Guest post: Poliția – forța progresului social în societatea românească

Citeam zielele trecute un comentariu despre modul în care noi, românii, n-am schimbat un regim rău cu unul bun, ci un regim cu un PR prost cu unul cu un PR excelent. Probabil că e mai degrabă expresia unei profunde dezamăgiri, decât a unei realități. ȘI totuși. Haideți să citim evenimentele din ultimele săptămâni în altă grilă. La unul dintre cele mai bune licee din București izbucnește un scandal. Am scris și cu alte prilejuri despre împrejurările cel puțin suspecte în care s-a încercat terfelirea imaginii unui profesor de matematică. Concomitent, un agent de circulație își descoperă talentele literare.

Profesorul sever și rigid versus polițistul bun și sensibil

În povestea care se țese nu odată cu ajutorul unor jurnaliști de moralitate îndoielnică avem următoarele personaje. Profesorul de matematică cu nume predestinat Severius Moldoveanu despre care lucrătorii din presă – cu greu putem să-I numim jurnaliști – publică informații la a treia mână. Sursa informațiilor lor este un blog al unei mame a cărei fiică este colegă cu presupusul elev umilit, elev care nu depune nici o plângere. În fine, să nu ne împiedicăm în ”detalii”. Portretul este al unui individ sever, rigid și insensibil care dorește să umilească elevii. Presa, cum bine s-a afirmat de atâtea ori, nu se mulțumește să ne informeze. Dacă ne-ar informa am afla că există suspiciuni cu privire la sursele acestor informații. Dacă ne-ar informa poate ar cita-o pe și Emilia Șercan. Într-o ”postare-investigație” ea arăta cum Alexandru Cumpănașu, un acolit al lui Gabriel Oprea, publica pe site-ul fundației sale informația că ministerul educației va declanșa o anchetă la Vianu. Interesant este că o publica înainte ca ministerul însuși să facă acest anunț! Dar important este că lucrătorii din presă s-au străduit din răsputeri să imprime în mintea publicului imaginea profesorului rigid și sadic care mănâncă elevi pe pâine. Această imagine a fost întregită și de seria de articole în care sistemul de învățământ era atacat din toate direcțiie.

Totuși, povestea noastră trebuie să aibă și un personaj pozitiv. Cine să fie el? Nimeni altul decât cel mai bun scriitor, dintre polițiști, firește. Godină, Marian Godină! El și nimeni altul este cel care, de la nivelul său modest de agent de circulație, a pornit o revoluție. O revoluție care s-a terminat cu o lansare de carte în cadrul Biliotecii Central Universitare, cea condusă, poate nu întâmplător, de o absolventă a unei facultăți arondate SRI-ului – Mireille Rădoi, lansare la care a participat însuși premierul României Dacian Cioloș. Ce să mai, succes garantat! Un bun exemplu de: ”Așa da, băi stimați cetățeni”! Poza la gazeta de onoare!

Despre România ca stat polițienesc s-a mai scris. Mulți avertizează cu privire la avântul pe care l-au luat în ultima vreme instituțiile ”de forță” cum le place să se autodenumească pentru a evita termeni mai apropiați de realitate cum ar fi cel de ”instituții represive”. N-ar fi nici o problemă cu așa-numitele instituții de forță, doar că ele menite să conserve ordinea socială, oricât de nedreaptă ar fi ea. Și atunci? Cum ajunge o instituție hiper-conservatoare simbolul progresului social? Păi, simplu: cu eroi luminoși care luptă pentru dreptate, ca domnul Godină, nu cu profesori care chinuie elevii cu matematica!

O poveste relativ inocentă dacă n-ar avea urmări tragice. Se discută tot mai des despre desființarea instituției ”staliniste” care este inspectoratul. De notat că lucrătorii din presă de la Hotnews se referă cu același termen când vine vorba depsre liceele românești. Școala este deci o instituție retrogradă ”stalinistă” care trebuie radical reformată. Reformată în sensul că trebuie desființate inspectoratele – ultimele insule care garantau un statut independent al profesorului și un control al directorilor care și așa au ajuns un soi de patroni pe bani publici – în termenii noii limbi de lemn ”manageri de educație”. Vă vine să credeți sau nu, dar educația și școala sunt de fapt instituțiile retrograde și represive. În schimb poliția, cu al său Godină, reprezintă progresul, viitorul luminos! Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe dedicația pe care i-a scris-o domnul Godină domnului prim ministru că aflăm imediat că poliția română va angaja zece mii de oameni!

