Cea mai tristă zi însorită la Club Colectiv: cronică post-tragedie

20151031_145055

12188209_10208402514764312_5078736636100054206_o
30.10.2015. Concert Goodbye to Gravity în club Colectiv. Artificiile care au declanșat dezastrul.

12191915_1193765497324449_8333589628841972891_n
30.10.2015. Concert Goodbye to Gravity în club Colectiv. Artificiile care au declanșat dezastrul.

12188942_10153281252931158_7348912926073414801_n
30.10.2015. Concert Goodbye to Gravity în club Colectiv. Începutul incendiului.

ESENȚIALUL. În seara zilei de 30.10.2015, 27 29 30 31 de persoane au murit și peste 200 au fost rănite într-un incendiu la clubul Colectiv din București, strada Tăbăcarilor (Piața Bucur), sectorul 4. Numărul morților ar putea crește, mulți rănți sunt în stare foarte gravă. Victimele sunt în majoritatea lor persoane tinere, inclusiv adolescenți. Niște artificii aprinse în timpul unui concert cu intrare liberă au aprins bureții fonoizolanți de pe stâlpi apoi flăcările s-au extins la tavanul cu șipci de lemn de brad aranjate în panouri fonoizolante. Erau puse acolo pentru a rezolva reverberațiile necontrolate dintre stâlpi și tavan, respectiv tavan și pereți. Pe stâlpi nu s-au pus panouri pentru că trebuia o soluție cu absorbție mai puternică (stâlpii fiind foarte nefericit situați d.p.d.v. acustic). Oamenii s-au călcat în picioare încercând să iasă pe singura ușă de acces în/din club, minusculă. Tragedia de la clubul Colectiv arată că incompetența, corupția și nepăsarea au devenit deja criminale. A trebuit să moară zeci de oameni nevinovați care voiau doar să se distreze la început de weekend pentru ca lumea să-și dea seama de niște lucruri de bun-simț. E timpul să ne trezim, e timpul să ne respectăm!

20151031_145243
BACKGROUND. Clubul Colectiv funcționează de peste doi ani ani într-un spațiu inadecvat din incinta fabricii Pionierul, un complex de clădiri de la începutul secolului 20, completat după al Doilea Război Mondial cu corpuri noi. Fostele hale de producție sunt azi cluburi, ateliere, săli de repetiții, studiouri, sedii de asociații, etc. Nu au beneficiat de investiții majore în consolidare sau restaurare. Tot ce s-a făcut acolo s-a făcut pe genunchi, e o cârpeală. Totul pentru profit imediat și în cazul clubului Colectiv s-a văzut ce criminal a fost acest demers meschin. Așadar, Fabrica Pionierul înglobează mult mai multe decât clubul Colectiv. Mai sunt două cluburi de salsa și încă un club pe lângă acestea.

20151031_145609
31.10.2015. Martor ocular al incendiului, intervievat de presă.

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul de Interne, a confirmat că clubul Colectiv NU AVEA AUTORIZAȚIE DE LA POMPIERI SĂ FUNCȚIONEZE. Nu a cerut-o niciodată și oricum nu ar fi obținut-o, deoarece, de exemplu, în loc de șase ieșiri bine marcate pentru evacuare, așa cum prevede legea, acest spațiu avea doar două uși mici, una din ele blocată, iar cealaltă dând într-un container lipit de clădire și abia apoi în curtea fabricii. Nu au cum să iasă pe acolo în timp util sute de oameni. Nu au cum să ajungă autospecialele la club, că e ditamai parcarea în curtea fabricii. Accesul e o glumă proastă acolo. Nu s-a adaptat spațiul la funcțiunea nouă când s-a deschis clubul. Tavanul era acoperit cu izolație fonică si şipci de lemn de brad care au creat practic un cuptor încins când s-a dat cu pirotehnice. Bureții fonoizolanți cu care erau înveliți stâlpii sunt extrem de inflamabili. Gestul de a da cu pirotehnice acolo, într-un spațiu mic, închis, a fost cretin. Era la mintea cocoşului că o asemenea propunere trebuia respinsă din start. În incendiu s-a folosit un singur extinctor.

Nu este un caz izolat. În ultimii 10 ani 6 cluburi din orașe mari ale lumii au ars foarte rapid din cauza pirotehnicelor care au dat foc antifonării. Chiar nu era ceva neașteptat.

