Cum s-a schimbat Dâmbovița, de la maluri verzi la acoperire, decopertare și recanalizare

Poate îți pare incredibil, dar Dâmbovița a fost cândva acoperită total între Piața Unirii și Piața Națiunile Unite. Și nu doar pentru câțiva ani, ci pentru o jumătate de secol, din anii ’30 până-n anii ’80. E un episod de istorie bucureșteană despre care cumva nu prea se vorbește, așa că hai să elucidăm misterul cu niște poze din epocă. Până să ajungem însă la acoperirea râului, trebuie să știi că el n-a arătat întotdeauna cum îl vezi astăzi și a trecut prin două canalizări majore, la un secol distanță una de alta. Etapizat, despre asta e vorba: Continue reading Cum s-a schimbat Dâmbovița, de la maluri verzi la acoperire, decopertare și recanalizare

Cum s-a văzut 1990 în Bucureștiul scăpat din comunism, în 20 de poze

→ CONTEXT

În 1990, japonezul Norihiro Haruta venea la București să vadă cum arată capitala unei țări proaspăt ieșită din lagărul socialist. Japonezul nu a prins în clișeele sale evenimentul major al anului 1990: Mineriada din 13-15 iunie. Atunci, forțele de ordine, susținute de mineri (la chemarea președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, CFSN, Ion Iliescu, fost membru al Partidului Comunist Român, PCR), au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. Turistul nu a imortalizat nici atmosfera din jurul “duminicii orbului”, adică ziua de 20 mai 1990, mai devreme în an, când au avut loc în România primele alegeri libere de după al Doilea Război Mondial. Televiziunea Română (televiziunea de stat) era controlată de putere – CFSN – și a ajutat masiv cu propagandă. Astfel, puterea instalată după 22 decembrie 1989 a fost validată oficial când FSN a câștigat alegerile.

Norihiro Haruta a fost la București în afara acestor perioade tulburi și a reușit să surprindă atmosfera bucureșteană dintre sau de după ele. S-a concentrat însă pe alte aspecte: edilitar-urbanistic, arhitectonic, uman. A surprins Bucureștiul postceaușist, aproape postapocaliptic. În 1990, au fost sistate lucrările la noul centru civic, începute în 1980. Centrul Capitalei României părea un decor distopian fără sens: maidane virane imense tronau lângă Piața Unirii, bulevarde noi bordate de blocuri monumentale își făcuseră loc prin inima orașului, iar pe locul cartierului Uranus din dealul Arsenalului trona Casa Republicii, neoficial Casa Poporului, pe atunci încă nedevenită Parlamentul României. Regimul Ceaușescu (1965-1989) lăsase urme adânci în țesutul urban și mutilase ireversibil zone istorice ale orașului. Nici în prezent, Bucureștiul nu-și revine din tragedia ceaușistă.

Acestea fiind zise, hai s-o luăm la picior cu Norihiro Haruta și să vedem pe unde s-a oprit ↓↓↓ Continue reading Cum s-a văzut 1990 în Bucureștiul scăpat din comunism, în 20 de poze

Ce-am mai auzit prin metrou și prin alte părți în ultima vreme

Merg destul de mult cu metroul. Probabil și tu, dacă trăiești în București. Metroul este un mix dintr-ăla extrem de interesant de personaje, fiecare cu povestea lui, viața lui, grijile lui, etc.

Practic, într-un tren de metrou, se intersectează multe categorii sociale, multe profesii și multe caractere. Mai ales în garniturile Bombardier, cu vagoane separate doar prin burduf (trenul e continuu). De cele mai multe ori, interacțiunile între străini se limitează la “Coborâți la prima?”, dar discuțiile între cunoscuți pot fi adesea foarte savuroase. Hai să-ți arăt ce mi-au mai auzit urechile în ultimele luni, ce gânduri m-au străfulgerat. Bonus: niște faze din alte locuri (stradă, taxi, tramvai), ca să fie salata completă. Continue reading Ce-am mai auzit prin metrou și prin alte părți în ultima vreme

Redenumirea stațiilor de metrou NU e permanentă, cum sugerează presa

În aprilie 2009 Metrorex a inițiat o consultare publică cu privire la redenumirea permanentă a unor stații. Lumea a sărit cu propuneri.
În iulie 2009 aveam deja decise noile denumiri pentru selecția de stații. Am declarat atunci că Metrorex a înregistrat un succes și jumătate.
Stațiile de metrou nu ar trebui să își schimbe des denumirea. Ele ar trebui să fie păstrătoare ale istoriei locurilor din Capitală pe care le deservesc.

După ce zilele trecute toată presa a vuit despre schimbarea denumirilor actuale ale stațiilor metroului bucureștean cu numele unor olimpici, multă lume s-a revoltat. Ce se întâmplă de fapt? Să punem mai întâi niște întrebări valide:

1. De ce nu explică presa exact ce se întâmplă? Priviți titlul acesta manipulator:

Induce ideea că redenumirea este definitivă.

2. Cum ar putea crede orice călător serios că denumiri care au legătură cu georgrafia și istoria orașului ar putea fi schimbate definitiv cu numele și prenumele, fie ele și ale unor campioni?

3. De ce ne concentrăm pe activități inutile?

Din nefericire, cuvântul “temporar” nu apare nicăieri în comunicatul Metrorex. Practic, cine le face comunicatele a dat un mare rateu. Se cunoaște că PR-ul și comunicarea la instituțiile publice sunt în general deficitare. Din document nu reiese absolut deloc ce statut au noile denumiri – sunt doar onorifice sau nu? Vor apărea pe hărți, vor fi anunțate în difuzoare, etc.? Ce-i bătaia asta de joc? Multă lume confuză. Continue reading Redenumirea stațiilor de metrou NU e permanentă, cum sugerează presa