Cum s-a schimbat Dâmbovița, de la maluri verzi la acoperire, decopertare și recanalizare

Poate îți pare incredibil, dar Dâmbovița a fost cândva acoperită total între Piața Unirii și Piața Națiunile Unite. Și nu doar pentru câțiva ani, ci pentru o jumătate de secol, din anii ’30 până-n anii ’80. E un episod de istorie bucureșteană despre care cumva nu prea se vorbește, așa că hai să elucidăm misterul cu niște poze din epocă. Până să ajungem însă la acoperirea râului, trebuie să știi că el n-a arătat întotdeauna cum îl vezi astăzi și a trecut prin două canalizări majore, la un secol distanță una de alta. Etapizat, despre asta e vorba: Continue reading Cum s-a schimbat Dâmbovița, de la maluri verzi la acoperire, decopertare și recanalizare

Cum a arătat iarna în București în ultimul secol și mai bine

Iarna în capitală e, în prezent, motiv de Breaking News. Cum dă o ninsoare mai serioasă, începe o isterie în mass media, pe net, peste tot. IADUL ALB A LOVIT. TEROAREA ALBĂ A CUPRINS ȚARA. Drumuri blocate, nămeți cât casa, autorități locale incompetente și incapabile să gestioneze o deszăpezire ok. Cam asta auzi an de an. Totuși, să nu uităm că Bucureștiul a trecut prin multe ierni de-a lungul istoriei sale și nu toate au ajuns pe prima pagină a ziarelor. De-asta avem arhivele foto.

M-am gândit să mă uit cum au arătat iernile ultimului secol și un pic în București. Am ales câte o imagine din fiecare deceniu începând cu anii 1900 și venind până-n zilele noastre. Pozele sunt alese la întâmplare și nu-s neapărat reprezentative pentru tot deceniul respectiv, dar asta e și ideea, să surprindă un moment dintr-o iarnă demult trecută. Uite ce-am găsit ↓↓↓ Continue reading Cum a arătat iarna în București în ultimul secol și mai bine

54 de poze din iarna lui ’54 la București care te-aruncă direct în nămeții de atunci

În 1954, orașul București, Capitala tinerei Republici Populare Romîne (RPR), a fost lovit de ceea ce avea să fie cea mai cruntă iarnă din secolul 20. Ai 54 de cadre din acele zile friguroase să te convingi ce nebunie a fost. Pozele sunt din arhiva Agerpres, care și-a trimis fotoreporterii pe străzi să documenteze evenimentele.

➲ CONTEXT

Marele Viscol a încremenit Bucureştii şi toată țara în prima săptămână din februarie 1954. Troienele au ajuns chiar şi la 5 metri înălţime în sud-est. Ca să nu moară de foame sau frig în casă, oamenii s-au mobilizat spectaculos. Au săpat tunele prin omăt, au cărat zăpada cu căruţele până la Dâmboviţa, până când stratul s-a mai netezit. Abia atunci au fost scoase tancurile Armatei, pentru că prin zăpada nebătătorită riscau să se răstoarne. După topirea nămeţilor, au fost găsite maşini acoperite de troiene şi care fuseseră strivite de şenile. Erau reguli clare de deszăpezire: „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întîi pe partea cu cele două linii de transport şi cîte un metru în plus, pe stînga şi pe dreapta”. Oamenii trebuiau să strângă zăpada din interiorul curţilor astfel încât să degajeze zidurile caselor. Zăpada era obligatoriu depozitată doar pe scuaruri şi pe terenurile virane: „Este interzis a se arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi în stradă şi nu se va depozita pe partea carosabilă!”

Mii de militari înarmaţi cu lopeţi au lucrat zi şi noapte pentru a elibera străzile. Pe bulevarde, camioanele Armatei adunau zăpada şi o aruncau în Dâmboviţa. Uzina Grozăveşti elimina apă caldă, iar zăpada se topea pentru că altfel exista pericolul să se formeze poduri de gheaţă. Primele maşini speciale de deszăpezire au fost aduse imediat după Marele Viscol din URSS. Funcţionarii au fost scoşi din birouri pentru a ajuta la deszăpezirea bulevardului Magheru şi la încărcarea camioanelor cu saci de făină pentru brutării, de la morile din oraş. Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Romîne a transmis, pe 4 februarie un comunicat prin care „toţi cetăţenii capabili de muncă” erau informaţi că erau „datori să participe la lucrările de deszăpezire şi de aprovizionare cu alimente a populaţiei”. Prin intermediul ziarului Scînteia, organul de presă al Partidului Muncitoresc Romîn (PMR), cetăţenilor li se amintea zilnic să-şi îndeplinească „datoria patriotică de a răspunde cu însufleţire chemării sfaturilor populare, contribuind la asigurarea normalizării circulaţiei şi aplicînd cu stricteţe măsurile adoptate în ceea ce priveşte economia de apă şi curent electric”.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în februarie 1954 iarna a lovit cel mai puternic România. Viscolul a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză record în Bucureşti: 126 kilometri la oră. Un alt record consemnat în 3 februarie 1954 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Griviţa. (informații luate de pe Historia)