Până cu un weekend înainte de tragedie, în Colectiv se mergea cu turma, se înghesuia lumea ca în sardele și nimeni nu-și punea vreo problemă. Evenimente de succes, îmbulzeală, profit maxim. Patronii huzureau, autoritățile închideau ochii la nereguli, totul ok. Până pe 30.10.2015.

PATRONII. Clubul Colectiv e deținut de firma Colectiv Club SRL. Acționarii sunt Alin Anastasescu – 47% (acționar majoritar și fondator), Paul Cătălin Gancea – 30% și Costin Mincu – 23% (sursa: Recom, via Attila Biro). Patronii și managerii clubului, audiați la Poliția Capitalei, nu au exprimat niciun sentiment de regret pentru că goana lor pentru profituri mari a ucis zeci de tineri nevinovați, care voiau doar să se distreze. Au zis doar că nu ei au organizat concertul.

20151031_145225
31.10.2015. Martor ocular al incendiului, intervievat de presă.

PROBLEMA PRINCIPALĂ. Autorizațiile de funcționare ale multor cluburi deschise în spații inadecvate se dau în multe cazuri ilegal, localurile neîndeplinind condițiile minime de evacuare a oamenilor în caz de calamitate sau alte cerințe minime. Amenajările interioare în multe din cluburi sunt incompatibile cu normele PSI și favorizează extinderea unui incendiu cauzat, în acest caz de la Colectiv, de artificii. Autoritățile nu ar trebui să avizeze funcționarea unor asemenea localuri cu risc mărit de propagare rapidă a unui incendiu.

AUTORITĂȚILE LOCALE. Primarul de la sectorul 4, pe raza căruia era clubul, Cristian Popescu Piedone (UNPR, ex-PC), zice că Primăria a amendat zilele trecute localul pentru că personalul era necalificat. Piedone nu poate explica de ce, deși el a semnat autorizația de funcționare a clubului Colectiv, nu s-a asigurat că subalternul său, șeful Poliției Locale sector 4, nu a trimis periodic echipe să verifice că ceea ce au declarat patronii pe proprie răspundere (că e totul ok la club) se transpune și în realitate. Cum a fost posibil ca acest local să funcționeze în halul ăsta atâta timp? Clubul Colectiv a aniversat doi ani în 2015. Ce păzesc autoritățile când fac controale?  Și autoritățile sunt vinovate pentru ce s-a întâmplat, pentru că au permis patronilor clubului să stea liniștiți și nu i-au deranjat niciodată cu întrebări. Tragedia asta putea fi atât de ușor evitată. În schimb,  mafioții legali din Primărie umblă prin afacerile oamenilor și dau amenzi pentru tot felul de chichițe – că nu au orarul afișat la ușă,  că nu au poster cu adaosul comercial practicat, etc.

Cireașa de pe tortul nesimțirii – Piedone spune că inspectorii Primăriei nu pot verifica cluburile de noapte fiindcă au programul până la ora 16:00. Fulguşorii.

SISTEMUL MEDICAL. Deși inițial spitalele din București au avut probleme să preia peste o sută de răniți (arși), ulterior repartizarea s-a făcut eficient, operațiile de urgență au avut loc exact la timp, iar răniții au primit îngrijiri la standarde înalte. Ministerul Sănătății s-a coordonat foarte bine cu Ministerul de Interne. Medicii au venit benevol de acasă să îngrijească pacienții.

20151031_145217
31.10.2015. Banderolă instalată de Poliția Locală sector 4 pentru delimitarea zonei tragediei.

20151031_145537
31.10.2015. Polițiști de vorbă cu paznicul fabricii Pionierul, în fața porților închise.

POLITICIENII. Politicienii, în frunte cu președintele Klaus Iohannis (președintele Facebook-ului, care a revenit în țară și a declarat platitudini), sunt jenanți și inutili. “Exprimăm compasiune”, “suntem alături de” și alte sintagme-stas de PR în cazul tragediilor nu au niciun efect în contextul acestei tragedii. Președintele a vizitat răniții în spital, a vizitat clubul făcut scrum, a depus niște flori și-o lumânare, a spus că e revoltat și că trebuie să facem să fie bine, să nu fie rău. Politicienii din Parlament sau cei din funcțiile de administrație locală puteau să aibă grijă că normele de autorizare a cluburilor sunt respectate. Premierul Ponta, în ședință de urgență la Guvern, a cerut verificarea tuturor localurilor. Probabil o să fie o acțiune heirupistă, o să fie închise câteva cluburi – țapii ispășitori – dar problema nu va fi remediată. Populația trebuie educată să se respecte mai mult, să fie mai exigentă și să ceară intrarea în legalitate a cluburilor, barurilor, restaurantelor, etc.

