Urâtele întruchipări ale McCarthyistului românesc

Este oare doamna Mungiu-Pippidi noul Mîndruță? Într-un editorial scris pe romaniacurata.ro a luat toate lucrurile care nu îi plac dânsei, la grămadă, și le-a pus pe seama propagandei ruse, așa cum face orice McCarthyist convins. Și ca orice McCarthyist convins cheamă serviciile să vâneze vrăjitoarele din toate mișcările sociale cu care nu este de acord.

Printre lucrurile presupus-generate de propaganda rusească era și cazul Bodnariu. Unul din cele mai complexe fenomene sociale din europa contemporană este simplificat și aruncat pe seama rușilor.

Pancarte? Ruși. Proteste? Ruși. Asta cu toate că știm că în spatele mișcării organizate de protest se află numeroase organizații portestante / baptiste de sorginte occidentală, familia Bodnariu însăși fiind penticostală. Organizații cu o fenomenală coeziune de grup.

Mai mult, în alt editorial despre cazul Bodnariu a lansat o tiradă deșănțată despre cât de avansat moral este Norvegia și cât de înapoiată și fundamentalistă este România. Și din asta reiese clar, cu lipsă izbitoare de logică – autoritățile norvegiene sunt nevinovate.

Fără a nega că România stă prost la capitolul progresism și modernitate, și fără a nega că Norvegia conduce, statistic, în domeniul ăsta, o gândire progresită impune să nu ne bazăm pe generalități și statistici, ci să examinăm fiecare caz în parte.

Examinând cazul Bodnariu, din perspectivă progresistă și modernistă, nu avem cum să nu observăm niște inadvertențe față de alte țări europene. În majoritatea țărilor clădite pe un fundament umanist orice măsură drastică în viața unui om se ia cu o judecată prealabilă iar oamenii au la îndemână o serie de garanții judiciare până să ajungă să sufere una din cele mai grele sancțiuni pe care statul le poate impune – luarea copiilor. Ori, obiectiv, există anumite dubii că aceste garanții există sau sunt respectate în Norvegia.

Avem date despre un număr mare de plângeri și campanii anti Barnevernet. Multe dintre ele par realmente sincere. Avem și explicații istorice care ne ajută să descifrăm cum au devenit Norvegienii obsedați de protecția copilului – relele tratamente aplicate copiilor născuți din tați nemți din forțele de ocupare de exemplu.

Sigur, sunt și alte detalii sociale mai subtile care necesită mult mai mult spațiu pentru examinare, spațiu pe care nu îl am aici. De exemplu, clash-ul cultural între Norvegia care își educă copiii numai cu vorba și imigranții învățați să își educe copiii cu scatoalce trebuie rezolvat drastic numai în favoarea legilor norvegiene, sau ar trebui ca autoritățile să țină cont de faptul că pentru orice imigrant adaptarea culutrală necesită timp, și, deci, măsurile educative și supravegherea ar fi mai bune ca măsurile drastice punitive?

Așa că de ce este doamna Mungiu-Pippidi oarbă la detaliile astea și crede fără niciun dubiu în nevinovăția și superioritatea norvegiană? Să fie Soros?

Așa cum tocmai explica Nicușor Dan în articolul în care încearcă să-și justifice sursele de finanțare, Fundația Soros nu mai injectează de mult volume mari de fonduri în România. Actualmente, cel mai mare volum de finanțare vine de la aşa-numitele “fonduri norvegiene”, adică fonduri structurale din partea guvernelor Islandei, Lichtenstein şi Norvegiei alocate ţărilor care au aderat la UE după 2004.

Iată o posibilă explicație. O altă explicație ar fi că atunci când lansezi și tu un anumit tip de propagandă dai în tot și în toate fără judeci mai adânc.