Pe scurt: avem un profesor de matematică presupus abuziv și un polițist scriitor de succes. Prin urmare, școala este rea și retrogadă, poliția bună, corectă și, iată, sensibilă! Concluzie: desființăm inspectoratele școlare și angajăm polițiști! Jos matematica, trăiască paza și protecția! Cu Godină înainte către progresul social, cu amenzi, cătușe și bastoane!

Urâtele întruchipări ale McCarthyistului românesc

Este oare doamna Mungiu-Pippidi noul Mîndruță? Într-un editorial scris pe romaniacurata.ro a luat toate lucrurile care nu îi plac dânsei, la grămadă, și le-a pus pe seama propagandei ruse, așa cum face orice McCarthyist convins. Și ca orice McCarthyist convins cheamă serviciile să vâneze vrăjitoarele din toate mișcările sociale cu care nu este de acord.

Printre lucrurile presupus-generate de propaganda rusească era și cazul Bodnariu. Unul din cele mai complexe fenomene sociale din europa contemporană este simplificat și aruncat pe seama rușilor.

Pancarte? Ruși. Proteste? Ruși. Asta cu toate că știm că în spatele mișcării organizate de protest se află numeroase organizații portestante / baptiste de sorginte occidentală, familia Bodnariu însăși fiind penticostală. Organizații cu o fenomenală coeziune de grup.

Mai mult, în alt editorial despre cazul Bodnariu a lansat o tiradă deșănțată despre cât de avansat moral este Norvegia și cât de înapoiată și fundamentalistă este România. Și din asta reiese clar, cu lipsă izbitoare de logică – autoritățile norvegiene sunt nevinovate.

Fără a nega că România stă prost la capitolul progresism și modernitate, și fără a nega că Norvegia conduce, statistic, în domeniul ăsta, o gândire progresită impune să nu ne bazăm pe generalități și statistici, ci să examinăm fiecare caz în parte.

Examinând cazul Bodnariu, din perspectivă progresistă și modernistă, nu avem cum să nu observăm niște inadvertențe față de alte țări europene. În majoritatea țărilor clădite pe un fundament umanist orice măsură drastică în viața unui om se ia cu o judecată prealabilă iar oamenii au la îndemână o serie de garanții judiciare până să ajungă să sufere una din cele mai grele sancțiuni pe care statul le poate impune – luarea copiilor. Ori, obiectiv, există anumite dubii că aceste garanții există sau sunt respectate în Norvegia.

Avem date despre un număr mare de plângeri și campanii anti Barnevernet. Multe dintre ele par realmente sincere. Avem și explicații istorice care ne ajută să descifrăm cum au devenit Norvegienii obsedați de protecția copilului – relele tratamente aplicate copiilor născuți din tați nemți din forțele de ocupare de exemplu.

Sigur, sunt și alte detalii sociale mai subtile care necesită mult mai mult spațiu pentru examinare, spațiu pe care nu îl am aici. De exemplu, clash-ul cultural între Norvegia care își educă copiii numai cu vorba și imigranții învățați să își educe copiii cu scatoalce trebuie rezolvat drastic numai în favoarea legilor norvegiene, sau ar trebui ca autoritățile să țină cont de faptul că pentru orice imigrant adaptarea culutrală necesită timp, și, deci, măsurile educative și supravegherea ar fi mai bune ca măsurile drastice punitive?

Așa că de ce este doamna Mungiu-Pippidi oarbă la detaliile astea și crede fără niciun dubiu în nevinovăția și superioritatea norvegiană? Să fie Soros?

Așa cum tocmai explica Nicușor Dan în articolul în care încearcă să-și justifice sursele de finanțare, Fundația Soros nu mai injectează de mult volume mari de fonduri în România. Actualmente, cel mai mare volum de finanțare vine de la aşa-numitele “fonduri norvegiene”, adică fonduri structurale din partea guvernelor Islandei, Lichtenstein şi Norvegiei alocate ţărilor care au aderat la UE după 2004.

Iată o posibilă explicație. O altă explicație ar fi că atunci când lansezi și tu un anumit tip de propagandă dai în tot și în toate fără judeci mai adânc.

