11 pagini de Facebook pe care trebuie să le urmărești neapărat dacă te pasionează Bucureștiul

Facebook a atins deja o anumită maturitate și găsești cam tot ce vrei acolo. Dacă noi la Rezistența Urbană am fost pionieri în documentarea online a Bucureștiului – am început în 2007, când mai nimeni din România nu avea cont pe Facebook – acum găsești resurse despre București cu toptanul.

SITUAȚIA ↓

Chiar dacă te pasionează Bucureștiul de ieri și/sau de azi, depinde întotdeauna ce cauți, pentru că materialul de calitate nu e chiar peste tot. Există pagini cu conținut original foarte valoros care adaugă semnificativ la documentarea capitalei, însă există și pagini pe care o să găsești doar conținut reciclat din altă parte. Conținut original zero, operațiune Copy & Paste. Mi s-a întâmplat, de exemplu, să-mi găsesc pozele de prin articole sau anumite texte pe pagini care glorificau “Micul Paris” și Bucureștiul interbelic. Am mai găsit pagini cu conținut greșit, care propagă idei false despre București.

11 RECOMANDĂRI / DĂ-LE LIKE ↓

Am selectat 11 pagini de Facebook pe care trebuie neapărat să le urmărești, dacă te interesează Bucureștiul. Sunt pagini strict de fotografie, veche sau actuală, dar care aduc valoare adăugată prin ceea ce postează, din punctul meu de vedere. Uite ce-ți recomand (ordinea e aleatoare): Continue reading 11 pagini de Facebook pe care trebuie să le urmărești neapărat dacă te pasionează Bucureștiul

Cum a fost cel mai dubios Ajun de Crăciun la București, în 14 poze

La fiecare final de an, circulă multe poze din decembrie 1989 deja devenite clișeu. Ceaușescu la balconul CC. Tancurile din Piața Revoluției. Copilul înfășurat în tricolor. Camionul plin cu revoluționari. Toate astea le-ai văzut de n-șpe mii de ori de-a lungul anilor. De data asta, m-am gândit să popularizez un set de fotografii realizate pe 24 decembrie 1989 de Mircea Ordean și publicate pe net în 2012. Am preluat 14 dintre ele, pe care vreau să le comentez. Vezi postarea inițială a lui Mircea Ordean și tot setul de poze ►AICI

→ CONTEXT

Pe 24 decembrie 1989, în Ajunul Crăciunului, românii puteau să marcheze pentru prima oară din 1948 deschis sărbătoarea asta fără să fie sancționați de autoritățile comuniste. Republica Socialistă România își trăia ultimele zile, iar Președintele ei, Nicolae Ceaușescu (secretarul general al Partidului Comunist Român), împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu (viceprim-ministru în Guvernul RSR) fugiseră cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central al PCR din București pe 22 decembrie, cu 2 zile înainte. Fuseseră capturați apoi și duși în cel mai mare secret la garnizoana militară de la Târgoviște.

La București, în tot vidul de putere creat după plecarea lui Ceaușescu, s-a ridicat Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), alcătuit din nomenclaturiști de rang II din vechiul PCR și condus de Ion Iliescu, comunist care ocupase funcții importante, inclusiv Ministru al Tineretului. În seara zilei de 24 decembrie 1989, Iliescu, președintele CFSN, scrie pe genunchi decretul prin care numește un Tribunal Militar Extraordinar care să-i judece și să-i condamne la moarte pe soții Ceaușescu. A doua zi, de Crăciun, pe 25 decembrie,. Ceaușeștii sunt judecați, găsiți vinovați și executați prin împușcare. Ca să vezi, comuniștii uciseseră alți comuniști pentru a prelua puterea. “Revoluția” reușise.

Atmosfera din București, în ziua de 24 decembrie 1989, era una de panică, teamă și suspiciune. Psihoza teroriștilor, menținută de Televiziunea Română Liberă (TVRL) aservită CFSN, băgase spaima-n populație și o ținea departe de cercurile în care CFSN prelua ușor-ușor toate instituțiile fostei Republici Socialiste. În timp ce toți așteptau să afle soarta cuplului Ceaușescu, teroriștii trăgeau de pe clădiri, de la geamuri, trăgeau în civili, nimeni nu era sigur. Practic, oricine putea fi terorist, asta era ideea generală. Hai să vedem pe unde s-a plimbat Mircea Ordean în preziua execuției Ceaușeștilor ↓↓↓ Continue reading Cum a fost cel mai dubios Ajun de Crăciun la București, în 14 poze

54 de poze din iarna lui ’54 la București care te-aruncă direct în nămeții de atunci

În 1954, orașul București, Capitala tinerei Republici Populare Romîne (RPR), a fost lovit de ceea ce avea să fie cea mai cruntă iarnă din secolul 20. Ai 54 de cadre din acele zile friguroase să te convingi ce nebunie a fost. Pozele sunt din arhiva Agerpres, care și-a trimis fotoreporterii pe străzi să documenteze evenimentele.

