Cum s-a schimbat Dâmbovița, de la maluri verzi la acoperire, decopertare și recanalizare

Poate îți pare incredibil, dar Dâmbovița a fost cândva acoperită total între Piața Unirii și Piața Națiunile Unite. Și nu doar pentru câțiva ani, ci pentru o jumătate de secol, din anii ’30 până-n anii ’80. E un episod de istorie bucureșteană despre care cumva nu prea se vorbește, așa că hai să elucidăm misterul cu niște poze din epocă. Până să ajungem însă la acoperirea râului, trebuie să știi că el n-a arătat întotdeauna cum îl vezi astăzi și a trecut prin două canalizări majore, la un secol distanță una de alta. Etapizat, despre asta e vorba: Continue reading Cum s-a schimbat Dâmbovița, de la maluri verzi la acoperire, decopertare și recanalizare

Nimfa de la Muncii, o telenovelă cu final incert

Monumentele de for public – busturile, statuile, fântânile, etc. ajung, odată cu trecerea timpului, să definească și să reprezinte zona în care au fost ridicate. E și cazul unui monument azi considerat pierdut – Nimfa din Bariera Vergului. Încerc să reconstitui istoria ei, de la apariție la dispariție, ca un demers de recuperare a memoriei urbane bucureștene. Pentru aproape 70 de ani, Nimfa a fost un simbol al unei zone pe care azi o tranzitezi rapid cu metroul, tramvaiul sau mașina și n-ai timp să privești în jur – Piața Muncii. Continue reading Nimfa de la Muncii, o telenovelă cu final incert

Cum a fost cel mai dubios Ajun de Crăciun la București, în 14 poze

La fiecare final de an, circulă multe poze din decembrie 1989 deja devenite clișeu. Ceaușescu la balconul CC. Tancurile din Piața Revoluției. Copilul înfășurat în tricolor. Camionul plin cu revoluționari. Toate astea le-ai văzut de n-șpe mii de ori de-a lungul anilor. De data asta, m-am gândit să popularizez un set de fotografii realizate pe 24 decembrie 1989 de Mircea Ordean și publicate pe net în 2012. Am preluat 14 dintre ele, pe care vreau să le comentez. Vezi postarea inițială a lui Mircea Ordean și tot setul de poze ►AICI

→ CONTEXT

Pe 24 decembrie 1989, în Ajunul Crăciunului, românii puteau să marcheze pentru prima oară din 1948 deschis sărbătoarea asta fără să fie sancționați de autoritățile comuniste. Republica Socialistă România își trăia ultimele zile, iar Președintele ei, Nicolae Ceaușescu (secretarul general al Partidului Comunist Român), împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu (viceprim-ministru în Guvernul RSR) fugiseră cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central al PCR din București pe 22 decembrie, cu 2 zile înainte. Fuseseră capturați apoi și duși în cel mai mare secret la garnizoana militară de la Târgoviște.

La București, în tot vidul de putere creat după plecarea lui Ceaușescu, s-a ridicat Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), alcătuit din nomenclaturiști de rang II din vechiul PCR și condus de Ion Iliescu, comunist care ocupase funcții importante, inclusiv Ministru al Tineretului. În seara zilei de 24 decembrie 1989, Iliescu, președintele CFSN, scrie pe genunchi decretul prin care numește un Tribunal Militar Extraordinar care să-i judece și să-i condamne la moarte pe soții Ceaușescu. A doua zi, de Crăciun, pe 25 decembrie,. Ceaușeștii sunt judecați, găsiți vinovați și executați prin împușcare. Ca să vezi, comuniștii uciseseră alți comuniști pentru a prelua puterea. “Revoluția” reușise.