20151031_145719
31.10.2015. Oameni de toate vârstele aduc un ultim omagiu victimelor.

DOLIU NAȚIONAL. Guvernul a decretat trei zile de doliu național: 31.10, 01-02.11. Potrivit Legii nr. 75/1994, în zilele de doliu național instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României. Drapelul ste arborat în bernă şi la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României, la punctele de trecere a frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă. Totodată, posturile naţionale de radio şi televiziune, precum şi instituţiile de cultură îşi adaptează programul în mod corespunzător. În plus, toate manifestările culturale, artistice şi sportive programate pentru această zi sunt amânate.

20151031_145339
31.10.2015. Televiziuni-puhoi.

20151031_145737
31.10.2015. cadre artistice de efect cu florile aduse de oameni.

20151031_150052
31.10.2015. Maratonul transmisiunilor în direct.

20151031_145251
31.10.2015. Exploatarea momentului. Mini-studio improvizat pentru o emisiune de seară de la fața locului, din Piața Bucur.

MASS MEDIA. Presa exploatează la maximum drama umană, așa cum era de așteptat. Colaje de imagini pe muzică dramatică sau de jale, titluri bombastice și relatări uneori exagerate. E rost de făcut audiență. Scârbă maximă față de televiziunile care au alergat să facă rating pe seama tragediei. Reporteri de la unele televiziuni au hărțuit cunoscuții morților în noapte pe Facebook să obțină informații sfâșietoare, să-i bage în direct la TV, să stoarcă lacrimi și audiență. Reporteri la fața locului nu știau ce epitete să mai folosească să accentueze dramatismul situației. Decența, reținerea și respectul nu se predau în școlile noastre de jurnalism. E o junglă acolo. De apreciat ce au făcut Realitatea TV și Discovery Channel – au suspendat calupurile publicitare pe parcursul zilei de 31.10.

20151031_150009
31.10.2015. Oamenii aprind lumânări și lasă flori la zidul fabricii Pionierul.

20151031_145906

OAMENII DE RÂND. Este impresionant câte sute de oameni au donat sânge în primele ore după incendiu. Numărul donatorilor a depășit 1000. Oamenii au distribuit rapid informațiile pe Facebook și au dat dovadă de solidaritate. Centrele de donare sânge au deveniut neîncăpătoare, nu au făcut față fluxului de doritori. Mulți au mers și au depus flori și lumânări la fabrica Pionierul, în memoria celor uciși de goana criminală după profit a patronilor clubului și incompetenței autorităților locale.

Mai este și categoria retardaților, care au spus că tinerii care ascultă death metal sunt sataniști, că meritau să moară, sau că au pățit asta pentru că au ignorat valorile ortodoxe și au sărbătorit Halloween-ul. O teorie tâmpită vehiculată și de mass-media centrală se referă la faptul că melodia “The Day We Die”, cântată de trupa Goodbye to Gravity în seara tragediei, a prevestit ce urma să se întâmple. Misticism, superstiții și multă prostie.

GENERALIZARE. Majoritatea cluburilor din centrul vechi al Capitalei (că acolo e risc mare de incendiu) nu respectă normele PSI, cu toate astea funcționează fără probleme. Și asta e doar o latură a neregulilor. Șpaga, relațiile și corupția merg mână-n mână. Autoritățile și patronii de localuri știu că riscă viața cetățenilor, dar banul e mai important. Noi țipăm de ani de zile că nu e deloc ok cum e gândită distracția în centrul vechi și în București. Cluburile din beciurile caselor au căi minuscule de acces, nu sunt dotate cu extinctoare și -nu au țâșnitori (sprinklers) pe tavan. Sprinklers se declanșează la fum și căldură. Sunt umplute cu un lichid care e sensibil la caldură. Când se atinge o anumită temperatură, explodează acel mic recipient și declanșează automat stropitoarele.

Insa esențiale sunt ușile cu deschidere rapidă. Aceste uși au o bară longitudinala care se apasă pentru deschidere în situații de urgență.

20151031_145949
31.10.2015. Omagii și polițiști.