➲ CONTEXT

Marele Viscol a încremenit Bucureştii şi toată țara în prima săptămână din februarie 1954. Troienele au ajuns chiar şi la 5 metri înălţime în sud-est. Ca să nu moară de foame sau frig în casă, oamenii s-au mobilizat spectaculos. Au săpat tunele prin omăt, au cărat zăpada cu căruţele până la Dâmboviţa, până când stratul s-a mai netezit. Abia atunci au fost scoase tancurile Armatei, pentru că prin zăpada nebătătorită riscau să se răstoarne. După topirea nămeţilor, au fost găsite maşini acoperite de troiene şi care fuseseră strivite de şenile. Erau reguli clare de deszăpezire: „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întîi pe partea cu cele două linii de transport şi cîte un metru în plus, pe stînga şi pe dreapta”. Oamenii trebuiau să strângă zăpada din interiorul curţilor astfel încât să degajeze zidurile caselor. Zăpada era obligatoriu depozitată doar pe scuaruri şi pe terenurile virane: „Este interzis a se arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi în stradă şi nu se va depozita pe partea carosabilă!”

Mii de militari înarmaţi cu lopeţi au lucrat zi şi noapte pentru a elibera străzile. Pe bulevarde, camioanele Armatei adunau zăpada şi o aruncau în Dâmboviţa. Uzina Grozăveşti elimina apă caldă, iar zăpada se topea pentru că altfel exista pericolul să se formeze poduri de gheaţă. Primele maşini speciale de deszăpezire au fost aduse imediat după Marele Viscol din URSS. Funcţionarii au fost scoşi din birouri pentru a ajuta la deszăpezirea bulevardului Magheru şi la încărcarea camioanelor cu saci de făină pentru brutării, de la morile din oraş. Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Romîne a transmis, pe 4 februarie un comunicat prin care „toţi cetăţenii capabili de muncă” erau informaţi că erau „datori să participe la lucrările de deszăpezire şi de aprovizionare cu alimente a populaţiei”. Prin intermediul ziarului Scînteia, organul de presă al Partidului Muncitoresc Romîn (PMR), cetăţenilor li se amintea zilnic să-şi îndeplinească „datoria patriotică de a răspunde cu însufleţire chemării sfaturilor populare, contribuind la asigurarea normalizării circulaţiei şi aplicînd cu stricteţe măsurile adoptate în ceea ce priveşte economia de apă şi curent electric”.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în februarie 1954 iarna a lovit cel mai puternic România. Viscolul a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză record în Bucureşti: 126 kilometri la oră. Un alt record consemnat în 3 februarie 1954 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Griviţa. (informații luate de pe Historia)

În 1954, România era sub conducerea PMR în cel mai negru deceniu al secolului 20 la noi. De-abia se împliniseră 6 ani – la final de decembrie 1953 – de la abdicarea forțată a Regelui Mihai, iar trupele de ocupație sovietică erau staționate aici. Au plecat abia 4 ani mai târziu, în 1958. Tragedia lovise lumea comunistă cu un an mai devreme, când în 1953, tătucul popoarelor și cel mai bun prieten al poporului român (conform propagandei regimului), Generalissimul Iosif Vissarionovici Stalin, liderul marii Uniuni Sovietice de la Răsărit, cea care biruise hitlerismul în război, Stalin cel nemuritor, murise. Doliu profund s-a așternut în RPR, dar conducătorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej avea deja planuri de distanțare de sovietici, însă pe moment stalinismul era încă pe cai în România. Agitația din iarna grea de la București o completa pe aceea de la reeducarea, torturarea și/sau uciderea deținuților politici în lagăre, pușcării și colonii de muncă. Contestatarii regimului comunist făceau muncă silnică pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, început în acei ani. Revoluția burghezo-democratică izbândise în România, clasele exploatatoare din vremea monarhiei fuseseră răsturnate, iar poporul era liber și stăpân pe soarta lui, să-și clădească idealul de aur: comunismul.

Bucureștii lui 1954 nu apucaseră încă să fie modificați de reconstrucția postbelică, așa că vezi cum arăta orașul după război. În general, multe clădiri erau reparate și/sau vopsite, pentru a șterge urmele bombardamentelor din 1944. Înainte de acestea, cutremurul din noiembrie 1940 mai provocase și el ceva daune. Nu existau încă marile cartiere muncitorești, periferia Capitalei era eminamente rurală, nu apăruseră clădirile emblematice din perioada comunistă. Nu începuse treaba serioasă. În principiu, erau Bucureștii interbelici, acel oraș titrat cu clișeul obosit “Micul Paris” după care suspinăm, minus un număr de clădiri. Hai să o luăm la picior cu fotoreporterul Agerpres să vedem pe unde s-a oprit ↓↓↓ Continue reading 54 de poze din iarna lui ’54 la București care te-aruncă direct în nămeții de atunci

Gustul capitalist al anilor ’90

Coca-Cola_PopBottles4In istoria Capitalei, anii ’90 au marcat o oarecare stagnare dupa distrugerile colosale din deceniul anterior, cand peste o cincime din oras fusese rasa la ordinul lui Ceausescu. Dupa 1989, capitalismul a redevenit prietenul romanilor. Implicit in Bucuresti, reclamele, care de care mai diverse si mai colorate, au inceput sa-si faca simtita prezenta nu numai in presa scrisa si in audio-vizual, ci si pe ceea ce se numeste azi “outdoor” – ma refer si la reclame pe cladiri. Continue reading Gustul capitalist al anilor ’90