Cum s-a schimbat Dâmbovița, de la maluri verzi la acoperire, decopertare și recanalizare

Poate îți pare incredibil, dar Dâmbovița a fost cândva acoperită total între Piața Unirii și Piața Națiunile Unite. Și nu doar pentru câțiva ani, ci pentru o jumătate de secol, din anii ’30 până-n anii ’80. E un episod de istorie bucureșteană despre care cumva nu prea se vorbește, așa că hai să elucidăm misterul cu niște poze din epocă. Până să ajungem însă la acoperirea râului, trebuie să știi că el n-a arătat întotdeauna cum îl vezi astăzi și a trecut prin două canalizări majore, la un secol distanță una de alta. Etapizat, despre asta e vorba: Continue reading Cum s-a schimbat Dâmbovița, de la maluri verzi la acoperire, decopertare și recanalizare

Guest Post: Bucharest, as seen by an Albanian who grew up in Greece

paris
As an Albanian who grew up in Greece in the late 1990s, during my first years of travelling abroad, the more I saw famous destinations such as Rome, Paris, Brussels, Amsterdam etc., the more I hated the architecture back in my home countries, found it pretty scary and shameful. However, during recent years, because of frequent travelling I have to say that I’ve reached a point where I get bored of great opera buildings, huge cathedrals, majestic shopping streets, lock bridges or super-modern transportation. Better said, not necessarily bored, but feeling the need for an equilibrium between worth-visiting tourist sites, which are of undebatable historical/aesthetic interest, and non-mainstream, as well as “tourist-unfriendly” areas.

Cec-Calea-VictorieiVictory Avenue (Calea Victoriei), a tourist-must in Bucharest
herastrauHerăstrău Park, the largest in Bucharest
DSC7938The Press House, a Stalinist reminder from the 1950s

Bucharest, simply put, is the city that gives the willing tourist a double perspective and offers a lot of contrasts. I’ll explain. Along with areas and buildings of “traditional” interest for the average tourist like the Parliament Palace, the Romanian Atheneum, the National History Museum (those I had the time to visit or at least see from outside) and green spaces which I really appreciate in a city, like Tineretului or Herăstrău parks, where I had the chance to have a stroll, this city really got me hooked for being “real”. It misses nothing that other post-communist capitals have, and even more. Plenty of communist housing blocks and communist institutional buildings (e.g. the Free Press House, the Parliament) make up for an evocative scenery which can touch people in different ways, from what I’ve heard other tourists whispering.

CPThe Parliament (a.k.a. the People’s House) and Union Avenue (Bulevardul Unirii)
bragadiruBragadiru Palace on historical Rahova Street (Calea Rahovei)
cotroceniCotroceni upscale district

Moreover, walking on the side of Union Avenue (Bulevardul Unirii) and behide the buildings lining it, I had the chance to see how old urban planning was severed in order to transform Bucharest into the “new city” proclaimed by Nicolae Ceaușescu (Romania’s last communist leader, ousted in 1989), i.e. wide streets packed with buildings, big boulevards highlighting what the regime wanted: its greatness. While having a walk on historical Rahova Street (Calea Rahovei), I also had the chance to see the beautiful Bragadiru Palace, the really pleasant and bustling Flower Market (Piața de Flori), and got all the way to Cotroceni upscale district. Especially in Cotroceni, one could see how the “mansion area” was simply in contrast with a nearby decaying industrial area, if I’m not mistaken.

vitanVitan residential district, a non-tourist attraction

No doubts that I would definitely suggest to curious travelers to check out this city that left a really good impression on me! It’s not only about the multiple contrasts that I encountered, it’s not only about the interesting and thrilling history surrounding every area and building I saw, but also about the half-vanished smile in the face of people that have recently suffered from poverty and political unrest. It was a thing that really captured my heart there. The quick pace of people moving around, working, shouting in this city, trying to help, sometimes even with not the best English, a vibrant nightlife especially for the youth and multi-culturalism embracing the city, are some of the things which I had the chance to experience for a short while. It really made regret only staying there for 4 days. I’m really looking forward to experience this city more next time, from a Bucharester’s point of view.

All aerial pictures with the exception of Paris, Calea Victoriei and Cotroceni district are taken from Alex Gâlmeanu’s blog.
The cover photo is also taken from Alex Gâlmeanu‘s blog.
________________________________________

Text sent by Fabio Abazzi. Follow him on Instagram.

Învață de la profesioniști cum se mutilează casele vechi în București!

Predicție: în 10 ani vom avea un București izolat termic aproape complet, spoit în culori stridente, iar identitatea orașului, reprezentată de clădirile vechi valoroase, se va dilua până în punctul în care n-o să mai recunoaștem stilurile de arhitectură sau când au fost construite clădirile.

