Statul de drept rezolvă doar jumătate din problemă. Stat de drept exista și în Germania Nazistă.

tyrion-on-trial[1]Cred că ați observat că programul electoral al Grupului PDL este făcut în jurul noțiunii de luptă anti-corupție. Asta este o chestie foarte bună. Nu există problemă mai mare care trebuie atacată în România acum în afară de corupție. Faptul că în ultimii doi ani am văzut o serie de condamnări cu greutate reprezintă începutul unor schimbări benefice. ÎNSĂ schimbările vor fi trainice numai dacă lupta nu se va rezuma doar la implementarea statului de drept.

Să vă explic. Recent, jurnaliști de dreapta l-au luat pe statul de drept în brațe și au început să fetișizeze DNA-ul. Mesajele sugerează că dacă dăm forță justiției vom avea un viitor luminos. Nimic mai fals, întărirea justiției este doar una din reformele esențiale și necesare, însă nu este nici pe departe suficientă pentru a înlătura corupția, proasta conducere și risipirea banului public.

536333_4941349532983_1050439801_n[1]Statul de drept (rule of law) este pricipiul conform căruia legile se aplică și nu se face rabat de la ele, se aplică tuturor și toți sunt egali în fața legii. Când cineva, și oricine, nu respectă legea, se aplică o sancțiune în mod obiectiv. Pare destul de simplu, însă privind România ultimilor 20 de ani, observăm că principiul a existat mai mult pentru a fi călcat în picioare. Legile de multe ori nu s-au aplicat, mai ales pentru cadrele politice, și dacă s-au aplicat, s-au aplicat astfel încât atingerea să fie minimă. Sancțiunile penale pur și simplu nu au venit până recent, și și acum sunt extrem de ușoare. Continue reading Statul de drept rezolvă doar jumătate din problemă. Stat de drept exista și în Germania Nazistă.