Atmosfera din București, în ziua de 24 decembrie 1989, era una de panică, teamă și suspiciune. Psihoza teroriștilor, menținută de Televiziunea Română Liberă (TVRL) aservită CFSN, băgase spaima-n populație și o ținea departe de cercurile în care CFSN prelua ușor-ușor toate instituțiile fostei Republici Socialiste. În timp ce toți așteptau să afle soarta cuplului Ceaușescu, teroriștii trăgeau de pe clădiri, de la geamuri, trăgeau în civili, nimeni nu era sigur. Practic, oricine putea fi terorist, asta era ideea generală. Hai să vedem pe unde s-a plimbat Mircea Ordean în preziua execuției Ceaușeștilor ↓↓↓ Continue reading Cum a fost cel mai dubios Ajun de Crăciun la București, în 14 poze

Cum s-a văzut 1990 în Bucureștiul scăpat din comunism, în 20 de poze

→ CONTEXT

În 1990, japonezul Norihiro Haruta venea la București să vadă cum arată capitala unei țări proaspăt ieșită din lagărul socialist. Japonezul nu a prins în clișeele sale evenimentul major al anului 1990: Mineriada din 13-15 iunie. Atunci, forțele de ordine, susținute de mineri (la chemarea președintelui Consiliului Frontului Salvării Naționale, CFSN, Ion Iliescu, fost membru al Partidului Comunist Român, PCR), au intervenit în forță împotriva protestatarilor din Piața Universității și a populației civile. Turistul nu a imortalizat nici atmosfera din jurul “duminicii orbului”, adică ziua de 20 mai 1990, mai devreme în an, când au avut loc în România primele alegeri libere de după al Doilea Război Mondial. Televiziunea Română (televiziunea de stat) era controlată de putere – CFSN – și a ajutat masiv cu propagandă. Astfel, puterea instalată după 22 decembrie 1989 a fost validată oficial când FSN a câștigat alegerile.

Norihiro Haruta a fost la București în afara acestor perioade tulburi și a reușit să surprindă atmosfera bucureșteană dintre sau de după ele. S-a concentrat însă pe alte aspecte: edilitar-urbanistic, arhitectonic, uman. A surprins Bucureștiul postceaușist, aproape postapocaliptic. În 1990, au fost sistate lucrările la noul centru civic, începute în 1980. Centrul Capitalei României părea un decor distopian fără sens: maidane virane imense tronau lângă Piața Unirii, bulevarde noi bordate de blocuri monumentale își făcuseră loc prin inima orașului, iar pe locul cartierului Uranus din dealul Arsenalului trona Casa Republicii, neoficial Casa Poporului, pe atunci încă nedevenită Parlamentul României. Regimul Ceaușescu (1965-1989) lăsase urme adânci în țesutul urban și mutilase ireversibil zone istorice ale orașului. Nici în prezent, Bucureștiul nu-și revine din tragedia ceaușistă.

Acestea fiind zise, hai s-o luăm la picior cu Norihiro Haruta și să vedem pe unde s-a oprit ↓↓↓ Continue reading Cum s-a văzut 1990 în Bucureștiul scăpat din comunism, în 20 de poze

Timișoara face retorică la nivel Orwellian

În Timișoara se fac tot felul de lucrări publice care au atașate felurite mici scandaluri. Nu doresc să vă plictisesc cu povești ce nu sunt relevante la nivel național; în schimb, doresc a vă arăta (cu degetul) pe domnul Nicolae Robu, om cu mai multe titluri decât Regele Westeros-ului: prof. univ. dr. ing. Nicolae Robu, Primarul Timișoarei.

got-game-of-thrones-30909249-1400-2104

Domnul Nicolae Robu are ca activitate preferată generarea de conflicte false. Fără a dori intrarea în polemici politice, omul spune aberații.

ESTE COMPLET ADEVĂRAT CĂ ARE ADVERSARI POLITICI CARE ÎL SAPĂ!

Dar în situația de față, domnul primar s-a implicat intim în realizarea unor proiecte, a modificat soluții bune pentru unele mai proaste (care oricum nu respectă planurile arhitecturale), iar apoi face sondaje pe Facebook cu opțiuni ridicole – după ce faptul a fost consumat. Ca bonus, după ce votezi în sondaj nu poți vedea rezultatele acestuia, ci trebuie să aștepți să ți le zică pe cuvânt domnul primar.