CE FACEM MAI DEPARTE? E vremea să se facă evaluări drastice și urgente ale cluburilor deschise în spații necorespunzătoare. Ne uităm, de exemplu, la centrul vechi, cu beciurile pline de oameni unde ajungi pe o scăriță/ușiță. Vă dați seama ce tragedie și mai mare ne paște în caz de cutremur? Vrem să vedem localuri închise pe bandă rulantă. Pentru că viețile oamenilor sunt mai importante decât profitul unor așa-ziși patroni. Responsabilii pentru dezastrul de la Colectiv trebuie să plătească. Sperăm ca ancheta să-i identifice pe toți cei implicați. Presiune pe autoritățile responsabile și boicot al localurilor care nu respectă legislația.

RECLAMAȚI ORICE NEREGULI PRIVIND NORMELE DE PREVENIRE ȘI STINGERE A INCENDIILOR ȘI/SAU EVACUAREA PERSOANELOR PE CARE LE OBSERVAȚI ÎN LOCALURILE PE UNDE MERGEȚI. Uitați-vă după extinctoare, țâșnitoare în tavan, marcarea ieșirilor de urgență, etc. Fiți mai exigenți. Ați putea salva vieți astfel.

Un aspect important legat de prevenirea incendiilor în cluburi este interzicerea fumatului în astfel de incinte. Fumatul în astfel de incinte creşte mult pericolul de incendiu. Noi milităm pentru asta de ceva timp, fiind înjurați de mulți fumători și patroni de cluburi. Aşteptăm ca Parlamentul să adopte odată legea aia care interyice fumatul în baruri, cluburi, cafenele, restaurante, etc.

20151031_154047

ÎN LOC DE CONCLUZII

31.10.2015, după-amiaza. Am dat o tură prin centrul vechi din București să văd dacă se țin petrecerile de Halloween programate pentru seara. Strada Şelari. Plin de cluburi, multe dintre ele nu respectă normele PSI. Mai toate au afişe cu petreceri de Halloween pentru seara asta. Multe localuri au decis însă să respecte doliul național. Întreb fata care invită oamenii într-unul din localuri (nu cel din poza de mai sus):

– Auzi, se ține petrecerea diseară?
– Daaa, normal!
– Dar ştiți că de la ora 00:00 e doliu național, nu? (notă ulterioară: doliul era deja în vigoare la momentul conversației, dar ideea se menține)
– A, da, dar la noi nu se aplică.
– Cum aşa?
– Patronul e japonez, deci nu e român.
– Şi de-asta nu e obligat să respecte doliul?
– Exact! Oricum, asta ne-a zis să explicăm dacă întreabă cineva. Aveți rezervare?

Totul ok în anumite localuri din centrul vechi. Aici, tragedia de dincolo de Piața Unirii, de la clubul Colectiv, e ceva distant şi oarecum tabu. Şi ce, dacă au murit ăia, să nu se mai distreze clienții diseară?
Abia aştept nişte controale serioase în centrul vechi. Vreau să văd şi implicarea primăriei sectorului 3 şi a primăriei generale – entitățile care guvernează zona asta – în toată tărăşenia.

20151031_150230

20151031_145422

UPDATE ▼▼▼

20151101_161644_HDR
COMEMORARE. Duminică, 1 noiembrie 2015, a avut loc în București un marș de comemorare a celor 30 de victime (până în acel moment) ale incendiului și de solidaritate față de supraviețuitori și familiile lor. Oamenii s-au strâns la Piața Universității, de unde au coborât spre Piața Unirii, iar apoi pe cheiul Dâmboviței au ajuns la podul Mărășești, de unde pe strada Bucur s-au îndreptat spre fabrica Pionierul și clubul Colectiv. Undeva între 11.000 și 12.000 de oameni au luat parte la comemorare de-a lungul zilei. Au adus flori și candele pe care le-au depus la zidul fabricii. O mare de lumânări străjuiește intrarea pe unde în noaptea de 30 spre 31.10.2015 erau scoși morții și răniții. Atmosferă solemnă, tristețe, regrete și revoltă. Totuși, niciodată n-am mai fost între atâtea mii de oameni și să fie atâta liniște. A fost ceva demn și absolut necesar. Mai jos, câteva poze:

20151101_150635_HDR
01.11.2015. Marșul de comemorare la podul Mărășești.

20151101_150659_HDR
01.11.2015. Marșul de comemorare pe b-dul Mărășești.

20151101_150650_HDR
01.11.2015. Marșul de comemorare pe b-dul Mărășești.

20151101_150726_HDR
01.11.2015. Marșul de comemorare pe str. Bucur.

20151101_155929
01.11.2015. Piața Bucur, fabrica Pionierul, club Colectiv.

20151101_154149_HDR
01.11.2015. Piața Bucur.

20151101_155738_HDR
01.11.2015. Piața Bucur – str. Între Gârle.