Asta o să se întâmple dacă se continuă campania dementă în plină desfășurare de a “upgrada” imobilele vechi, unele dintre ele cu fațadele degradate sau considerate prea “bătrânicioase” de actualii locatari. Este cazul multor zone din oraș, unele istorice, care au devenit mozaicuri scârboase, unde incoerența e la ea acasă. Fiecare face ce vrea pe tarlaua lui, autoritățile ignoră ce se-ntâmplă. Uite șapte exemple care te vor scoate din sărite, deoarece o să plouă cu retardare, nesimțire, ignoranță și prost-gust. Să-nceapă numărătoarea inversă: Continue reading Învață de la profesioniști cum se mutilează casele vechi în București!

Pe Calea Rahovei, la Fabrica Bragadiru


România a fost cândva o ţară prosperă, datorită, şi în parte, marilor industriaşi precum Dumitru Bragadiru, Dumitru Mociorniţă, Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, ş.a. În Capitală se mai păstrează rămăşiţe ale gloriei industriale de odinioară, monumente de început de secol XX: Fabrica „Bragadiru” (Rahova), Fabrica „Luther” (Griviţa), Fabrica „Malaxa” (Faur), Moara lui Assan, Fabrica „Oppler” (GIB), etc. Cam toate (în afară de Oppler – dispărută) sunt astăzi în paragină, avariate, pe lânga bombardamente şi cutremure, de nepăsarea autorităţilor şi de indiferenţa specifică a bucureştenilor actuali faţă de monumentele istorice.

Urcând panta Căii Rahovei, înainte de a se ajunge la Vama Bucureşti-Antrepozite, pe partea stângă se observă un mare complex industrial aparent abandonat. Unele clădiri lipsesc, altele sunt în paragină şi toate se încadrează în peisajul dezolant al zonei, odată prosperă. Vorbim de Fabrica de Bere „Rahova”, fostă „Dumitru Bragadiru şi Fiii”.–>

Dumitru Marinescu, ulterior Marinescu Bragadiru, de origine modestă, şi-a construit averea pas cu pas, fără şiretlicuri. A început în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878). Iniţial, a construit o fabrică de alcool în comuna Bragadiru din judeţul Ilfov, lângă Bucureşti. Tot acolo a mai înălţat o şcoală şi o biserică.

Următorul pas a fost achiziţionarea terenului delimitat de Calea Rahovei şi bd. Maria (George Coşbuc), unde a ridicat celebra sa fabrică din Capitală, la concurenţă directă cu deja existentele Luther (Griviţa) şi Oppler (GIB), ambele de origine germană, foarte apreciate de consumatori.

Etichete de bere produsă de Fabrica “Bragadiru”, de sus în jos: 1900, 1910, 1940. Aflăm că fabrica era şi Furnizor al Curţii Regale.

Începutul secolului XX a prins Fabrica “Bragadiru” cu dotări tehnologice de ultimă generaţie la acea dată şi cu o producţie care o depăşea pe cea a competitorilor, cumulată. Complexul fabricii includea, printre altele, o sală de proiecţii („cinema”), magazine şi o sală de bal, în interiorul Palatului Cultural. Patronul avea o grijă deosebită faţă de angajaţii săi. Originea săracă îl făcea pe Dumitru Bragadiru să înţeleagă exact situaţia muncitorilor.

Palatul Bragadiru în 1911.
Detaliu de interior – Palatul Bragadiru, de Alex Gâlmeanu.

Palatul Cultural, un club al muncitorilor, se dorea a fi un loc în care aceştia să se relaxeze şi să se distreze. Cunoscut ulterior drept „Palatul Bragadiru”, construcţia care urcă panta Căii Rahovei este una remarcabilă, ridicată între 1905 şi 1911. Cupolele sale dominau casele negustoreşti cu prăvălii de pe partea opusă a drumului şi creau o perspectivă deosebită spre zona puternic comercială din imediata vecinătate.

Dumitru Marinescu Bragadiru s-a stins în 1915, fabuloasa sa afacere şi averea aferentă fiind administrate în continuare de Dumitru, fiul său cel mare. Conservele şi berea produse de marea fabrică erau promovate în multe din publicaţiile vremii. Reclame cu Bragadiru apăreau şi în Catalogul Abonaţilor S.A.R. de Telefoane: Bucureşti şi jud. Ilfov, cum sunt cazurile de mai sus, din anii 1937 şi 1938.

Foto via Radu Oltean.

Punctele de desfacere a mărfurilor livrate din Calea Rahovei nr. 157 variau de la pieţele centrale, magazinele şi cârciumile cunoscute, până la bodegi periferice, precum cea din şoseaua Vitanului, fotografiată în anii ’30.

După o perioadă de prosperitate în interbelic, în România a început al Doilea Război Mondial (1941-1945), cu tot ce înseamnă o conflagraţie: bombardamente, nesiguranţă, falimente. După război, membrii familiei Bragadiru rămaşi în ţară au fost închişi de noile autorităţi comuniste, cei din străinătate rămânând în exil.

Hala dinspre Calea Rahovei în zilele noastre, cu frontonul încă gol – numele fondatorului a rămas şters. În culori fistichii, hala adăposteşte un magazin de decoraţiuni interioare, care sfidează legile economiei: nu are vad comercial, este situat într-o zonă săracă, vinde articole scumpe, şi totuşi se menţine pe linia de plutire!

