Urmele gloanțelor din ’89 îți arată un București trecut prin multe

În luna decembrie a fiecărui an suntem bombardați cu emisiuni speciale, documentare și păreri despre evenimentele din decembrie 1989, se rulează la infinit aceleași secvențe, dar dosarul Revoluției nu a fost nici până în prezent soluționat. La final de 1989, regimul comunist a căzut și România și-a executat ultimul lider comunist. Pentru că subiectul a fost întors pe toate fețele și pentru că probabil te-ai plictisit cum m-am plictisit și eu, m-am gândit să-l abordez dintr-un unghi despre care nu prea s-a discutat până acum. Mai nimeni nu amintește că în centrul Bucureștiului sunt încă urme extrem de palpabile ale lui 1989.

Probabil cele mai ignorate urme ale evenimentelor din decembrie 1989 și vorbim de urme fizice, care pot fi încă văzute, sunt urmele gloanțelor trase în zilele acelea tulburi. Clădiri aflate în zona de conflict au fost incendiate sau fațada le-a fost ciuruită de gloanțe. S-a tras mult mai mult în special după fuga soților Ceaușescu (22 decembrie) și crearea unui vid de putere, întrucât structurile Romniei socialiste se prăbușiseră. Consiliul Frontului Salvării Naționale, condus de ex-membrul de partid comunist Ion Iliescu, a făcut totul pentru a securiza puterea și a se instala pe funcții. În acest sens, a fost alimentată prin presa scrisă, radio și TV psihoza teroriștilor – mercenarii antrenați special să extermine rezistența împotriva lui Ceaușescu și să-l readucă pe Ceaușescu la putere. Au fost mai mulți morți după 22 decembrie decât înainte, s-a tras în neștire, goanțele zburau peste tot în perimetrul pe care-l vom explora mai jos. În general erau țintite ultimele etaje sau acoperișurile clădirilor mai înalte, sau clădiri oficiale de importanță strategică. Rafelele mitralierelor au lăsat urme adânci în locurile de unde se trăgea asupra oamenilor din stradă. Am mers pe teren și am fost surprins să găsesc mult mai multe clădiri cu urme de gloanțe decât cele de care știam eu. Pe-aici m-am plimbat (link către Google Street View disponibil în numele fiecărei clădiri): Continue reading Urmele gloanțelor din ’89 îți arată un București trecut prin multe

11 pagini de Facebook pe care trebuie să le urmărești neapărat dacă te pasionează Bucureștiul

Facebook a atins deja o anumită maturitate și găsești cam tot ce vrei acolo. Dacă noi la Rezistența Urbană am fost pionieri în documentarea online a Bucureștiului – am început în 2007, când mai nimeni din România nu avea cont pe Facebook – acum găsești resurse despre București cu toptanul.

SITUAȚIA ↓

Chiar dacă te pasionează Bucureștiul de ieri și/sau de azi, depinde întotdeauna ce cauți, pentru că materialul de calitate nu e chiar peste tot. Există pagini cu conținut original foarte valoros care adaugă semnificativ la documentarea capitalei, însă există și pagini pe care o să găsești doar conținut reciclat din altă parte. Conținut original zero, operațiune Copy & Paste. Mi s-a întâmplat, de exemplu, să-mi găsesc pozele de prin articole sau anumite texte pe pagini care glorificau “Micul Paris” și Bucureștiul interbelic. Am mai găsit pagini cu conținut greșit, care propagă idei false despre București.

11 RECOMANDĂRI / DĂ-LE LIKE ↓

Am selectat 11 pagini de Facebook pe care trebuie neapărat să le urmărești, dacă te interesează Bucureștiul. Sunt pagini strict de fotografie, veche sau actuală, dar care aduc valoare adăugată prin ceea ce postează, din punctul meu de vedere. Uite ce-ți recomand (ordinea e aleatoare): Continue reading 11 pagini de Facebook pe care trebuie să le urmărești neapărat dacă te pasionează Bucureștiul

Explorează microBucureștiul și descoperă un oraș al blazoanelor uitate

Te plimbi pe stradă aproape zi de zi, dar ridici rar privirea din telefon să vezi ce e împrejur. Poate ridici privirea, dar nu observi anumite detalii. Treci pe lângă sedii de instituții, diverse clădiri, statui sau fel de fel de monumente, fără să le acorzi neapărat atenție. Articolul ăsta e fix despre ce ratezi când nu te uiți atent ce-ți oferă Bucureștiul, așa că te ajut eu cu o lupă sau un zoom să vezi exact la ce mă refer. Vorbim de microBucurești – latura heraldică și poate cel mai complet ghid al simbolisticii de stat încă prezentă prin orașul ăsta. La finalul fiecărei rubrici, o să adaug steme găsite după publicarea articolului ăstuia (bonus!).

→ ce e microBucurești?