20151101_155656_HDR
01.11.2015. Piața Bucur. Localnicii din zonă, la ferestrele caselor. Ei au ajutat în noaptea tragediei: au scos morții și răniții din club, au adus pături pentru supraviețuitori.

20151101_160830_HDR
01.11.2015. Piața Bucur.

20151101_161347_HDR
01.11.2015. Piața Bucur.

20151101_161549_HDR
01.11.2015. Piața Bucur.

20151101_162310_HDR
01.11.2015. Piața Bucur. Număr enorm de flori și lumânări aduse de oameni pentru a cinsti memoria celor uciși de corupție.

Cum era pe vremuri la Fabrica de bere Luther și cum au distrus-o acum


În 1869, Principatele Române Unite aveau deja un nou domnitor, în persoana lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care îl înlocuise cu trei ani înainte pe Alexandru Ioan I (Cuza).

Vedere spre Cişmigiu în 1856, de Ludwig Angerer – via Radu Oltean.

Bucureştii aveau încă aerul patriarhal al unui târg oriental. Lipsită de clădiri publice şi instituţii puternice, Capitala Principatelor Unite a început sub Carol I o epocă de nemaivăzut progres. În capătul Podului de Pământ (actuală Calea Plevnei), Erhard Luther, prieten protestant al Domnitorului şi afacerist din Imperiul German, a ridicat fabrica română de bere cu abur care îi purta numele. –>

Fabrica Luther se constituia într-un complex de clădiri care, pe lângă halele industriale, includea şi o grădină de vară pentru angajaţi – „Eliseul Luther”, dispărut. Strada Elizeului, adiacentă fabricii, de aici îşi trage denumirea. Tot lângă fabrică se găsea şi casa în care locuia proprietarul, dispărută şi ea.

După 1881 şi ridicarea României la Rang de Regat, Erhard Luther a primit de la M. S. Regele Carol I, pentru fabrica pe care o administra, titlul de „Furnizor al Curţii Regale a României”.

Fabrica aflată în perimetrul delimitat de actuala Şosea a Orhideelor, Calea Plevnei, strada Fluviului şi bd. Dinicu Golescu producea una dintre cele mai celebre mărci de bere autohtone, Gambrinus. Era lider de piaţă la nivelul anilor 1870-1890. Pe locul doi se situa Fabrica de Bere „Oppler” (ulterior GIB), tot de origine germană.

 

Fabrica de Bere “Bragadiru”, în perioada de apogeu.

Fabrica Luther a început să piardă cotă de piaţă odată cu ascensiunea afacerii lui Dumitru Bragadiru, care îşi deschisese o fabrică în Rahova. Astfel, la schimbarea secolului din XIX în XX, cei doi competitori germani fuseseră întrecuţi de Bragadiru, din punct de vedere al volumelor de producţie şi al nivelului tehnologic. Luther îşi pierde şi titlul de „Furnizor al Curţii Regale” în favoarea competitorului său.

Mărci de bere produse la “Luther”.

Cu toate acestea, Luther a rămas pe piaţă, în postura de jucător mai mic, şi a reuşit să-şi menţină clientela fidelă chiar şi după moartea, în 1890, a fondatorului. Afacerea trece în administrarea Sofiei, soţia lui. În 1915, ea vinde fabrica unui afacerist transilvănean pe nume Carl Czell. Îmbunătăţirile tehnologice aduse de acesta cresc capacitatea de producţie a berii şi permit Fabricii Luther ca în perioada Primului Război Mondial (1916-1918) să producă siropuri şi sos de tomate.

Perioada interbelică a fost una de stabilitate pentru fabrica fondată în 1869. O fotografie din anii ’30 din intersecţia bulevardului Carol I cu strada R. Poincaré (actuală Academiei) conţine şi o firmă care anunţă un punct de desfacere al berii Luther – în incinta restaurantului „Trocadero”, situat în casa Oppler, aparţinând celuilalt industriaş.

Zona adiacentă fabricii a fost bombardată intens în 1944, întregul cartier Griviţa fiind grav afectat.

Însăşi fabrica Luther a fost afectată de bombardamentele aliate din primăvară. Radu Oltean furnizează în premieră fotografiile de mai sus, adevărate documente de război. Complexul fabricii a pierdut mai multe corpuri în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale.

În 1948, Fabrica de Bere „Erhard Luther” a fost naţionalizată, iar numele i-a fost schimbat în Întreprinderea de Bere Bucureşti – Fabrica „Griviţa”.

