Demolată integral în 2013, va fi refăcută exact la fel, dar cu un corp nou anexat. Urmează o clădire de joasă înălțime, care în epocă adăpostea Muzeul Militar. Pe colțul cu str. Serghei Kirov (fostă Vienei, Wilson, ulterior Onești și actuală Dem. I. Dobrescu), blocul Wilson, datând din anii ’30. Aceasta era forma lui inițială art deco. Fațada de colț s-a prăbușit în martie 1977 la cutremur, iar apoi a fost refăcută într-un stil diferit. Vezi ►AICI◄ transformarea blocului Wilson. 05 1956 balcescu 01 Un alt stand cu cărți și cititori curioși. Pe fundal, blocul Wilson și vizavi, peste stradă, o vilă care a fost demolată peste câțiva ani și înlocuită cu masivul bloc cu Galeriile Orizont la parter. 06 1956 balcescu x kirov (dobrescu) 03 Modă și civilizație stradală bucureșteană în 1956. Țâșnitoare funcțională, coș de gunoi la îndemână și stâlpi de iluminat impunători pe bulevard. Acești stâlpi de fontă datau din aprox. 1910 și se zice că fuseseră aduși din Imperiul German. Erau foarte trainici. După război se menținuse baza stâlpilor, iar corpul principal și corpurile de iluminat fuseseră schimbate cu ceva mai în ton cu epoca. Bazele stâlpilor vechi s-au menținut până în 2013, când s-a început tăierea și aruncarea lor. De ce și-ar arunca un oraș istoria la gunoi? Pentru că administrația primarului general Sorin Oprescu avea nevoie să vină cu niște chinezării de stâlpi-bețigașe, luate pe combinații din bani publici. Noii stâlpi se încovoaie sub greutatea luminilor de sărbători, sunt de slabă calitate. În dreapta, biserica Boteanu cu turlele căzute în 1940 la cutremur. Era vizibilă din bulevard deoarece plomba (blocul) din 1960 nu fusese încă ridicată în continuarea blocului Wilson. Turlele bisericii Boteanu au fost refăcute în 2014. 07 1956 magheru 04 Spre intersecția cu str. C. A. Rosetti, stația de tramvai cu același nume și vedere spre b-dul Magheru (fost Take Ionescu). În stânga, blocul Malaxa-Burileanu din anii ’30 și reclame la Loto-Pronosport și ADAS – Administrația Asigurărilor de Stat, singura companie de asigurări din timpul regimului comunist. Blocul Malaxa-Burileanu arată jalnic azi, are multe balcoane închise cu termopane. Pe colțul cu str. C. A. Rosetti, blocul Jawol-AEG (anii ’30), cu reclamă la CEC. Această clădire a fost recent demolată și refăcută întocmai. Se numește Magheru One acum. În continuarea ei, celebrul Hotel Lido. Auto utilitara se ducea spre Piața Romană. 08 1956 magheru 02 Germanii au pozat și de vizavi. Singura casă rămasă la bulevard pe bd. Bălcescu (celelalte fuseseră demolate în anii ’30 și înlocuite cu blocuri) urma să dispară în curând și să fie înlocuită de o plombă, laolaltă cu construcția improvizată din dreapta ei. Casa adăpostise sindicatul “Sanitas” înainte de război. În continuarea ei, blocul Scala, pe colțul cu str. Rosetti. Acest bloc, avariat la cutremurul din 1940, s-a