De ce nu are nevoie Bucureștiul să fie Capitală Culturală Europeană 2021

Cultura e un concept pe care mulți ni-l flutură prin față. Oameni de cultură, instituții de cultură, publicații culturale, toate cică muncesc pentru culturalizarea neamului. Problema e că nu prea se vede. Să venim la București, să vedem cum stă treaba. Centrul cultural al Primăriei Capitalei, ARCUB, este pus în fața unei reorganizări iminente, care periclitează proiectul București 2021, prin care se dorește câștigarea titlului de Capitală Culturală Europeană în 2021. O să explic punctual de ce Bucureștiul nu are nevoie de acest titlu, după care vedem care e agitația la ARCUB și un caz revoltător de furt intelectual.

bucuresti-2021 sigla
BUCUREȘTI 2021

CARE E TREABA? Începând din 1985, Uniunea Europeană desemnează unul sau două orașe, din țări candidate sau pre-candidate, drept Capitală Europeană a Culturii. Se așteaptă ca orașele alese să prezinte, timp de un an, un program cultural inovator și susținut care să accentueze bogăția, diversitatea și similaritățile culturii europene în fața unui public internațional. În general, nu se nominalizează capitalele țărilor, deoarece ele beneficiază deja de toată atenția, promovare și oportunitățile culturale, prin statutul lor. Mai degrabă, ar trebui să se marșeze pe orașe provinciale, pentru a muta atenția în teritoriu și a contribui la vizibilitatea și dezvoltarea unor regiuni care altfel nu ies în față. Exemplul Sibiului în 2007 este grăitor, să ne amintim că tot centrul istoric de acolo a fost restaurat și reabilitat atunci. Continue reading De ce nu are nevoie Bucureștiul să fie Capitală Culturală Europeană 2021

Cum arată vara lui ’56 la București, colorată după 60 de ani

Acum un an, articolul cu 40 de poze comentate din vara lui 1956 la București devenea cel mai accesat din istoria de 8 ani a Rezistenței Urbane (la momentul ăla), cu peste 50.000 de Share-uri directe pe Facebook și sute de mii de vizualizări aici, pe site. În ziua postării, ne-a picat server-ul de două ori din cauza accesării fără precedent. Apoi, articolul a început să circule, parțial sau integral, prin tot felul de locuri de pe Internet. A fost tradus, pozele au fost extrase în albume pe Facebook, într-un cuvânt, oamenii chiar au fost încântați să descopere un oraș pe care nu au apucat să-l cunoască – Bucureștiul de acum 60 de ani. Recomand să citești postarea inițială înainte de a parcurge articolul ăsta, să înțelegi contextul în care au fost realizate fotografiile.

Dragoș Andreescu, zis Jumară, pasionat de istorie și fotografie veche, a venit cu o super idee: a ales cinci cadre din vara lui 1956 și le-a colorizat, le-a dat viață și le-a făcut să arate și mai spectaculos. Dragoș se ocupă de ceva vreme cu colorizarea fotografiilor monocrome vechi, așa că nu rata pagina Istorie în culori, unde își postează creațiile. Este unul dintre cele mai interesante proiecte de readucere în prezent a istoriei, prin colorarea ei.

Acum un an, spuneam că:

În vara lui 1956, la București soseau fotoreporteri ai presei din Germania Democrată (RDG), stat socialist bun prieten cu – pe atunci – tânăra Republică Populară Romînă (RPR).

Numai că pozele erau integral alb-negru. Acum, la 60 de ani de când au fost făcute, cinci dintre ele arată mult mai bine în culori. (Re)descoperă-le mai jos ↓↓↓ Continue reading Cum arată vara lui ’56 la București, colorată după 60 de ani

Informații despre venirea Netflix și Hulu în România. Cum se poate accesa versiunea US

Ieri Netflix a venit în România. Până acum era blocat și putea fi accesat doar prin soluții de VPN. De azi atât aplicațiile Google Play și iPhone cât și website-ul netflix.com sunt active pentru România.

Pentru 10 euro/lună românii au acum acces la o vastă colecție de seriale și filme. Comparativ cu costul unui abonament de cablu, care are multe canale de toată jena, Netflix / Hulu sunt foarte competitive și merită chiar înlocuit abonamentul de cablu (canalele de știri și posturile tradiționale românești se pot prinde gratis digital cu antenă specială).

Totuși, din grila Netflix pentru România lipsesc seriale importante precum House of Cards (flagship-ul Netfilx) și Sherlock (serial foarte bun cu drepturi de distribuție BBC).

Avem următoarele variante de configurare posibile:

  1. Abonare Netflix România și vizionare pe IP Românesc – varianta cea mai simplă, mergi pe netflix.com și faci un cont. Lipsesc seriale importante și sunt câteva în plus (e.g. Ray Donovan). Soluția permite conectarea la serviciul Netflix de oriunde, inclusiv în vacanță în România și în țări în care e activ Netflix (foarte multe, începând de azi).
  2. Abonare Netflix SUA și vizionare prin VPN sau SmartDNS – se vede o selecție mai largă de seriale. Cum ne instalăm VPN, descris mai jos. Soluția este adecvată mai mult pentru un singur apartament (VPN-ul este instalat pe un singur router și e o bătaie de cap să îl muți pe alt router).
  3. Abonare Netflix SUA și vizionare pe IP Românesc – în fine, dacă te-ai abonat prin Netflix SUA când ieși din raza routerului tău cu VPN ,Netflix revine la versiunea românească și îți scade selecția de seriale. Dar măcar ai mobilitate. Soluția ar fi ideală și în cazul în care Netflix bagă în grilă unele seriale românești.