Aveți mai jos întrebările și opțiunile de răspuns (modest comentate) pe care acesta le-a adresat cetățenilor.

robu rezi

Și răspunsurile unui expert (eu) în ceea ce privește arhitectura, bunul gust și bunul simț:

1. Proiectul a fost făcut de oameni foarte capabili și trebuia respectată părerea lor.

2. Varianta C. Piața ar fi arătat mișto cu gri pentru că ar fi fost colorată de vegetație și de clădirile din jur. Așa ați făcut o țintă uriașă, dar pot trăi cu asta!

3. Am văzut soluția pusă în operă și nu e rea deloc. Iertăm intervenția, dar nu putem omenește ierta argumentele aduse în favoarea ei!

 

P.S.: De asemenea, stimabilul găsește permanent metode de a manipula subtil prin erori logice orice opinie publică, punându-te în postura de a susține ceva absurd.

Ride_with_hitler

Nivelul argumentelor primăriei

 Parafrazez: Sunt unii care nu sunt de acord cu tăierea copacilor sau cu îndepărtarea câinilor vagabonzi. Nu, bos, suntem de acord cu luatul câinilor de pe străzi, dar parcă am vrea să mai avem copaci în afara parcurilor. Copacii-s faini. Copacii-s iubire. Copacii-s viață!

Parafrazez: Sunt unii care nu sunt de acord cu reabilitarea centrului vechi. Nu, bos, doar că nu ați făcut asta în timp util, și nu ați respectat soluțiile profesioniștilor.

Râdeți și arătați cu degetul, dragi cititori, că în final va rămâne doar amărâciune! Amărâciune.

 

Later edit: Poate trebuia vopsită ca tramvaiele din TM, în culorile POLI

poli

Cât de liniștită părea vara lui ’88 la București în plin ceaușism scelerat, în 10 poze

➲ CONTEXT

În vara lui 1988, cineva s-a plimbat prin centrul Capitalei și a făcut niște poze. N-ar fi nimic special legat de asta, numai că vorbim de anii ’80, deceniul când primul Președinte al României, Nicolae Ceaușescu, a decis că vrea un oraș nou. În viziunea regimului comunist naționalist Ceaușescu, Capitala Republicii Socialiste România trebuia să se alinieze dezvoltării Patriei socialiste și să reflecte stilul de viață al omului nou, într-o societate socialistă multilateral dezvoltată. Vezi ►AICI◄ ce zicea propaganda regimului despre transformarea Bucureștilor. Reconstrucția era motivată oficial de urmările cutremurului din 1977. ►AICI◄ este un bilanț al reconstrucției de până în 1979, peste “vetrele durerii”.

În București și în toată țara se luau alimente pe cartelă, nu prea era curent electric, iar teroarea psihologică domnea peste tot, instituită de Securitate, organul de represiune principal în România comunistă. Austeritatea dusă la extrem era compensată cu parade grandioase închinate iubitului conducător și genialei sale soții – tovarășa Academician Doctor Inginer Elena Ceaușescu, savant de renume mondial, Zilei Naționale (23 August), etc. Cetățenii erau obligați să se bucure și să sărbătorească, că aveau chef sau nu.

Revenind la București, multe zone și-au schimbat atunci aspectul. Din Obor până în Victoriei (vezi ►AICI◄ cum s-a tranformat Piața Victoriei), din Tineretului până în Vitan, din dealul Arsenalului până la Piața Unirii, orașul vechi a dispărut și a făcut loc orașului nou. În zona centrală, orașul nou se numea Centrul Civic, oficial, Ansamblul Politico-Administrativ cu bijuteria coroanei, Casa Republicii (azi Parlamentul/Casa Poporului). Avem ►AICI◄ un set de poze incredibile de pe șantierul colosului. Era cald. Pe străzi, oamenii își vedeau de grijile cotidiene, mult prea preocupați de viața de zi cu zi pentru a conștientiza cu adevărat dimensiunea transformărilor prin care trecea orașul lor. Să vedem pe unde s-a plimbat omul cu camera și ce i-a atras atenția. Continue reading Cât de liniștită părea vara lui ’88 la București în plin ceaușism scelerat, în 10 poze