Aceasta a furnizat în continuare băutură în timpul dictaturii proletariatului, având numeroase punct de debit, cel mai probabil unul chiar lângă intrarea în fabrică, pe Şoseaua Orhideelor, într-una din casele de lângă complex.

Hala cu acoperiş verde, renovată de Heineken.

Fosta fabrică “Luther” s-a zbătut mult în perioada de tranziţie de după 1989. După câteva parteneriate şi asocieri nereuşite, a fost preluată în 2000 de Brau Union Romania, filială a grupului olandez Heineken.

Hala verde, văzută dinspre Şoseaua Orhideelor.

Hală veche dinspre str. Fluviului (st.) şi mascată de clădirea comunistă mai tânără (dr.).

Afacerea nu a mers bine: zona cvasi-centrală, proximitatea Gării Basarab, blocurile şi traficul intens îngreunau aprovizionarea. Astfel, în 2005, grupul a decis închiderea Fabricii Griviţa şi relocarea operaţiunilor la Constanţa şi Haţeg.

Clădire din complexul “Griviţa”.

 

Complexul Griviţa, înghiţit de Pasajul Basarab în construcţie. Vedere aeriană din vara anului 2009, de pe contul meu de Flickr.

Ruinându-se tot mai mult de la an la an, s-a pus problema demolării ei, în special în contextul ridicării Pasajului suprateran Basarab. Fabrica este însă clasată ca monument istoric, deşi fostul Primar General Adriean Videanu declarase că fosta fabrică nu ar trebui să fie o piedică în calea Pasajului Basarab.

Şoseaua Orhideelor la porţile Fabricii “Luther”. Pe aici va trece Pasajul suprateran Basarab.

În continuare, complexul Luther-Griviţa este abandonat, iar halele cu acoperişuri spectaculoase sunt ultimele „suveniruri” dintr-o epocă în care România era cu adevărat un punct important pe harta Europei.

Nu există nicio scuză pentru abandonarea unui obiectiv industrial atât de important. Chiar şi cu producţia oprită, un Muzeu al Industriei tot ar fi putut fi organizat. Mă gândesc la cazul Fabricii de Bere „Heineken” din Amsterdam, Olanda. Este şi muzeu, şi producător activ, în acelaşi timp.

Diferenţa de viziune constă în faptul că la noi, arhitectura veche industrială este considerată o povară ce opreşte progresul imobiliar, în timp ce afară, este valorificată şi exploatată pentru imensul potenţial turistic.

Nota Bene: Am folosit poze luate acum ceva vreme de pe net, asa ca nu mai stiu de unde provin. Daca va recunoasteti pozele, anuntati. Multumesc!

Update 2014Producătorul de bere Heineken România, companie cu afaceri de 265 mil. euro şi un profit net de aproape 42 mil. euro în 2012, a vândut la sfârşitul lui 2013 fosta fabrică Luther/Griviţa către un grup de investitori imobiliari din rândul cărora face parte şi Ionuţ Dumitrescu, fondator al firmei de consultanţă imobiliară Eurisko. Terenul cu o suprafaţă de 2,7 hectare din dreptul pasajului Basarab a fost scos la vânzare de la sfârşitul anului 2011, dar tranzacţia a fost finalizată abia în 2013, după ce Heineken a obţinut de la Primăria Municipiului Bucureşti aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal care permite realizarea unor construcţii pe 70% din suprafaţa terenului, un CUT de 3 (coeficient de utilizare a terenului care permite realizarea de clădiri cu o suprafaţă de până la 81.000 mp) şi un regim de înălţime de până la 14 etaje (45 de metri). Info de aici.

Așadar, soarta încă unui complex industrial de epocă a fost decisă: ștergerea din istorie. Felicitări!

Pe Calea Rahovei, la Fabrica Bragadiru


România a fost cândva o ţară prosperă, datorită, şi în parte, marilor industriaşi precum Dumitru Bragadiru, Dumitru Mociorniţă, Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, ş.a. În Capitală se mai păstrează rămăşiţe ale gloriei industriale de odinioară, monumente de început de secol XX: Fabrica „Bragadiru” (Rahova), Fabrica „Luther” (Griviţa), Fabrica „Malaxa” (Faur), Moara lui Assan, Fabrica „Oppler” (GIB), etc. Cam toate (în afară de Oppler – dispărută) sunt astăzi în paragină, avariate, pe lânga bombardamente şi cutremure, de nepăsarea autorităţilor şi de indiferenţa specifică a bucureştenilor actuali faţă de monumentele istorice.