prăbușit de tot în 1977. Vezi ►AICI◄ povestea tragediei de la Scala. A fost înlocuit de blocul Scala II în 1979, construit într-un stil diferit. Vizavi, Cinematograful Republica (fost Scala). Literele care compuneau denumirea “Scala” fuseseră îndepărtate de pe clădire, numele cică era prea decadent pentru dictatura proletariatului. La parter, pe colț, era restaurantul Republica, care în deceniul următor avea să devină Lacto-barul Dorna. Capătul perspectivei, în lungul b-dului Magheru, este cupola Institutului de Științe Economice “V. I. Lenin” (actual ASE) din Piața Romană. 09 1956 cinema scala 03 La Cinema Republica rula “Contele de Monte Cristo”, un film din 1954. Din nou se confirmă apetența bucureștenilor epocii pentru cinema, chiar dacă decalajul față de ceea ce se lansa în Vest era atât de mare. 10 1956 garaj ciclop 04 Pe bd. Magheru, la Garajul Ciclop (ridicat de familia Bragadiru la finalul anilor ’20), singura parcare supraetajată din oraș la acea dată, dotată și cu service auto. În stânga, o parte din Hotelul Ambasador, imobil art deco excepțional inaugurat chiar de Regele Carol al II-lea în anii ’30. Din lipsă de spațiu, hotelul (bombardat și el în 1944, dar nu grav) își deschisese restaurant la parterul Garajului Ciclop, pentru că la parterul său era Café-Bufet Ambasador. Tot la parterul clădirii mai era și-o librărie. În dreapta, crăpăturile de structură din 1940 la blocul Scala, care au dus la prăbușirea sa în 1977. 11 1956 garaj ciclop 06 Interiorul Garajului Ciclop, neobișnuit de curat pentru generația prezentă. Dacă te uiți cu atenție, la etajul 3 se văd niște portrete. Sunt ale tovarășilor din conducerea de Partid și de Stat, membri CC al PMR. Este vizibil și un Nicolae Ceaușescu tânăr. Acum, clădirea este prăfuită, în paragină și doar spoiala albastră și arta urbană n-o vor salva. Se menține pardoseala veche, degradată. Atelierele Pegas își au în prezent sediul aici. 12 1956 garaj ciclop 01 Cealaltă parte a rampei centrale. Sub emblema Uniunii Sovietice, ropaganda regimului era omniprezentă: “Trăiască prietenia româno-sovietică!” era un slogan pe ducă, dar “Trăiască Partidul Muncitoresc Român, forța conducătoare în RPR!” era încă pe val. La Garajul Ciclop era și o exploatare de taximetre ITB (Întreprinderea de Transport București, actuală RATB). Evident că nu existau companii de taxi private. 13 1956 str simu 01 Str. Anastase Simu spre bd. Magheru și Hotelul Ambasador – asta e limita până la care au mers germanii spre Romană. În dreapta, blocul Simu (anii ’30), care s-a prăbușit pe jumătate în 1977 la cutremur. Aceasta este jumătatea rămasă intactă. Vezi ►AICI◄ cazul incredibil al blocului Simu. Uite ce amenajare frumoasă avea spațiul din fața blocului: pergole și scuaruri din anii ’30, chiar și o toaletă publică. Acesta era modelul-stas. Amenajarea aceasta nu mai există în prezent.