În 1954, România era sub conducerea PMR în cel mai negru deceniu al secolului 20 la noi. De-abia se împliniseră 6 ani – la final de decembrie 1953 – de la abdicarea forțată a Regelui Mihai, iar trupele de ocupație sovietică erau staționate aici. Au plecat abia 4 ani mai târziu, în 1958. Tragedia lovise lumea comunistă cu un an mai devreme, când în 1953, tătucul popoarelor și cel mai bun prieten al poporului român (conform propagandei regimului), Generalissimul Iosif Vissarionovici Stalin, liderul marii Uniuni Sovietice de la Răsărit, cea care biruise hitlerismul în război, Stalin cel nemuritor, murise. Doliu profund s-a așternut în RPR, dar conducătorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej avea deja planuri de distanțare de sovietici, însă pe moment stalinismul era încă pe cai în România. Agitația din iarna grea de la București o completa pe aceea de la reeducarea, torturarea și/sau uciderea deținuților politici în lagăre, pușcării și colonii de muncă. Contestatarii regimului comunist făceau muncă silnică pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, început în acei ani. Revoluția burghezo-democratică izbândise în România, clasele exploatatoare din vremea monarhiei fuseseră răsturnate, iar poporul era liber și stăpân pe soarta lui, să-și clădească idealul de aur: comunismul.

Bucureștii lui 1954 nu apucaseră încă să fie modificați de reconstrucția postbelică, așa că vezi cum arăta orașul după război. În general, multe clădiri erau reparate și/sau vopsite, pentru a șterge urmele bombardamentelor din 1944. Înainte de acestea, cutremurul din noiembrie 1940 mai provocase și el ceva daune. Nu existau încă marile cartiere muncitorești, periferia Capitalei era eminamente rurală, nu apăruseră clădirile emblematice din perioada comunistă. Nu începuse treaba serioasă. În principiu, erau Bucureștii interbelici, acel oraș titrat cu clișeul obosit “Micul Paris” după care suspinăm, minus un număr de clădiri. Hai să o luăm la picior cu fotoreporterul Agerpres să vedem pe unde s-a oprit ↓↓↓ Continue reading 54 de poze din iarna lui ’54 la București care te-aruncă direct în nămeții de atunci

Branding Bucharest № 9: Dâmbovița

dambovita
Un oraș respectabil se află pe un râu faimos, care i-a croit istoria de-a lungul veacurilor și a fost martorul evenimentelor importante. Ce era odinioară o barieră a devenit unul dintre cei mai buni prieteni ai bucureștenilor – râul Dâmbovița! Cu meandrele sale, malurile străjuite de case vechi superbe și podurile istorice care îl traversează, râul Dâmbovița e parte din însăși ființa orașului. Aflat deja la a doua sistematizare, el a devenit din ce în ce mai atrăgător. Multiplele activități de agrement, printre care includem pescuitul și plimbările cu vaporașul, transformă orice zi pe râu într-o aventură de neuitat. Plimbă-te cu barca sau poposește la una din multele terase de pe Splaiul Independenței și Splaiul Unirii – așa cum se numesc malurile Dâmboviței. Vei rămâne doar cu amintiri frumoase. De la localnici pitorești din bătrânele case și până la tineri corporatiști care merg spre modernele centre de afaceri de pe mal, toți îți vor da binețe. Nu este mod mai relaxant de a petrece o zi în București!

Cu apa sa cristalină și podurile absolut impresionante, râul Dâmbovița poate concura lejer cu artere fluviale de tradiție precum Canale Grande din Veneția. Desigur că Dâmbovița îți va plăcea mult mai mult, deoarece are o istorie mult mai bogată și este amenajată mult mai inspirat decât concurenta ei din Italia. Mergi până la râu și convinge-te! Te vei îndrăgosti pe loc.

Vizitați râul Dâmbovița!

BRANDING BUCHAREST este o campanie al cărei scop este să promoveze locuri, clădiri sau monumente din Capitală. Numai găsind brand-ul potrivit pentru București vom putea aduce și mai mulți turiști în acest oraș atât de subestimat. Punem poză lângă poză și rezolvăm un puzzle urban complex!

Toate episoadele >> AICI <<

Institutul Medico-Legal, un cadavru optzecist

00 copÎn vremea când România făcea istorie prin munca de pionierat a unora din vârfurile sale, Capitala a căpătat o clădire-simbol ridicată pe malul Dâmboviței, nu departe de ceea ce azi numim Piața Unirii (Piața Mare pe atunci). Institutul Medico-Legal din Capitală a activat 93 de ani în edificiul inițial, însă, în ciuda realizărilor în domeniu, clădirea nu a scăpat de tăvălugul ceaușist demolator. Acest articol este despre despre mărirea și decăderea acestui edificiu aproape șters din memoria colectivă bucureșteană. Cum a apărut el, cum a dispărut și mai ales ce se găsește în prezent acolo. Continue reading Institutul Medico-Legal, un cadavru optzecist