Urcând panta Căii Rahovei, înainte de a se ajunge la Vama Bucureşti-Antrepozite, pe partea stângă se observă un mare complex industrial aparent abandonat. Unele clădiri lipsesc, altele sunt în paragină şi toate se încadrează în peisajul dezolant al zonei, odată prosperă. Vorbim de Fabrica de Bere „Rahova”, fostă „Dumitru Bragadiru şi Fiii”.–>

Dumitru Marinescu, ulterior Marinescu Bragadiru, de origine modestă, şi-a construit averea pas cu pas, fără şiretlicuri. A început în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878). Iniţial, a construit o fabrică de alcool în comuna Bragadiru din judeţul Ilfov, lângă Bucureşti. Tot acolo a mai înălţat o şcoală şi o biserică.

Următorul pas a fost achiziţionarea terenului delimitat de Calea Rahovei şi bd. Maria (George Coşbuc), unde a ridicat celebra sa fabrică din Capitală, la concurenţă directă cu deja existentele Luther (Griviţa) şi Oppler (GIB), ambele de origine germană, foarte apreciate de consumatori.

Etichete de bere produsă de Fabrica “Bragadiru”, de sus în jos: 1900, 1910, 1940. Aflăm că fabrica era şi Furnizor al Curţii Regale.

Începutul secolului XX a prins Fabrica “Bragadiru” cu dotări tehnologice de ultimă generaţie la acea dată şi cu o producţie care o depăşea pe cea a competitorilor, cumulată. Complexul fabricii includea, printre altele, o sală de proiecţii („cinema”), magazine şi o sală de bal, în interiorul Palatului Cultural. Patronul avea o grijă deosebită faţă de angajaţii săi. Originea săracă îl făcea pe Dumitru Bragadiru să înţeleagă exact situaţia muncitorilor.

Palatul Bragadiru în 1911.
Detaliu de interior – Palatul Bragadiru, de Alex Gâlmeanu.

Palatul Cultural, un club al muncitorilor, se dorea a fi un loc în care aceştia să se relaxeze şi să se distreze. Cunoscut ulterior drept „Palatul Bragadiru”, construcţia care urcă panta Căii Rahovei este una remarcabilă, ridicată între 1905 şi 1911. Cupolele sale dominau casele negustoreşti cu prăvălii de pe partea opusă a drumului şi creau o perspectivă deosebită spre zona puternic comercială din imediata vecinătate.

Dumitru Marinescu Bragadiru s-a stins în 1915, fabuloasa sa afacere şi averea aferentă fiind administrate în continuare de Dumitru, fiul său cel mare. Conservele şi berea produse de marea fabrică erau promovate în multe din publicaţiile vremii. Reclame cu Bragadiru apăreau şi în Catalogul Abonaţilor S.A.R. de Telefoane: Bucureşti şi jud. Ilfov, cum sunt cazurile de mai sus, din anii 1937 şi 1938.

Foto via Radu Oltean.

Punctele de desfacere a mărfurilor livrate din Calea Rahovei nr. 157 variau de la pieţele centrale, magazinele şi cârciumile cunoscute, până la bodegi periferice, precum cea din şoseaua Vitanului, fotografiată în anii ’30.

După o perioadă de prosperitate în interbelic, în România a început al Doilea Război Mondial (1941-1945), cu tot ce înseamnă o conflagraţie: bombardamente, nesiguranţă, falimente. După război, membrii familiei Bragadiru rămaşi în ţară au fost închişi de noile autorităţi comuniste, cei din străinătate rămânând în exil.

Hala dinspre Calea Rahovei în zilele noastre, cu frontonul încă gol – numele fondatorului a rămas şters. În culori fistichii, hala adăposteşte un magazin de decoraţiuni interioare, care sfidează legile economiei: nu are vad comercial, este situat într-o zonă săracă, vinde articole scumpe, şi totuşi se menţine pe linia de plutire!

După o instaurare cu forţa a Republicii Populare la 30 decembrie 1947, s-a dezlănţuit furia comunistă. Astfel, la 11 iunie 1948 a fost naţionalizată întreaga industrie din România. Fabrica de Bere şi Conserve „Dumitru Bragadiru şi Fiii” a fost redenumită Fabrica de Bere „Rahova”, iar numele întemeietorului a fost şters cu furie proletară de pe frontispiciu.

Calea Rahovei la Casa de Cultură în 1978 – o zonă comercială normală. Foto: Dan Vartanian.
Aproximativ aceeaşi imagine în 2008 – peisaj dezolant, maidane şi drum pustiu.