➲ PIAȚA NICOLAE BĂLCESCU

Spațiul în care azi se protestează masiv, această intersecție aglomerată și esențială a orașului, era percepută cu totul diferit în 1956, când trafic auto nu era. Piața Nicolae Bălcescu, azi Piața Universității, era pur și simplu un spațiu imens. Nu exista Teatrul Național, nu exista Hotelul Intercontinental, nu exista pasajul pietonal. Existau doar Circul de Stat și câteva cârciumi, pe actualul loc al Teatrului Național. Vezi ►AICI◄ transformările radicale prin care a trecut Piața Universității în timpul comunismului! 1956 univ 01 Pe colțul Bălcescu-Republicii, același model de țâșnitoare răcorea oamenii – o femeie își ajută copilul să bea apă. Interesantă este însă zona din fundal – fosta Piață a Academiei, care păstra sistematizarea interbelică – scuaruri cu verdeață în jurul statuilor și un hemicilcu (semicerc) pe lângă Palatul Creditului Industrial (actual sediu PSD sector 5) și Palatul Generala (actual sediu BCR). Amenajarea veche a fost distrusă după 2010 de administrația Oprescu. După finalizarea parcării subterane de sub statui, Primăria a refuzat să reamenajeze spațiul, de această dată pietonal, în forma inițială și a ignorat orice nevoie de spațiu verde. Zona este acum un pustiu anost, betonat. O imagine din prezent ar arăta și că statuia lui Ion Heliade Rădulescu nu a mai fost repusă pe vechiul amplasament după inaugurarea parcării. Este cazul tuturor statuilor.1956 univ 04 Vedere spre ceea ce azi este rondul de la Universitate. A existat și înainte de comuniști, dar a fost desființat după demolarea statuii lui I. C. Brătianu, care din 1903 până în 1947 ornase intersecția. Pentru a șterge amintirea celui mai bun prim-ministru al României (responsabil pentru aducerea pe Tron a primului Rege, Carol I), comuniștii au ras și rondul. Bătrânul din prim-plan se ferește așa cum poate de soarele arzător. În stânga se vede Consiliul Superior al Agriculturii (actual Minister al Agriculturii), iar în dreapta – Spitalul Colțea. Se poate observa una din cupolele laterale ale acestuia. Cupolele laterale de la Colțea au dispărut până în 1960 și au fost refăcute după 2010 într-un stil un pic diferit.1956 univ 07 Florăreasă la Universitate. Segmentul b-dului Bălcescu dintre bd. Republicii (azi Carol I) și str. Batiștei avea scuar verde pe mijloc. Neexistând încă Intercontinentalul, dominanta de înălțime era blocul de pe care recent fusese însepărtată denumirea “SovRomPetrol”. SovRomurile erau societăți cu capital mixt româno-sovietic înființate după război, prin care s-au drenat masiv bani spre URSS. În 1956, erau deja în desființare. SovRomPetrol preluase de la Creditul Minier activele (societatea care ridicase blocul în anii ’30 și care administra sondele de pe Valea Prahovei, de exemplu. Creditul Minier a alimentat Wehrmacht-ul în perioada alianței României cu puterile Axei în majoritatea războiului, 1941-1944). La parterul clădirii era un magazin proaspăt deschis, Delicatese – Carne. Aici fusese reprezentanța TARS (Transporturi Aeriene Româno-Sovietice), companie aeriană cu administrație duală româno-sovietică, pe sistem SovRom. În 1954, România a preluat toată administrația companiei și aceasta a devenit TAROM. 1956 casa oppler - academiei Spre str. Academiei se vindeau ochelari de soare și fel de fel de alte articole. Ochelarii de soare erau și atunci un accesoriu foarte la modă. Pe fundal, casa Oppler, care aparținuse celebrului berar Carol Oppler. El a avut o fabrică de bere pe locul actualului Hotel Marriott, demolată în anii ’80 de Ceaușescu. Cam în perioada acestei poze, casa Oppler trecea prin transformări – parterul ei dinspre str. Academiei era retras și se crea un portic (arcade cu coloane) care să o lege de o plombă construită atunci în continuarea ei – blocul cu Anticariatul Unu la parter).

➲ STADIONUL 23 AUGUST

Mândria regimului Dej nu putea lipsi din fotoreportajul est-german. Inaugurat în 1953, stadionul 23 August (numit după ziua națională din perioada comunistă) era localizat la periferia orașului, dincolo de Bariera Vergului (Piața Muncii azi). Redenumit Stadionul Național “Lia Manoliu” după 1989, a fost demolat în 2007. Pe locul său a apărut Arena Națională, un stadion la standarde actuale. 1956 stad 23 aug 01 Germanii au surprins tineri la antrenamente. Capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri. A găzduit meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte de muzică (după 1989). Este celebru pentru defilările masive de 23 August, în vremea regimului Nicolae Ceaușescu (1965-1989). 1956 stad 23 aug 04 Vedere din gradene. Este incredibil cum arăta stadionul în vârstă de doar 3 ani, atunci. Pe fundal, un pic din împrejurimi – zonă cvasi-rurală care urma să se dezvolte în deceniul următor. Edit: cel din poza de mai sus este de fapt stadionul Farul, din Constanța. A fost inaugurat în 1957, așadar fotografia este făcută când la stadion se mai făceau amenajări exterioare.