Cel mai important, un abonament Netflix poate fi împărțit în mai multe apartamente și pe mai multe device-uri. La abonamentul de 10 euro nu merg decât 2 download-uri (streamuri) în același timp. La abonamentul de 12 euro merg 4 downloaduri (stream-uri) în același timp. Deci abonamentul de 12 euro poate fi lejer împărțit cu părinții/socrii/frații, atâta timp cât nu rulează mai mult de 4 filme pe 4 deviceuri diferite în același timp. Pentru clarificare, merge împărțit un cont pe un număr mare de device-uri (cifra oficială e secretă dar se spune că până la 50, inclusiv în apartamente diferite) dar nu merg decât 1, 2, respectiv 4 vizionări simultane.

Capture

Notă: Netflix nu are ÎNCĂ subtitrări în limba română, doar engleză. Probabil vor fi implementate în curând.

Cum ne abonăm la VPN sau SmartDNS?

Cel mai bun ar fi un serviciu plătit. Există și servicii gratis, pentru browser, dar dacă vreți Netflix pe tablete și televizoare va trebui un VPN sau SmartDNS instalat pe router-ul la care se conectează aceste device-uri. De exemplu, aici puteți achiziționa Getflix, un serviciu VPN și SmartDNS cu doar 36$ pe viață. Nu lunar, ci one-time payment pe viață. Notă: inițial prețul afișat este de 39$ dar dacă aștepți apare un pop-up care îți oferă o reducere de 10% prin trimiterea unui cod pe e-mail.[oferta sold out momentan]

De exemplu, aici puteti achizitiona ibDNS SmartDNS un serviciu SmartDNS cu doar 56$ pe viață. Nu lunar, ci one-time payment pe viață. Notă: inițial prețul afișat este de 59$ dar dacă aștepți apare un pop-up care îți oferă o reducere de 10% prin trimiterea unui cod pe e-mail.

Odată achiziționat serviciul de VPN este destul de ușor să își configurezi routerul conform instucțiunilor destul de ușor de urmărit. Getflix este activat doar pentru anumite servicii de streaming pe anumite țări, astfel încât puteți debloca chiar și streamuri englezești. Fiindcă este activat doar pentru anumite site-uri/servicii, NU va afecta accesul la site-uri românești.

Hulu

Tot ieri a fost deblocat în România și site-ul Hulu. Nu au fost deblocate aplicațiile de Android și iPhone. Nu te poți abona la Hulu cu card bancar românesc încă. Cel mai simplu mod de a plăti pentru Hulu este prin achiziționarea unui gift-card Hulu de pe Walmart. Vei primi un cod pe e-mail cu care vei putea alimenta contul de Hulu. Din păcate, va trebui să faci asta odată la câteva luni.

Care este diferența dintre Netflix și Hulu?

Netflix are seriale block-buster de calitate foarte bună precum House of Cards, Narcos, Jessica Jones, Marco Polo, Breaking Bad, Black Mirror, etc.

Hulu are seriale mai de zi cu zi, gen How To Get Away With Murder, Grey’s Anatomy, toate desenele (Family Guy, Simpsons, South Park) și toate sunt aproape la zi. Există mici excepții, de exemplu nu a apărut sezonul 2 din Fargo.

Spre deosebire de Hulu care ține pasul cu TV-ul, serialele Netflix apar de obicei pe serii și sunt deseori cu o serie în urmă, mai puțin serialele originale Netflix, de bună calitate, care apar câte o serie odată.

Concluzia 

De ce scriu toate astea când percepția este că mulți români încă descarcă seriale de pe torente și n-au bani de asemenea luxuri?

În primul rând pentru că este corect să dai bani producătorilor unor seriale bune, dacă ai de unde. Și comparativ cu abonamentul de cablu la care mulți dintre noi pot ușor renunța, serviciile descrise mai sus nu sunt așa de scumpe.

Mai mult, ele vor rula instant pe tablete și televizoare, direct din telecomandă, la calitate vizuală foarte bună (Netflix merge până la 4K la unele seriale, de exemplu Narcos, ori nu prea găsești torente în format 4K).

Bineînțeles ca să îțelegi diferența trebuie să încerci, și cum prima lună e gratis, n-ai de ce sâ nu o faci.