Clubul fabricii – Palatul Bragadiru – a devenit Casa de Cultură „V. I. Lenin”, după reîmpărţirea Capitalei în opt raioane, după modelul sovietic. Fabrica de Bere „Rahova” a continuat să producă şi în perioada comunistă – cu mult mai mult decât în perioada regimului burghezo-moşieresc, spun statisticile vremii.

Calea Rahovei cobora pe lângă Palatul Bragadiru şi mergea până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, la fostul Pod Rahova, lângă Palatul Justiţiei.

Un punct de debit destul de cunoscut era cel de la intersecţia Căii Rahovei cu strada Sabinelor, unde se formează un mic scuar, chiar lângă fabrică. Firma ruginită se mai vede şi astăzi, atârnând de casa abandonată.

Privind înapoi spre fostul Palat Bragadiru dinspre scuarul Sabinelor în 1978, se văd Calea Rahovei încă pavată cu piatră cubică, precum şi casele de vis-a-vis de Casa de Cultură Lenin.

Aproximativ aceeaşi perspectivă luată în anul 2008 arată transformări şocante: zona este abandonată şi izolată. Locul caselor de pe stânga a fost luat de un maidan cu bălării si giganticul Palat al Ştiinţei, noua Casă a Academiei, încă neterminată.

Privind dinspre Palatul Bragadiru spre strada Sabinelor (sus), aliniamentul trotuarului din faţa fostelor case se vede încă. Jos, Casa Academiei văzută dinspre str. Sabinelor.

Corpuri de clădiri văzute dinspre Calea Rahovei.

Declinul dramatic al întregii zone a Fabricii Bragadiru, dar şi al Căii Rahovei până la Piaţa Chirigiu a început în anii ’80 ai secolului trecut, odată cu demolările masive şi construcţia noului Centru Civic, proiect megalomanic al dictatorului Ceauşescu. Noua Casă a Academiei (ridicată din ordinul Elenei Ceauşescu), acest „pui” al Casei Republicii a distrus micile străduţe care mergeau înspre Calea 13 Septembrie dinspre Calea Rahovei. Calea Rahovei a fost secţionată în 3 de noile bulevarde.

După 1990, fabrica Bragadiru a intrat în paragină. Privatizată în 1998, a continuat să se degradeze, în ciuda dorinţei exprimate de moştenitorii industriaşului de a o prelua şi restaura. Cererea de restituire din 1994 a fost respinsă, pe motivul inexistenţei vreunui temei legal pentru un astfel de transfer.

Hala dinspre Calea Rahovei văzută dinspre Vama Bucureşti-Antrepozite – intersecţia cu str. Uranus.

Descendenţii lui Dumitru Bragadiru au reuşit să obţină doar Palatul din Calea Rahovei, după anul 2000. L-au reparat, iar în prezent aici se găseşte sala de baluri „Colosseum”, unde se organizează diverse evenimente. Din cauza maidanului lăsat în urmă de demolări şi a construcţiei noii Academii şi a blocurilor, această secţiune din Calea Rahovei este astăzi moartă din punct de vedere comercial. Cafeneaua deschisă la parterul Palatului Bragadiru a dat rapid faliment, neexistând vad comercial, doar haite sălbatice de câini maidanezi.

Halele de la bd. George Coşbuc, văzute dinspre Piaţa Regina Maria.
Nu tot zidul a fost renovat – aici este un zid de panoplie, care maschează întreruperea frontului continuu de la bulevard.
Vedere din bd. George Coşbuc, înspre şoseaua Viilor (sus) şi înspre Piaţa Regina Maria (jos).
Intrarea Fabricii “Bragadiru” dinspre bd. Coşbuc şi Piaţa de Flori.

Cât despre fabrică, bucăţi din aceasta sunt demolate pe furiş, noaptea, pentru că se urmăreşte ridicarea unui complex comercial acolo – Halls American Mall. Câteva corpuri de clădire au dispărut deja, şi în prezent, se toarnă fundaţii pentru construcţii noi în perimetrul fostei fabrici. Unele din corpurile rămase în picioare au fost renovate în culori dubioase.

În prezent, Fabrica Bragadiru este în plină transformare şi nu ne rămâne decât să aşteptăm să vedem ce va face modernitatea dintr-un simbol decăzut al prosperităţii interbelice a României.

Mai multe detalii găsiţi şi în articolul despre aceeaşi fabrică din ziarul “Ring”.