➲ ALTE LOCURI

Pentru a ne forma o imagine cât mai completă despre Bucureștii lui 1956, e bine să vedem și alte zone, pe care germanii nu au insistat atât de mult. Au ajuns, totuși, în multe alte locuri din oraș: 1956 str c a rosetti 02 Intersecția străzii C. A. Rosetti cu str. Snagov (actuală Nicolae Filipescu) și-un transport de butelii cu un vehicul pe care scrie “Atențiune! Respectați viteza legală.” Da, așa arătau plăcuțele de înmatriculare în anii ’50. Pe fundal, blocul masiv treizecist ridicat pe colțul străzii Rosetti cu str. Tudor Arghezi (fostă și actuală Dionisie Lupu, pe acel segment). E prima oară în acest set când vedem străduțe secundare, majoritatea pavate încă cu piatră cubică atunci. 1956 pta libertatii 01 Din nou bucureșteni la cinema. De data asta, un cinematograf de cartier – Cinema Libertății, la poalele dealului Filaret și în rondul cu Fântâna Zodiac din fața Parcului Libertății (fost și actual Parc Carol I). Desigur, și aici rula “Contele de Monte Cristo”. În stânga, colțul cu str. 11 Iunie, iar în dreapta, observăm că jocul la loterie era un sport foarte la modă în anii “50. Fostul cinematograf este azi în paragină avansată și toată zona a decăzut dramatic după 1990. Casa din dreapta este și ea abandonată. 1956 parc izvorul rece 11 Relaxare, răcoare și noua fântână (pe atunci) din Parcul Izvorul Rece – un rond în axul b-dului Republicii (actual Carol I). Comuniștii schimbaseră denumirea Pieței Pache Protopopescu după ce demolaseră statuia celebrului primar bucureștean. În locul ei au apărut un bazin și o fântână. Din motive inexplicabile, în 2007, primarul sectorului 2, General Neculai Onțanu, a demolat fântâna și a înlocuit-o cu o statuie absolut hidoasă a lui Nicolae Bălcescu. Statuia fusese refuzată de regimul comunist și zăcuse prin depozite. 1956 man casin 02 Mănăstirea Cașin, aproape nouă, deoarece deși construcția ei se încheiase în 1938, războiul întârziase realizarea finisajelor. Lucrările au fost reluate între 1946-1956. La data fotografiei se finaliza catapeteasma de marmură şi alabastru, începută patru ani mai devreme. Între 1956-1960 biserica a fost închisă, arhiva confiscată și preotul paroh trimis la închisoare. A fost redeschisă în 1960, iar ultimele finisaje au fost făcute între 1962-1977. 1956 man antim 02 Tineri artiști desenează în curtea Mănăstirii Antim (ridicată 1713-1716), printre cele mai celebre din Capitală. A fost afectată de demolările masive dintre 1980-1984, care au făcut loc Casei Poporului și b-dului Victoria Socialismului (actual Unirii). Vezi ►AICI◄ cum se vedea de sus șantierul Casei Poporului! Palatul Sinodal (1912) a fost translat (mutat) din calea unui bloc de pe Unirii. Clădirea, cu o lungime de 52,51 metri şi o lăţime de 22,80 metri, în greutate de 9.000 tone, la care s-a adăugat şi greutatea celor 100.000 de cărţi din Biblioteca Sfântului Sinod, de cca. 1.000 tone, a fost rotită cu 13°10″ şi deplasată pe o distanţă de 10 metri, pe 21 ianuarie 1985, la o temperatură de –18° C. Durata operaţiunii a fost de 6 ore şi 20 minute. Inginerul Eugeniu Iordăchescu a supervizat întreaga operațiune. El a salvat mai multe biserici de la demolare în acea perioadă, dar și alte clădiri, în mai multe orașe. 1956 ferentari 01 De necrezut: în poză avem locuințe din Ferentari. Aici e cvartalul blocurilor roșii, numite așa datorită cărămizii roșiatice aparente de pe fațadă. Au fost construite după al Doilea Război Mondial, între 1945-47, pe parcele libere. Inițial: l, erau locuințe ieftine pentru salariații adiministrației PTT (Poșta Telegraf Telefon) în baza unui proiect de dinainte de război. Cvartalul ăsta e un proiect modernist experimental remarcabil: cartier format din blocuri-bară cu cca. 600 apartamente, așezate după axa heliotermă, cu facilități pentru locuitorii și restul cartierului. A fost prima investiție majoră a regimului pro-comunist instaurat după război (1945 – Guvernul Petru Groza). În 1956, zona era titrată “cartierul muncitoresc Ferentari”. Din păcate, în prezent anvelopările termice recente, acoperirea cărămizii aparente și spoirea fațadelor în fel de fel de culori au stricat unitatea și unicitatea acestei zone. 1956 arc triumf 03 Arcul de Triumf, în mijlocul pieței pavată cu piatră cubică. Zona Kiseleff își menținea farmecul chiar și sub regimul comunist. Arcul în sine, inaugurat în 1930 de Regele Carol al II-lea, simboliza lupta românilor pentru a construi România Mare, ideal realizat în 1918. După 1947, comuniștii înlocuiseră efigiile din marmură ale Regelui Ferdinand I și ale Reginei Maria cu motive florale și scoseseră de pe laterale cele două proclamații ale Regelui Ferdinand: cea din 1916, la intrarea României în Războiul de Reîntregire (1916-1918) și cea din 1918, cu ocazia Marii Uniri. Proclamațiile se găsesc azi în muzeul din interiorul Arcului și, la peste 25 de ani de la căderea regimului comunist, ele nu au fost repuse pe exterior, la locurile lor. 1956 unirii 03 Scenă pitorească la Piața 28 Martie (actuală Unirii). Florari pe str. 30 Decembrie (fostă Carol și actuală Franceză), care în acea perioadă ieșea din centrul vechi, intra în piață, cotea dreapta pe locul Magazinului Unirea și mergea în Dâmbovița. Pe colțul b-dului 1848 cu b-dul George Coșbuc (actual colț Brătianu-Coposu) se găsea biserica Sf. Ioan-Nou (sau Sf. Ionică-Piață), mutată în 1987 cu 23 de metri în spate și privată de vedere directă dinspre piață prin ridicarea pe colț a blocului cu Raiffeisen Bank la parter azi. Piața Unirii este locul din București care s-a schimbat cel mai mult în ultimul secol. Vezi ►AICI◄ cum!