După o instaurare cu forţa a Republicii Populare la 30 decembrie 1947, s-a dezlănţuit furia comunistă. Astfel, la 11 iunie 1948 a fost naţionalizată întreaga industrie din România. Fabrica de Bere şi Conserve „Dumitru Bragadiru şi Fiii” a fost redenumită Fabrica de Bere „Rahova”, iar numele întemeietorului a fost şters cu furie proletară de pe frontispiciu.

Calea Rahovei la Casa de Cultură în 1978 – o zonă comercială normală. Foto: Dan Vartanian.
Aproximativ aceeaşi imagine în 2008 – peisaj dezolant, maidane şi drum pustiu.

Clubul fabricii – Palatul Bragadiru – a devenit Casa de Cultură „V. I. Lenin”, după reîmpărţirea Capitalei în opt raioane, după modelul sovietic. Fabrica de Bere „Rahova” a continuat să producă şi în perioada comunistă – cu mult mai mult decât în perioada regimului burghezo-moşieresc, spun statisticile vremii.

Calea Rahovei cobora pe lângă Palatul Bragadiru şi mergea până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, la fostul Pod Rahova, lângă Palatul Justiţiei.

Un punct de debit destul de cunoscut era cel de la intersecţia Căii Rahovei cu strada Sabinelor, unde se formează un mic scuar, chiar lângă fabrică. Firma ruginită se mai vede şi astăzi, atârnând de casa abandonată.

Privind înapoi spre fostul Palat Bragadiru dinspre scuarul Sabinelor în 1978, se văd Calea Rahovei încă pavată cu piatră cubică, precum şi casele de vis-a-vis de Casa de Cultură Lenin.

Aproximativ aceeaşi perspectivă luată în anul 2008 arată transformări şocante: zona este abandonată şi izolată. Locul caselor de pe stânga a fost luat de un maidan cu bălării si giganticul Palat al Ştiinţei, noua Casă a Academiei, încă neterminată.

Privind dinspre Palatul Bragadiru spre strada Sabinelor (sus), aliniamentul trotuarului din faţa fostelor case se vede încă. Jos, Casa Academiei văzută dinspre str. Sabinelor.

Corpuri de clădiri văzute dinspre Calea Rahovei.

Declinul dramatic al întregii zone a Fabricii Bragadiru, dar şi al Căii Rahovei până la Piaţa Chirigiu a început în anii ’80 ai secolului trecut, odată cu demolările masive şi construcţia noului Centru Civic, proiect megalomanic al dictatorului Ceauşescu. Noua Casă a Academiei (ridicată din ordinul Elenei Ceauşescu), acest „pui” al Casei Republicii a distrus micile străduţe care mergeau înspre Calea 13 Septembrie dinspre Calea Rahovei. Calea Rahovei a fost secţionată în 3 de noile bulevarde.

După 1990, fabrica Bragadiru a intrat în paragină. Privatizată în 1998, a continuat să se degradeze, în ciuda dorinţei exprimate de moştenitorii industriaşului de a o prelua şi restaura. Cererea de restituire din 1994 a fost respinsă, pe motivul inexistenţei vreunui temei legal pentru un astfel de transfer.

Hala dinspre Calea Rahovei văzută dinspre Vama Bucureşti-Antrepozite – intersecţia cu str. Uranus.

Descendenţii lui Dumitru Bragadiru au reuşit să obţină doar Palatul din Calea Rahovei, după anul 2000. L-au reparat, iar în prezent aici se găseşte sala de baluri „Colosseum”, unde se organizează diverse evenimente. Din cauza maidanului lăsat în urmă de demolări şi a construcţiei noii Academii şi a blocurilor, această secţiune din Calea Rahovei este astăzi moartă din punct de vedere comercial. Cafeneaua deschisă la parterul Palatului Bragadiru a dat rapid faliment, neexistând vad comercial, doar haite sălbatice de câini maidanezi.

Halele de la bd. George Coşbuc, văzute dinspre Piaţa Regina Maria.
Nu tot zidul a fost renovat – aici este un zid de panoplie, care maschează întreruperea frontului continuu de la bulevard.
Vedere din bd. George Coşbuc, înspre şoseaua Viilor (sus) şi înspre Piaţa Regina Maria (jos).
Intrarea Fabricii “Bragadiru” dinspre bd. Coşbuc şi Piaţa de Flori.

Cât despre fabrică, bucăţi din aceasta sunt demolate pe furiş, noaptea, pentru că se urmăreşte ridicarea unui complex comercial acolo – Halls American Mall. Câteva corpuri de clădire au dispărut deja, şi în prezent, se toarnă fundaţii pentru construcţii noi în perimetrul fostei fabrici. Unele din corpurile rămase în picioare au fost renovate în culori dubioase.

În prezent, Fabrica Bragadiru este în plină transformare şi nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem ce va face modernitatea dintr-un simbol decăzut al prosperităţii interbelice a României.

Mai multe detalii găsiţi şi în articolul despre aceeaşi fabrică din ziarul “Ring”.