Bucureștiul pe care mai toți îl trecem cu vederea, orașul detaliului, al simbolurilor, al lucrurilor foarte ușor de ignorat. Un București care dispare încet-încet, pentru că autoritățile, dar și cetățenii, au uitat ce însemnau stemele și blazoanele vechi. La școală nu înveți, mass-media nu se atinge de subiecte din astea, așa că nu-ți rămâne decât să faci săpături pe cont propriu. Heraldica este știința alcătuirii blazoanelor și o să vezi mai departe ce blazoane ascunde microBucureștiul. Continue reading Explorează microBucureștiul și descoperă un oraș al blazoanelor uitate

Cum te distrai la Universitate în anii ’30, fix pe locul TNB

În 2012, am publicat trei articole despre Piața Universității, în care arătam cum a evoluat spațiul ăsta bucureștean ultracentral în secolul 19, în perioada monarhiei, în timpul comunismului și după evenimentele din 1989. Recomand să vezi măcar primul episod, [aici], pentru context. Pe scurt, în anii ’30 s-a stabilit pe locul unde sunt acum Teatrul Național și hotelul Intercontinental o zonă de distracție care timp de 30 de ani a animat Piața Universității, în diversele configurații pe care le-a avut.

Recent, Ionuț Macri a scos la lumină un set de poze extrem de interesante din 1937, făcute fix în zona asta. Mi-a dat acordul să le public, așa că le-am selectat repede pe cele mai relevante, ți le arăt și-ți explic ce se vede în ele. Pozele sunt primele din locul ăsta pe care le văd de la nivelul solului, altcumva până acum am studiat doar imagini aeriene care dau o idee despre ce se întâmpla acolo, dar nu am știut niciodată cu exactitate cum se vedea de aproape. Continue reading Cum te distrai la Universitate în anii ’30, fix pe locul TNB

Cum a fost cel mai dubios Ajun de Crăciun la București, în 14 poze

La fiecare final de an, circulă multe poze din decembrie 1989 deja devenite clișeu. Ceaușescu la balconul CC. Tancurile din Piața Revoluției. Copilul înfășurat în tricolor. Camionul plin cu revoluționari. Toate astea le-ai văzut de n-șpe mii de ori de-a lungul anilor. De data asta, m-am gândit să popularizez un set de fotografii realizate pe 24 decembrie 1989 de Mircea Ordean și publicate pe net în 2012. Am preluat 14 dintre ele, pe care vreau să le comentez. Vezi postarea inițială a lui Mircea Ordean și tot setul de poze ►AICI

→ CONTEXT

Pe 24 decembrie 1989, în Ajunul Crăciunului, românii puteau să marcheze pentru prima oară din 1948 deschis sărbătoarea asta fără să fie sancționați de autoritățile comuniste. Republica Socialistă România își trăia ultimele zile, iar Președintele ei, Nicolae Ceaușescu (secretarul general al Partidului Comunist Român), împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu (viceprim-ministru în Guvernul RSR) fugiseră cu elicopterul de pe acoperișul Comitetului Central al PCR din București pe 22 decembrie, cu 2 zile înainte. Fuseseră capturați apoi și duși în cel mai mare secret la garnizoana militară de la Târgoviște.

La București, în tot vidul de putere creat după plecarea lui Ceaușescu, s-a ridicat Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN), alcătuit din nomenclaturiști de rang II din vechiul PCR și condus de Ion Iliescu, comunist care ocupase funcții importante, inclusiv Ministru al Tineretului. În seara zilei de 24 decembrie 1989, Iliescu, președintele CFSN, scrie pe genunchi decretul prin care numește un Tribunal Militar Extraordinar care să-i judece și să-i condamne la moarte pe soții Ceaușescu. A doua zi, de Crăciun, pe 25 decembrie,. Ceaușeștii sunt judecați, găsiți vinovați și executați prin împușcare. Ca să vezi, comuniștii uciseseră alți comuniști pentru a prelua puterea. “Revoluția” reușise.

Atmosfera din București, în ziua de 24 decembrie 1989, era una de panică, teamă și suspiciune. Psihoza teroriștilor, menținută de Televiziunea Română Liberă (TVRL) aservită CFSN, băgase spaima-n populație și o ținea departe de cercurile în care CFSN prelua ușor-ușor toate instituțiile fostei Republici Socialiste. În timp ce toți așteptau să afle soarta cuplului Ceaușescu, teroriștii trăgeau de pe clădiri, de la geamuri, trăgeau în civili, nimeni nu era sigur. Practic, oricine putea fi terorist, asta era ideea generală. Hai să vedem pe unde s-a plimbat Mircea Ordean în preziua execuției Ceaușeștilor ↓↓↓ Continue reading Cum a fost cel mai dubios Ajun de Crăciun la București, în 14 poze

54 de poze din iarna lui ’54 la București care te-aruncă direct în nămeții de atunci

În 1954, orașul București, Capitala tinerei Republici Populare Romîne (RPR), a fost lovit de ceea ce avea să fie cea mai cruntă iarnă din secolul 20. Ai 54 de cadre din acele zile friguroase să te convingi ce nebunie a fost. Pozele sunt din arhiva Agerpres, care și-a trimis fotoreporterii pe străzi să documenteze evenimentele.