➲ OAMENI

Dincolo de cum arăta orașul în acea vară, hai să privim mai atent câteva cadre cu oameni. Ce făceau unii bucureșteni? Cum își petreceau timpul? 1956 ziare 01 Îmbulzeală (posibil aranjată) la o tarabă unde se vindeau ziare din RDG. Vedeta: celebrul cotidian “Der Morgen” (“Dimineața”), publicat între 1945-1991. Nu se putea să nu vadă șefii de la Berlin interesul poporului român muncitor pentru publicațiile est-germane. 1956 cartofi Vânzare de cartofi în plină stradă, posibil în zona Pieței 28 Martie (Unirii). Cântare ca cel din imagine am văzut cu toții, ba chiar în unele piețe încă se mai folosesc. 1956 diversitate Diversitate absolut neașteptată în 1956, pe străzile Capitalei RPR. Este amuzant cum privesc bărbații din spate la personajele din prim-plan. Mai ales în acei ani, persoanele de culoare erau o raritate în România. 1956 femei 02 Vânzare în stradă. Diferența vestimentară dintre vânzătoarea din prim-plan și femeile din plan secund este mai mult decât evidentă. Egalitatea promovată de regimul comunist era doar în manualele de propagandă și în ideologia cu care era îndoctrinată populația.

➲ CONCLUZII

40 de poze. 40 de instantanee care ne conectează la o epocă pe care mulți dintre noi n-au prins-o, poate nici părinții noștri. O epocă restrictivă, vremuri exrem de tensionate, mascate însă frumos sub cadrele surprinse într-un București leșinat de căldură. Deutsche Fototek a publicat fotografiile făcute de est-germani în ’56 la noi ca parte a demersului de digitalizare a arhivelor lor foto. Am putut vedea și noi cum arătau centrul Capitalei RPR, dar și alte zone din oraș atunci. Setul acesta de poze compensează oarecum un deficit de imagini asociat cu prima parte a anilor ’50 în Capitală. Regimul Dej a început serios construcția de clădiri noi abia după 1955, așa că e normal să existe mai multe poze din 1959 încolo, cu realizările. Excelente din punct de vedere documentaristic, cadrele de mai sus acoperă un areal destul de larg: din Ferentari până la Unirii, de la Universitate până la Arcul de Triumf. Dar tu? Ție cum ți s-a părut călătoria în ’56?

Later Edit: Acest articol a fost atât de accesat încât pe 14.01.2015, timp de jumătate de zi, acest site a fost inaccesibil.

Later Edit 2: Articol preluat frumos de publicația Catchy aici.

Later Edit 3: Alex Constantin a realizat 8 comparații 1956-2015, aici.

0

Una dintre cele mai mediatizate tari din ultimii 4-5 ani, Coreea de Nord, starneste atat curiozitate cat si uneori frica. Odata cu filmul de The Interview, conducatorul Kim Jong-un si implicit Coreea de Nord au primit iarasi multa atentie din partea presei si al publicului, asa ca m-am gandit ca un documentar proaspat ce prezinta situatia din tara asiatica poate oferi cateva raspunsuri celor interesati.

Odata cu ocazia noilor interdictii impuse nord-coreenilor, organizatiile internationale au publicat si o lista de persoane ce sunt implicate in afaceri cu statul coreean. Aceasta este incercarea de a bloca o afacerile ilegale in care este implicata conducerea statului corean.

Si ca sa parafrazam un meme celebru: North Korea is best Korea. Enjoy!