➲ CONTEXT

Marele Viscol a încremenit Bucureştii şi toată țara în prima săptămână din februarie 1954. Troienele au ajuns chiar şi la 5 metri înălţime în sud-est. Ca să nu moară de foame sau frig în casă, oamenii s-au mobilizat spectaculos. Au săpat tunele prin omăt, au cărat zăpada cu căruţele până la Dâmboviţa, până când stratul s-a mai netezit. Abia atunci au fost scoase tancurile Armatei, pentru că prin zăpada nebătătorită riscau să se răstoarne. După topirea nămeţilor, au fost găsite maşini acoperite de troiene şi care fuseseră strivite de şenile. Erau reguli clare de deszăpezire: „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întîi pe partea cu cele două linii de transport şi cîte un metru în plus, pe stînga şi pe dreapta”. Oamenii trebuiau să strângă zăpada din interiorul curţilor astfel încât să degajeze zidurile caselor. Zăpada era obligatoriu depozitată doar pe scuaruri şi pe terenurile virane: „Este interzis a se arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi în stradă şi nu se va depozita pe partea carosabilă!”

Mii de militari înarmaţi cu lopeţi au lucrat zi şi noapte pentru a elibera străzile. Pe bulevarde, camioanele Armatei adunau zăpada şi o aruncau în Dâmboviţa. Uzina Grozăveşti elimina apă caldă, iar zăpada se topea pentru că altfel exista pericolul să se formeze poduri de gheaţă. Primele maşini speciale de deszăpezire au fost aduse imediat după Marele Viscol din URSS. Funcţionarii au fost scoşi din birouri pentru a ajuta la deszăpezirea bulevardului Magheru şi la încărcarea camioanelor cu saci de făină pentru brutării, de la morile din oraş. Consiliul de Miniştri al Republicii Populare Romîne a transmis, pe 4 februarie un comunicat prin care „toţi cetăţenii capabili de muncă” erau informaţi că erau „datori să participe la lucrările de deszăpezire şi de aprovizionare cu alimente a populaţiei”. Prin intermediul ziarului Scînteia, organul de presă al Partidului Muncitoresc Romîn (PMR), cetăţenilor li se amintea zilnic să-şi îndeplinească „datoria patriotică de a răspunde cu însufleţire chemării sfaturilor populare, contribuind la asigurarea normalizării circulaţiei şi aplicînd cu stricteţe măsurile adoptate în ceea ce priveşte economia de apă şi curent electric”.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în februarie 1954 iarna a lovit cel mai puternic România. Viscolul a lovit în patru reprize, iar vântul a atins o viteză record în Bucureşti: 126 kilometri la oră. Un alt record consemnat în 3 februarie 1954 vizează cantitatea maximă de zăpadă depusă: 115,9 l/mp în 24 de ore, la Griviţa. (informații luate de pe Historia)

În 1954, România era sub conducerea PMR în cel mai negru deceniu al secolului 20 la noi. De-abia se împliniseră 6 ani – la final de decembrie 1953 – de la abdicarea forțată a Regelui Mihai, iar trupele de ocupație sovietică erau staționate aici. Au plecat abia 4 ani mai târziu, în 1958. Tragedia lovise lumea comunistă cu un an mai devreme, când în 1953, tătucul popoarelor și cel mai bun prieten al poporului român (conform propagandei regimului), Generalissimul Iosif Vissarionovici Stalin, liderul marii Uniuni Sovietice de la Răsărit, cea care biruise hitlerismul în război, Stalin cel nemuritor, murise. Doliu profund s-a așternut în RPR, dar conducătorul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej avea deja planuri de distanțare de sovietici, însă pe moment stalinismul era încă pe cai în România. Agitația din iarna grea de la București o completa pe aceea de la reeducarea, torturarea și/sau uciderea deținuților politici în lagăre, pușcării și colonii de muncă. Contestatarii regimului comunist făceau muncă silnică pe șantierul Canalului Dunăre-Marea Neagră, început în acei ani. Revoluția burghezo-democratică izbândise în România, clasele exploatatoare din vremea monarhiei fuseseră răsturnate, iar poporul era liber și stăpân pe soarta lui, să-și clădească idealul de aur: comunismul.

Bucureștii lui 1954 nu apucaseră încă să fie modificați de reconstrucția postbelică, așa că vezi cum arăta orașul după război. În general, multe clădiri erau reparate și/sau vopsite, pentru a șterge urmele bombardamentelor din 1944. Înainte de acestea, cutremurul din noiembrie 1940 mai provocase și el ceva daune. Nu existau încă marile cartiere muncitorești, periferia Capitalei era eminamente rurală, nu apăruseră clădirile emblematice din perioada comunistă. Nu începuse treaba serioasă. În principiu, erau Bucureștii interbelici, acel oraș titrat cu clișeul obosit “Micul Paris” după care suspinăm, minus un număr de clădiri. Hai să o luăm la picior cu fotoreporterul Agerpres să vedem pe unde s-a oprit ↓↓↓ Continue reading 54 de poze din iarna lui ’54 la București care te-aruncă direct în nămeții de atunci